“Drumul spre casă”, lansat la Ceainăria Cărturești

Știre TVR: Cartea Principelui Nicolae, lansată la Cărturești Verona

În prezența Alteței Sale Regale Principele Nicolae, Curtea Veche Publishing lansează joi, 24 aprilie, la ora 18.30, la ceainăria Cărturești Verona (Str.Pictor Arthur Verona 13-15), “Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României”, prima carte dedicată celui mai tânăr membru al Familiei Regale, în colecția “Cărți Regale”. Intrarea este liberă și include o sesiune de autografe.

Pornind de la amintirile Alteţei Sale Regale şi apelând la documente, fotografii, obiecte personale, dar şi lucruri ce fac parte din Colecţia Regală, unele dintre ele prezentate aici în premieră, volumul vorbeşte despre copilăria şi adolescenţa ASR Principelui Nicolae al României, despre studiile şi experienţa comunitară, despre primele sale călătorii și expediții, sporturile extreme pe care le practică, interesele şi activităţile întreprinse în folosul țării noastre.

“Principele Nicolae iubeşte foarte mult România şi simte că aici e acasă. Cred că asta îl va ajuta să învingă toate dificultăţile, să înveţe despre ţară şi să-i sprijine pe oamenii ei. Este un principe al generaţiei sale şi am toată încrederea că îşi va păstra echilibrul, modestia, şi că strălucirile trecătoare nu-i vor răpi din generozitatea şi din luciditatea pe care le are astăzi. Am speranţa că românii îi vor acorda din ce în ce mai multă încredere şi afecţiune. ”  (ASR Principesa Moștenitorare Margareta a României)

“Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României”, apărut la Curtea Veche Publishing, completează, astfel, colecția dedicată Familiei Regale, venind în sprijinul tinerilor, și nu numai, drept model de eleganță și implicare în societate. Cititorii vor descoperi nu doar faptul că ASR Principele Nicolae se implică în acțiuni umanitare, ecologice și educative, dar și aspecte din viața sa de zi cu zi, povești pline de tâlc din expediții și întâmplări ce arată pasiunea pentru sporturile extreme.

„Principele Nicolae continuă să călătorească, să cunoască lumea și, mai ales, să se cunoască pe sine. Să-l însoțim mai departe în această aventură!”  (Filip-Lucian Iorga)

Volumul este disponibil pe www.curteaveche.ro și în toate librăriile din țară.

2 comentarii

  1. Comentarii pe Facebook (I) says:

    Liliana Sora Consider că , prin alegerea acestui drum către casă, ați reușit și veți reuși să câștigați respectul, afecțiunea și aprecierea oamenilor , pentru că, alături de Familia Regală, încercați , cu maturitate și spirit de răspundere , să faceți tot ce este mai bun , util și frumos pentru om, să lăsați în urmă o lume mai bună, știind pur și simplu că cineva a respirat mai ușor doar pentru că existați. Acest drum spre casă îmi doresc să fie un drum al schimbării spre binele nostru, al tuturor, un drum luminat de bucurii și împliniri. Așa să vă ajute Dumnezeu !
    #
    Ioan-Petru Poiana Bine a-ti venit …Acasa . Hristos a Inviat !!!
    #
    Ecaterina Margarit HRISTOS A INVIAT!
    #
    Sorin Ionel Buda Dumnezeu sa va binecuvinteze maiestate!!!
    #
    Mihaela Ariton Păcat că nu e mediatizat. Ar fi o speranţă.Nu e principele Radu Duda, ci nepotul MS regelui Mihai, principele Nicolae
    #
    Carmen Jic frumos viitorul nostru rege!!!!!!multa sanatate
    #
    Maria Carauleanu La multi ani… sanatate si bucuriialaturi de cei dragi!
    #
    Victor Eugen Stropelnita traiasca REGELE meu …………………………….
    #
    Alice Nadăş Un domn desavarsit cu gesturi alese cu vorba ingrijita. Educat sa domneasca .
    #
    Gigi Iordachescu Viitorul nostru Rege
    #
    Fundatia Ana Aslan Un Print elegant si relaxat ! Frumos !
    #
    Solomon Cornelia Un Print elegant…!!!!!!!!!
    #
    Ovidiu Udisteanu romania are viitor si speranta avem un viitor rege deosebit
    #
    Emilia von Lichtenstein – Like
    #
    Cainaru Carmen – Like

  2. Știre TVR says:

    Cartea Principelui Nicolae, lansată astăzi la Cărturești Verona
    http://www.youtube.com/watch?v=zDKEV13FeWo

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50584800
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate