Elevii Școlii Gimnaziale “Principele Radu” din Adjud, în vizită la Palatul Elisabeta

 

Vineri, 11 iulie 2014, Alteța Sa Regală Principele Radu a primit, la Palatul Elisabeta, elevii și profesorii Școlii Gimnaziale “Principele Radu” din Adjud, județul Vrancea.

Profesorii și elevii au avut posibilitatea să viziteze saloanele Palatului Elisabeta (Salonul Mihai I, Galeria de artă, Salonul Carol I și Elisabeta, Salonul Alb, Biroul Majestății Sale și Sufrageria Mare) fiind apoi invitați în Sala Regilor, unde au fost primiti de Alteța Sa Regală.

La finalul vizitei, atât profesorii, cât și elevii au primit cărți din Colecția “Cărțile Copilăriei”, precum și din volumul “Coroana în societatea românească”, apărute la Curtea Veche Publishing.

Știre video

 

Fotografii realizate de Daniel Angelescu

9 comentarii

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Aceasta vizita a contat nu doar cat o lectie de istorie ‘pe viu’, ci cat un intreg manual de istorie. Tanara generatie trebuie sa creasca constienta de valorile umane care au contribuit la plamadirea Romaniei Moderne, lista care incepe cu Regii si Reginele nostri: Carol I si Elisabeta, Ferdinand si Maria, Carol al II-lea, Regele Mihai si Regina Mama Elena. Generatia tanara a Familiei Regale, reprezentata de AALLRR Principesa Mostenitoare si Principele Radu, Principele Nicolae si ceilalti Membri ai Familiei Regale continua munca asidua inceputa de Augustii Lor Inaintasi, tocmai inbeneficiul intregii societati romanesti si pentru o armonioasa dezvoltare a acestei tinere generatii.

    As dori sa-i vad si pe elevii scolilor ce poarta numele celorlalti membri ai Familiei Regale ca umplu saloanele Palatului Elisabeta, centrul vital de unde emana noul flux de energie ce da sperante de refacere trupului moral al natiei romane. Copii trebuie sa constientizeze acest lucru, pentru o corecta raportare in viitor la valorile autentice ale tarii.
    Diana Lucia Zotescu

  2. Cojocaru Iani says:

    SANATATE MULTA MAJESTATE

  3. Comentarii pe Facebook says:

    Liliana Sora Cred că scopul educației trebuie să fie pregătirea copiilor, a tinerilor, a oamenilor în general, pentru a ști să persevereze să ajungă la un echilibru care le dă posibilitatea de a găsi liniștea și răbdarea, puterea și încrederea pentru a reuși să distingă binele de rău, pentru a putea discerne esențialul lucrurilor, pentru a gândi și a acționa independent, și în același timp să înțeleagă și să vadă în slujirea comunității , realizarea supremă a vieții și a existenței lor. Tot respectul și prețuirea pentru ASR Principele Radu pentru care, sursa respectului pentru sine și pentru cei din jurul său , o găsim în calitățile umane, morale, intelectuale, etc…
    #
    Dumitru J Novacescu nici o data nu e prea tirziu ! ,, majestate ! ,,
    #
    Dumitru J Novacescu am jurat in 1968 ! cu evenimentele di cehoslovacia ! si mam inrolat voluntar ? dar pentru ca sint romin as mai jura o data ! plecaciune majestate !
    #
    Conea Andreea Frumos mai sunt şi Oameni cu Cap prin România sau mai bine Spus Aleluia ! Nu contează cum acesti elevii copii , studenţi merită ceva mai bun . Învăţământ de înaltă clasă , cadre didactice competente, Universităţi cu mai multe ramuri de exemplu , programa scolară pusă la punct corect etc…şi scoli profesionale , tehnologie, deci ceva nou .. Si mai ales tot ce am scris mai sus pe modelu european si pe drepturi ! Nu pe Pile şi Spagă si mi-e ruşine să spun asta dar asta e …
    #
    Didinel Nechita Ar trebui inmultite asemenea evenimente! Sa ne vada copii asa cum suntem. Macar ei sa aiba alta pozitie fata de monarhie, care cred ca este salvarea noastra nu o “paria” cum o considera multi adulti astazi. Ma bucur pentru copii din Adjud. Traiasca Regele, Traiasca Monarhia!

  4. Comentarii pe Facebook (II) says:

    Aurelia Si Mircea Crisan FOARTE FRUMOS SI NOBIL. FELICITARI! SPER SA CONTINUE SI ALTE ORASE.
    #
    GabyAnna Crasnic frumoase persoane sa-i tina D-zeu in viata multii ani traiasca regele
    #
    Liliana Sora Admirație și felicitări ASR Principele Radu și întregii Familii Regale pentru inițierea și promovarea de proiecte și acțiuni educaționale, menite să ridice copiii, elevii, tinerii pe această scară a cunoașterii, cunoaștere care există tocmai pentru a fi împărtășită. Pentru că educația este o adevărată artă de a exista și de a trăi frumos , care asigură transmiterea civilizației , cuvintele atât de înțelepte și pline de adevăr ale lui Socrate spun : ” … Ne naștem slabi și avem nevoie de putere, ne naștem neputincioși și avem nevoie de ajutor, ne naștem mărginiți și avem nevoie de judecată. Ceea ce ne lipsește când venim pe lume , și de care avem nevoie mai târziu , ne este oferit prin educație.”
    #
    Solomia Bojin admiratie intregii Familii REGALE;si da……..traiasca regele
    #
    Toma Pasculea Like..!!
    #
    Camelia Ursache STIMA SI RESPECT
    #
    Marina Manoliu ♥︎

  5. Știre Antena 3 - Copii din Adjud în vizită la Familia Regală says:

    https://www.youtube.com/watch?v=RPOy-zCXUsk&list=UUU09nIpdZMGHY5vJI5p-u8A

  6. Ca român, mulțumesc din suflet Familiei Regale pentru că dă posibilitatea tinerilor să viziteze Palatul și fie în contact direct cu activitatea Casei Regale! M-aș bucura ca un număr cât mai mare de copii, profesori și alți români să afle informații „la mâna întâi”, nedenaturate, despre această superbă activitate!

    Fiecare grup de oameni obișnuiți care au ocazia să se întâlnească cu Majestățile Lor sau cu Altețele Lor Regale, mai ales trecând pragul unei reședințe regale, fiecare drapel cu Stema Regală care flutură la balconul unui apartament înseamnă o șansă în plus de a ÎNȚELEGE adevărul și de a apropia dezideratul final: REPARAREA DEZASTRULUI petrecut în neagra zi de 30 decembrie 1947!

    Trăiască Regele!

    Răzvan

  7. ALEXEI MATEI says:

    MONARHIA SALVEAZA ROMANIA !!!

  8. MONARHIA SALVEAZA ROMANIA !!!

    Sänt si eu de pärerea aceasta.

    Majestate,

    in poza a treia a acestei vizite se aflä un port traditional german.

    Este portul fetei german-säsesti din Transilvania de nord, mai ales din zona Bistritei. Se vede cä este un port al fetei, cu care merge la bisericä, pentru confirmare – Konfirmandentracht mit Borten aus dem Bistritzer Raum – Nösnerland-Nordsiebenbürgen-Rumänien um 1900. Vä rog, sä mä scuzati, dacä vä transmit mesajul acesta.
    Ar fi frumos, dacä ati scrie mäcar – Port traditional german-säsec din zona Bistritei-Transilvania-Romänia
    Vä multumesc foarte mult. De rusale este in fiecare an äntälnirea a saiilor transilväneni in Dinkelsbühl-Bavaria. Eu dansez la un grup folcloric si restaurez astfel de porturi tradionale si de aceea stiu aceasta.
    Multe felicitäri de bine si sänätate intregii casei regale a Romäniei
    Cu drag,
    Dietmar Melzer
    -Deutschland/Germania-

  9. Cornelia Prisacaru & familia says:

    Alteta,
    Sanatate, vitalitate, finalizarea tintita a tuturor proiectelor in derulare si a celor in faza de conceptie, satisfactia atingerii imepecabilului in tot ceea ce faceti pentru a aduce lumina si adevar in haosul intunecos cu care ne confruntam zilnic noi, romanii care vrem sa traim intr-o Romanie demna, fara a izbandi in cele mai multe situatii.
    Felicitari pentru pretioasa lectie de istorie daruita norocosilor elevi din Adjud. Daca acesti tineri nu s-au bucurat de povestile bunicilor care au efectuat stagiul militar in Garga Regala de la Sinaia, cum am beneficiat unii dintre noi, intelegand altfel istoria decat din manualele trunchiate, acum acesti norocosi elevi descopera temeliile Romaniei Moderne si li se faciliteaza conturarea intelegerii adevarului istoric.
    FELICITARI, RESPECT SI SUCCES! ONOARE SI MANDRIE!
    TRAIASCA CASA REGALA A ROMANIEI
    NIHIL SINE DEO!
    Familia Prof. Dr. Prisacaru

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50354508
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate