Europa copiilor la Săvârșin

Duminică, 9 mai 2021, Majestateta Sa Margareta a găzduit, la Castelul Regal Săvârșin, sărbătoarea Zilei Europei. A participat, alături de Majestatea Sa, Alteța Sa Regală Principesa Sofia. 

În Satul Regal au fost organizate ateliere de creație ale copiilor de la Liceul Tehnologic “Regele Mihai I” din Săvârșin, Liceul Teoretic “Mihai Veliciu” din Chișineu-Criș, Școala Gimnazială nr. 21 “Aurel Vlaicu” din Arad, Școala Gimnazială “Gheorghe Popovici“ din Apateu, Școala Gimnazială “Gabriel Brola” din Buteni, Grădinița “Elefănțelul Alfa” din Arad, Ansamblul Búzavirág din Pecica, Școala de dans Dum Dance Team, Clubul Copiilor din Cetate “Cetatea Voluntarilor“ din Arad. 

Majestatea Sa a fost alături de tinerii musafiri, însoțiți de părinți și profesori, și a vizitat toate atelierele de creație reprezentând țările Europei. 

De asemenea, Custodele Coroanei a privit cu plăcere copiii care au evoluat pe scena din Satul Regal. 

În încheierea evenimentului, Majestatea Sa a oferit diplome de participare școlilor și cluburilor de copii prezente la evenimentul dedicat Zilei Europei. 

Evenimentele de la Săvârșin au fost organizate de Fundația Colecția Familiei Regale a României cu sprijinul: Profi Rom Food, domnul Cristinel Popa, BDR Associates, Procter&Gamble, Banca Transilvania, Guala Pack Nadab, Asociația „Cetatea Voluntarilor”. 

Dacă doriți să vizitați Domeniul Regal Săvârșin, trimiteți un e-mail sau telefonați la administrația domeniului. Găsiți toate detaliile pe website-ul SavarsinRegal.Ro

2 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    ”Copiii și tinerii țării au astăzi o viață fără granițe. În fața computerelor sau călătorind pe cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României care ne așază la nivel de egalitate cu orice altă țară a lumii.”(MS Regele Mihai )
    La mulţi ani, Familiei Regale !
    La mulţi ani, România !
    La mulţi ani, Europa !

  2. Diana Lucia Zotescu says:

    O splendida initiativa, sustinuta foarte activ atat de Casa Regala cat si de toate partile implicate, cu sprijinul generos al sponsorilor. A fost un adevarat …regal pentru copiii, parintii si profesorii prezenti, care cu siguranta i-a mers la inima si Majestatii Sale si Membrilor Familliei Regale prezenti la eveniment.

Leave a Reply to Diana Lucia Zotescu Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50345737
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate