Despre identitate

Ultimii ani au nascut nelinisti privitoare la chestiunea “cine suntem”? Intrebarea are valente europene, nu numai romanesti sau postcomuniste. Este o chestiune pe care nu a creat-o Cortina de Fier ori globalizarea, nici noile modele ale sistemului international sau terorismul. Este o dilema alimentata de decapitarile identitare din epoca moderna si contemporana, care au mers paralel cu dezvoltarea salvatoare si inspirata a democratiei si libertatilor. Este, de asemenea, rezultatul faptului ca democratia nu a reusit sa se separe complet de disimulare, iar libertatea de iresponsabilitate.

coroana.gif

Ziua nationala a fost o sursa de mandrie si de confort identitar. Astazi ea este pe cale de a deveni un instrument. De aceea, sa ne gandim nu la dilema “10 mai” sau “1 decembrie”, ci la sensul cuprinzator a patru din insemnele statalitatii contemporane: ziua nationala, stema, bancnota si imnul national. Apartenenta la UE si NATO, precum si presiunea globalizarii si slabiciunea unora din institutiile nationale vor obliga mai ales tari ca Romania sa reconsidere simbolurile nationale si sa le transforme in instrumente, in sensul generos al cuvantului. Cand am spus “vor obliga”, de fapt am gresit. Romania nu este obligata la nimic. Ea poate foarte bine sa treaca pe langa evenimente, cu ajutorul oamenilor sagace si orientati. Democratia nu obliga la generozitate, libertatea nu obliga la simt al raspunderii. Poti sa fii prosper si egoist, inteligent si rau-intentionat, inspirat si indiferent, fermecator si lenes. Poti sa fii democrat si iresponsabil sau aparator al libertatii si ne-loial.

Orwell a spus ca in comunism nimic nu era mai imprevizibil decat trecutul. Trecutul poate fi un bun interpretabil in functie de cum ne aranjeaza politic, la un moment dat. Acesta este izvorul dilemei “10 mai” sau “1 decembrie”, si nu datele istorice, ca atare. Nimeni nu va fi invingator in demonstatia ca “10 mai” este mai importanta decat “1 decembrie”. “10 mai” este mai convingatoare decat “1 decembrie”, pentru ca are traditie de simbol statal si forta, fiind o zi nationala lasata mostenire, transmisa, continuata, producatoare de emotie si de mandrie. Tratarea mostenirii ca pe un legamant este virtutea tarilor coerente si stabile. Faptele lui Carol I raman in istorie nu fiindca au fost monarhice, ci fiindca au fost fondatoare de stat modern, vizionare si statornice. Astfel, Romania de astazi cu ziua nationala la “10 mai” nu ar fi mai putin republicana, ci putin mai demna. De fapt, ironia soartei face ca toate cele ultime trei zile nationale din istorie, “10 mai”, “23 august” si “1 decembrie” sa fie zile cu puternice conotatii regale.

Lucrurile au inceput sa se complice identitar atunci cand Romania, dupa ce si-a transformat Regele in mecanic auto, a transformat un cizmar in sef de Stat (e drept, cu ajutor nemijlocit, venit din exterior).

In zilele fierbinti din decembrie 1989, alegerea zilei de “1 decembrie” si a numelui de “Romania”, au fost instincte politice menite sa evite cu orice pret cele doua cele mai puternice simboluri din istoria recenta: “10 mai” al celui alungat in 1947 si “23 august” al celui executat in 1989. A fost un gest primar de conservare a puterii si legitimitatii, nu un act altruist de redare a demnitatii. Oricat de precaut si de mestesugit, un calcul politic ramane un gest istoric incomplet, fiindca istoria se face cu viziune, nu cu speculanti dibaci (aceasta este diferenta fundamentala dintre Ioan-Paul al II-lea si Silviu Brucan). Asadar, “1 decembrie”, zi glorioasa, este neconvingatoare din cauza re-inventarii orwelliene a trecutului.

In aceeasi ordine identitara de idei, noi am continuat dupa 1989, fara a ne da seama macar, sa alteram demnitatea si respectabilitatea statalitatii noastre prin imprimarea pe bancnotele romanesti a unor chipuri care nu au nimic comun cu sensul monedei nationale. Bancnota este un instrument al statalitatii, un dreptunghi de hartie cu un strop de mandrie si de continuitate al unui grup de oameni care hotarasc sa se numeasca “popor”. Pe bancnote trebuie sa fie chipuri de oameni de Stat. Noi am schimbat “orwellian” foaia, punand chipuri dintre cele mai diverse, de la Tudor Vladimirescu la Nicolae Balcescu, iar mai incoace, i-am “monetizat” chiar si pe Eminescu, Blaga (cred ca si pe Enescu) sau Nicolae Iorga. Bancnota nu este un mijloc de imbatosare folklorica. Noi aveam o larga paleta de candidati legitimi la bancnote, de la Stefan cel Mare, Mircea cel Batran si Mihai Viteazu, pana la principele Alexandru Ioan, regii Carol I si Fedinand, pentru a nu ne apropia, prea periculos, de Mihai I. Dumnezeu sa ne inteleaga de ce ne trebuie un compozitor pe moneda nationala! Locul lui de onoare este la Atheneu, asa cum locul poetului national este la Biblioteca, al lui Nicolae Iorga la Academie, iar al lui Caragiale la teatru.

Orwell a ratat sansa de a se naste roman. El ar putea sa roseasca de invidie daca ar vedea cum la Palatul Regal se organizeaza frecvent, in Sala Tronului, nunti contra a cateva mii de euro. Doriti sa siluiti spatiul sacru al statalitatii romanesti? Nu este nevoie sa fluierati in timpul intonarii imnului national, nici sa scuipati pe stema Romaniei, nici sa va stergeti pantofii cu steagul tricolor. Este suficient sa dati telefon la Muzeul National de Arta si, in sala in care Carol I tinea pe cap Coroana, puteti pune pirostriile. In vremuri recente, la castelul Pelisor, o poeta stingea tigari pe mobila aurita a reginei Maria, iar un scriitor spargea pahare regale de cristal, izbindu-le de peretii cu lambriuri. Atacul lor nu era la inventar, ci la statalitate. Astazi romanii se pot racori identitar altfel: organizand agape, reuniuni, conferinte si nunti in Sala Tronului Romaniei.

Stemei nationale (prin concursul nemijlocit al unui personaj inca in viata) i-a fost “ratata” intr-o secunda, in decembrie 1989, Coroana istorica. Coroana rotunda (inchisa) este simbolul neatarnarii. Ea este, grafic vorbind, ilustrarea unei cetati inchise, adica stapana pe ea. Daca lucrul acesta l-a inteles dupa 1989 Moscova, Sofia, Belgrad, Tbilisi, Budapesta, mi se pare ca si Varsovia, de ce nu l-o intelege Bucurestiul? Este inteligenta noastra mai iute decat memoria noastra? Citind presa, inclin sa cred ca da.

Imnul national. Sunt tari care nu si-au schimbat imnul timp de sute de ani. De ce ar face-o? Ele nu au nimic de uitat. Noi, da. Un cantec este mai puternic decat noi, fiindca este mai lipsit de aparare decat noi. El inmagazineaza forta pentru ca este o insiruire fragila de note muzicale, care ne-a fost lasata ca legamant. Exista o diferenta intre “Traiasca Regele” si Coca-Cola, iar importanta acestei diferente o vom simti curand, cand brand-ul de tara nu va mai fi o “nostalgie a unor vremi apuse”, ci o urgenta nationala. Brand-ul de tara este un instrument care se va aseza utilitar pe acelasi raft cu stema, cu imnul, cu steagul, cu ziua nationala si cu una din fetele monedei euro (cealalta fata a monedei, ca si bancnota, va face loc insemnelor europene).

Sunt convins ca Romania in UE, folosind fara complexe de inferioritate argumentele ce au format-o ca stat modern european, de la Carol I la coroana regala, de la Fundatiile Regale la toate implinirile Mariei si ale lui Ferdinand, trecand prin “Traiasca Regele” si Arcul de Triumf, va fi o Romanie mai puternica, mai pragmatica si mai devreme.

Odata cu venirea la Palatul Elisabeta a Familiei Regale, in mai 2001, un lucru a devenit limpede: pentru a vedea coroana imateriala pe care Regele Mihai o asaza pe crestetul Romaniei europene nu ai nevoie de ochi, ci de cetatenie.

62 comentarii

  1. Adrian says:

    Este simplu.
    Atitudinea şi mesajul dumneavoastră dă speranţa unui tânăr de 30 de ani că această ţară mai are o şansă în a-şi regăsi echilibrul.
    Suntem alături şi vă susţinem.

  2. Gal Gheorghe says:

    Sire,sunt in virsta de 45 de ani,locuiesc in Zalau,Judetul Salaj,casatorit de 22 de ani,avem o fetita de 18 ani,locuim la casa,avem un autoturism,si am dori sa va fim de folos in demersul Excelentei Voastre de a deveni presedinte,daca nu aveti nevoie,totusi puteti conta pe trei voturi. Cu drag,Gal Gheorghe

  3. Andreee B says:

    Votez Radu Duda!

  4. elena says:

    ca student, cel mai mult imi face placere sa merg la cursurile de comunicare politica, o fi probabil datorita unui domn profesor extraordinar.. cu toate ca nu ma atragea in niciun fel politica si clasa politica romaneasca..

    prima a ajuns sa ma intereseze insa a doua inca ma deranjeaza.. am fost la vot si am votat si am si crezut in votul meu insa dezamagirea a fost mare..
    asta pentru ca am crezut ca un tanar proaspat participant la vot in schimbare si in importanta fiecarui vot si am crezut ca putem face ceva, adica mi s-a prezentat un ideal si eu l-am cumparat.. acum insa nu pot sa ma duc la un oficiu pentru protectia consumatorului sa reclam asta nu? ar fi chiar amuzant ca eu si cateva milioane de oameni sa dam in judecata statul pentru daune morale ..

    imi spusesem ca nu mai merg la vot dintr-un fel de lehamite care pune stapanire pe din ce in ce mai multi romani care invoca ,,toti sint la fel” la fiecare alegeri. de fapt nu ne-au inselat ci ne-am inselat.

    nu vreau sa renunt totusi la votul meu
    tot ce pot sa fac este sa-mi aleg idealurile mai cu grija.

    cunoscuti, in special colegi, ma avertizeaza ca este foarte probabil sa nu castigati alegerile insa eu acord cu incredere votul meu dumneavoastra sperand in secret ca multi simt aceasta nevoie de schimbare in politica romaneasca, ca multi simt nevoia redarii demnitatii Romaniei, ca multi au nevoie sa creada ca Romania nu este o tara fara miza, ca multi pot redeveni mandri de tara lor, ca multi cred ca se poate face politica si elegant..

  5. Ilie N says:

    Intru pentru prima oară pe acest blog. Intenţionez să-mi exprim cîteva impresii. Deocamdată, în acest prim mesaj, sînt nevoit să fac o observaţie cu caracter tehnic: folosiţi, vă rog, diacriticele! Diacriticele nu numai că ajută la mai buna înţelegere a textelor dar arată şi un respect pentru limba română. În nici o altă limbă (franceză, spaniolă, maghiară etc.) nu se scrie fără diacritice pe internet. Ei de ce pot şi noi nu?

  6. Ilie N says:

    Aşa cum am promis în mesajul precedent, îmi exprim cîteva impresii.

    Mai întîi, trebuie să spun că nu sînt un adept al monarhiei, nu din motive subiective ci pentru că o consider o fază depăşită în actualul mileniu. De altfel, particparea domnului Radu Duda la alegerile prezidenţiale îmi arată că şi domnia sa are încredere în forma republicană de conducere a unui stat. Cînd am aflat că va candida la preşedinţie am fost puţin şocat, mă gîndeam că prin acest gest compromite ideea de monarhie. Apoi m-am obişnuit cu ideea şi am gîndit că gestul nu este deloc necugetat, ba este chiar salutar… Probabil că domnia sa este realist şi îşi dă seama că în România, ca şi în alte state care au avut în trecut monarhie, aceasta nu va mai reveni, fiind, din punct de vedere istoric depăşită. Asta nu înseamnă că nu trebuie respectată prin ceea ce a făcut în trecut.

    Nu aveam de gînd să votez cu domnul Radu Duda la alegerile prezidenţiale din toamnă. Aseară, însă, am ascultat la Radio România Actualităţi, o lungă emisiune la care a participat domnul Duda. Am ascultat-o cam pe jumătate dar cu mare atenţie. Mi-a plăcut cum a vorbit domnul Radu Duda. Mi-au plăcut răspunsurile date ascultătorilor. Aceştia i-au pus foarte multe întrebări la care domnia sa a răspuns scurt şi la obiect, fără divagaţii! Am ascultat mulţi politicieni de-a lungul timpului. Toţi răspund confuz şi divaghează. Spre deosebire de aceştia, domnul Radu Duda a răspuns la absolut toate întrebările cu francheţe, strict la întrebare, concis şi prompt, fără să dea impresia că nu ştie ce să spună sau că este pus în încurcătură. Acest lucru mi-a arătat că există oameni care ştiu şi pot să fie sinceri, lăsînd politica partinică deoparte. Prin atitudinea sa de aseară mi-a arătat că poate fi cea mai bună soluţie la preşedinţia României. Ar putea fi acel preşedinte sobru, cultivat, diplomat, neutru din punct de vedere politic şi, ca urmare, respectat de tot poporul. Felicitări!

  7. Cojocaru radu says:

    Alteta
    Va multumesc ca intentionati sa candidati. De acum incolo voi vota cu dvs. in orice functie veti candida. Fiindca m-am saturat de banditi cu jeg intre degetele de la picioare , cu caractere si dinti nespalati, cu scuipatul curgandu-le din mestecatoare, cu buzunarele pline de bani furati, cu priviri piezise si defazate, care spun bancuri, injura, se imbata, apoi danseaza cu tiganci si ingenunchiaza in fata lor izbind cu laba de pamant, care beau sampanie din sticla, ragaie si apoi arunca sticla in multime, etc. etc. Vreau si eu sa ma reprezinte un DOMN: rasat, echilibrat, rafinat, echidistant si CURAT. Maiestuos. Poate nu veti castiga alegerile. Dar in cazul asta indraznesc sa parafrazez vorbele Regelui Carol, intemeietorul Romaniei moderne:” decat sa castigi cu rusii, mai bine sa piezi cu nemtii”. Decat sa castig cu porcii, mai bine sa pierd cu vulturii.
    Cu profund respect,
    Radu

  8. marius says:

    domnule duda, nu sunt sanse pentru a fi presedinte. si legat de casa regala -asa-zisa, normal, si presedinte…..mi se pare duplicitara postura dumneavoastra. cat despre gradul de colonel din armata romana…..sper sa nu izbucneasca vreun razboi. de la actor la colonel….interesanta evolutie. multumiti-va cu statutul pe care il aveti si nu riscati sa il pierdeti. monarhia nu are viitor in romania si nici cei din jurul ei. pacat ca vi s-au acordat atatea bunuri in virtutea unor pretentii nejustificate. cele bune

  9. Gratiela B. says:

    Alteta,

    In sfarsit voi putea fi mandra ca are cine sa ne reprezinte in lume.
    Mult succes!

  10. Andrei says:

    Alteta,

    Ma bucur ca v-ati hotarat sa candidati pentru functia de Presedinte al Romaniei, cred ca veti invinge, dandu-ne speranta ca circul politic din tara va lua sfarsit dupa 15 decembrie, 2009. Va sustin , atat eu, cat si familia mea. Mult succesin proiectele dumneavoastra.

  11. cerasela says:

    Vă admir de multă vreme, de când aţi jucat într-o piesă de teatru pe scena Palatului Culturii din Tg. Mures ; eram, in acea perioada, liceană.
    Vă felicit pentru tot ce aţi realizat până acum şi SPER din suflet să ajungeţi preşedintele României. Avem nevoie la conducerea ţării de un om deosebit – de dumneavoastră !
    Vă doresc MULT SUCCES, iar votul meu va aparţine în totalitate!
    Cu admiraţie şi respect,
    Cerasela

  12. Costin Neagoe says:

    Felicitari faceti parte din top 20 politicieni online din Romania, pentru a vedea intregul top 20 vizitati http://costyn.wordpress.com/

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50457374
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate