Sărbătorirea Regelui Mihai la 90 de ani, 25 octombrie 2011

DSC_9454

Ziua de marți, 25 octombrie 2011, va rămâne o pagină glorioasă a acestor timpuri. României democratice și libere, adânc marcată de egoism, iresponsabilitate și dispreț pentru lege, i-a fost dat să trăiască 24 de ore de mândrie, iubire, regăsire indentitară și exemplu impecabil de comportament public.

Regele Mihai I s-a adresat națiunii de la tribuna Parlamentului, instituția supremă a democrației, care l-a invitat în Sesiune solemnă a celor două Camere reunite. Milioane de români au urmărit cu sufletul la gură douăsprezece minute de Istorie. Douăsprezece minute venite în al doisprezecelea ceas. Milioane de români văd, astfel, că România poate fi și altfel: demnă, respectată, bucurându-se de admirație și încredere. Sunt zeci de ani de când ziarele europene și marile canale de televiziune mondiale nu au vorbit cu respect și apreciere despre țara noastră. Au făcut-o ieri, din plin.

O lume întreagă vede astăzi cât de multe lucruri bune poate face România, dacă este lăsată să trăiască liber, instituțional și spiritual. Discursul Regelui din Parlament este un model de comportament statal. De aici încolo, niciodată viața noastră parlamentară nu va mai putea evita comparația cu ziua de 25 octombrie 2011.

Seara, la Opera Națională, apoi la Palatul Casei de Economii și Consemnațiuni, peste o mie de oameni înăuntru și sute de alți oameni afară, au sărbătorit elegant și demn, cu măsură și afecțiune, cu admirație și respect, pe Regele României. Familii Regale din întreaga Europă și din afara ei, personalități de prim rang politice, culturale, științifice au participat la un ritual al statalității pierdute, apoi confiscate. Coroana a strălucit în România pentru o zi.

DSC_9211

DSC_9230

DSC_9376

DSC_9396

DSC_9436

DSC_9507

DSC_9513

DSC_9562

DSC_9590

DSC_9607

DSC_9613

DSC_9624

DSC_9644

DSC_9708

DSC_9752

DSC_9833

DSC_9838

DSC_9861

DSC_9886

DSC_9914

DSC_9962

58 comentarii

  1. Emilia,28 says:

    Este uimitor cat de mult rezonez cu toti cei care impartasesc bucuria de a ne sarbatori Regele si totodata istoria. Fiecare cuvant il resimt si-l recunosc si in crezul meu. Oare nu asta inseamna unitate?

    Aceasta zi sper ca a trezit constiinta multora dintre romani.

    Regret ca la multe dintre aparitiile publice imi este imposibil sa ajung tot din cauza “serviciului” dar nu voi repeta greseala…

    Pacat ca nu am fost intr-adevar prezenti in numar mare, macar un milion, asa cum obisnuiam sa-L intampinam pe Majestatea Sa si pe Altetele Sale. Dar tare mult as vrea sa stiu ca vocea celor care inca sunt demni se va face auzita.

    Am fost insa prezenta in fata Operei Romane pentru a-L intampina pe Majestatea Sa Regele.
    Inca de cand ma apropiam de locul “Intalnirii” am inceput sa lacrimez si recunosc ca plans pe tot parcursul concertului si nu-mi venea a crede cat de binecuvantati suntem si in acelasi timp cat de orbi am fost ca natiune.

    Nu m-am dezlipit de gard pe tot parcursul concertului si desi cu glasul inghetat si cu lacrimile involuntar siroind am cantat “La multi ani” din tot sufletul Celui care ne-a iubit dintotdeauna, neconditionat.

    Nu am simtim un moment mai inaltator si niciodata atat de profunda mandria de a fi roman!

    Vivat Casa Regala a Romania! Asa sa ne ajute Dumnezeu!

  2. Marius Petrescu says:

    LA MULTI ANI MAJESTATII SALE, REGELE MIHAI!

    TRAIASCA REGELE IN PACE SI ONOR, DE TARA IUBITOR SI-APARATOR DE TARA!

    Pentru o zi m-am simtit intr-adevar binecuvantat de Dumnezeu, fericit, linistit si mandru ca sunt roman pana in varful degetelor.
    Multumesc Majestatilor Regale, Altetelor Regale pentru tot ce reprezinta, pentru tot ce au realizat si realizeaza pentru aceast neam!

  3. Angela Gabriela Bercea says:

    Majestatii Sale Regele Mihai al Romaniei , va transmit cele mai calduroase Felicitari si urari , La Multi Ani fericiti , Cu multa sanatate si pace si bucurii Si sa va Bucurati de toata stima si respectul pe care natiunea romana va o poarta ! Bunul DUMNEZEU sa va BINECUVINTEZE in continuare pentru ca Romania Are nevoie de Leadershipul DVS la nivel mondial ! Va doresc din inima sa fiti aproape de noi , presenta Majestatii Sale este o binecuvintare de la DUMNEZEU ! Va doresc din inima numai Bine si intregii Familii Regale si a Majestatii Sale Regina Anna , sa va Bucurati de o viata senina plina de dragoste de la DUMNEZEU ! Nihil Sine Deo ! Cu Deosebita stima si respect din partea mea si a Familiei mele din Milano , Sa ne traiti ! God save THE King Michael OF Romania ! HAPPY Birthday YOUR Majesty ! Cu Sinceritate, Angela Gabriela Bercea

  4. D.T. Dan says:

    La mulţi ani Majestate! Sentimentele de iubire şi susţinere a valorilor Familiei Regale a României aşa cum plasticizat este exprimat într-un comentariu anterior, “nu pt fi acoperite de cuvânt”! Articolul respectiv, publicat pe Portalul de Ştiri al Radio Iaşi are valoare de cronică artistică şi, după părerea mea ar trebui ca Alteţa Voastră Regală să binevoiască a-l publica textual integral, nu prin afişarea unui link, deoarece, dincolo de cuvânt el exprimă cugetul şi simţirea românească, a românilor adevăraţi, iubitori de ţară, cinstitori ai istoriei ei, leali şi susţinători ai adevăraţilor conducători legitimi, regii unşi de Dumnezeu! Încă o dată urez din suflet, Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României, La mulţi ani!

  5. D.T.Dan says:

    M-am referit la un link afişat la comentariul unui alt articol de pe blogul Alteţei Voastre Regale. Articolul respectiv este semnat Aurel V. Zgheran, se numeşte Zi pentru cartea de istorie şi soarele sufletului şi a fost publicat pe Portalul de ştiri al Radio Iaşi.

  6. Gabriel B. says:

    Trăiască Regele ! Trăiască România !

  7. Maria says:

    La Multi Ani,Majestate!Dumnezeu sa va ocrotesca si sa va dea puterea de a implini visul poporului dumneavoastra.Va iubim.

  8. Valeria Heres says:

    A fost o zi istorica si va ramane mereu in inima mea.Am fost impresionata pana la lacrimi si mai mult plangeam de bucurie .Multa sanatate si multe realizari Casei Regale. Cu mult respect si consideratie fata de Casa Regala!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53236451
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate