Dialog despre putere

Interviu pentru revista „Banii nostri” realizat de Gabriela Dinescu

gabi.dinescu@mediaon.ro

I: In ce consta puterea Casei Regale intr-o republica, asa cum a fost ea instaurata la noi?

Principele Radu: Cred ca acesti sase ani de experienta in Romania, in care Casa Regala a avut chiar o adresa in geografia romaneasca, dau raspunsul la intrebare. Este vorba despre o anume parte a identitatii nationale si a institutiilor ei, pe care democratia si libertatile nu o rezolva. Noi am trecut in acesti 50 de ani printr-o multime de experiente si anumite concluzii le-am tras mai tarziu sau nu le-am tras inca. Dar, aceasta nu din vina Romaniei, ci din vina faptului ca omenirea n-a mai avut astfel de experiente. Trecerea de la capitalism la comunism a fost o experienta unica, inceputa in 1917 in Uniunea Sovietica si incheiata in 1989 in toate tarile din Europa, iar trecerea de la comunism la capitalism a fost si ea o experienta unica, buimacitoare, din care unii dintre noi n-am iesit inca sufleteste si chiar mental si, in orice caz institutional. Diferenta ar fi ca, la data de 30 decembrie 1947, eu gasesc ca s-au petrecut trei fenomene suprapuse, dar numai despre doua noi vorbim, al treilea nu-l sesizam, din punct de vedere al identitatii, al substantei nationale. Primul fenomen este trecerea de la anarhie la republica, alta a fost trecerea de la democratie la dictatura, care s-a rezolvat la 21 decembrie 1989 in cateva minute, dar al treilea a fost inlocuirea statalitatii romanesti reprezentata de Mihai I printr-o grupare cu raspundere limitata, care raspundea exigentelor unor alte institutii din alte tari. Aceasta fractura la nivelul statalitatii nu a facut decat sa se adanceasca dupa 1948, pentru ca statul a fost cel dintai care a furat oameni, pentru ca a nationalizat locuintele si i-a azvarlit pe oameni afara din casa, iar populatia a identificat aceasta crima ca fiind a statului. Cei care o faceau erau cei care confiscasera statul si nu erau priviti ca niste confiscatori, pentru ca erau chiar statul in acel moment, pentru ca se schimbase totul. Dupa aceea au omorat oameni, i-au trimis la canal si populatia tot cu statul a identificat aceste lucruri. Deci, statalitatea s-a deteriorat inca mai mult, iar dupa 1989, toate criticile care s-au adus diverselor personalitati care au venit la putere, tot cu statalitatea au fost identificate, pentru ca institutiile pe care ei le reprezentau insumau statalitatea. Aceasta institutie, la care nu se gandeste nimeni a primit numai cutite in spate, desi ea nu avea nicio vina. Erau oamenii care o serveau, care o nauceau istoric din ce in ce mai tare. Aceasta valoare nu a fost rezolvata. S-a rezolvat trecerea de la dictatura la democratie, prin aparitia multor partide politice, libertatea a venit ceva mai tarziu, mentalitatea aproape ca nu s-a schimbat. Problema monarhie – republica va diviza intotdeauna lumea. Exemple sunt. Germania este republica si merge foarte bine, la fel Elvetia, Franta, Statele Unite, e adevarat ca sunt diferente istorice, dar noi vorbim de cele doua sisteme in competitie, dar competitia lor este inutila. Niciodata nu vei putea spune care dintre cele doua este mai buna atata vreme cat cele mai prospere si mai stabile tari ale lumii sunt si monarhii si republici. Discutia e inutila. Este ca o chestiune de gust: ce vrei, ce crezi tu ca e mai bine, nu e necesarmente cel mai bun lucru pentru celalalt. A treia problema insa cea a statalitatii frante, dezradacinate, sfaramate, fracturate istoric nu s-a rezolvat nici pana astazi. In Bucurestiul nostru, care e capitala Romaniei, Sala Tronului e folosita astazi drept locul unde se pot face nunti pentru 10.000 de euro. Noi ne batem joc, aruncam cu noroi in statalitatea noastra si zambim, ni se pare chiar ca e bine ca am pus mana pe 10.000 de euro. Vor fi fiind intelectuali care spun: muzeul castiga din asta bani, poate repara chiar tablouri cu banii de pe nunti. Este exact argumentul pe care l-am auzit de curand ca nu putem darama mausoleul comunismului pentru ca e pacat de marmura, ca e debuna calitate. Si e un argument. Sunt multi oameni de calitate care sustin acest lucru. Asa si cu Sala Tronului. De ce sa nu punem pirostriile in Catedrala Statalitatii romanesti, daca asta aduce bani? Nu suntem in epoca prosperitatii?! Nu avem libertatea de a ne bate joc si de propria noastra identitate?! Cine ne opreste?! Inima Reginei Maria este sfaramata, simbolic, prin extragerea ei din sipetul in care a stat atatia ani, violand una dintre cele mai sacre cutii care exista in istoria poporului roman, inima celei mai mari regine ale noastre. Si zambim, consideram chiar ca e bine. Nu numai atat. Separam inima de sipet si spunem ca sipetul nu poate sa mai fie spatiu pentru inima, pentru ca e un obiect de patrimoniu, este din aur si din pietre pretioase. Deci bucatica aceea de carne uscata, pentru noi, e anatomie, nu e identitate nationala. Aceasta e partea pe care Casa Regala o reprezinta astazi. In republica, astazi, Casa Regala are loc nu pentru ca a facut un pact cu republica, ci pentru ca republica ii asigura democratia si libertatea in mod corect. Nu are nimeni nimic cu asta. Identitatea nationala si Statalitatea sunt in aceasta casa, in care va aflati dumneavoastra, pentru ca aceasta este familia care a facut statul roman si numai ea o poarta in sangele ei, nimeni altcineva.

I: Cum si prin ce a contribuit Casa Regala la pozitionarea Romaniei pe un loc decent, rezonabil in randul tarilor europene, atat in perioada dinaintea evenimentelor din decembrie 1989, cat si de dupa, dar si in prezent?

PR: La 3 ianuarie ’48, cand regele a plecat, a fost ultimul bastion al democratiei care a cedat. Toata lumea din regiune plecase. Pentru ca el a rezistat pana la 3 ianuarie 1948 a facut ca familia sa tina piept atat cat s-a putut, in conditiile acelea ingrozitoare si cu abandonul marilor puteri, care au intors spatele Romaniei si regelui, cat mai mult posibil. Din 1948 pana in 1989, Regele a fost singura bucatica de Romania care a existat ca entitate in tarile libere si a putut sa se opuna, atat cat a putut sistemului din Romania. Nu vreau sa se inteleaga ca diaspora romaneasca nu exista. Erau milioane de romani in afara, dar Regele reprezenta prin el insusi o institutie care pastra vie flacara principiilor. Dovada ca n-a fost primit in tara pana in 1997, momentul in care a putut sa vina inapoi si sa stea, adica cinci decenii. Ce anume l-a tinut la atata distanta si la atata respingere fata de tara mama sunt principiile care difereau. El sustinea o serie de principii care erau greu de acceptat de cei care i-au pus tunurile in fata. Asta e ceea ce familia a putut face in acea perioada de ambiguitati a deceniului al zecelea, sa continue sa faca bine pentru Romania dupa 1989 in directa legatura cu tara, atat cat s-a putut, dar nu direct din tara. In tara nu putea sa vina decat MS Regina si Principesa Margareta si, dupa ce ne-am casatorit, si eu, in calitate de membru al familiei, dar Regele nu a putut veni decat in februarie 1997. Din 2000, e partea a treia a povestii postbelice, care este si cea mai frumoasa dintre toate si mai bogata in evenimente. Acest loc in care ne aflam este dat spre folosinta familiei printr-o lege votata de Parlamentul Romaniei pentru fostii sefi de stat, urmata de alte decizii succesive ale guvernelor care s-au perindat de atunci incoace. Pozitia noastra a fost institutionalizata, in sensul ca MS a beneficiat de o anumita sustinere din partea statului, iar eu am primit in fiecare an reinnoirea mandatului de reprezentant special al guvernelor, sunt trei la numar, pentru sustinerea intereselor romanesti. Din acel moment, familia a sustinut dinauntru cauza romaneasca pentru cele doua obiective mari pe care noi le-am avut, ca romani – au fost NATO si UE. Ele sunt indeplinite. Familia regala este un argument transatlantic si european. Nu numai ca au sustinut aceste cauze tot timpul exilului, Regele e mai batran decat NATO. Nu avea cum sa nu sustina NATO. pentru ca NATO s-a nascut sub ochii lui, el a crescut NATO, ca pe un copil. El e omul care a dat mana cu Truman, s-a intalnit cu Marshall, i-a intors personal spatele lui Hitler. El considera NATO ca pe propriul sau copil, iar UE este uniunea familiei lui. Oriunde s-ar duce regele si regina sunt acasa la verii lor. Familia este europeana biologic.

I: Ati evitat sa vorbiti despre episodul 1991, cand a venit pentru prima data Regele in tara?

PR: Nu am evitat. Nu am amintit pentru ca a fost o sedere de 72 de ore, pe care regele a asumat-o. A promis ca dupa 72 de ore va pleca. Nu avea cum sa nu-si tina promisiunea, chiar daca toata lumea striga in strada, el a spus „plec pentru ca am promis ca voi pleca, dar ma voi intoarce”. Sederea a fost temporara, nu poate fi considerata ca venirea a fost de tot, pentru ca a fost chiar el cel care a limitat-o. Mentinerea cuvantului dat e un sport pe care societatea romanesca nu-l mai cunoaste.

I: Poate de aceea autoritatile au intarziat admiterea definitiva a MS in Romania, data fiind amploarea manifestatiei din strada?

PR: Este posibil, vom afla asta mai tarziu, peste cateva zeci de ani.

I: Cand a fost puternic Regele si dumneavoastra, ca reprezentant al Casei Regale, si care a fost cosmarul institutiei pe care o reprezentati?

PR: Regele a fost puternic de la nastere, dar de fiecare data altfel, in functie de varsta. La nastere a fost puternic pentru ca in el se inmanunchiau toate sperantele natiunii, fiind singurul copil, in el se adunau toate sperantele tuturor generatiilor. Ferdinand era in viata, Maria era in viata, parintii lui erau in viata si pana la sapte ani, el reprezenta putere prin propria lui fiinta. Dupa 1927, el a fost puternic pentru ca, in cei trei ani, acest copil care nu era inca dus la scoala, a salvat de fapt identitatea natiunii. Cel care fusese chemat sa succeada era plecat cu diverse aventuri in lume. Din 1930 pana in 1940, cand tatal lui a revenit in tara, a fost puternic pentru ca a redevenit speranta. Intre 1940-1947, el si mama lui, Elena, au fost singurii care s-au opus dictaturilor succesive, intai cea de extrema dreapta, apoi cea de extrema stanga. Dupa 1947 a fost puternic pentru ca a rereprezentat simbolul a trei lucruri: statalitatea sfaramata la care nu se gandea nimeni, coroana si democratia (in tara era dictatura). Dupa 1989, n-a mai reprezentat el simbolul democratiei, ea venise fara el. N-a mai reprezentat decat coroana si principiile morale, pe care el le reprezinta. Valorile pe care el le sustine nu trebuie luate doar drept valori morale si istorice, pentru ca asta este apa calduta in care ne scaldam noi. Daca il asezam pe Rege undeva in istorie si il punem si pe perete ca pe o icoana, dormim perfect de bine, el nu ne mai deranjeaza. Cel care e bun, e bland si ne zambeste tuturor de pe perete dintr-o icoana, e perfect, pentru ca el ne lasa in continuare sa facem ce vrem noi. Principiile pe care el le sustine nu sunt astea. El nu e preot, nu e episcop, el nu este tata, nu e invatatorul din sat, nu e parintele ce ne invata pilde. El reprezinta mai mult decat atat. Cand regele spune ca noi trebuie sa fim generosi, in aceeasi masura in care suntem democrati, ca trebuie sa fim responsabili, sa avem spirit de raspundere, in aceiasi masura in care suntem liberi, ca trebuie sa fim oameni cu puterea exemplului personal si sa pastram identitatea, el nu se gandeste la vorbe in vant sau la pilde care se dau duminica dimineata la biserica. El se refera la instrumente de construit progres si stabilitate in tara. Principiile acestea, generozitatea, puterea exemplului personal, loialitatea pentru o cauza, spirit de raspundere, rolul de model, acestea sunt pietre ale temeliei geopolitice romanesti, sunt instrumente de construit tara. Aceasta face forta lui, in aceasta aproape complet lipsa de etica institutionala in Romania. El este cel mai puternic dintre toti. El incarneaza aceste principii, pentru ele a stat la usa Romaniei 50 de ani si usa a fost inchisa, dar nu a renuntat la aceste principii. Regele nu e un om cu cosmaruri. La 22 de ani i-a intors spetele lui Hitler, a intors tara in tabara aliatilor cu nemtii aici, in oras. Nu-l prea impresioneaza nimic. Aici, in jurul casei (Palatul Elisabeta-n.r.) erau tancuri sovietice, aduse de Divizia Tudor Vladimirescu, s-au taiat firele telefoanelor in birouri, tunurile erau indreptate cu tevile catre palat si nu cred ca a avut niciun cosmar. Singurul lucru pe care l-a incercat atunci a fost tristetea ca oamenii se pot cobori atat de mult, se pot injosi atat de mult.

I: Considerati ca puterea Casei Regale e mai puternica dupa redobandirea proprietatilor?

PR: Un om care are venituri si care poate sa-si consolideze institutia este un om mai bogat fiindca e mai liber. Una este ca regele sa fie un om sarac, batran si departe, alta e sa fie aproape, in mijlocul nostru cu mijloace financiare. Plus ca, odata restaurata proprietatea privata, care e un drept sfant, inseamna si aducerea societatii pe fagasul normal. Asta inseamna forta si pentru societate si pentru cei care au redobandit lucrurile furate. In momentul in care s-a restituit ceea ce s-a furat, societatea este cu o picatura mai puternica.

I: Cum explicati pozitia Atetei Voastre in momentul actual, din punct de vedere a notorietatii de care dispuneti?

PR: Aici a fost un fenemen pe care nu l-a putut prevedea nimeni. Cand in 2001 presedintele de atunci, Ion Iliescu a decis sa se reia sirul vizitelor NATO, si Regele a fost din nou in sapte tari europene pentru sustinerea Romaniei, eu am luat parte la aceasta initiativa intr-un mod mult mai direct decat pana atunci, in sensul ca eram in Romania, beneficiam de acest loc, era o legatura directa cu Ministerul de Externe, cu Ministerul Apararii, Presedintia prezenta multa solicitudine, in acel moment prezenta mea a devenit foarte executiva. Am pregatit vizitele, am luat cuvantul, raspunzand in numele MS in anumite imprejurari publice, unde nu era cazul ca Regele sa apara, la conferinta de presa, fiindca nu se potriveste cu el asa ceva. Facand acest lucru bine, a fost o revelatie pentru noi toti, pentru ca eu niciodata nu am fost pregatit pentru asa ceva. Eu am facut o profesie de arta, care avea ceva public in ea. Esti in lumina rampei 25 de ani, exista o anume obisnuinta a comunicarii, a trecerii rampei, a unor ganduri, a unor sentimente, e normal, exista o anume experienta pe care o dobandesti. Dupa aceea, am fost invitat sa urmez cursurile Colegiului National de Aparare, care a fost o mare surpriza si pentru Rege, si pentru Principesa, si pentru mine, pentru ca noi nici nu puteam sa vizitam o unitate militara, nici sa punem piciorul intr-o unitate militara, daramite cineva din familie sa fie invitat sa urmeze o scoala politico-militara – era ceva destul de greu, dar asta a adus o anumita forta in mana mea, pentru ca a fost o intrare in lumea institutiilor actuale ale statului. Acolo erau cursanti de la toate institutiile din stat: de la Presedintie, Parlament, Guvern, Armata, Politie, Servicii, mass media, afaceri, societatea civila. Acolo erau personalitati de prima marime. Acesta a fost un contact unic. Era pentru prima oara cand cineva din familia regala petrecea zi de zi cu acesti oameni si stabilea punti de incredere, punti de interes pentru anumite subiecte dezbatute. A fost o scoala care m-a format ca om public. Forta prezentei mele publice a mai fost adusa de urmatoarele trei scoli, pe care le-am urmat an de an. In 2003, am avut o scoala din Germania, Colegiul George C. Marshall, Garmisch, o scoala foarte respectata. E o scoala NATO facuta de americani cu germani. Pe urma, a fost Universitatea Harvard, John Kenedy School of Goverment, care a fost tot un curs militar. In fine, a fost doctoratul in stiinte militare, pe care l-am dat in 2006. Toate acestea au adus bucati mari de experienta, de profesionalizare a demersului meu public. Pozitia de reprezentant special, care se afla in acest moment in al saselea an, este una dintre cele mai lungi exercitari de pozitie de demnitar. Toate se rezuma la patru ani. Toate pozitiile de executiv sau de legislativ au o durata maxima de patru ani, uneori nici patru. Aici vorbim deja de al saptelea an, ceea ce asigura o anumita continuitate, experienta. Forta demersurilor mele mai vine si din faptul ca in acesti sase ani s-au construit poduri de legatura cu peronalitati politice ale lumii, din mediul local romanesc. Mii de primari, de oameni de afaceri, de consilieri, de elevi, de studenti, de ziaristi mi-au trecut prin fata ochilor. Pe unii ii cunosc bine, am avut ocazia sa stau de vorba cu ei, m-am dus in acelasi loc de mai multe ori, si de 14 ori in Brasov, Arad, Timisoara, am dus proiecte impreuna cu ei. De la sport, pana la stiinta, cercetare, contracte, cooperari cu administratiile locale, armata. Asta face forta acestei misiuni. Nu forta mea personala, pentru ca nu calitatile mele neaparat sunt cele care fac puntea, ci faptul ca e o pozitie neobisnuita, pe care putine tari o au. De fapt nu o are nimeni. Intr-o tara care este republica nu exista o pozitie similara a unui membru al Familiei Regale. Este un caz unic pe toate meridianele.

I: Daca ar fi sa faceti o ordonare a criteriilor dupa care ar trebui clasificati oamenii puternici ai unei tari, care ar fi acestea?

PR: Ce faceti dumneavoastra cu pubicatia „Oamenii puetrnici” este un lucru pe care Familia Regala il considera fundamental.

Noi consideam ca unul din defectele democratiei este faptul ca politizeaza excesiv. Mass media, impreuna cu clasa politica dau o impresie falsa in randul lumii libere, ca 80% din putere este politica. Daca deschizi un ziar, in afara de cele de specialitate, nu vorbesc de ziarele economice, financiare sau cele de stiinta, arta, constructii, ci de cotidianele lumii, pe scurt, ca sunt la Bucuresti, ca sunt la Sofia sau la Londra, ele vorbesc in proportie de 80% despre politica, iar 20% despre fotbal. E o caricaturizare, e o exagerare pe care o fac, dar vreau sa subliniez faptul ca evenimentele principale ale zilei sunt toate in ilustrarea mass media mondiala democratica politica si fotbal. In viata de toate zilele lucrurile nu stau asa. Din momentul in care noi ne ducem spre familia noastra, spre noi insine, cand dezbracam aceasta haina a aparentelor, a minciunii pe care o imbracam toti adultii in momentul in care incepe dimineata, noi nu ne imbracam numai cu hainele, ne imbracam si cu o minciuna, pe care o punem pe noi. Nu spunem ceea ce, cu adevarat, credem. Noi ne prefacem in aceasta sarabanda a jocului democratic si al libertatilor ca-i asa si de fapt nu e asa. Organismul uman are nevoie si de apa, si de mancare si de aer si de iubire, de somn, de soare, de caldura, de speranta, de dezamagire. Uitati cate surse sunt pentru viata de zi cu zi. A considera ca politica acopera 80% din puterea zilei, inseamna a considera ca omul are nevoie numai de apa, sau numai de frunze, sau numai de aer. Asta e clar dovedit biologic ca nu se poate. Ce se intampla ca repercursiune a acestei discrepante intre realitate si aparenta?!

Oamenii politici sunt perceputi ca modelul absolut din societate si natiunea incepe sa puna pe ei toate asteptarile pe care le are. Asa ajungem la absurda situatie in care noi asteptam de la marii oameni politici sa fie modele absolute, cand ei nu au cum, pentru ca ei nu reprezinta decat o parte a acestei multitudini de fatete. Ei reprezinta una dintre fatete. Care sunt ceilalti lideri din societate, cei care au putere?! Uitati-va in Romania: adevarata putere o are mama, o are invatatorul, episcopul, jurnalistul, academicianul, ganditorul, militarul, Regele si asa mai departe. Acum cateva luni, a venit un coleg al dvs. de la The New York Times, care este cel mai influent ziar al lumii. Nu au venit sa ceara un interviu presedintelui si nici premierului, au venit la Regele Mihai, adica la cel care nu are nicio putere. De ce? Pentru ca el avea o anumita putere. The New York Times este un ziar care nu pierde vremea cu nimicuri. El merge la tinta. De ce au venit la Rege si nu la oamenii politici care au adevarata putere in Romania? Pentru ca el reprezinta acea parte de putere care nu se vede in lumea democratica, dar care exista. Toate aceste fatete ale puterii despre care vorbeam mai devreme exista, insa ele nu se reflecta in viata de zi cu zi si se creaza o discrepanta intre substanta puterii, care este multiforma si multicolora si aparenta puterii care este monocolora. Oamenii pun pe spinarea politicienilor prea mult, mai mult decat ei pot duce si-atunci sondajele de opinie incep sa arate dezinteres, dispret si neincredere. Asa se explica de ce biserica si armata au cele mai inalte cote de incredere si apreciere si Parlamentul ramane cu cele mai mici. Este o realitate si in Franta si in Marea Britanie. E o realitate cruda in Statele Unite si in Romania. Nu are nicio legatura cu cat de mare e democratia. In SUA e absoluta, nu e numai cea mai democratica tara din lume, dar e model, paradigma lumii actuale in filosofia libertatilor in acest stat tanar. Libertatea este egal America si pentru noi, generatia mea asta a crezut. Nu libertatea este ceea ce lipseste, dar exagerata punere a accentului pe politica aduce cu sine o exagerare a asteptarilor, iar asta duce la o exagerare a dezamagirilor si, de aici, la o exagerare a sondajelor. Nu toata lumea merita sa aiba un grad de incredere de 2,5 sau de 7,9%. Nu e adevarat deloc. Sunt o multime de oameni care-si fac treaba. Problema nu sunt ei, luati ca indivizi, ci general privind povestea. Puterea este tot atat de diversa intr-o societate, pe cat e de diversa biologia si natura umana. Cat de influenti sau puternici sunt oamenii de afaceri? Cat de puternici sunt oamenii care servesc biserica, sau armata, sau academia sau societatea civila. Care din ei are o bucata importanta de influenta in societate, daca consideram puterea ca fiind capacitatea de a convinge ca ceea ce vrei tu este bine ? Puterea Casei Regale este nu numai foarte mare, dar este si de o esenta destul de rara.