Noul website “Casa Majestății Sale”

Asociația Casa Majestății Sale, organizație de utilitate publică, aduce online începând de astăzi un website dedicat acțiunilor publice ale Familiei Regale a României, precum și o detaliată trecere în revistă a istoriei Casei Regale, a generației regale actuale și a Normelor Fundamentale care guvernează Dinastia Națională.

Website-ul cuprinde capitole destinate Consiliului Regal, Înaltelor Patronaje regale, instituțiilor și organizațiilor cu nume regal. Este reflectată în detaliu activitatea Palatului Elisabeta, proiectele Casei Majestății Sale și este publicat raportul anual al organizației.

Capitolul “Acțiuni” are o cronologie a buletinelor de presă și a știrilor referitoare la activitățile publice ale Familiei Regale, din anul 2002 încoace.

Website-ul are o pagină dedicată susținătorilor Casei Majestății Sale și Furnizorilor Regali.

Alături de Familia Regală a României, Jurnal Online (blogul regal), și de website-ul Săvârșin Regal, noul website completează profilul public al Majestății Sale Custodele Coroanei și al Familiei Regale a României.

1 comentariu

  1. Vă mulțumim, Majestate, pentru o pagină de pornire clară in Internet a casei regale a Romäniei

    Pagina este foarte frumoasä, clarä, precisä si structuratä….

    MULSUMESC – DANKESCHÖN si felicitäri frumoase din GERMANIA

Lasa un comentariu

© 2007-2021 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 35787426
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate