Înaltul Patronaj Federației Române de Scrimă

DSC08514

Principesa Moștenitoare și cu mine am avut bucuria de a primi la Palatul Elisabeta, miercuri 4 mai, o impresionantă galerie de maeștri cu performanțe olimpice și mondiale din diverse sporturi, personalități marcante ale României de astăzi.

Evenimentul a fost dedicat înmânării președintelui Federației Române de Scrimă a Diplomei Regale de Înalt Patronaj. A fost o plăcere să vedem, apoi, o demonstrație de măiestrie a doi tineri sportivi, distinși în competițiile europene și mondiale, în grădina Palatului, priviți atent de maeștrii din scrimă, atletism, haltere și din alte multe sporturi ce ne-au făcut cinste de-a lungul deceniilor.

Familia Regală a României a fost legată încă de la prima generație – aceea a Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta – de sporturile românești. Federația Română de Fotbal, ca și multe altele din constelația sportului din țara noastră au văzut lumina zilei imediat după formarea statului român modern. Generația Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, ca și cea a Regelui Carol al II-lea și a Reginei Elena, a fost martora unei mari înfloriri a sporturilor și consacrării lor în Europa, iar apoi în lume. Majestatea Sa Regele, comodor al Yacht Clubului Regal Român, aflat în fruntea Jockey Club-ului, automobilist, motociclist și practicant al echitației, a fost mereu un încurajator și un practicant al sporturilor.

Principesa Moștenitoare a acordat Înaltul Patronaj Fundației Atletismului Românesc, iar eu Federațiilor Române de Karate Tradițional și Scrimă. Sunt sigur că legăturile noastre cu sportul românesc nu vor face decât să se intensifice. De aceea, momentul de la Palatul Elisabeta rămâne ca un simbol și un motiv de încredere și speranță. În afară de faptul că sportul este o îndeletnicire iubită de milioane de oameni și de faptul că ea este o punte de legătură între indivizi și între națiuni, sportul are încă trei virtuți de care avem mare nevoie în zilele noastre: el aduce sănătate, dezvoltă curajul și dă renume locului din care pleacă sportivii câștigători.

Sper ca Federația Română de Scrimă să aibă noroc în acest an, la competițiile europeană și mondială, de unde a venit mereu, în anii trecuți, cu trofee acasă.

În prima fotografie din pagină, puteți vedea pe Principesa Moștenitoare și pe mine înconjurați de nu mai puțin de șapte campioni olimpici!

DSC08466

DSC08472

DSC08478

DSC08487

DSC08488

DSC08489

DSC08490

DSC08492

DSC08497

DSC08498

DSC08503

DSC08525

DSC08518

6 comentarii

  1. alex25 says:

    Ar trebui ca toate federatiile sa intre sub patronajul Casei Regale si sa redevenim monarhie.E cazul sa revenim la traditia noastra si sa lasam experimentele sociale si politice deoparte.

  2. Comentarii pe Facebook says:

    Eugen Tarnovan FELICITARI
    #

    Emanuel Seretan Felicitari si la mai multe astfeld e actiuni:)
    #

    Andrei Bathory Felicitari Alteta! Imi face o deosebita placere sa privesc cum Casa Regala nu uita de semenii nostri olimpici !
    #

    Barariu Mona Ligia Este bine ca monarhia se reinstaleaza la ea acasa si faptul ca valorile vorba Majestatii Sale st repuse la locul lor.
    #

    Popa Adriana Felicitari !!!
    #

    Savescu Maria impresionant, multumesc Casei regale a Romaniei si reprezentantilor scrimei romanesti pentru ceea ce fac pentru tara.
    #

    Suzy Arsinevici Felicitari -Principesei si Principelui -pentru minunata intalnire cu cei ce au facut cunoscuta Romania-in lume .
    #

    Sergiu Cernea Este frumos sa sti ca exista si valori adevărate! Felicitari
    #

    Cerasela Pitea Doua valori,care stiu sa aprecieze adevaratele valori ale tarii…Felicitari ….CU MULTA STIMA….

  3. Doina Scarlat says:

    Felicitari campionilor! Felicitari dv pt implicarea in recunoasterea meritelor acestor minunati ambasadori ai sportului romanesc!

  4. Diana Lucia Zotescu says:

    Alteta Voastra,

    Din motive speciale, usor de inteles, am aflat cu nespusa bucurie despre ceremonia de acordare a Inaltului Patronaj al Altetei Voastre catre Federatia Romana de Scrima. Sunt sigura ca atmosfera intregului eveniment a fost de inalta tinuta si ca toti cei invitati au respirat, majoritatea poate pentru prima data, aerul pur si inaltator al Regalitatii, si ca i-au inteles semnificatiile profunde, regeneratoare si revitalizante pentru fibra nationala. Mai ales, sper ca membrii Federatiei de Scrima. atat oficialii cat si sportivii, realizeaza imensul avantaj moral si de imagine, atat pe plan intern dar si international, oferit Federatiei prin acordarea acestui Inalt Patronaj Regal.

    M-am bucurat nespus, dar in acelasi timp am avut si un usor sentiment de tristete pentru ca nu am fost martora acestui eveniment, din simplul motiv ca nu am stiut data exacta a petrecerii sale. Acest fapt nu-mi va diminua insa cu nimic devotamentul meu deplin fata de Familia Regala, fidelitatea si dragostea pentru Membrii Sai, pentru care nu voi obosi niciodata a-mi oferi bunele oficii, oridecateori acestea vor fi convergente cu intentiile Casei Regale.

    Inca o data, felicitari pentru organizarea unui eveniment atat de benefic.

    Intotdeauna cu dragoste, fidelitate si devotament,
    prof. Diana Lucia Zotescu

  5. […] oferit Înaltul Patronaj Federației Române de Scrimă, în luna mai a acestui an, într-o ceremonie la Palatul Elisabeta. Sunt foarte bucuros să aflu că, la Campionatul european de scrimă 2011 ce a avut loc în […]

  6. […] Federația Română de Scrimă se află, din anul 2011, sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu. […]

Leave a Reply to Casa Majestății Sale Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50000042
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate