Inedita colecție de diapozitive a Regelui Mihai

L’Île-Rousse, Franța 1966

De curând, o frumoasă inițiativă a Fundației Colecția Familiei Regale a României (FCFR) a început să prindă contur. Artistul fotograf Daniel Angelescu a primit de la Custodele Coroanei accesul la arhiva de peste 22,000 de diapozitive realizate de Regele Mihai și de Regina Ana de-a lungul a mai bine de patru decenii, din anii 1960 până în anii 2000.

Diapozitivele vor fi digitalizate și vor constitui un capitol aparte din Arhiva Regală de la Săvârșin, folosită de ACMS (Asociația Casa Majestății Sale) și de FCFR, într-o strânsă colaborare. Cea mai mare parte a diapozitivelor ilustrează momente de familie, iar multe dintre ele sunt realizate cu ocazia întâlnirilor anuale ale colecționarilor de mașini militare și Jeep-uri, în diverse țări din Europa, mai ales în Franța, Italia și Elveția.

Prin ineditul lor și prin mărturia pe care o aduc despre exilul suveranului, noile imagini electronice din Arhiva Regală sunt valoroase și vor fi folosite pentru proiecte culturale, jurnalistice sau istorice, în viitor.

Daniel Angelescu mărturisește:

Începând cu 1 august 2021, Fundația Colecția Familiei Regale a României, prin acordul Custodelui Coroanei, mi-a propus un proiect de o însemnătate enormă pentru istoria națională, privind digitalizarea arhivei de diapozitive realizate de Regele Mihai de-a lungul a 40 de ani. Este o mare onoare, bucurie și responsabilitate de a oferi public aceste comori artistice și de a restabili adevărata istorie a acelor vremuri.

Am rămas plăcut surprins de calitatea acestor diapozitive, de minuțiozitatea arhivării lor și de elementul inedit al conținutului lor. Practic, retrăiesc prin acestea toată istoria mai puțin știută, cu o mare admirație și bucurie. Am regăsit aici momente unice de familie, întâlniri ale colecționarilor de Jeep-uri (Jeep-uri care se regăsesc acum în Garajul Regal de pe Domeniul Regal Săvârșin), mașini militare și călătorii ale Regelui Mihai și Reginei Ana. Un aspect inedit este faptul că Regina Ana participa la aceste întâlniri conducând unul dintre Jeep-uri. Abia aștept să descopăr noi și noi memorii vizuale de excepție!

Mulțumesc Majestății Sale Margareta pentru încrederea pe care mi-a oferit-o, de a avea acces la arhivă, pentru sprijinul acordat în bunul mers al proiectului și pentru ospitalitatea desosebită de la Domeniul Regal Săvârșin.

Asco, Franța 1966
Livorno, Italia 1966
Livorno, Italia 1966
Saint-Tropez, Franța 1974
Jeep Club Valdahon, Franța 1982
Jeep Club Valdahon, Franța 1982
Jeep Club, Franța 1987
Jeep Club, Franța 1987
Normandia, Franța 1994
Normandia, Franța 1994
Normandia, Franța 1994
Elveția, începutul anilor 1990
Versoix, Elveția, anii 1990
Versoix, Elveția, anii 1990

2 comentarii

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    A revedea chipul iubit al Regelui Mihai si al Reginei Ana este o mare bucurie pentru sufletul meu. Daca vreodata aceste diapozitive se vor transforma intr-o colectie de imagini fotografice care sa se constituie mai apoi intr-o expozitie aparte, aces lucru va incanta ochiul si va incalzi sufletul multor romani carora nu le-a trecut dorul de Rege.

    Sper ca domnul Angelescu sa isi transfere in aceste posibile viitoare imagini fotografice preaplinul talentului sau.

  2. A revedea chipul iubit al Regelui Mihai si al Reginei Ana este o mare bucurie pentru sufletul meu. Sänt fotografii foarte frumoase cu gipuri, carre sänt necunoscute.
    NIHIL SINE DEO

    Wir tragen Eure Erinnerungen in unseren Herzen. RUHE WOHL, MAJESTÄTEN……

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50420978
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate