Ferdinand I, 150 de ani de la naștere

Alteța Sa Regală Principele Radu a participat ieri, luni, 6 iulie 2015, la vernisajul expoziţiei Regele Ferdinand I Întregitorul,  la Biblioteca Academiei Române. În fața unui numeros public, alcătuit din personalități ale mediului academic și societății civile, au luat cuvântul academicianul Florin Filip, directorul general al bibliotecii, Ionel-Valentin Vlad, președintele Academiei Române, academicianul Răzvan Theodorescu, profesorul Adrian-Silvan Ionescu, profesorul Alin Ciupală și Alteța Sa Regală.

Cu ocazia împlinirii, la 24 august 2015, a 150 de ani de la nașterea Regelui Ferdinand, expoziția a fost realizată de Cabinetul de Stampe și prezintă personalitatea multiplă a suveranului: militară, politică,  diplomatică şi culturală, oglindită în fotografii. Ele provin din fondurile Cabinetului şi sunt executate de fotografi şi  ateliere fotografice celebre, purtând titulatura onorifică: ”fotograf al Casei Regale Române.”

Portretele Principelui Moştenitor Ferdinand au semnătura fotografilor români: Franz Mandy, Etienne Lonyai, A. Jhalsky,  Alfred Brand, G. Maksay, B. Chaland  sau a atelierelor europene consacrate în epocă, cum ar fi: Russell&Sons (Londra) sau K.E. Gann (Ţarskoe Selo).

Fotografiile din perioada 1922 -1927 ale Regelui Ferdinand I şi ale Reginei Maria  sunt executate în atelierele fotografice: Julietta (Bucureşti), Emil Fisher (Sibiu) şi Guggenberger & Mairovitz (Sibiu).

În expoziţie sunt prezentate Războiul de Întregire al României, Încoronarea din 1922  a Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, ca regi ai României Mari, sau imagini ce ilustrează activitatea lor diplomatică prin vizitele întreprinse  de aceştia  la Liga Naţiunilor de la Geneva, în Franţa sau în Anglia.

Un spaţiu generos îi este dedicat Primului Război Mondial, armatei române pe front, cât şi aportului adus de familia regală română în aceste momente grele, cu sublinierea importanţei Regelui Ferdinand la păstrarea statului român. Momentul Încoronării din 1922 ca regi ai României Mari, alături de ilustrarea  prefacerilor din viaţa politică economică şi culturală a ţării, după 1918, sunt ideile centrale ale expoziţiei. Aceasta se încheie cu scene de la funeraliile Regelui Ferdinand I, numit de popor Loialul sau Întregitorul şi cu monumentele ce au fost ridicate în memoria  poporului român ce s-a jertfit pentru libertatea şi unitatea pământului strămoşesc.

Expoziția poate fi vizitată până la 31 iulie.

În luna septembrie, Familia Regală va omagia împlinirea a o sută cincizeci de ani de la nașterea Regelui Ferdinand I printr-o ceremonie și un concert de gală, iar Academia Română va organiza, în aceeași lună, o sesiune științifică dedicată Regelui Ferdinand, în prezența Familiei Regale a României.

Spicuiri din discursul Alteței Sale Regale Principele Radu, citat de Agerpres:

“Am ținut să vin astăzi aici pentru că sunt convins de utilitatea modelului de cârmuire pe care Ferdinand îl aduce Românilor, aproape unic, în felul lui. Pentru că noi am fost învățați, în ultimii 70 de ani că numai cu brutalitate poți să îți impui sensul cârmuirii și este profund neadevărat. A fi sever (…) și a fi primitiv e cu totul și cu totul altceva. Este mult mai important decât credem noi exemplul regelui Ferdinand”, a spus Principele Radu.

Acesta a subliniat că Regele Ferdinand I a avut două locuri pe care le-a considerat “acasă” — Academia Română și Palatul Cotroceni.

“Academia Română este a doua casă a Regelui Ferdinand. El a venit în 1890 la Academia Română, pe care a locuit-o cu sufletul și cugetul său până la sfârșitul zilelor, tot așa cum, cu numai un an înainte, în 1889, venea la Palatul Cotroceni”, a arătat vorbitorul.

Principele Radu a mai vorbit, în cadrul evenimentului, despre un alt scenariu al istoriei României, în cazul în care Regele Ferdinand și Regele Carol al II-lea ar fi trăit până la vârsta de 80 de ani.

“Astăzi suntem obișnuiți cu personalități octogenare (…) Dacă Regele Ferdinand ar fi trăit până la venerabila vârstă de 80 de ani, l-am fi avut, în anul 1947 pe Regele Ferdinand pe tronul României. Dacă fiul lui, Carol al II-lea ar fi domnit în alt timp decât acela—infernal și criminal al deceniului al IV-lea al secolului al XX-lea—ar fi fost, precum vara lui, Elisabeta a II-a, regele României, în anii ’70. Și Majestății Sale Regelui nostru i-ar fi venit rândul să domnească, așa cum ar fi trebuit, de fapt, la maturitate”, a spus Principele Radu.

Fotografii de Daniel Angelescu

6 comentarii

  1. Turul virtual al expoziţiei, realizat de dl. Emilian Săvescu: http://www.imagofactory.ro/event/bibacad/ferdinand.html

  2. Liliana Sora says:

    În vremuri în care majoritatea oamenilor își duc viața într-o disperare tăcută, când politica parcă înseamnă organizarea sistematică a sentimentelor de ură, avem nevoie de modele, avem nevoie să nu – i uităm pe toți cei care ne-au marcat și ne marchează existența într-un mod benefic. Numai ” o atitudine demnă în fruntea Țării poate duce la însănătoșirea clasei politice și poate reda românului încrederea că poate ieși din fundătura în care e.” spune MS Regele Mihai. O personalitate marcantă a monarhiei în România , simbol al unității naționale, o legendă, un model , un exemplu , a fost și va rămâne Regele Ferdinand , un OM pentru care cuvintele simple însoțite de dovezi au fost cele mai prețioase lucruri , un OM cu o vastă cultură în domenii variate ale științei, artei, literaturii, , istoriei, lingvisticii, politicii, etc, cu o inteligență aparte, credincios și răbdător, aplecat cu multă stăruință în cunoașterea sufletului și mentalității poporului român, cu vocație constructivă, care și – a pus interesele țării mai presus decât cele personale și ” …era pentru poporul său ca o carte deschisă” cum spune Regina Maria , remarcabil ambasador al țării care ” am știut să pun România pe hartă ” , iar istoria dovedește acest lucru. Mă înclin cu tot respectul și recunoștința în fața Familiei Regale a României, pentru care aprecierea, înaltă formă de rugăciune , recunoaște prezența binelui oriunde lasă să strălucească lumina gândurilor și faptelor demne de un suflet nobil. Trăiască Monarhia ! Trăiască Regele !

  3. Cristian Sandu says:

    O imagine a Romaniei pe care ar trebui sa o afisam in permanenta:mari personalitati contemporane omagiind o mare personalitate a trecutului!

  4. vladut mihaela says:

    Regele Ferdinand a fost si ramane o personalitate marcanta in istoria Romaniei !

  5. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    VENERATIE PENTRU REGELE FERDINAND I SI REGINA MARIA, INTREGITORII ROMANIEI !

Lasa un comentariu

© 2007-2023 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 43832952
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate