Dublă lansare de carte regală la Bookfest 2014

Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României a luat parte, sâmbătă, 31 mai 2014, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest 2014, la o dublă lansare de carte regală.

Standul Curtea Veche Publishing a găzduit lansarea volumelor „Jurnal Regal” de Ioan Luca Vlad și „Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României”.

Cu această ocazie, au luat cuvântul Alteța Sa Regală Principele Nicolae, doamna Iren Arsene, director, Curtea Veche Publishing, domnul Ioan Luca Vlad, avocat, mediator și consilier privat onorific al Familiei Regale a României, precum și domnul Filip-Lucian Iorga, istoric.

„Citind această carte, veți descoperi multe lucruri năstrușnice pe care le-am pus la cale în copilărie și cred că veți recunoaște în ele isprăvile pe care dumneavoastră sau copiii dumneavoastră le-au făcut în copilărie. Pentru că este o carte despre viață și oameni. Totuși, „Drumul spre casă” nu este o biografie, ci este mai mult o introducere a mea către dumneavoastră. O introducere care vorbește despre aventurile, întâmplările și oamenii care m-au ajutat să iau decizia de a veni, în România, „acasă”, și astfel să pot sta astăzi în fața dumneavoastră”, a mărturisit Alteța Sa Regală cu prilejul lansării.

„Jurnal Regal”, de Ioan Luca Vlad, relatează activităţile publice ale Familiei Regale, precum şi impactul lor social, economic, politic, cultural şi diplomatic, pentru perioada 10 Mai 2013 – 10 Mai 2014.

„Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României” vine în sprijinul tinerilor, și nu numai, oferind un model de eleganță și implicare în societate. Astfel,  cititorii vor descoperi nu doar faptul că ASR Principele Nicolae se implică în acțiuni umanitare, ecologice și educative, dar și aspecte din viața sa de zi cu zi, povești pline de tâlc din expediții și întâmplări ce arată pasiunea pentru sporturile extreme.

Lansarea din cadrul Bookfest 2014 se înscrie în turneul național de promovare a apariției editoriale, după București, Târgu-Mureș, Sibiu, Alba-Iulia, Cluj, Pitești și Constanța.

Fotografii realizate de Daniel Angelescu

2 comentarii

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Hotarat lucru, Alteta Sa Regala Principele Nicolae ‘mobileaza’, cu zambetul sau luminos si cuceritor, nu doar intreg spatiul de desfaurare si intreaga audienta de la evenimentul BOOKFEST, dar si pe noi, cei ce privim aceste fotografii. Are acea carisma magnetica ce te invaluie cu adevarate efluvii de reala bunavointa, calm, intelegere umana si – trebuie sa o spun – o anume ghidusie sprintara de tanar care doreste nu doar sa se bucure de toate atuurile tineretii ci, in cazul Sau, sa-si indeplineasca exemplar si cu prioritate rolul ce ii revine ca membru al Familiei Regale. De aici neobositul Sau periplu prin tara pentru a ne cunoaste si a se face cunoscut, implicarea Sa in atatea actiuni umanitare, sportive, editoriale, culturale si de reprezentare. Cu siguranta Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare si Principele Radu au alaturi, prin ASR Principele Nicolae nu doar un nepot, ci si un aliat si un real sprijin in toate actiunile Casei Regale.

    Diana Lucia Zotescu

  2. roxana soreanu says:

    Avem un Rege,avem o Casa Regala a Romaniei,ii avem pe ASR Principesa Margareta a Romaniei si pe ASR Printul Nicolae al Romaniei care au reinviat speranta,increderea ca nu totul este pierdut.Sa gandim pozitiv,sa speram ca Dumnezeu isi va intoarce fata spre noi,iar cei de care depinde reinstaurarea Monarhiei Constitutionale in Romania isi vor da seama ca au unica sansa de intra in istorie pe usa din fata facand gestul exceptional de a realiza,macar si cu atat de mare intarziere,necesitatea de a ne regasi destinul,de a reintra in matca cu ajutorul Monarhiei Constitutionale si a Casei Regale a Romaniei,a Familiei Regale a Romaniei.Iar ASR Printul Nicolae este un demn urmas al bunicului Sau,prin blandetea,bunatatea,intelegerea umana de care da dovada.Sa ne bucuram,asadar:inca nu am pierdut totul,Si totul poate fi castigat pentru binele Romaniei si al bietului popor roman,ramas singur dupa izgonirea MS Regelui,,furat,mintit atata amar de ani,cu sufletul schingiuit de nedreptati,atat de grav incercat in istoria sa.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50002568
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate