Familia Regală în Republica Turcia și în Federația Rusă

Săptămâna aceasta vor avea loc a șasea și a șaptea vizită externă a Familiei Regale, din anul 2010. După Germania, în 23-25 aprilie, vom efectua, la invitația gazdelor, două vizite oficiale în Republica Turcia și în Federația Rusă.

Cele două vizite vor fi prilejuite de evenimente publice importante, cu caracter internațional, vizând aspecte relevante pentru regiune, continent și pentru întreaga lume. La vizita din Federația Rusă va lua parte Majestatea Sa Regele, însoțit de mine. În vizita din Republica Turcia, Familia Regală va fi reprezentată de mine.

La Istanbul, ca în fiecare an, are loc între 5 și 7 mai Întâlnirea la nivel înalt Euroasiatică, un eveniment care reunește participanți de prestigiu din peste 40 de țări ale lumii, în jurul temelor principale ale sistemului internațional: economia, energia, mediu înconjurător și dialogul inter-cultural și religios. Grupul Marmara, o fundație influentă și competentă, adunând elita politică, militară, diplomatică și universitară a Turciei, este organizatorul întâlnirii. Grupul Marmara se află la a treisprezecea ediție a Întâlnirii la nivel înalt Euroasiatică și celebrează, tot anul acesta, 25 de ani de existență.

Am fost invitat să iau cuvântul în prima zi a lucrărilor, miercuri 5 mai. De asemenea, am luat parte la fiecare dintre edițiile ultimilor trei ani. Am recomandat cu căldură organizatorilor, de-a lungul anilor, personalități europene și românești, pentru a lua parte la eveniment. În fiecare an, Summit-ul Marmara este onorat de participarea multor șefi de Stat, membri ai Familiilor Regale, capi ai bisericilor lumii, premieri și miniștri, președinți și membri ai Parlamentelor, reputați analiști politici, generali și ambasadori.

Vizitele Familiei Regale a României în Republica Turcia au fost numeroase în ultimul deceniu. Majestățile Lor Regele Mihai și Regina Ana au mers În Turcia în anii 2005, 2006 și 2007, Principesa și cu mine în fiecare an. Am avut, cu aceste prilejuri, întâlniri cu membri ai Executivului, ai Parlamentului, cu reprezentanți ai Camerelor de Comerț, am ținut numeroase conferințe în universități de prestigiu din Ankara și Istanbul și am vizitat organizații cu activități culturale sau civice.

În zilele de 8 și 9 mai, Majestatea Sa Regele va fi prezent la Moscova, la ceremoniile prilejuite de a 65-a aniversare a încheierii  celui de-al doilea război mondial. În anul 2005, Majestatea Sa a participat, însoțit de Regina Ana și de mine, la aniversarea de 60 de ani de la același eveniment istoric, la Kremlin, unde au avut loc celebrări fastuoase. A fost atunci prima vizită a Regelui Mihai la Moscova.

Reluarea, și în acest an, a ritualului încărcat de semnificație al participării MS Regelui la celebrările de la Moscova, este în primul rând un simbol al relevanței Familiei Regale a României în secolul XXI și, în al doilea rând, un act geopolitic viu. El vine într-un contrast izbitor cu meschinăria de zi cu zi a politicii mărunte, caracteristică din păcate multor țări din lumea democratică. Fenomenul acesta – de neînțeles – al derizoriului orizontului și comportamentului politic, în contrast cu problemele grele și fundamentale ale societății noastre, a fost remarcat de Președintele SUA, Barack Obama, în luna martie. Iată ce a spus domnia-sa (Barack Obama citat de Jeff Randall în “The Daily Telegraph”, 2 aprilie 2010):

“What’s troubling is the gap between the magnitude of our challenges and the smallness of our politics – the ease with which we are distracted by the petty and trivial”. (Ce este tulburător este prăpastia dintre mărimea problemelor noastre și micimea politicii noastre – ușurința cu care suntem distrași de minor și de trivial). Aferim!

În aceste condiții, prezența constantă a Familiei Regale în capitale mari și influente ale lumii, pentru a duce mai departe, cu abnegație și dăruire, vocea României, este nu numai un exercițiu de prestigiu și demnitate, ci și o nevoie profundă a societății românești de azi.

5 comentarii

  1. I. Tiron says:

    de pe web-site-ul lui valerian stan
    Lucrul care nu va putea fi niciodată iertat „intelectualilor noştri militanţi” (aparţinînd mai ales GDS şi Alianţei Civice) este că, şantajaţi cu câte ceva de prin trecutul lor ori mituiţi cu varii avantaje materiale, s-au făcut că nu văd – atât de odios împotriva interesului ţării lor – cât de important ar fi fost să susţină pe Regele Mihai şi nu stâlpii Sistemului mafiot securist-fesenist, Traian Băsescu şi Ion Iliescu.

  2. Marius Z. says:

    Stimata alteta regala,
    Sper ca cele 2 vizite sa va ofere cat mai multe ocazii de a reprezenta cu mult profesionalism atat Romania cat si Casa Regala.
    Turcia este partener de incredere al Romaniei de aproape 100 de ani. A nu se uita ca in momentele crancene ale anului 1940, cand Romania a suferit multiple amputari teritoriale, Turcia a fost singurul stat care ne-a asigurat ca sunt gata sa ne sprijine militar daca statul roman hotara sa opuna rezistenta armata. Dupa 1990 au devenit unul din principalii parteneri economici din zona si un sprijin real la Marea Neagra.
    Poate este momentul sa re-deschidem dialogul politic si economic cu Rusia, care ne-ar putea ajuta la nivel economic, in sprijinirea minoritatii romane din Ucraina, in sprijinirea R. Moldova in integrarea europeana si rezolvarea conflictului din Transnistria. In acelasi timp, momentul este si unul delicat, datorita refuzului unei parti a guvernului R.Moldova de a onora invitatia la parada din 9 Mai de la Moscova, refuz motivat de ocupatia Basarabiei si a Bucovinei de N de catre sovietici.
    Sper sa ne aduceti veti bune din ambele tari pe care le veti vizita!

  3. pop diana mioara says:

    …SINCERE SI CALDE MULTUMIRI ALTETEI REGALE DE A NE REPREZENTA,POPRULI ROMÄN SI CASA REGALÄ…!!!

  4. Bora Vasile says:

    Dupa 5O de ani de comunism noi avem intelectuali???? majoritatea au plecat unde au putut cu ajutorul lui Dumnezeu ,indurand strainatatea,care majoritatea nu stiu ce inseamna sa fi strain printre straini,acieia asa zisi INTELECTUALI sant plosnitele comunismului,care atata de bine sau acomodat cu noua conducere ca fie vorba toti sant de ai nostri ,nimeni nu au facut nimic de la General pana la intelectual sau parandat ca nebunii la televiziune,mintind un popor intreg, care era pur si simplu salbatec si usor de manipulat doar stia ILIevici cu ficiorul lui Walter Roman ce au de facut si stiti bine ce au facut slugile Moscovei si urmasii bolsevicilor nici macar scuze nu cer poporului ba din contra sant mai revolutionari ca alta data acestia sant intelectualii pe care -i detine Romania in momentul de fata.

  5. nicoleta moldoveanu says:

    Alteta,ma simt datoare sa va multumesc faceti cinste poporului roman,sper sa ne reprezentati in continuare cu profesionalism si daruire.DUMNEZEU SA VA BINECUVINTEZE.DUMNEZEU SA AJUTE ROMANIA.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50880531
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate