Înaltul Patronaj al Regelui Mihai acordat Asociației Presei Sportive

DSC_6858

Miercuri, 9 noiembrie 2011, Palatul Elisabeta a găzduit Seara Palatului dedicată Asociației Presei Sportive, cu ocazia primirii Înaltului Patronaj al Majestății Sale Regelui.

Asociația Presei Sportive din România s-a constituit în anul 1927. Atunci, prin votul Adunării Generale de constituire, la 3 decembrie, a fost consfințit un statut care menționa „ocrotirea intereselor morale si materiale ale ziaristilor sportivi, strangerea relatiilor colegiale si de solidaritate profesionala intre membrii ei, cresterea prestigiului corporatiei”, precum si raspandirea prin toate mijloacele a educatiei fizice si sportului in Romania, stabilirea de relatii cu asociatiile similare din strainatate, afilierea la Asociația Internațională a Presei Sportive.

Având în vedere tradiția de 84 de ani a organizației, precum și susținerea tradițională a sporturilor de către Casa Regală, Majestatea Sa Regele a decis acordarea Înaltului său Patronaj asociației. Principesa Moștenitoare a înmânat, în numele tatălui său, certificatul regal președintelui de astăzi al APS, dl Dumitru Graur.

Au fost prezenți ziariști sportivi din întreaga țară, personalități din conducerea asociației, precum și marii noștri sportivi Ion Țiriac, Ivan Pațaichin și Gheorghe Hagi.

DSC_6776

DSC_6782

DSC_6798

DSC_6801

DSC_6821

DSC_6834

DSC_6869

Panorama2

DSC_6902

DSC_6906

DSC_6938

DSC_6949

DSC_7093

DSC_6733

1 comentariu

  1. Marilena Bara says:

    Alteta,

    inaltul patronaj pe care l-ati acordat breslei noastre ma face sa sper ca, in curand, presa sportiva din Romania se va “detabloidiza” (ierta sa imi fie barbarismul).

    Mai mult decat atat, sper, cu sprijinul Casei regale, sa reusim promovarea sporturilor mintii in scolile din Romania, in contextul favorabil mondial acordat acestora si al reultatelor de exceptie ale juniorilor romani.

    Cu permisiunea Dumneavoastra, as dori sa va transmit un proiect de promovare al acestor sporturi in Romania.

    Dorinta mea cea mai mare este ca sloganul olimpic devina intr-o zi :

    CITIUS, ALTIUS, FORTIUS, SAPIENTIUS, DULCITIUS.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50592411
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate