Gala Tinere Talente, ediția 2016

principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-18

Luni, 14 noiembrie 2016, la Teatrul Național din București, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a luat parte la Gala Tinere Talente, ediţia 2016. Alături de Principesa Moştenitoare s-a aflat Principesa Maria.

Cu această ocazie, Principesa Moştenitoare a înmânat diplomele Tinere Talente celor 36 de artişti bursieri ai Fundaţiei Principesa Margareta a României, pentru performanţa artistică în domeniul artelor plastice şi al muzicii clasice.

Cei 36 de bursieri, sprijiniți pe parcursul acestui an de Fundație, s-au prezentat susținătorilor lor: sponsori, profesori, mentori, părinți, dar și publicului larg, prin rezultatele proiectelor lor individuale și de grup.

Programul muzical al Galei a transpus spectatorii în lumea magică a filmului abordând teme muzicale ale unor filme celebre, în aranjamentul și interpretările originale ale bursierilor. Cele mai cunoscute lucrări muzicale de film au fost aduse pe scena Sălii Pictura a Teatrului Naţional, într-o seară plină de tinerețe și culoare. Evenimentul a fost prezentat de criticul de film Irina Margareta Nistor.

În foaierul Sălii, a fost organizată expoziția de arte vizuale Tinere Talente ce cuprinde lucrări de pictură, grafică, sculptură și design vestimentar, realizate de bursierii programului. Aceasta a fost deschisă de către Ileana Dana Marinescu, artist vizual și va fi accesibilă publicului larg în perioada 14-24 noiembrie.

În decursul celor nouă ani de desfășurare a programului Tinere Talente, Fundația Principesa Margareta a României a investit aproape 1.000.000 de euro în viitorul artistic al României. Peste 250 de tineri artiști aflați la început de drum, care provin din familii modeste, au fost susținuți cu burse, mentori și promovare, reușind astfel performanțe pe plan național și internațional.

principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-1 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-2 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-3 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-4 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-5 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-6 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-7 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-8 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-9 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-10 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-11 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-12 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-13 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-14 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-15 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-16 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-17 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-19 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-20 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-21 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-22 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-23 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-24 principesa-mostenitoare-la-gala-tinere-talente-2016-teatrul-national-bucuresti-14-noiembrie-2016-foto-c-daniel-angelescu-casa-ms-regelui-25

Fotografii realizate de Daniel Angelescu 

5 comentarii

  1. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    FAMILIA REGALA A ROMANIEI SI FUNDATIA PRINCIPESA MARGARETA ISI DUC MAI DEPARTE MENIREA DE SPRIJINITOARE A ARTELOR !
    TINERELE TALENTE VOR DUCE MAI DEPARTE CU PASIUNE SI DISTINCTIE ARTA, SPRE ONOAREA TARII SI CELOR CARE I-AU PREGATIT SI AJUTAT !
    TRAIASCA FAMILIA REGALA !

  2. Iovanescu constanța says:

    Succes! Casei Regale !

  3. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Felicitări ! Trăiască Regele ! România Regat ! Nihil Sine Deo !

  4. Mihaela Minu says:

    Felicitari tuturor !

  5. Sincere felicitari!!Pt ASR Custodele Coroanei Principesa Margareta si Principesa Maria!!Felicitari tuturor participantilor la acest eveniment cu eleganta,frumusete!!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50003222
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate