Concertul regal caritabil, 2021

Cu o zi înainte de sărbătorirea celor 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I, Fundația Regală Margareta a României a organizat duminică, 24 octombrie 2021, cu generoasa găzduire a Societății Naționale de Televiziune și a Societății Naționale de Radiodifuziune, o gală de binefacere pentru Proiectul Național Tinere Talente.

Emisiunea a inclus interviuri cu invitați de seamă, care susțin importanța sprijinirii tinerilor artiști pentru ca aceștia să își urmeze visul, să își dezvolte potențialul și să își construiască o carieră artistică. Muzicieni de elită ai scenelor lumii – violoncelistul Marian Cazacu, dirijorul Tiberiu Soare, soprana Iulia Isaev, dirijorul Gabriel Bebeșelea, vorbesc despre implicarea lor personală în susținerea viitorului artistic al României și despre experiența lor personală cu bursierii Tinere Talente, în calitate de mentori.

Artiști renumiți, printre care Margareta Pâslaru, Marcel Iureș, Paula Seling și Zoli Toth, s-au alăturat emisiunii pentru a vorbi despre rolul esențial al artei într-o societate, despre importanța îndrumării tinerilor artiști, dar și despre acțiunile și resursele necesare pentru a face performanță în artă.

Tabloul momentelor din emisiune este completat de intervențiile foștilor bursieri ai programului Tinere Talente, care cu sprijin și îndrumare din partea Fundației Regale Margareta a României au reușit să aibă o carieră de succes – compozitorul Sebastian Androne, soprana Diana Alexe, tenorul George Vîrban, artiștii vizuali Sabina Dragomir și Ionuț Anghel. Publicul va afla direct de la ei care sunt provocările și sacrificiile în evoluția unui copil înzestrat cu talent și despre rolul deosebit de important al susținerii primite la început de drum.

Nu lipsesc nici din această ediție momente muzicale memorabile de la Concertele Regale de strângere de fonduri, care au adus pe scena Ateneului cei mai valoroși muzicieni ai momentului și mari orchestre, în susținerea tinerilor artiști români.

Fundația Regală Margareta a României

1 comentariu

  1. Liliana Sora says:

    ”Arta are cel mai mare buchet de mesaje Divine, dăruite celor aleşi, care iubesc oamenii, frumosul şi armonia lumii” şi este ”un mijloc de a-i uni pe oameni într-o comunitate a ideilor şi sentimentelor.”
    Tot respectul, cinstea şi consideraţia pentru Familia Regală şi pentru toţi cei care ajută, susţin şi promovează tinerele talente şi tot ce e mai bun şi constructiv în om. Felicitări !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50362269
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate