Înmormântarea Gabrielei Duda

Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, și Principele Radu au participat ieri, 14 septembrie 2017, la Bârlad, la înmormântarea doctorului Gabriela Duda, mama Principelui Radu. La ceremonia funerară au luat parte fratele principelui, profesorul Dan-Gabriel Duda, și familia lui, precum și rude ale celei care a trecut la cele veșnice. Au fost de asemenea prezenți angajații Casei Majestății Sale Regelui.

Slujba de înmormântare a fost condusă de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului. Alături de ierarh au fost protopopul Bârladului, părintele Vasile Lăiu, parohul bisericii Sfântul Dumitru, preotul Răzvan-Andrei Acostioaiei, precum și un sobor de preoți ai Protopopiatului Bârlad.

La ceremonie au asistat personalități din societatea civilă bârlădeană, alături de prieteni și colegi ai Gabrielei Duda, veniți din diverse colțuri ale țării. Deși ceremonia funerară a avut un caracter privat, sute de bârlădeni au ținut să fie prezenți, în fața bisericii.

Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica Sfântul Dumitru, locul unde a fost botezat Principele Radu în iunie 1960. Ceremonia finală a avut loc la Cimitirul Eternitatea, unde Gabriela Duda își doarme somnul de veci, alături de soțul ei, René Duda, și de alte două generații ale familiei.

14 septembrie 2017, Biserica Sfântul Dumitru

 

 

14 septembrie 2017, Cimitirul din Bârlad

Fotografii de Daniel Angelescu

Gabriela Duda a murit la miezul nopții de 10 spre 11 septembrie 2017, la un spital din municipiul Iași. Altețele Lor Regale, ca și fratele Principelui Radu, profesorul asociat doctor Gabriel-Dan Duda, sosiseră la Iași în primele zile ale lunii septembrie.

Gabriela Constandache s-a născut la 6 martie 1938 la Bârlad, unul dintre cei șapte copii ai Mariei Stoica și ai lui Panait Constandache. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași în anul 1961 și a urmat o eminentă carieră medicală. A fost medic de țară, apoi medic specialist de laborator, cu specialitatea microbiologie. A servit medicina românească timp de mai bine de patru decenii.

Gabriela Constandache s-a căsătorit cu profesorul doctor René Duda în anul 1957, acum șaizeci de ani. Au avut doi fii, pe Principele Radu al României, născut la 7 iunie 1960 la Iași, și pe medicul Gabriel-Dan Duda, profesor asociat la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii, născut la 16 iunie 1968, la Iași. René Duda a decedat în anul 1999.

În ultimele 30 de zile, Gabriela Duda s-a aflat într-o stare foarte gravă, iar în ultimii trei ani a luptat cu un diagnostic necruțător.

Bârlad, 1955

Iași, 1962

Iași, 1962

Lausanne, 1996

Versoix, 1996

Iași, 2011

Bârlad, 13 septembrie 2017, seara dinaintea înmormântării

©Cătălin Titire

17 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    Amintiri frumoase , o formă de mângâiere şi un loc de întâlnire, o hrană pentru suflet pentru prezent şi viitor ! Un pios omagiu unui OM minunat !
    Dumnezeu să o odihnească în pace !

  2. TRIST!!Dumnezeu sa o odihneasca in pace si lumina!!CONDOLEANTE !!

  3. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    PIOS OMAGIU SI AMINTIRE VESNICA DOAMNEI DOCTOR GABRIELA DUDA, ON DE PROBITATE MORALA SI VALOARE STIINTIFICA, MAMA ASR PRINCIPELUI RADU AL ROMANIEI !
    DUMNEZEU SA O ODIHNEASCA IN PACE !

  4. Mady says:

    Drum Bun draga mea Gabi ! Dumnezeu sa te odihneasca si sa te aiba in Lumina si Dragoste vesnica ! Ai fost o mama minunata si o prietena desavarsita ! Ma doare sufletul ca nu mai pot sa te sun dar vei fii mereu in inima si rugaciunile mele ! Cu toata Dragostea , Mady din Elvetia

  5. Ganduri pioase pentru un om, un medic si un parinte minunat, care a trait o viata frumoasa, implinita profesional si, mai ales, implinita pe plan personal prin aducerea pe lume, cresterea si educarea a doi fii minunati, la randul lor oameni cu care atat dr. Gabriela Duda , ca mama, in timpul vietii sale, cat si societatea s-au putut si se pot mandri.

    Dumnezeu sa-i adaposteasca sufletul frumos si bland la sanul Sau.

  6. […] 14 septembrie 2017, a avut loc, în oraşul Bârlad, înmormântarea dr. Gabriela Duda, mama Principelui Radu şi a dr. Dan Duda. Au condus-o pe ultimul drum Alteţa Sa Regală […]

  7. ZOLTAN ANA says:

    Dumnezeu sa o odihneasca in pace si lumina !!!CONDOLEANTE ,PACE IN SUFLET !

  8. Vanda Woloszyn says:

    Clipe de tristete. Am avut onoarea sa o cunsc la Iasi pe Doamna Doctor. Sincere condoleante familiei. Vanda Woloszyn de la Varsovia impreuna cu mama Stanislawa Petrescu-Dimbovita

  9. Cristina Popescu says:

    Dumnezeu sa o odihneasca! Suntem alaturi de Familia Regala in aceste momente grele.

  10. Dr.Doina Uricariu și Prof. dr. arhitect Liviu Dimitriu, New York says:

    Dumnezeu s-o odihnească între cei drepți, în Lumina Lui. Condoleanțe.Principelui Radu, Principesei moștenitoare, Custodele Coroanei, ASR Margareta, fratelui Principelui Radu și tuturor ce suferă această pierdere

  11. TRIST!!Dumnezeu sa o odihneasca in pace si lumina!!CONDOLEANTE !!

  12. Radu Traian says:

    Așteptăm,așteptăm… imagini de la slujba de înmormântare…Dumnezeu să o odihnească în pace!!

  13. Somn lin distinsei doamne Gabriela Eugenia Duda, medic prestigios, soție, mamă și bunică exemplară! Dumnezeu să le dea mângâiere tuturor celor dragi, în aceste momente de grea durere! Condoleanțe Casei Regale a României! Nihil sine Deo, nihil sine Rex!

  14. Radu Traian says:

    Multumim pentru imagini de la inmormantare !!!

  15. HERZLICHES BEILEID, Frau Dr. Duda war ein wundervoller Mensch und Mutter….

    Sincere Condoleante din Germania….

    Cu drag,
    Dietmar Melzer
    -Deutschland/Germania

  16. Aurel V. Zgheran says:

    DR. GABRIELA DUDA
    AMINTIRE LUMINOASĂ…!
    Ochii mamei, când se fac perdeluiţi de pleoapele veciei repetă copiilor toate alintările ei, pantomimic inert, întâia dată, spunând: nu mai veniţi, voi pleca de acum, nu voi mai veni nici eu, niciodată, în lumea pe care v-o las, e târziu pentru mine, dar voi veghea în inima voastră ca să nu vă las pradă singurătăţii…! Copiii cu mama alături în clipele-acestea grele ca un masiv de plumb nu ştiu cum să se concentreze pentru a se obişnui cu gândul zorilor zilei din care nu mai au să-şi spună nimic într-un prezent. Până la ultima picătură de clipe, iubirea şi duioşia mamei lunecă din trăirile ce-au închegat iubirea caldă a căminului în mister şi amintire. Zilele ce trec de la despărţirea copiilor de mamă lasă amintirile să plece, sunt nişte ferestre ale vieţii pe care nu mai are cine să le închidă de frigul timpului – doar mama avea grija aceasta de străjer al propriilor iubiri, copii devenind la rându-le străjerii iubirii lor…!
    Viaţa contină…! Iar iubirea se prelungeşte în strigătele limpezi ale mamei. Mai rar sau mai des, ele vin şi pleacă, vin şi pleacă, şi iar vin şi pleacă…! Într-una proaspete, dureroase şi deopotrivă alinătoare…!
    Mama e una pentru fiecare om, de când e omenirea! În zbor razant cu viaţa, ochii, vocea, mângâierea mamei conduc pe toţi pe drumurile lor ondulate. Amintirea mamei e şi atunci când mama nu mai este, o ştire despre ea. Sosind întârziat uneori, sfărâmă peretele – până la nori de va fi fost – răcelii şi nepăsării. Fără mamă, fericirea omenească se spulberă dacă nu rămâne amintirea! Iar gândurile omului oricât de obosit, când se-nfiripă amintirea mamei, izgoneşte toropeala şi întinde darul mângâierii:
    – Ia, primeşte! Pare a rosti viaţa sieşi, dăruindu-şi dorul de mamă şi alinarea…!
    Fiecare copil, al întregii omeniri, are o mamă, iar de aceea, pentru orice mamă, copilul ei are lacrimi în suflet, pe care în unele din cumpenele vieţii le varsă, prinţ, rege, împărat de-ar fi – prinţii, regii, împăraţii, pontifii… plâng şi ei…, lacrimile, iubirea, viaţa, moartea sunt ale tuturor de-a lungul şi de-a latul lumii, de la un prag la altul al temporalităţii.
    În noaptea de 10 spre 11 septembrie 2017 calea lumii a ajuns la tristul ei punct terminus pentru mama Alteţei Sale Regale Radu, Principele Consort al României, Gabriela Duda. Suferise, boala spintecătoare a intrat adânc, zi cu zi, în trupul ei, ca o sapă, ajungând la stratul inimii în care întreaga sa viaţă a forfotit o lavă de aur spiritual. Grăbindu-şi pasul câteodată, domolindu-se în lină revărsare alteori, timpul ei ajunsese la a şaptezeci şi noua răsuciri pe axa vieţii şi-n miezul acela de noapte, după ce soarele galben vioriu arsese ultima oară la ţărmul ei pământesc, a răsărit întâia dată după orizontul veşniciei! A atins cu fruntea ochii umezi ai fiilor şi s-a stins; a îmbrăţişat cu sufletul lumea pe care a iubit-o, slujind-o o viaţă de om, ca medic, şi-a îngenunchiat conştiinţa în faţa iubirii vieţii şi s-a dăruit braţelor eternităţii! Adierea caldă şi slobodă a vântului, într-un mijit de toamnă, i-a petrecut sufletul într-un ultim ocol pământean sfârşit în locurile străbunilor din Bârladul venerabil, istoric, unde odihneşte de mai demult, (noiembrie 1999) încălzind pământul celor ce-au să-i vină alături, soţul ei prof. univ. (la Iaşi) dr René Duda, autortul cărţii „Tinereţea lui Anatol Bogdan”, ce-a văzut postum lumina tiparului, prin grija fiului său Alteţa Sa Regală Radu, Prinţul Consort al României.
    De sus, din tăriile seninului albastru, ciocârliile îşi coborâseră trilurile – se întomna – şi răsunau trist clopotele de la vatra Moldovei în adâncurile istoriei, la viitorul de chezăşie a nădejdilor noastre retrezite de o Românie Restaurată într-o perspectivă monarhică, sub cârmuirea regală a bunei, blândei, luminoasei sale nurori, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române.
    Un comunicat de presă scurt, decent şi concis, din partea Familiei Regale a României transmitea la data trecerii în nefiinţă a distinsei dr. Gabriela Duda, următoarele:
    „Gabriela Duda a murit la miezul nopții de 10 spre 11 septembrie 2017, la un spital din municipiul Iași. Altețele Lor Regale, ca și fratele Principelui Radu, profesorul asociat doctor Gabriel-Dan Duda, sosiseră la Iași în primele zile ale lunii septembrie.
    Gabriela Constandache s-a născut la 6 martie 1938 la Bârlad, unul dintre cei șapte copii ai Mariei Stoica și ai lui Panait Constandache. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași în anul 1961 și a urmat o eminentă carieră medicală. A fost medic de țară, apoi medic specialist de laborator, cu specialitatea microbiologie. A servit medicina românească timp de mai bine de patru decenii.
    Gabriela Constandache s-a căsătorit cu profesorul doctor René Duda în anul 1957, acum șaizeci de ani. Au avut doi fii, pe Principele Radu al României, născut la 7 iunie 1960 la Iași, și pe medicul Gabriel-Dan Duda, profesor asociat la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii, născut la 16 iunie 1968, la Iași. René Duda a decedat în anul 1999.
    În ultimele 30 de zile, Gabriela Duda s-a aflat într-o stare foarte gravă, iar în ultimii trei ani a luptat cu un diagnostic necruțător.”
    Pioasă aducere aminte de această somitate medicala a Iaşiului, ce ne ajută să înţelegem că plecarea unui om nu este definitivă, câtă vreme amintirea sa este luminoasă!
    Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)

  17. […] Gabriela Duda s-a stins la 10 septembrie 2017 la Iași și a fost înmormântată la Bârlad, alături de […]

Leave a Reply to Mady Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50008319
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate