Întâlnire cu comunitatea ucraineană din Tulcea

Aflați pentru două zile într-o vizită în județul Tulcea, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și ASR Principele Radu s-au întâlnit astăzi cu membri ai comunității ucrainene din județ.

Familia Regală a fost întâmpinată cu un cuvânt de bun-venit din partea doamnei Lucica Gherman, președintele interimar al filialei locale a Uniunii Ucrainienilor din România. După un cuvânt de bun-găsit din partea Custodelui Coroanei, tulcenii de origine ucraineană au spus, în cuvinte pline de emoție, felul în care au resimțit urmările conflictului sângeros din Ucraina și despre cum au contribuit la efortul de întrajutorare al ucrainenilor care și-au părăsit nevoit țara. Alături de directorul general al Crucii Roșii Române, dl Ioan Silviu Lefter, Majestatea Sa, președintele Societății Naționale de Cruce Roșie, a prezentat gazdelor felul în care SNCRR acționează în aceste zile.

În continuare, Custodele Coroanei a vizitat filiala Tulcea a SNCRR, unde a fost întâmpinată de dna director Simona Covaliov. Custodele Coroanei și Principele Radu au avut alături, și în această vizită, pe dl Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roșii Române. Dialogul cu conducerea filialei tulcene și cu voluntarii a urmărit programul zilnic al Crucii Roșii din Tulcea și cooperarea ei cu autorități, alte organizații neguvernamentale și parteneri externi.

În încheierea vizitei la filiala tulceană, Majestatea Sa Margareta s-a întâlnit cu participanții la cursul de infirmiere organizat de Crucea Roșie din județ.

Un mesaj de mulţumire pentru toţi cei care i-au ajutat atât de mult pe oamenii care suferă, chiar dacă în România sunt oameni care nu au mult, dar au dat tot ce au putut. Când am venit prima oară în România, în anii 1989-1990, am văzut că oamenii de aici sunt generoşi, harnici şi au inima mare. Sunt foarte mândră de toată lumea care a ajutat aici. Este ceva foarte frumos!

Margareta, Custodele Coroanei Române

Întâlnirea cu comunitatea ucraineană

La Crucea Roșie Română, filiala Tulcea

Fotografii de Daniel Angelescu ©Casa Majestății Sale

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50009490
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate