Concertul regal caritabil la Ateneul Român, 2010

regele-mihai

Astăzi, luni 25 octombrie 2010, Familia Regală a sărbătorit public ziua de naștere a Majestății Sale Regelui, care a împlinit 89 de ani. La ora 18, la Ateneul Român, Principesa Moștenitoare și cu mine am reprezentat Familia la gala organizată de Fundația Principesa Margareta a României.

Evenimentul a fost transmis în direct de TVR Cultural, între ora 18 și ora 19.

În seara zilei de luni, TVR1 transmite la ora 22 un film despre pasiunea de o viață a Regelui Mihai, automobilul.

Tot pe 25 octombrie, Armata României își sărbătorește ziua. Regele Mihai este singurul mareșal în viață al Armatei și comandant suprem în vremurile celui de-al doilea război mondial.

regele-mihai1

Pentru a treia oară consecutiv, în ziua de 25 octombrie a avut loc la Ateneul Român o gală a Fundației Principesa Margareta a României. Evenimentul de caritate a avut ca scop adunarea de fonduri pentru proiectele fundației, aflată în al douăzecilea an al existenței ei.

După recitalul maestrului Dan Grigore și concertul Orchestrei Române de Tineret dirijată de maestrul Cristian Mandeal, a fost rândul marii soprane Nelly Miricioiu să evolueze sub bagheta maestrului Horia Andreescu.

Galele au loc în fiecare an în ziua de naștere a Regelui, ca un simbol al protecției regale acordate de Majestatea Sa fundației Principesei Moștenitoare. Este, de asemenea, un simbol al preocupării Regelui Mihai față de cei mai neajutorați, al generozității, al modestiei, al iubirii.

În seara de 25 octombrie 2010 am avut parte de un moment de grație. Am ascultat-o pe Nelly Miricioiu pentru prima oară la Geneva, cu ani în urmă, într-o producție strălucită a Operei Covent Garden cu Tosca de Puccini, în regia lui Franco Zefirelli. Apoi, dna Miricioiu a răspuns invitației mele de a lua parte la dineul oficial oferit de Principele de Wales la Highgrove, în Anglia, cu ocazia aniversării de 80 de ani ai Regelui Mihai, în 2001. Nelly a mai concertat o dată pentru Fundație la Geneva, apoi la Jubileul Principesei Moștenitoare, apoi la București…

Mereu altruistă, mereu surprinzătoare, mereu strălucind în repertoriul ei vast și valoros. Spectacolul a fost transmis în direct de TVR Cultural.  A fost un gest frumos al televiziunii naționale. Iar spectatorii de la Ateneu au fost punctuali.

Fondurile strânse din vânzarea de bilete și din sponsorizări vor sprijini proiectul “Tinere Talente” al fundației, prin care tineri artiști ce întâmpină dificultăți financiare primesc burse de studiu și sunt promovați de către Fundație.

Afis rev

CONCERT EXTRAORDINAR NELLY MIRICIOIU

155 comentarii

  1. Melzer, Dietmar says:

    Mä bucurä foarte mult, cä M.S. Regele Mihai I. al Romäniei are cu mine impreunä ziua sa de nastere si mä simt foarte aläturi prin aceastä situatie, aläturi de dumneavoasträ. Majestate, La multi ani cu sänätate, sä vä dea domnul, tot ce doriti. Zile senine si fericire, La multi ani, sä träiti. impreunä cu regina Ana al Romäniei.
    M. S. Principesei Margareta si M.S. Principelui Radu doresc multä sänätate si multä putere de muncä, pentru acitvitätile caritative in Romänia, dar si personal.
    Multe felicitäri de bine si sänätate intregii monarhiei romänesti.
    Cu mult drag,
    Dietmar Melzer
    -Germania/Deutschland-

  2. ARSINEVICI SUSANA says:

    SANT MINDRA SI ONORATA CA POT SA VA FELICIT PT INITIATIVA DUMNEAVOASRA.VA DORESC REUSITA.
    AS DORI SA-MI INGADUITI CU ACEASTA OCAZIE SA TRANSMIT MAJESTATI SALE REGELE MIHAI-
    -MULTA SANATATE SI BUCURII SI PACE SUFLETEASCA .IMPREUNA CU SOTUL MEU SANTEM FERICITI CA ESTE PRINTRE NOI ,OFERINDU-NE ASTFEL UN REPER IN ACEASTA LUME IN DERIVA.
    MAJESTATE SA NE TRAITI MULTI ANI

  3. Serban Maria says:

    LA MULTI ANI….

  4. Carmen Radoslav says:

    La multi ani! La multi ani! Felicitari pt initiativa si frumoasele proiecte ale fundatiei.

  5. Berciu Stela says:

    LA MULTI ANI!

  6. Vilia Musat says:

    Tanti ” AUGURI”

  7. Lucretia G. says:

    MI-AS DORI DIN TOT SUFLETUL SA FITI LA CONDUCEREA TARII,ARATATI ATAT DE BINE IMPREUNA SI SUNTETI ATAT DE FRUMOSI INCAT ,NUMAI PRIN SIMPLA APARITIE A MAIESTATILOR DVS ATI SCHIMBA IMPRESIA DESPRE ROMANI
    AM RAMAS CU UN GUST AMAR CAND AM VAZUT CA V-ATI RETRAS. DE CE MAIESTATE?POATE LA URMATOARELE ALEGERI NU VE-TI MAI PARASI COMPETITIA SI VETI SCOATE ROMANIA DIN BLESTEME SI NEVOI. CU RESPECT MAIESTATE

  8. Margareta Maria says:

    La multi ani MS Regele Mihai !
    Voi urmari concertul la tv romania cultural !

  9. Celina Petrescu says:

    La mulţi ani, Majestăţii Sale! Mulţumesc lui Dumnezeu că în marea lui Putere mi-a dat această zi să trăiesc aceste clipe; în care aud la televizor clipul de promovare a acestui eveniment. Mi se pare ireal.
    In urmă cu 15 ani, cînd am reuşit (de capul nostru şi din dragoste) împreună cu o colegă (editor) să introducem 7 ( şapte secunde) într un documentar o imagine cu Majestatea Sa, la televiziunea publică, a ieşit un scandal imens. Nu pot să nu îmi amintesc că în urmă cu 20 şi unu de ani acest nume era tabu. Azi sărbătorim acest mare simbol al neamului nostru. Istoria ne mai rezervă şi lecţii din acestea…Regret că tatăl meu nu a prins aceste vremuri..mi-a profeţit mereu că va veni o vreme cînd adevărul va răzbate la lumină, că de aia e Adevăr şi nu putem trăi fără el.

  10. Liliana Mititelu says:

    Cu toata dragostea, stima si admiratia, un “La multi ani!” Majestatii Sale.

  11. Constantin E. says:

    ”Iata cum anunta regele Ferdinand venirea pe lume a lui Mihai: ” Ferdinand I prin gratia lui Dumnezeu si vointa Nationala Rege al Romaniei. La toti de fata si viitori sanatate!
    Astazi Pronia Cereasca a harazit Dinastiei un nou vlastar.
    Alte…ta Sa Regala Principesa Mostenitoare Elena a Romaniei a dat nastere unui fiu, care a primit numele de Mihai.
    Sunt incredintat ca intreg poporul roman, care atat in clipele de bucurie ca si in cele de griji a fost intotdeauna sprijinul Tronului si Dinastiei, va sarbatori cu insufletire fericitul eveniment impreuna cu Mine si Familia Mea.
    Dragostei poporului Meu prea iubit incredintez pe principele nou nascut.
    Dat la Palatul Regal in ziua de 25 octombrie 1921, No 4266″

    Multă sănătate întregii familii regale și La mulți ani Regelui Mihai pentru 25 octombrie 2010.

  12. Marinel Voicu says:

    La multi ani Maiestatii Sale Regele Mihai I al romanilor!

  13. Vasile B. says:

    La multi ani !!! Cu tot respectul pentru al nostru suveran Majestatea sa Mihai I si tot respectul pentru toata familia !!!!

  14. O sinteza pentru 'O viata de Rege' traita ca de Un Model Mondial says:

    .
    „Acest om a devenit rege la vârsta de şase ani şi continuă să fie.
    El a fost născut să reprezinte, să iubească şi să muncească pentru o ţară
    şi şi-a îndeplinit menirea în fiecare secundă a vieţii lui,
    chiar şi atunci când ţara era departe de el şi interzisă lui“.
    A S R Principesa Mostenitoare Margareta

  15. RUSSU FLORENTINA says:

    LA MULTI ANI MAJESTATE!!!! VA DORESC SANATATE ,SA NE TRAITI MULTI MULTI ANI ! sunteti tot ce-a mai ramas curat si imaculat in tara mea de origine ROMANIA!!!! peste tot pe unde m-am odihnit ,tin la capul meu fotografia DUMNEAVOASTRA!!! nu pot adormi fara sa va privesc ochii calzi si buni!!!! ramaneti ceeace ati fost,sunteti,si veti trai in sufletele noastre ,a ROMANILOR! MAJESTATE FITI BINECUVANTAT PE ACEST PAMANT POUR TOUJOURS!

  16. Facebook 22 octombrie 2010 says:

    Taranu Nicolae La multi ani Regelui Mihai ! Traiasca Principesa Margareta !
    Carmen Petrica La multi ani,sanatate si sunt fericita ca va pot felicita personal pe aceasta cale sa va dea bunul Dumnezeu zile frumoase si senine iar noi sa ne putem bucura in fiecare an de ziua Majestatii tale.Cu respect din partea noastra La multi ani alaturi de cei dragi!
    Monafleur Mona LA MULTI ANI,MAJESTATE!
    Angelica Oprescu La mulți ani Majestatea Voastră!
    Puica Monica La multi ani cu sanatate Majestate!!!!

  17. Gheorghe Lazar says:

    Maiestate din toată inima vă urez un călduros LA MULŢI ANI!. Să vă dea Dumnezeu multa sanatate si linişte sufletească. Aţi suferit mult pentru ţara Dumneavoastră şi pentru acest popor aşa cum şi acest popor a suferit. Vă doresc ca Dumnezeu sa vă dea alinarea acestor suferinţe şi întelegerea a tot ce s-a întâmplat in ultimii 55 de ani.
    Cu stimă şi respect
    Gheorghe Lazăr
    Germania

  18. Marius Z. says:

    La multi ani MS Regelui Mihai !
    Ii doresc sa-si vada implinit visul regasirii locului meritat dupa anii de instrainare, in fruntea unei Romanii puternice si a unui neam romanesc redesteptat, in cuget si simtiri!

  19. La multi ani!
    Ma inclin cu respect in fata acestor activitati si realizari!

  20. Voinescu says:

    Laudabil!
    Frumos!

  21. Oprea Carolina says:

    Felicitari !!! ” LA MULTI ANI ! “

  22. Dumitrescu Veronica says:

    Sunt mandra ca sunt romanca si ca m-am nascut pe 25 octombrie ! LA MULTI ANI MS Regele Mihai, multa sanatate ,liniste si pace !

  23. Mircea R. says:

    ALTETA ,

    Vazind Prelegerile de la Timisoara am simtit nevoia sa va multumesc sincer ca ati reabilitat si de acum ati reinsamintat speranta in acel :
    AZI IN TIMISOARA , MIINE IN TOATA TARA !
    ( daca sunteti de acord voi reveni).

    Ajutati lipsa mea de indrazneala de a ma adresa direct Majestatii Sale Regele Mihai
    si transmiteti urarea de

    LA MULTI ANI !
    si Dumnezeu sa ocroteasca Casa Regala din Romania pentru binele neamului si al tarii .

    Cu aleasa consideratie ,

    Mircea

  24. Corina Bedreaga says:

    Traiasca Majestatea Sa, Regele Mihai I al tuturor romanilor,
    Traiasca Romania Altfel !

    O toamna frumoasa uram intregii Case Regale a Romaniei, alaturi de traditionalul LA MULTI ANI!
    Vom privi cu mare drag programul transmis de TVR Cultural.

    Corina Bedreaga
    si
    Nicolae Popa,
    Ramnicu Valcea

  25. Luminita says:

    .
    In admiratia si recunostinta MS Regelui Mihai I al Romaniei.
    http://www.youtube.com/watch?v=c0RthuSnV1c

  26. Esmyana Martisor says:

    Cu ajutorul Domnului invitatii vor fi punctuali,indeosebi acei invitati pentru care educatia este un dar sfant si nu doar o eticheta.Cu ajutorul Domnului Majestatea Sa Regele Mihai va avea o zi binecuvantata.
    “Asa sa ne ajute Dumnezeu”.

  27. Ionut Julean says:

    Traiasca Majestatea Sa Mihai I, Rege incoronat al tuturor Romanilor!
    In aceasta Zi, sarbatorim nasterea bunului nostru Rege si prin El, si in amintirea ostasilor eroi, sarbatorim ROMANIA! Fara Majestatea Sa si fara jertfa celor care au crezut in Rege si in Patrie, nu am putea fi noi, cei de acum, aici. Pentru cei care nu mai sunt, pentru noi si pentru cei care vor veni, trebuie sa continuam sa credem in viitorul Regatului Roman, care fiinteaza necontenit prin Majestatea Sa.
    Dumnezeu sa ocroteasca pe Rege, Familia Regala si sa dea putere acestui popor sa lucreze intru revenirea la normalitatea, rapita pentru un timp, de istorie.
    La Multi Ani, Majestate!

    Cu adanca recunostinta si credinta in viitorul Coroanei Romane, al Vostru,

    Ionut Julean

  28. Ciuperca Niculina says:

    La multi ani!

  29. dr. Viorica Mwais si familia says:

    Alteta Voastra,
    .
    Speram ca sanatatea MS Regelui Mihai I al Romaniei
    sa-i permita participarea spirituala alaturea de noi la evenimentul de
    emulatie de maine.
    Cu siguranta ca reprezentarea MS va transmite incarcatura mesajului regal
    aniversar si va stimula actele de caritate din partea celor prezenti.
    Cultura neamului este liantul spiritual care ne tine laolalta in simtire romaneasca.
    . . .
    Urmarind fotografiile ultimilor ani de pe blog trebuie sa recunoastem,
    cu surprindere si admiratie, ca trecerea anilor nu se lasa remarcata.
    Fondul genetic al MS Regelui Mihai I al Romaniei s-a dovedit a fi
    cu adevarat Regal.
    .
    Multi ani sanatosi, armoniosi si de impliniri,
    va dorim Majestatea Voastra !

  30. Doina Stefania Popa says:

    la multi ani! pentru MAJESTATEA SA REGELE MIHAI,ma plec in fata domniei sale la si doresc multa sanatate,noroc si tot binele din lume 🙂 🙂

  31. Doina says:

    va asteptammmmmmmmmmmmm intr-o zi sa ne chemati acasa,Doamne ajuta

  32. Ileana Stancu says:

    SIRE, SPER CA GANDUL MEU SA AJUNGA LA DUMNEAVOASTRA ACUM LA ANIVERSARE CU BUCURIA CA VA POT REVEDEA PE ECRAN ETERN REGE AL NOSTRU ,ETERN MIRACOL .SA NE TRAITI ,SIRE, SA INVATAM SI NOI CUM SA CINSTIM ACESTE CLIPE PE CARE LIN NI LE OFERITI .LA MULTI ANI ,SIRE

  33. Cu ocazia aniversarii zilei de nastere uram Majestatii Sale Regelui Mihai I de Romania,un calduros ,,la multi ani”‘,ani indelungati de viata,multa sanatate,zile senine,pace si o sarbatoare cat mai frumoasa.
    cu adanc respect,familia profesor barariu iuliu ioan.

  34. Dan Ottiger Dumitrescu (Suisse) says:

    Din departare, cu aceeasi veneratie si acelasi devotament, sotia mea, Elisabeth si cu mine uram Majestatii Sale Regele Mihai I MULTI ANI, sanatate, impreuna cu intreaga Familie Regala spre folosul Natiunii Romane.
    Dan Ottiger Dumitrescu

  35. Sîrbu Ioan says:

    La mulţi ani şi multă sănătate Majestăţii Sale , Regelui Mihai I al României ! Trăiască Regele nostru , al celor de azi si al părinţilor şi bunicilor , care cu dragoste s-au jertfit pentru noi ! Dumnezeu să binecuvânteze Casa Regală şi România !

  36. Daniela L. says:

    La Multi Ani Regelui Mihai! Sa ne traiti, sa aveti parte de sanatate, sa stati printre noi, sa ne calauziti!
    Sa ne binecuvantati cu prezenta!
    Din suflet cu mult drag,
    Daniela L.

  37. Gheorghe FOMIN says:

    To: HIS MAJESTY KING OF ROMANIA MIHAI I

    YOUR MAJESTY,

    Happy Birthday!

    La Multi Ani!

    Please receive my kind regards,

    Gheorghe I. FOMIN
    Saint Petersburg, Russian Federation

  38. IONESCU IOAN says:

    MAJESTATEA VOASTRA

    TRAIASCA REGELE IN PACE SI ONOR

    FACEM TOTI O PLECACIUNE ADANCA SI PLINA DE RESPECT IN FATA VOASTRA, A TRONULUI SI A DINASTIEI: LA MULTI ANI MAJESTATE, SA NE TRAITI MULTI ANI IN PACE SI ONOR, ASA CUM CONSFINTESTE IMNUL NOSTRU NATIONAL, PENTRUCA SUNTETI PROTECTORUL REAL AL NATIUNII SI SINGURUL REPER MORAL RAMAS NEANTINAT PENTRU NOI TOTI.

    25.OCT.2010 CU NEMARGINIT RESPECT
    IONESCU IOAN
    BUCURESTI

  39. Stelian Rotaru says:

    MS Regelui Mihai I al Romaniei, Va uram un sincer LA MULTI ANI ! Va iubim ! Traiasca Regele !
    fam. Rotaru. Nimic fara Dumnezeu !

  40. Radu Georgeta says:

    Din tot sufletul si cu toata dragostea si pretuirea ii urez LA MULTI ANI! Majestatii sale,Regelui Mihai!

  41. Cristian Badea says:

    La multi ani Majestatii Sale Regele Mihai I !
    Dumnezeu sa va ocroteasca.

    Traiasca Regele!

  42. Av. Alexandru Jadaneant says:

    Sire,

    ziua de 25 octombrie este o zi speciala pentru Romania contemporana, este ziua de nastere a Regelui nostru, motiv pentru care, transmitem Majestatii Voastre cele mai curate ganduri cu aceasta ocazie.
    Ne rugam Proniei Ceresti sa aiba in paza pe Majestatea Voastra si intreaga Familie Regala.
    Sa ne traiti, Majestatea!

    Cu loialitate,

    Alexandru Jadaneant

  43. Ivanoff Ivan Vasile says:

    ALTETA VOASTRA,

       Cu prilejul zilei de nastere a Majestatii Sale Regele Mihai I al Romaniei  va rog sa transmiteti Majestatii Sale urarile mele sincere de sanatate si viata lunga si sa va ajute Dumnezeu sa reusiti sa va  indepliniti misiunea d-voastra de a readuce Romania in randul democratiilor consolidate europene.
       Cu stima si deosebit respect, secretarul judetului Dambovita lect.univ.dr.Ivanoff Ivan Vasile

  44. Miha says:

    la multi ani regelui mihai

  45. Adriana si Stefan says:

    Alteta Voastra,
    Cu ocazia Zilei de Nastere a Majestatii Sale va rog sa ii transmiteti urarile noastre de sanatate si fericire. Din nefericire anul acesta nu vom participa a Concertul de la Ateneu. Trebuie sa mergem sa sustinem un referat despre tehnoetica la o conferinta internationala de la Universitatea din Suceava. Sper sa apucam ziua restaurarii Monarhiei in Romania. Singura salvare a tarii o constituie restaurarea monarhiei.
    Cu deosebita consideratie,
    Adriana si Stefan

  46. Bogdan T. says:

    Alteta Voastra, Va Rog sa transmiti din partea mea Majestatii Sale Regele Mihai al Romaniei multa sanatate. !

  47. Radu Nicolae Florin says:

    La multi ani Regelui Romaniei !

  48. Majestatii Sale Regelui, urarile cele mai sincere pentru aceasta zi de sarbatoare! La multi ani in sanatate!

  49. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    Cu ocazia Sarbatorii Zilei de Nastere a Majestatii Sale Regelui Mihai I ii urez LA MULTI ANI CU SANATATE, reusite, impliniri si satisfactii in destinul Sau de reprezentare a Statalitatii Romaniei si a moralitatii pentru intreaga natiune, fiind cel mai inalt reper in acest sens!
    DEASUPRA REGELUI ESTE NUMAI DUMNEZEU !
    Fie ca Tatal nostru Ceresc sa-i vegheze destinul, alaturi de Majestatea Sa Regina Ana si de Altetele
    Lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu pentru ridicarea Romaniei si reprezentarea ei in randul natiunilor lumii!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50732783
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate