Discursul Majestății Sale Regelui Mihai I

în fața Camerelor reunite ale Parlamentului României,
25 octombrie 2011, ora 10

DSC_8282

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului.

Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Ultimii douăzeci de ani au adus democrație, libertăți și un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, își împlinesc visele și încearcă să-și consolideze familia și viața, spre binele generațiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.

Mersul României europene de astăzi are ca fundament existența Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea, întru libertate și democrație, a Legislativului românesc de după anul 1989.

Dar politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului.

Multe domenii din viața românească, gospodărite competent și liber, au reușit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători și companiile mijlocii, tinerii și profesorii din universități, licee și școli, cei din agricultură.

Încearcă să-și facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomații și funcționarii publici, deși sunt puternic încercați de lipsa banilor și descurajați instituțional. Își fac datoria față de țară instituții precum Academia Română și Banca Națională, deși vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile și aeroporturile moderne sunt parte din forța noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Școala este și va fi o piatră de temelie a societății.

Regina și cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susține interesele fundamentale ale României, continuitatea și tradițiile țării noastre.

Nu m-aș putea adresa națiunii fără a vorbi despre Familia Regală și despre importanța ei în viața țării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.

În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii și frații noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni și respectați.

Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române:

Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți.

Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați. Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.
Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

DSC_8056

DSC_8124

Panorama1mica

DSC_8536

DSC_8571

DSC_8925

65 comentarii

  1. dr. Gabriel Badea-Päun says:

    La multi ani Maiestatii Sale Regele !

    Al Maiestatii Voastre prea plecat supus,
    Gabriel Badea-Päun

  2. FP says:

    “…desi vremurile de astazi nu au respectul cuvenit fata de ierarhia valorilor din societatea romaneasca.”
    Aceasta parte de fraza este cel mai frumos cadou pe care mi-l aduce MS Regele chiar de ziua Majestatii Sale.
    Inalta confirmare a celor ce le scriam ieri,inseamna un nesperat omagiu adus celor care mi-au insuflat de copil dragostea pentru miracolul intitulat :Regele nostru!.
    Intorc aceasta mare gratitudine urand sanatate si viata lunga MS Regelui si intregii Familii Regale!.
    Respectuoase urari de La multi ani!.

  3. ZAH SORIN -COSMIN says:

    La multi si fericiti ani Maiestate!
    Sunteti REGELE NOSTRU.
    Cu deosebita consideratie
    SORIN ZAH

  4. VDFilip says:

    Majestate, sunteti cel mai frumos, cel mai placut si cel mai atragator exemplu al caracterului frumos, sunteti cel mai frumos exemplu al simtamintelor si sentimentelor nobile, umane. Sunt coplesit de bucurie la gandul ca existati. In opinia mea sunteti o reala, o adevarata binecuvantare oferita poporului nostru.
    Va doresc toate cele bune, o viata lunga, sanatate din plin atat dvs. cat si la intreaga Familie Regala!
    Dumnezeu sa va binecuvinteze in continuare, Amin!
    Cu toata stima si admiratia, VDFilip!

  5. Irina Mirica says:

    La multi ani Majestate… Va iubim si va multumim pentru tot!

  6. Poloboc Iulia says:

    La multi ani Majestate!!!!

  7. George says:

    Un mesaj frumos, optimist, incurajator. De astfel de oameni avem nevoie in politica. Pacat ca nu ii pretuim pe cei ce merita atunci cand ii avem. Respect Regelui.

  8. Patratanu Dragos says:

    La Multi Ani Maiestatii Sale Regele ! Va multumim din tot sufletul pentru ca existati. Multa sanatate !

    Dragos Patratanu , Brasov

  9. Ulian Bogdan says:

    Majestatii Sale Regele Mihai I al Romaniei,

    Sire, cu deosebit respect, in aceasta zi aniversara, dorim Majestatii
    Voastre, ani multi cu sanatate, alaturi de Majestatea Sa Regina Ana si
    intreaga familie, spre fericirea intregii tari. Sărbătoarea celor 90
    de ani ai Majestăţii Voastre este pentru noi o imensă bucurie a
    sufletului.
    Pentru noi sunteti un adevarat reper moral, un bastion al increderii
    si sperantei, un model de onoare, decenţă şi, bineinţeles, nobleţe.
    Mesajul generos al Majestatii Voastre din Parlament vine sa reafirme
    eforturile pentru RENASTEREA ROMANIEI !
    “Se cuvine sa rezistam prezentului si sa ne pregatim viitorul”

    Dumnezeu sa binecuvanteze Monarhia si Romania.

    Cu toata pretuirea noastra,
    Fam Ec. Ulian Bogdan, Fam Col. Cioran Constantin, si Fam Dumitru.

  10. […] blogul Principelui Radu al României) 44.418877 26.010964 Share this:FacebookLike this:LikeBe the first to like this […]

  11. Intru multi ani sa traiti Majestate,Mihai I,sa ne ocarmuiti destinele si sa ne reinvatati noi cei ce mai credem in monarhie,ce este Dumnezeu,ce este aproapele,ce este respdectul fata de valorile morale si sa recladim Romania prospera de odinioara.

  12. Andrei Andreea Cristina says:

    Multumesc, Majestate, pentru aceasta lectie de demnitate. Acum am cum sa definesc cuvantul “demnitate in fata copiilor mei. Sper, ca peste ani, si ei sa aiba aceeasi tinuta morala.
    La multi ani buni, Majestate!
    Cu mult respect, si speranta in suflet
    Andreea Andrei

  13. Mihaela Ionescu says:

    Respect, Majestate! Sanatate si viata lunga alaturi de intreaga Familie Regala si Domnul sa le faca asa cum le-a oranduit. Ma inclin…

  14. Filip-Lucian Iorga says:

    Majestatea Voastra,

    Permiteti-ne privilegiul de a Va transmite urarile noastre de “La multi ani”, sanatate si nesfarsita bucurie, in mijlocul romanilor care vad in Majestatea Voastra un model moral, un reper identitar, un sprijin in toate greutatile lor, o legatura cu istoria adevarata a natiunii si o incurajare pentru un viitor mai lipsit de umbre. Intr-o zi ca aceasta de azi, suntem mai mult ca oricand mandri ca suntem romani si ca putem privi cu bucurie, incredere si recunostinta catre Regele nostru.

    La multi ani, Majestate!

    Ai Majestatii Voastre devotati,
    Ana si Filip Iorga

  15. Apostol Valentina says:

    LA MULTI ANI, MAIESTATII SALE, REGELE MIHAI I AL ROMANIEI!! Ma inclin cu respect pentru ceea ce sunteti pentru Romania, pentru tot ceea ce faceti pentru Romania. Discursul Maiestatii Sale plin de simplitate,modestie, dar si sperante pentru noi, romanii.
    Traiasca Regele in Pace si Onor!!!!!

  16. Stelian Rotaru says:

    Fiecare fraza este o lectie ! Sunt fericit ca am trait acest moment inaltator ! Va multumim Majestate!
    Nimic fara Dumnezeu ! Traiasca Regele!

  17. […] este preluat de pe blogul Principelui Radu (aici) iar filmarea de pe blogul colegului Manuel Avramescu […]

  18. N. C. says:

    Traiasca Regele! Dumnezeu sa-l ocroteasca!

    Va semnalez aparitia discursului inregistrat pe site-ul http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/video-integral-discursul-regelui-mihai-in-parlamentul-romaniei-dupa-65-de-ani.html

  19. Amalia says:

    La multi ani cu sanatate!
    Va transmitem cele mai frumoase ginduri din Montreal!

  20. Don Coriolan Ciprian Muresan says:

    La multi ani Majestatii Sale Regelui Mihai I, Suveranul legitim al Romaniei!Azi sunt mandru ca sunt roman dupa discursul din Parlament a adevaratului sef al statului.

  21. D A ! says:

    .
    “Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică,
    prosperă și admirată în lume.
    .
    Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri,
    ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.
    .
    Așa să ne ajute Dumnezeu!
    .
    Mihai R”

  22. Dominic Aranna says:

    La multi ani Maiestatii Sale Regele !

  23. Alina says:

    La multi ani Majestatii Sale Regele Mihai!
    Majestate va doresc multa sanatate si puterea necesara reinstaurarii monarhiei in Romania.

  24. BUCUR GABRIELA says:

    MAJESTATE,am trait momente inaltatoare cand ati tinut discursul in parlament. Aplauzele de la final ,mi’au demonstrat ceea ce nu credeam :si politicienii nostri au constiinta (care au) . CU PROFUND RESPECT <MA INCLIN IN FATA FAMILIEI REGALE A ROMANIEI .GABI BUCUR

  25. Mihaela Virginia Rascanu says:

    La multi ani !
    Majestatii Sale Regele Mihai I si recunostinta pentru emotionantul discurs din Parlament.
    Multumim pentru rarele dar cu atat mai pretioasele momente in care, dupa anii ’90 am avut bucuria sa participam la astfel de evenimente fericite.
    Prof. Mihaela Virginia Rascanu

  26. Ioan Sirbu says:

    Un discurs … Regal ! Cuvinte de foc ! Dzeu să-l binecuvanteze pe Regele nostru , un Om care în vremuri întunecate a ştiut mereu să aducă Lumină ţării Sale , un Om pe care nu l-au putut învinge decenii de denigrare josnică ,un Om care ne învata ce este distincţia , nobleţea , modestia , răbdarea , dragostea de ţară . Nu -mi vine să cred că am trăit acest moment . Acolo unde sunt ,părinţii şi toţi bunii mei se bucură . Cu toată dragostea , “La mulţi ani , MAJESTATE !”

  27. Neagoe Diana - Isabelle says:

    La multi ani Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei !

    Nihil sine Deo!

    Isabelle

    Topoloveni , Arges

  28. Adrian says:

    Asociatia Românilor de La Vall de Uixó (Spania) doreste sa transmita din partea tuturor reprezentantilor sai Majestatii Sale Regele Mihai al României multa, multa sanatate, fericire si fie ca toate dorintele sa i se împlineasca. Nu în ultimul rând un sincer si calduros La multi ani!!!
    Sa ne traiesti Majestate înca multi ani cu sanatate si sa ajute Dumnezeu sa îti dea putere sa învingi asupra dusmanilor tai si implicit ai neamului românesc. Suntem siguri ca nu în mai mult de 10 ani România va revenii la monarhia parlamentara iar Majestatea voastra va revenii în fruntea statului roman. Suntem siguri ca cu toti va vom sarbatorii 100 de ani ca Rege al României într-un regim de monarhie parlamentara.

    La multi ani!!!

  29. Halga Adrian says:

    La multi ani, Majestatea Voastra!
    Dumnezeu sa dea Majestatii Voastre sanatate si sper ca acum sa va ofere fericirea si linistea sufleteasca a unui Parinte care a inchinat toata viata fiilor sai.

    Al Majestatii Voastre leal supus,
    Adrian Halga

  30. Dana says:

    La mulți ani Regelui Mihai!
    Foarte emoționantă aniversare!
    Vă mulțumim, Majestate!

  31. Szellelki Mitzura says:

    Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei

    Sire,

    Va doresc din toata inima sa fiti sanatos si sa aveti parte de bucurii din partea apropiatilor Majestatii Voastre si, de ce nu, si din partea romanilor.

    Ma inclin cu respect in fata Majestatii Voastre, sunteti un om plin de intelepciune si de o bunatate induiosatoare. Sunteti O Icoana.

    Sunt indurerata de faptul ca bunicii mei care nu mai sunt printre noi, nu au mai prins aceasta zi minunata. Bunicul meu care a si luptat pentru aceasta tara ar fi lacrimat toata ziua si cu siguranta si-ar fi purtat cu mandrie numeroasele medalii primite.

    Ma rog lui Dumnezeu sa Va tina sanatos printre noi.

    Cu deosebita stima si consideratie,

    Mitzura Szellelki

  32. Octavian Miclescu says:

    La multi ani, Majestate!

  33. Drulea Alexandru says:

    Un discurs al Regelui nostru… Puternic, plin de inteles si poate, pe alocuri, acid, dar intotdeauna elegant si cu temei. Ma simt cu adevarat mandru ca Romania are un Rege adevarat, si singurul lucru care ma mahneste este faptul ca tronul e ocupat de oameni ce nu merita nici macar o slujba de maturator. La multi ani Regelui! Sunt mandru ca sunt nascut cu 2 zile ( si 70 de ani 🙂 ) mai tarziu decat Regele Romaniei.

  34. Gloria Miklos says:

    La multi ani, Majestate!

  35. Adriana Mihaela Macsut si Stefan Grosu says:

    La multi ani Majestatea Voastra. Sa ne traiti intru multi ani sanatosi si fericiti si sa continuati sa reprezentati cu onoare cauza Romamiei in lume. Ne bucuram ca avem onoarea de a fi contemporani cu Majestatea Voastra. Speram sa traim acea clipa cand Romania va redeveni monarhie.
    Cu deoesebita consideratie, Adriana Mihaela Macsut si Stefan Grosu

  36. Paul says:

    La multi ani majestate! Cu o incredibila demnitate si tarie a unit inimile romanilor, popor actualmente atat de dezibinat si batjocorit. Ne-a ajutat parca sa mai intrezarim un licar de speranta! Traiasca Regele!

  37. Dr.Mariia Luchian says:

    Am simtit cum azi s-a miscat ceva in mine. Sa ne traiesti Magestate, la anul si la multi ani. Esti pentru noi un reper. Iti multumim pentru tot ce ai facut pentru tara noastra! Iti multumim ca ai luat deciziile potrivite in vremuri grele. Ma plec in fata ta si spun cu mandrie. Avem,noi romanii ,un rege !!!

  38. Romulus Dan Busnea says:

    Un discurs pe măsura aşteptărilor, mai ales pentru cei care mai au tangenţă cu istoria, cu marile valori ale neamului nostru; un discurs de o înaltă ţinută morală şi spirituală, de care ar trebui să ia aminte întreaga societate românească.

    LA MULŢI ANI CU SĂNĂTATE, MAJESTATE!

    Romulus Dan Busnea- publicist, Slănic Moldova

  39. NEAGU MIRCEA says:

    BUCURESTI 26 OCTOMBRIE 2011 12:08 AM
    DA , AM ASCULTAT SI EU PE INTERNET IERI SEARA DUPA ORELE 22:00 PM , DISCURSUL .
    FOSTUL MEU TATA NEAGU MIHAI , A FOST FOTBALIST , IN ANUL 1944 , SI L-A AVUT CA ANTRENOR PE DOMNUL MIRCEA DAVID .
    LA MULTI ANI MAJESTATII SALE REGELUI MIHAI !

  40. Comentarii pe Facebook (I) says:

    #
    Deea Ag La mulţi ani !
    #
    Zorann Petrovici Traiasca Regele!
    #
    Daniela Paula Bires Bodea LA MULTI ANI !ALTETA.
    #
    Cosmin Sarlau poate o sa sune rau. Tu, cel care ai grija de contul asta.. poti sa scrii in romana? ca e vorba despre regele romaniei, in romania, pentru romani. e penibil in engleza. DA, poti sa schimbi numele albumului.
    #
    Alina Draganescu o pagina de istorie contemporana …
    #
    David J. Logan The King’s Speech today in the Romanian Parliament showed what an incredible loss it has been for Romania not having such a King reigning since the revolution of 1989. His words were absolutely brilliant and showed the way forward for Romania. Restore him now please! All Romanians should realise how much they have been betrayed just by listening to or reading the speech of the King. This is the man who should have been your King and not have been forced to abdicated at the end of 1947. What a loss. Poor Romania.
    #
    Alexandra Macsut Domnule Cosmin Sarlau, pe acest site intra cu siguranta si persoane care apreciaza Familia Regala, dar nu cunosc limba romana (rude ale membrilor familiei, sustinatori din strainatate, oamenii care au fost alaturi de Familia Regala inainte de intoarcerea sa in tara etc.). Albumul il gasiti si denumit in limba romana, daca tineti neaparat, aici, pe contul de Facebook al Familiei Regale (nu pe contul privat al Principelui Radu): https://www.facebook.com/pages/Familia-Regala-a-Romaniei/164437050270956 Cu respect!
    #
    Mihaela Pietrosanu Domnule Cosmin Sarlau: puteti sa nu mai scrieti Romania cu minuscula, ci cu majuscula?
    #
    Vasile-Florin Grec La Multi Ani si multa sanatate Majestate.
    #
    Iulian Gavriluta VIDEO/FOTOGALERIE Momente inedite din timpul discursului Regelui Mihai in Parlament: Mana lui Ion Iliescu si decoratia lui Zgonea
    #
    Iulian Gavriluta http://www.hotnews.ro/stiri-esential-10522427-video-momente-inedite-din-timpul-discursului-regelui-mihai-parlament-mana-lui-ion-iliescu-decoratia-lui-zgonea.htm?cfsyn
    Expand Preview
    #
    Balaj Radu-Alin LA MULŢI ANI MAJESTATE I!!!!!
    Acum la schimbarea prefixului unei vârste impresionante , dublată de o experienţă vastă din toate punctele de vedere , Majestatea Voastră a rămas un reper de stabilitate şi normalitate a societăţii româneşti şi ….. de ce nu?……a întregii societăţi umane, reprezentând prin respectul de sine şi al întregilor valori democratice şli spirituale româneşti , europene, universale o integritate şi vitalitate cu adevarat demnă numai de un înalt reprezentant al vreunei Case Regale (în acest caz Casa Regală a României) , aş îndrăzni să spun neegalată de vreo altă Casă Regală europeană sau mondială. Încă o data “La Mulţi Ani”, multă sănătate, spor la muncă şi la tot ceea ce intreprindeţi în folosul propriu, al propriei familii şi al poporului român. Eu şi un grup de prieteni şi cunoscuţi şi deasemenea cred marea majoritate a poporului român vă poartă un adânc respect şi sunt , suntem mândrii de alegerea făcută de înaintaşi în privinţa Casei Regale. Chiar dacă nu sunt un înfocat susţinător al reinstaurării monarhiei în România cu orice preţ , cred că România nu vă poate oferi nici pe departe ceea ce meritaţi si ceea ce Dumneavoastră prin sacrificii uneori personale aţi oferit într-un mod gratuit poporului român. LA MULŢI AAAAAAANI!!!!!!!!!!!
    #
    Ralu Nicoara La Multi Ani Majestate! La Multi Ani Romaniei adevarate care respira prin Casa Regala!
    #
    Teodor Iliescu La multi ani Majestate ! Plecam toti la Alba Iulia da ?:)
    #
    Georgiana Pantea Felicitari Majestate! Sa va dea Dumnezeu sanatate si sa va indeplineasca toate dorintele !
    #
    A.r. Gabriel La multi ani Sire!
    #
    Savescu Maria Majestate, la multi ani ! Va multumesc.
    #
    Karina Paraiszt La multi ani, Majestate!
    #
    Marin Porojan LA MULTI ANI, MAJESTATE!
    #
    Adrian Garbulea La multi multi ani si sanatosi Majestate !!!
    #
    Emil Paca LA MULTI ANI MAJESTATE
    #
    Gianina Porojan La multi ani,Maiestate!
    #
    Viorica Marcu La multi ani si multa sanatate!
    #
    Anda Escu La multi ani, Majestate!
    #
    Ionescu Bradut La mulţi ani,Majestate!
    #
    Gabriela Lungu La multi ani, Majestate, impresionant exemplu de verticalitate intr-o lume stramba!
    #
    Crina Mocanu La multi ani, Majestate! Sanatate multa si putere de munca!
    #
    Carmen Gheorghe TRAEASCA MAJESTATEA SA, LA MULTI MULTI ANI!!!!!!!!
    #
    Alexe Nora Alexandra La multi ani, Majestate!
    #
    Daniela Catalina Stan La multi ani Majestate! Sunt mandra ca sunt contemporana Dumneavoastra! Nu stiu cati dintre noi am realizat importanta acestui moment istoric!
    #
    Ágnes Boros La multi ani,Majestate!!!SAnatate si implinirea viselor !!!
    #
    Ioan Sirbu Aproape nu-mi vine sa cred ca am trait acest moment istoric ! La multi ani , Majestate !
    #
    Oana Roxana Neacsu La multi ani, Majestate!
    #
    Radu Jurca In sfarsit !!!
    #
    Ioana Adina Demian La multi ani, Majestate!
    #
    Simona Poienaru Multumim! La multi ani Regelui si Casei Regale de Romania!
    #
    Nicoleta Barbu La multi ani, Majestate! Multa sanatate!
    #
    Zorina Raducu LA MULTI ANI ,MAJESTATE DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE SI MA ROG SA VINA ZIUA CAND NU VE-TI MAI FI DOAR UN INVITAT IN PARLAMENT, CI CONDUCATORUL ROMANILOR REGELE NOSTRU. TRAIASCA REGELE IN PACE SI ONOR DE TARA IUBITOR
    #
    Voichita Sanda La multi ani, Majestatii Sale, Regele Mihai I ! Cred ca romanii inca isi iubesc si isi respecta regele.Am fost profund impresionata cand vizitand palatul regal din DK, poza regelui Mihai era alaturi de cea a reginei Margareta a Danemarcei, pe care poporul danez o iubeste si o respecta atat de mult.Totusi… Mihai I ramane Regele Romanilor!TRAIASCA REGELE MIHAI I, REGELE TUTUROR ROMANILOR!
    #
    Lilly Boerescu La multi ani, Majestate! Multa sanatate si implinirea tuturor dorintelor!
    #
    Bianca Oana Trifon La multi ani, Majestate!
    #
    Pallade Agarbiceanu Marius daca 30% din poporul roman ar memora si intelege mesajul majiestatii sale regele Mihai I, am ajunge un popor mai greu de manipulat, imi este rusine de rusinea clasei poitice pentru comportamentul lor fata de regele nostru,
    #
    Kerenus Craciunita ‎- Cu respect …..Majestate ! va doresc multa sanatate ,liniste sufleteasca si traditionalul : La multi ani !! ( Dumneavoastra , sunteti istoria noastra a tuturor Romanilor, chiar daca multi……nu vor sa recunoasca sau poate …..nu pot intelege .)
    #
    Andrei Condoros Traiasca Regele ! La multi ani !
    #
    Blue Cat La multi ani, Majestate!
    #
    Nico Jitaru La multi ani ,Majestate!
    #
    Mihaela Vlasin Multumim pentru album. Multă sănătate Majestate! Sfinții Romaniei Ortodoxe să vă ocrotească!
    #
    Monika Lungu Un domn in varsta a spus astazi in piata operei, profund emotionat si cu vocea tremuranda, dupa aparitia Regelui: acum pot sa mor, nu imi mai doresc nimic, L-am vazut pe Rege si altceva nu mai vreau !
    #
    Cornelia Curtean LA MULTI ANI, MAJESTATE !
    #
    Anny Rolf Traiasca Regele!

  41. Ionescu Adrian says:

    La Multi Ani Majestate ! Santeti speranta noastra – Regatul Romaniei – rascumpararea demnitatii Poporului Roman . Bunul Dumnezeu sa va intareasca si binecuvanteze ! Bunicii mei povesteau intotdeauna cu nostalgie perioada binecuvantata a Monarhiei din Romania . Speram sa regasim aceasta perioada cat de curand. Stramosii nostri se vor bucura alturi de noi – romanii de pretutindeni. Monarhia este strans legata de fiinta poporului nostru asa cum a lasat Dumnezeu din trecut. Adrian Ionescu – Nisa / Franta.

  42. Diana Lucia Zotescu says:

    Majestatea Voastra,
    Alteta Voastra,

    Cu cata emotie, dor si nerabdare am asteptat acest extraordinar eveniment din viata noastra: discursul Regelui nostru, intr-un Parlament indelung hulit – si pe buna dreptate – dar astazi transformat, ca prin miracol, intr-o institutie care, cel putin pentru ziua de astazi, isi merita titulatura.

    Simplitatea eleganta, sobrietatea, demnitatea si modestia regala a vorbitorului, dar si substanta etica a discursului Regelui, au impus o atitudine de decenta si din partea auditorului – lucru rar intalnit la membrii parlamentului roman. Am ascultat totul patrunsa de convingerea ca ma atinge aripa istoriei. Chiar asa a si fost. Emotiile noastre, ale celor ce vad in monarhie singura modalitate de a merge mai departe, au atins punctul critic atunci cand Parlamentul, adica Parlamentarii, s-au ridicat in ropote de aplauze pentru a-l omagia pe Rege. Atunci mi-am dat seama ca Istoria nu ne-a uitat cu totul, pentru ca es se infaptuia chiar sub ochii nostri.

    Multumim, Sire, pentru ca ne-ati re – dat demnitatea de a fi romani, si ca ne stergeti obrazul terfelit de proximitatea celor nedemni. Fie, Sire, ca din acest an, sa Va vedem tot mai des adresandu-Va poporului pe care il iubiti, si care va iubeste.

    La Multi Ani!
    Diana Lucia Zotescu

  43. Liviu Zidaru says:

    Maiestatii Sale Regelui MIhai I al Romaniei, un gand de adanca pretuire, alaturat rugaciunii din Imnul Regal: “O! Doamne Sfinte, Ceresc Parinte, sustine cu a Ta mana Coroana Romana!”
    Maiestate, sa ne traiti!!!

    Discursul de astazi este cu adevarat discursul unui sef de stat, al unui Rege demn de misiunea sa, incredintata de Dumnezeu!

  44. Maria Savescu says:

    Fiecare cuvant al regelui nostru e o nestemata.
    Nimic fara Dumnezeu !
    Dumnezeu sa Va binecuvanteze, sa Va aiba in paza sa si sa Va dea o viata cat mai lunga.
    Misiunea Regelui nostru este sa traiasca mult pentru speranta si bucuria noastra.
    Doamne ajuta !
    Traiasca Regele !
    La multi ani, Maiestate !
    Va multumesc.

  45. Robu Marius says:

    La Multi Ani, Maiestate! Discursul Vostru din Parlament m-a facut sa imi dau seama cat de mult vor regreta romanii aceste ultime deceniii care s-au scurs de la Revolutie, timp in care lucrurile puteau lua o turnura fericita pentru noi. Va vad trist si Va inteleg. Mi-as dori sa Va pot strange de mana si sa Va spun ca suntem langa acel “Mihai” care azi a scris in cartea de onoare a Parlamentului. Zile senine!

  46. […] discurs il puteti citi aici sau vedea mai […]

  47. Rafael Chitu says:

    La multi ani! Maiestate!

  48. CORNELIA says:

    De multa vreme, n-am mai avut parte de sentimentul mandriei de a fi roman. Ieri, am avut acest sentiment. M-am bucurat si lacrimat ca ma numar printre supusii Majestatii sale.
    Inca odata, La multi ani si sa ne traiti sanatos, Majestate!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50421367
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate