Noaptea Învierii la Cluj-Napoca și Râmnicu Vâlcea

Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au luat parte sâmbătă, 15 aprilie 2017, la miezul nopții, la sfânta slujbă a Învierii oficiată la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Altețele Lor Regale au fost musafirii Înalt Preasfinției Sale Mitropolitului Andrei.

Duminică, 16 aprilie 2017, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au participat la slujba din prima zi de Paști de la Catedrala “Schimbarea la Faţă” a Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, unde s-au întâlnit cu Preasfinția Sa Episcopul Florentin și cu enoriașii prezenți la marea sărbătoare.

Duminică la prânz, Altețele Lor Regale au fost musafirii Înalt Preasfinției Sale Mitropolitului Andrei, la Reședința Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Slujba Învierii Domnului, 15 aprilie 2017, Catedrala Mitropolitană din Cluj

principesa-mostenitoare-si-principele-radu-slujba-invierii-cluj-napoca-16-aprilie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-ms-regelui-2

Familia Regala la Mitropolia din Cluj-Napoca, Noaptea Invierii, 15 aprilie 2017 ©Daniel Angelescu

 

principesa-mostenitoare-si-principele-radu-slujba-invierii-cluj-napoca-16-aprilie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-ms-regelui-4

principesa-mostenitoare-si-principele-radu-slujba-invierii-cluj-napoca-16-aprilie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-ms-regelui-5

principesa-mostenitoare-si-principele-radu-slujba-invierii-cluj-napoca-16-aprilie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-ms-regelui-6

principesa-mostenitoare-si-principele-radu-slujba-invierii-cluj-napoca-16-aprilie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-ms-regelui-7

Familia Regala la Mitropolia din Cluj-Napoca, Noaptea Invierii, 15 aprilie 2017 ©Daniel Angelescu

principesa-mostenitoare-si-principele-radu-slujba-invierii-cluj-napoca-16-aprilie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-ms-regelui-9

 

principesa-mostenitoare-si-principele-radu-slujba-invierii-cluj-napoca-16-aprilie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-ms-regelui-11

principesa-mostenitoare-si-principele-radu-slujba-invierii-cluj-napoca-16-aprilie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-ms-regelui-12

Slujba Primei Zile de Paști, 16 aprilie 2017, Catedrala Greco-Catolică din Cluj

principesa-mostenitoare-si-principele-radu-sarbatoarea-pastelui-la-cluj-napoca-16-aprilie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-ms-regelui-1

principesa-mostenitoare-si-principele-radu-sarbatoarea-pastelui-la-cluj-napoca-16-aprilie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-ms-regelui-2

principesa-mostenitoare-si-principele-radu-sarbatoarea-pastelui-la-cluj-napoca-16-aprilie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-ms-regelui-3

principesa-mostenitoare-si-principele-radu-sarbatoarea-pastelui-la-cluj-napoca-16-aprilie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-ms-regelui-4

 

principesa-mostenitoare-si-principele-radu-sarbatoarea-pastelui-la-cluj-napoca-16-aprilie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-ms-regelui-8

principesa-mostenitoare-si-principele-radu-sarbatoarea-pastelui-la-cluj-napoca-16-aprilie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-ms-regelui-9

principesa-mostenitoare-si-principele-radu-sarbatoarea-pastelui-la-cluj-napoca-16-aprilie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-ms-regelui-10

principesa-mostenitoare-si-principele-radu-sarbatoarea-pastelui-la-cluj-napoca-16-aprilie-2017-foto-daniel-angelescu-c-casa-ms-regelui-11

Prânzul de la Reședința Mitropolitană din Cluj, 16 aprilie 2017

Familia Regala la Resedinta Mitropolitana din Cluj-Napoca, Prima zi de Pasti, 16 aprilie 2017 ©Daniel Angelescu

Familia Regala la Resedinta Mitropolitana din Cluj-Napoca, Prima zi de Pasti, 16 aprilie 2017 ©Daniel Angelescu

Familia Regala la Resedinta Mitropolitana din Cluj-Napoca, Prima zi de Pasti, 16 aprilie 2017 ©Daniel Angelescu

Familia Regala la Resedinta Mitropolitana din Cluj-Napoca, Prima zi de Pasti, 16 aprilie 2017 ©Daniel Angelescu

Familia Regala la Resedinta Mitropolitana din Cluj-Napoca, Prima zi de Pasti, 16 aprilie 2017 ©Daniel Angelescu

Familia Regala la Resedinta Mitropolitana din Cluj-Napoca, Prima zi de Pasti, 16 aprilie 2017 ©Daniel Angelescu

Fotografii realizate de Daniel Angelescu

Principesa Maria a sărbătorit Învierea Domnului la Catedrala Arhiepiscopală de la Râmnicu Vâlcea și a fost oaspetele Înalt Preasfinției Sale Arhiepiscopului Varsanufie.

principesa-maria-sarbatoarea-pastelui-la-ramnicu-valcea-15-16-aprilie-2017-1

principesa-maria-sarbatoarea-pastelui-la-ramnicu-valcea-15-16-aprilie-2017-2

principesa-maria-sarbatoarea-pastelui-la-ramnicu-valcea-15-16-aprilie-2017-3

principesa-maria-sarbatoarea-pastelui-la-ramnicu-valcea-15-16-aprilie-2017-4

principesa-maria-sarbatoarea-pastelui-la-ramnicu-valcea-15-16-aprilie-2017-5

principesa-maria-sarbatoarea-pastelui-la-ramnicu-valcea-15-16-aprilie-2017-7

 

principesa-maria-sarbatoarea-pastelui-la-ramnicu-valcea-15-16-aprilie-2017-8

principesa-maria-sarbatoarea-pastelui-la-ramnicu-valcea-15-16-aprilie-2017-9

principesa-maria-sarbatoarea-pastelui-la-ramnicu-valcea-15-16-aprilie-2017-10

Fotografii: © Arhiepiscopia Râmnicului

Majestatea Sa Regele rămâne la reședința privată din Elveția pe durata sărbătorilor pascale. Regele Mihai I va primi vizita părintelul Adrian Diaconu, protopop pentru Elveția al Bisericii Ortodoxe Române.

Mitropolie_Iasi_Inviere aprilie 2009 ©Carmen Parii

30 comentarii

  1. Ion Ramona says:

    Doamne ajuta!

    Va doresc din suflet Sarbatori Pascale binecuvantate cu lumina Sfanta cu pace, sanatate, bucurie si impliniri – dumneavoastra si celor dragi.Nu va uit, va amintesc in rugaciune cu recunostinta!

    Bunul Dumnezeu si Maica Domnului sa va rasplateasca si sa va ocroteasca!
    Doamne ajuta!

  2. Mariana Berinde says:

    Doresc din suflet UN PASTE LUMINAT FAMILIEI REGALE A ROMANIEI!

  3. ANDREEA says:

    Ce pot spune , frumos şi trist în acelaş timp .

  4. Altetelor Lor Regale,Sarbatori fericite!!Toate cele bune Familiei Regale si Casei Regale a Romaniei!!

  5. Leonard Viziteu says:

    Sarbatori linistite Familiei Regale si Casei Regale a Romaniei! Multumim ca iubiti Clujul, Clujul va iubeste!

  6. […] „Majestatea Sa Regele va rămâne la reședința privată din Elveția pe durata sărbătorilor pascale. Regele Mihai I va primi vizita părintelul Adrian Diaconu, protopop pentru Elveția al Bisericii Ortodoxe Române”, anunţă Familia Regală a României. […]

  7. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    SFINTELE PASTI CU LUMINA SI BUCURIE !
    TRAIASCA REGELE !

  8. eugen says:

    PASTE FERICIT CU LUMINA SI BUCURIE.TRAIASCA REGELE

  9. Va doresc din suflet Sarbatori Pascale binecuvantate cu lumina Sfanta cu pace, sanatate, bucurie si impliniri – dumneavoastra si celor dragi. Nu va uit, va amintesc in rugaciune cu recunostinta!

    Bunul Dumnezeu si Maica Domnului sa va rasplateasca si sa va ocroteasca!
    Doamne ajuta!

    Doresc din suflet UN PASTE LUMINAT FAMILIEI REGALE A ROMANIEI!

    EIN FROHES OSTERFEST AUS DEUTSCHLAND/GERMANIA DER ROYALEN KÖNIGSFAMILIE VON RUMÄNIEN (HAUS HOHENZOLLERN-SIGMARINGEN-SCHWÄBISCHE LINIE)
    CU DRAG;
    DIETMAR MELZER
    GERMANIA/DEUTSCHLAND

  10. Paste frumos!!Toate cele bune!!Paste luminos si caldura sufleteasca!!

  11. Felicitări primite pe Facebook (I) says:

    Mihaela Ionescu Le dorim Sarbatori fericite! sanatate, ani multi..pentru binele neamului romanesc
    #
    Thor Nysveen Altetelor Sale Regale,le dorim…SARBATORI FERICITE!!Implinirea dorintelor pt Tara ,Natiunea Romana si propia Familie Regala!!Toate cele bune!!
    #
    Simona Boerescu Paște fericit și însorit, dublat de o buna sănătate, plin de surprize plăcute și bunătăți ! Cu deosebit atașament și respect pentru tot ce a facut și înseamnă Casa Regala a României pentru noi romanii !
    #
    Ani Rusu Ma bucur ca vin si in Ardeal de sarbatorile pascale .Le doresc sarbatori fericite cu bucurii , intregii familii regale !
    #
    Maria Debreczeni Sărbătorile cu bine și multă sănătate Majestății sale regele Mihai!!
    #
    Cirja Virginia Sarbatori fericite si multa sanatate doresc fam. Regale.
    #
    Florina Lungu Altetelor Sale Regale le doresc Pasti Fericit iar Lumina Invierii sa -le calauzeasca pasii in viata!
    #
    Bologa Jenica Din inima le doresc Sarbatori fericite!
    #
    Vilma Leonte Fitzi sănătoși și binecuvantatzi, Altetzele voastre ! Sărbători Luminate!
    #
    Costy Draghici Sa sperăm ca Valcenii siClujeni sa le ofere o primire cu mare cinste .Familiei Regale doresc un Paste fericit si tot ce e mai bun.
    #
    Lila Haineala Toma Familia regala sarbatoreste INVIEREA DOMNULUI.Sa-i dea Dumnezeu sanatate si lumina in suflet,sa ne poata calauzi mai departe.
    #
    Maricica Chirila SARBATORI FERICITE SI MULTA SANATATE MAJESTATII SALE, CA TREBUIE,,, SA VA MAI BUCURATI DE EL,,,, PASTE ,,,,FERICIT,,,,
    #
    Nina Gosav Sarbatori fericite ! Sanatate si ani multi !
    #
    Nina Gosav Un Paste fericit !
    #
    Lili Liliana Paşte fericit!
    #
    Letitia Costea Sarbatori fericite de Paste.
    #
    Viorica Riza Sărbători fericite!
    #
    Cismaru Viorica Respect. Ma bucur tare mult.
    #
    Rodica Torma TOATA STIMA SI RESPECT PTR FAMILIA REGALA PASTE FERICIT
    #
    Dorica Dan Paste fericit!
    #
    Cornelia Mihalache Sa ne trăiți !Paste Fericit !
    #
    Neli Pop Sărbători fericite cu bucurii și multă sănătate, întregii familie regale!!
    #
    Cristian Sandu Paste fericit Familiei Regale!
    #
    Flori Tianu Mult respect si Paste fericit pentru familia regala
    #
    Jitariu Aurel Altete Regale pasti cu bine
    #
    Calin Nicolae Paste fericit si Sarbatori fericite Majestatii Sale Regele Mihai si intregii familia regale. Sunteti unica speranta de reinviere a Romaniei.

  12. Valentn says:

    Paste fericit familiei regale! Traiasca Regatul Romanesc!

  13. Cristian Andrei Badea says:

    Hristos a inviat!

  14. Felicitări primite pe Facebook (II) says:

    Rodica Iacobut Sărbători binecuvântate și luminate!
    #
    Bota Mery Sărbători cu pace si lumina in suflet.
    #
    Emilia Moldovan Sarbatori binecuvintate si luminate ,Paste fericit !
    #
    Iubitu Valeriu Paste Fericit !
    #
    Pojoga Nicolae Paste fericit.
    #
    Victor Rusu SARBATORI PASCALE LUMINATE FAMILIEI REGALE !!!
    #
    Ghita Micu PASTE FERICIT FAMILIEI REGALE!!!
    #
    Angela Vasile Paști fericit altețele voastre!!
    #
    Eliana Covaliu Paste Fericit Familiei Regale!!!
    #
    Ion Aliman PASTE FERICIT FAMILIEI REGALE
    #
    Oana Ilincăi Paște fericit!
    #
    Romita Robinson CU RESPECT TRANSMIT CASEI RRGALE A ROMANIEI HRISTOS A INVIAT ..PASTE BINECUVINTAT
    #
    Sima Alexandra Sărbători binecuvantate ! Gandul nostru bun în cea mai importantă sfanta sarbatoare însoțește întreaga Familie Regală, dupa cum va va însoți pururi in fiecare zi ce ne este dată de bunul Dumnezeu ! Christus resurrexit!
    #
    Arghir Ovidiu Darius Bucuria vine din lucruri mărunte, liniștea vine din suflet, lumina vine din inima fiecaruia! Va urez SĂRBĂTORI FERICITE ! HRISTOS A ÎNVIAT !
    #
    Anisoara Buran Bunul Dumnezeu sa binecuvanteze Familia Regala a Romaniei ! Hristos a Inviat !

  15. Cristian Sandu says:

    Sarbatori minunate intregii Familii Regale a Romaniei!

  16. Viorica M.V. says:

    Cristos a Inviat!

  17. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Hristos a Înviat ! Christus Resurrexit ! Hristos Anesti ! Paște binecuvântat Sire ! Paște binecuvântat întregii Familii Regale a României !

  18. Oana si Teodor Ilincăi says:

    Hristos a înviat! Paste fericit Familiei Regale a României! Cu aleasa prețuire, Oana si Teodor Ilincăi.

  19. Felicitări primite pe Facebook (III) says:

    Valentin Maria PASTE FERICIT, TRĂIASCĂ REGELE!
    #
    Ioana Constantin Panescu PAȘTE FERICIT, TRĂIASCĂ REGELE!
    #
    Cornelia Benko Paște fericit, familiei regale!
    #
    Aurica Calmuschi Paste fericit si multa sanatate
    #
    Mihaela Pătruțiu Trāiascā Regele !
    #
    Mihaela Pătruțiu Sārbātori fericite !!!
    #
    Bog Nico Sărbători fericite! Trăiască Regele!
    #
    Sanda Velescu Paste fericit!! Familiei regale.
    #
    Igas Maria Hristos a înviat!
    #
    Ionela Luminita Negru Adevarat a inviat,Paste fericit,multa sanatate!
    #
    Andrei Boca Paste fericit!
    #
    Sandina Craciun Adevărat a înviat! Paste fericit!
    #
    Sorin Calota Hristos a Inviat! Sărbători fericite! Să fiți sănătoși și să sărbătoriți în lumină și pace împreună cu Maiestatea Sa, Regele Mihai.
    #
    Stefania Ionescu Familiei Regale Paste Fericit si multa sanatate Maiestatii Sale Regelui Mihai.
    #
    Zsigmond Eva Hristos a inviat!
    #
    Gabriela Motrun Paște Fericit le urez și Multă sănătate sa aibă cu toții
    #
    Ion Savoi Paste fericit si multă sănătate familiei regale Hristos a înviat
    #
    Elena Lenus Hristos a Inviat . Sărbătorile Pascale să vă aducă prosperitate , pace și lumină în suflet !!!
    #
    Fanica Doncea Paste fericit !
    #
    Mariana Bojan Trăiască regele Mihai Paști fericit alaturi de cei dragi și alături de toți Românii va dorim multă sănătate!!!!
    #
    Coafor Ella Elena Popa
    Paste fericit ! Si dumnezeu sa-l tina in viiata pe Rege !
    #
    Dan Bouruc Sarbatori fericite!

  20. Iustinian Deac pr. says:

    Hristos a Înviat!

  21. Daniel, Cluj says:

    Ne bucuram mult (eu, sotia si fiica noastra de un an) ca am reusit sa va vedem azi la Cluj. A fost o surpriza deosebit de placuta pentru noi.

    Sarbatori fericite,
    Daniel A.

  22. Felicitări primite pe Facebook (IV) says:

    Cornelia Benko Foarte frumos! Au sărbătorit Invierea, la Cluj, ca orice creștin…
    #
    Thor Nysveen Multumesc mult pt postare!! Paste frumos, luminos si caldura sufleteasca!!
    #
    Rodica Turcan Hristos a Înviat!
    #
    Ioan Secrieru HRISTOS A INVIAT
    #
    Margareta Margareta Paste fericit , Hristos a înviat!

  23. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    HRISTOS A INVIAT ! SARBATORI LUMINATE !

  24. Radulescu Dan says:

    Asta este Familia Regala ,Credinta , Demnitate si Iubire de Tara. TRAIASCA REGELE !!! TRAIASCA FAMILIA REGALA !!!

  25. […] Familia Regala sarbatoreste Pastele la Cluj si la Ramnicu-Valcea – princeradublog.ro 4382 Facebook interactions 5 Twitter trackbacks 4823 Twitter followers 1 Blog trackback […]

  26. Doresc din suflet UN PASTE LUMINAT FAMILIEI REGALE A ROMANIEI! Nica Valeriu-Gabriel

  27. Mihaela Mazăre says:

    Hristos a Înviat! Săptămâna Luminată să reverse peste Familia Regală a României năzuinți noi, pace, sănătate și fericire !
    “Propovăduind cu duhul neîncetat bucuria învierii tale, celei purtătoare de viață, Iisuse, Dumnezeul nostru, dă să fim și noi, păcătoșii, părtași acestei învieri, ca neîncetat să cântăm în Ierusalimul cel de sus: Aliluia!”

  28. georgiana says:

    Doua surori minunate!!! Tatal lor ar trebui sa fie mandru de ele!!! <3

  29. SFINTELE PASTI CU LUMINA SI BUCURIE !
    TRAIASCA REGELE !
    FROHE OSTERN din Germania

  30. […] la slujbele de Înviere în arhiepiscopii și episcopii istorice, cum sunt cele de la Iași, Cluj, Craiova, Timișoara, Alba Iulia sau Galați, precum și în episcopii nou-înființate, precum […]

Leave a Reply to Elena Nysveen Arginteanu Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50004815
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate