De ce are Palatul Elisabeta însemnătate în anii noștri?

Principesa Elisabeta a României, prima dintre fiicele Regelui Ferdinand și ale Reginei Maria, și-a clădit la București, alături de parcul Herăstrău și în imediata apropiere a Muzeului Satului, o reședință a cărei realizare a fost încredințată unui arhitect în vârstă de numai 24 de ani, Corneliu M. Marcu. Lucrarea a început în anul 1935 și a fost încheiată în anul 1937. În zilele noastre, o placă de aramă este așezată pe peretele exterior al turnului de la intrare, în stânga porților mari de fier forjat, iar pe placă sunt indicați anii construcției, ca și anul nașterii și cel al morții arhitectului: 1911-1991. Fiica arhitectului Marcu a oferit cadou Familiei Regale, în anul 2002, planșele și fotografiile construcției, pe care tatăl său le-a păstrat în biroul lui, până la sfârșitul vieții.

În seara de 23 august 1944, armata germană a bombardat și distrus Casa Nouă, reședința suveranului, o clădire modestă cu etaj, din spatele Palatului Regal (pe locul căreia se află astăzi Sala Palatului). În septembrie 1944, la întoarcerea de la locuința secretă din satul Dobrița (județul Gorj), Regele Mihai și Regina-mamă Elena s-au mutat la Palatul Elisabeta, cu permisiunea proprietarei clădirii, care a avut generozitatea de a le pune la dispoziție integral reședința ei bucureșteană. Suveranul și mama sa au rămas aici până în dimineața zilei de 31 decembrie 1947.

Regele Mihai locuia la Palatul Elisabeta în zilele în care avea întâlniri oficiale în capitală. În rest, suveranul stătea la Castelul Foișor din Sinaia, unde avea – de asemenea – întâlniri private și oficiale, inclusiv cu oamenii politici români, din ce în ce mai ostili și mai inflexibili, cu o agendă sovietică total contradictorie cu cea a suveranului. Iar timpul liber prefera să-l petreacă tot la Foișor.

În ziua de 30 decembrie, la ora 15, Regele Mihai a fost forțat să-și semneze abdicarea, într-un salon de la etaj. După vizita lui Petru Groza și a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, regele și mama sa au decis să rămână la palat în acea seară, au cerut personalului civil să plece acasă, gândindu-se că viața angajaților putea fi în pericol, apoi au luat cina și, a doua zi dimineață, în ultima zi a anului 1947, au luat calea Sinaiei, cu Regele Mihai la volan. Niciunul dintre ei nu știa atunci dacă vor mai vedea vreodată sau nu Palatul Elisabeta. Regele Mihai și Regina-mamă, aflați în Trenul Regal, au părăsit țara pe la Jimbolia, în noaptea dinspre 3 spre 4 ianuarie 1948, după ce Majestatea Sa semnase forțat o abdicare pe care nu a recunoscut-o niciodată. Despre acest moment, regele avea să spună mai târziu: “Am plecat cu moartea în suflet.”

În timpul regimului comunist, din 1948 până în 1989, Palatul Elisabeta a fost ținut închis un număr de ani, apoi transformat în casă de protocol. Puțini oaspeți oficiali au locuit, însă, la palat. Un angajat din anii comuniști își amintea de cazarea în dormitoarele oficiale a Regelui Juan Carlos I și a Reginei Sofia ai Spaniei, precum și a lui Eric Höneker, liderul comunist german.

Regina-mamă a murit la Lausanne în anul 1982, când România se afla în plină epocă ceaușistă, fără să fi avut șansa de a reveni în România. Regele Mihai a pășit din nou pragul Palatului Elisabeta aproape cinci decenii după plecarea în exil, la 28 februarie 1997, când Guvernul Victor Ciorbea l-a invitat să locuiască pentru cinci zile la Palatul Elisabeta. Din primăvara anului 1997 până în primăvara anului 2001, Familia Regală a stat de mai multe ori la Palatul Elisabeta, plătindu-și camera, pe noapte, ca la orice hotel din țară.

În ziua de 18 mai 2001, Regele Mihai și pe Regina Ana veneau, de data aceasta, înapoi acasă la Palatul Elisabeta.

Acum două decenii, Regele s-a întors la Palatul Elisabeta pentru a clădi fundația irevocabil europeană a României de mâine. Venirea Regelui Mihai la palatul tinereții lui nu a fost o târzie revanșă a unui om care a avut ca destin Așteptarea. Prin întoarcerea regelui, Palatul Elisabeta a devenit locul regalității de pe harta României de astăzi. Din incinta lui, Familia Regală a început un efort constant, gândit, ca și viitorul României, pentru douăzeci-treizeci de ani înainte. De altfel, în anul 2007, Familia Regală a publicat “O viziune pentru România pe 30 de ani”.

Palatul Elisabeta nu a fost, în fapt, o reședință “privată” nici în anii 1940, nici după anul 2001. Destinat prin lege, în mai 2001, drept reședință a Regelui Mihai I pe durata vieții sale, palatul a fost de aunci încoace un centru activ al reprezentării intereselor fundamentale ale țării. La Palatul Elisabeta au avut loc în fiecare an sute de evenimente publice, reunind mii de oameni, români și străini, în vederea consolidării țării și a renumelui ei. Aici și-au găsit loc toate generațiile de români, de la copii de școală primară până la veteranii de război. Aici au venit români din orașele și comunele țării, din Basarabia, din țările învecinate și din cele îndepărtate. În afară de câteva camere cu destinație strict personală, cea mai mare parte a palatului a fost și este folosită pentru evenimente publice, la fel ca și grădina.

În ultimii 18 ani, șefi de stat republicani și capete încoronate au trecut pragul Palatului Elisabeta, invitați de Regele Mihai I și, mai apoi, de Majestatea Sa Margareta: Regele Juan Carlos I și Regina Sofia ai Spaniei, Marele Duce Henri și Marea Ducesă de Luxemburg, Președintele Cehiei Milos Zeman, Președintele Vytautas Landsbergis al Lituaniei (1990-1992), Președintele Lech Walesa al Poloniei (1990-1995), Președintele Ucrainei Victor Yuscenko (2005-2010), Președintele Letoniei Vladis Zatlers (2007-2011), Președintele Sali Berisha al Albaniei (1992-1997), Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia ai Spaniei (în anul 2009, ca principi moștenitori), mai mulți membri ai Familiei Regale iordaniene, Principele de Wales, Principele Edward al Marii Britanii și Contesa de Wessex, șefii Caselor Imperiale și Regale ale Bulgariei, Albaniei, Greciei, Muntenegrului, Rusiei, Austriei, Portugaliei, Germaniei, mai mulți membri ai Familiei Regale a Belgiei, președintele Parlamentului Filipinelor, președintele Parlamentului Republicii Moldova, membri ai Guvernului Cehiei, prima doamnă a Cehiei Livia Klausova (2003-2013), prima doamnă a Senegalului Viviane Wade (2000-2012).

Palatul a găzduit sute de întâlniri cu ambasadori ai țărilor lumii, seri dedicate promovării economiei românești (locale și naționale), seri dedicate administrațiilor locale județene și municipale, seri dedicate NATO, UE, Crucii Roșii, activităților sociale, medicale, militare, societății civile, sportului, educației, culturii și științei, Academiei Române și Academiei Republicii Moldova.

Garden Party, sărbătoarea națională de 10 Mai, reunește anual mii de oameni în grădina Palatului Elisabeta. Este unul dintre cele mai iubite și mult așteptate momente ale anului, pentru fiecare dintre românii care iau parte la eveniment. Există, de câțiva ani încoace, și un Garden Party al copiilor, de 1 iunie.

Regele Mihai și Regina Ana au oferit, în ultimele două decenii de viață, Înaltul Patronaj multor universități, licee, instituții și organizații.

În prezent, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și Principele Radu, alături de Principesa Maria, au acordat patronaj regal pentru zeci de instituții și organizații, care contină să vină la Palatul Elisabeta, pentru ca activitatea lor să fie mai bine cunoscută, mai respectată și sprijinită de societate. Cele mai mari organizații sportive din țară, în frunte cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român, au patronaj regal. Univesități, licee și școli din țară și din Republica Moldova își desfășoară activitatea sub protecția regală a Custodelui Coroanei, a Principelui Radu și a Principesei Maria.

Primăriile marilor municipii au un susținător permanent în Familia Regală. Misiunile economice în străinătate inițiate de Familia Regală au rezultate de primă importanță în activitatea economică viitoare a companiilor care însoțesc Familia Regală. Astfel de misiuni economice au avut loc în Marea Britanie, Suedia, Iordania, Bulgaria, alături de întâlniri cu caracter economic în 58 de țări pe 4 continente, din inițiativa și în prezența membrilor Familiei Regale.

Din februarie 1997, când Regele Mihai și Regina Ana au pășit în Palatul Elisabeta și au pornit în primul turneu regal NATO, au trecut 22 de ani, în care Familia Regală a avut 10600 de activități cu caracter public în țară, a efectuat 337 de vizite, cu sprijin guvernamental, în străinătate, a avut 120 întâlniri cu șefi de Stat și de Parlament în afara României și 51 de întâlniri cu șefi de Stat sau cu membri ai Familiilor Regale ale lumii la Palatul Elisabeta.

Familia Regală este, în zilele noastre, unul dintre cei mai proeminenți și respectați promotori ai României în Europa și în spațiul translatlantic. Familia Regală are o activitate diplomatică neîntreruptă de 152 de ani, dintre care ultimii 22 de ani au fost printre cei mai intenși și mai productivi, mai ales în spațiul Uniunii Europene și NATO.

2018, anul Centenarului Marii Uniri, s-a încheiat. La 1 ianuarie 2019, România a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene, un fapt de importanță majoră pentru țară. În cursul acestui an, aportul Familiei Regale la promovarea intereselor fundamentale românești are o însemnătate evidentă.

 

18 mai 2001, sosirea la Palatul Elisabeta

Decorări la Sala Regilor

Garden Party și Porți Deschise

Seara regală a Corpului Diplomatic

Survolarea Palatului Elisabeta de către Iacării Acrobați

Vizita soțiilor de ambasador în Sala Regilor

Platforma cu lei, la aniversarea Regelui Mihai cu ocazia împlinirii a 90 de ani

Regina Sofia a Spaniei

Marele Duce de Luxemburg

Regele Simeon al bulgarilor

Principesa Muna a Iordaniei

Principele El Hassan al Iordaniei

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, decorat de Regele Mihai I la Sala Regilor

Președintele Vytautas Landsbergis al Lituaniei

Principele de Wales alături de Majestatea Sa Margareta, la Sala Regilor

Președintele Milos Zeman al Cehiei

Garden Party al copiilor, la 1 Iunie

 

Seara Palatului Elisabeta dedicată Finlandei

Ofițeri ai MApN în vizită la Palatul Elisabeta

Fotografii de Daniel Angelescu

20 comentarii

  1. Pantea Alexandru Sorin

    Aceasta Casa a Regilor este si trebuie sa ramana Centrul Regalitatii romanesti. Orice alt scop i-ar fi pregatit de Statul Roman ar parea in ochii Romanilor drept impostura. Orice alta persoana care s-ar putea muta in Palat ar parea un impostor.

  2. Ioana Rusu

    Sunt foarte dezamagita de decizia statului roman cu privire la acest palat. Nici macar nu le pasa de cladire, vor doar sa faca valuri ca de obicei. Ar trebui sa iesim in strada pentru a-i obliga sa pastreze palatul Elisabeta ca resedinta regala pentru eternitate!

  3. Aurel V. Zgheran

    PALATUL ELISABETA, REŞEDINŢĂ REGALĂ CU ISTORIE ŞI SIMBOLISTICĂ STATALĂ

    În vremurile prezente pe care le trăim la cumpăna a două secole şi două milenii, puţini ştiu adevăruri istorice, dar şi mai puţini spun…! Sumbre idealuri călăuzesc încă pe cei irevocabil hotărâţi să poarte mai departe, într-o luptă oarbă cu fiinţa, spiritul, cultura, istoria neamului românesc, steagul aplecat sub demnitatea naţională, jinduindu-se neîntreruperea decăderii noastre, izolarea României şi frenezia dorinţei ca întreaga orânduire oripilantă, pusă pe balamale ruseşti cu ameninţarea armelor să rămână neschimbate.
    Chiar şi între calfele înverşunate moscovito-securisto-comuniste, ce-şi mai ţin încă funcţionale rotăriile obscure în care se meşteresc politicile de execuţie a decălitei ţări puse în jug şi scoase la mezat barbar, crud, mişelesc, există păreri împărţite. Unii se ostenesc să înţeleagă cursul timpului, rupându-se din dârzenia absurdă a invectivelor nesfârşit de confuze şi manipulative, prin care iau la ţintă demnitatea, onoarea şi vrednicia Familiei Regale a României, alţii nu…! Cei din urmă alimentează tumultos, agresiv, orbeşte, ura împotriva Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României, marelui nostru rege brav, eroic, bunului rege patriot, de supremă moralitate, neclintit în demnitate, atotbiruitor de piept cu nesfârşit de lungul exil lugubru şi nedrept!
    Deşi de la ctitoriile medievale şi chiar mai îndepărtate în timp, şi până azi, domneşte în legea noastră pământeană păstrarea sub jurământ a credinţei faţă de regi şi domnitori până la asumarea jertfei supreme, am avut în ultima jumătate de an 2018 chiar şi un premier ce-a lăsat slobode nişte spuse stupefiante, şontoroage, provocatoare despre Familia Regală a României şi despre Palatul Elisabeta, reşedinţă regală de adânc şi diamantic simbol istoric…! Nar avea sens şi nici nu s-ar merita să se dea mare importanţă pomenirii numelui premierului acestuia – bine că a fost debarcat, plecând cu o geantă pe umăr, ca săracul de la agapă şi capul debarasat de o pălărie prea mare pentru el, pregătit să se golească de vântul ce-i şuiera pesemne dinspre vreo direcţie…! Culmi pleşuve, stâncoase au acum a-i răsplăti ochii avizi să se desfete cu văzduhul soarelui şi vulturilor, de care n-a fost vrednic!
    Cum să-i fi venit lui în minte să întoarcă la Stat Palatul Elisabeta, pe care cine ştie dacă nu l-ar preface din nou în cazinou de sindrofii şi nunţi, cum s-a întâmplat înainte de a-i fi fost redat Majestăţii Sale Regelui pentru reşedinţă regală?! Cum să spună el că această construcţie monumentală şi isorică aparţine Statului, cum de nu i-a cerut nimeni să înceteze să mai vorbească din clipa imediat următoare, pentru că ori nu ştia nimic, ori, în mijlocul unor ruperi de rânduri bruşte, alerte şi debusolate, demnitarul nostru nefericit şi cinic a vorbit ce şi cât a ştiut?!
    Palatul Elisabeta nu a fost în niciun caz construit de Stat. Naţionalizat în 1948, imediat după abdicarea nulă a Majestăţii Sale Regele Mihai I, fusese o proprietate a Principesei Elisabeta, fiica cea mai mare a Reginei Maria, fostă regină a Greciei din 27 februarie 1921, până în 1935 cînd a divorţat de soţul ei, Regele George al Greciei şi a Regelui Ferdinand. După acest dezolant divorţ, Regina Elisabeta a trăit în exil, la Cannes în Franţa, într-un apartament închiriat în care a şi murit în 1956, la vârsta de 62 de ani.
    Palatul a fost construit pe malul lacului Herăstrău, din veniturile Domeniului Coroanei române (deci Statul nu poate revendica nimic), pe un proiect de construcţie al celebrului arhitect Duiliu Marcu. Aşa cum este ştiut, Majestatea Sa Raegele Mihai I al României, care se călăuzea după principii etice supreme şi neclintite, fiind un mare patriot, cu un comportament foarte generos şi nobil, la revenirea definitivă în ţară, după lungul, sinistrul exil, a decis să nu revendice decât ceea ce i-a aparţinut personal, deşi era moştenitorul de drept al Regelui Carol al II-lea şi al surorilor acestuia care nu au avut descendenţi. Totodată este fundamental în judecata adecvată a adevărurilor în legătură cu drepturile de proprietate ala Majestăţii Sale Regelui Mihai I să se ia în considerare faptul că Principele Carol al II-lea, viitorul rege, a cedat drepturile sale de proprietate şi succesiune la tron când a părăsit ţara, pe fondul unor împrejurări moralmente romanţate şi aventuriste şi, prin urmare, la data morţii Regelui Ferdinand, el se afla fără titlu princiar, logică juridică după care moştenirea trece direct la Regele Mihai. De aici decurge dreptul legitim al Majestăţii Sale de a fi revendicat un anumit procent al Palatului Elisabeta, alături de alţi moştenitori cum ar fi Familia Regală a Serbiei. Aşa cum s-a precizat anterior, însă, nu a făcut-o, date fiind principiile Sale morale.
    Sunt toate acestea un fundament moral şi o certă obligaţie a Statului român să lase spre păstrare de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române a dreptului în continuitate de reşedinţă regală a Palatului Elisabeta? Necontestabil, da…!

    Aurel. V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)

  4. Uniti pentru Regina si Tara!!Traiasca MS Margareta Custodele Coroanei Romaniei!!Nihil Sine Deo!!Asa sa ne ajute Dumnezeu si Maica Domnului!!

  5. Liliana Sora

    Palatul Elisabeta – un loc încărcat de istorie , care şi-a redobândit demnitatea după ce s-a transformat în „centrul regalităţii de astăzi”, aşa cum îl descrie ASR Principele Radu, în care, ospitalitatea românească face parte din calităţile morale , înţelepciunea este fundamentul tuturor lucrurilor pozitive, iar încrederea şi respectul sunt cheia succesului . Este locul în care stăpâneşte simplitatea şi omenia, puterea adevărului şi puterea exemplului , devotamentul şi spiritul de răspundere…, toate legate de binele omului şi a naţiunii. Este locul în care ” frumuseţea îşi capătă toată strălucirea de la adevăr.”
    Respect şi admiraţie, pentru Familia şi Casa Regală a României !

  6. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE

    PALATUL ELISABETA ARE O IMPORTANTA DEOSEBITA DEOARECE AICI S-AU DESFASURAT CELE MAI MULTE INTALNIRI IMPORTANTE SI EVENIMENTE DE SARBATORIRE DUPA REVENIREA MAJESTATII SALE REGELUI MIHAI IN TARA.
    TOT AICI AU FOST PLANTATI O SERIE DE ARBIRI CU OCAZIA VIZITELOR PERSONALITATILOR APARTINAND CASELOR REGALA SI SUVERANE, PRIN ACEASTA RECUNOSCANDU-SE PRESTIGIUL CASEI REGALE A ROMANIEI !
    ONOARE MAJESTATII SALE MARGARETA CUSTODELE COROANEI !

  7. PALATUL ELISABETA, REŞEDINŢĂ REGALĂ CU ISTORIE ŞI SIMBOLISTICĂ STATALĂ, pentru toate täriile din sträinätate si lume…..

    Dietmar Melzer
    -Deutschland/Germania-

  8. Norica și Sorin Vasilian

    Palatul Elisabeta face parte din PATRIMONIUL REGAL CONSTRUIT DE BUNICUL MS MARGARETA ȘI APARȚINE DE DREPT FAMILIEI REGALE . Trebuie să intre IMEDIAT în proprietatea acesteia pentru continuarea efortului depus de toată Familia ÎN FOLOSUL ROMÂNIEI ! Cum să plătești chirie pentru casa construita de propria familie ? Ceea ce s-a realizat pentru imaginea țării , pe banii Familiai Regale nu contează . Beneficiile de imsgine – INCOMENSURABILE – NU CONTEAZĂ ? CINE va raspunde la aceste întrebări ?

  9. Ioan Secrieru

    ESTE AL CASEI REGALE, COMUNIȘTII NENOROCIȚI L-AU CONFISCAT. MASESTATE VĂ SUNTEM ALĂTURI IN DEMERSURILE PE CARE LE VEȚI INIȚIA. VORBESC IN NUMELE GRUPULUI MONARHBIST **ROMÂNIA MEA ESTE REGAT **

  10. Mariana Grozavu

    Corect este să fie al Casei Regale așa cum toți romanii și-au luat moștenirile înapoi după 1989,dar cred că cineva are ceva interese așa cum se poartă acum.

  11. Ioana Bogdan Cataniciu

    Pătru Groza și Gh. Gheorghiu Dej au făcut o ”despărțire amiabilă” de Majestatea Sa Regele Mihai în 30 dec 1947, în condițiile în care Țara era sub puterea armatei staliniste, cea care a eliminat fizic pe Regentul Kiril al Bulgariei si apropiatii sai!
    In 1990, sub semnul LIBERTATII (?????) un ”reprezentant al poporului eliberat prin VARSARE DE SANGE nevinovat a fost in stare sa ameninte REPREZENTANTUL LEGITIM AL ROMANIEI LIBERE pe MS REGELE in dec 1990 si așa mai departe….
    Ce putem aștepta de la cei care consideră ca actuala majoritatea obtinuta prin votul unei infime parti a romanilor ii indreptateste sa faca ce vor ”caci pot”.
    Deci Centenarul, Dinastia romana-creatoarea ROMANIEI MARI si Regina Margareta nu conteaza decat ca posibilitate de a-si arata puterea si ”pohta ce pohtesc….”

  12. Tako Coco Costea

    A gresit MS Regele Mihai I al Romaniei. Trebuia sa ceara retrocedarea tuturor proprietatilor, nu sa fie domn cu excrocii. Sa se adune acuma “republicanii sa faca spume la gura”. Ca nu mai au ce distruge.

  13. Aurelia Si Mircea Crisan

    Este o onoare pentru noi, să rămână Casei Regale, a căreia este de fapt și de drept !!!

  14. Nelu Ungureanu

    Dă-i Cezarului ce-i Al Cezarului. Trebuie să Respectăm. Și Să fim Respectați mei Români De. Ce-i. În Drept. Ce-i Reprezentăm. Și. Ne Reprezintă. Doamne ajută.

  15. Ileana Stancu

    A fost arborat Stindardul Regal ! Draga noastra Familie Regala este acasa ! – Altetele Voastre ,duminica insorita si blanda !

  16. Buna seara Doamnelor, Domnisoarelor si Domnilor,
    am ajuns la concluzia ca exista o posibilitate de revenire la starea statala legala a Patriei noastre – la Monarhia Constitutionala printr-o forma mai speciala nepracticata inca – nu prin Referendum dar sunt convins ca printre regalisti exista oameni capabili intelectual-profesional de a alcatui o CHEMARE DE IMPACARE A CELOR CARE NE-AM NASCUT PE TERITORIUL ROMANIEI INDIFERENT DE NATIONALITATE, RASA SAU RELIGIE.
    Suntem obligati intelectual sa demonstram natiunii ca monarhistii nu folosesc aceleasi mijloace care au fost folosite in acea data sumbra pentru Romania cand li s-a ordonat soldatilor ca in gara Sinaia sa se intoarca cu spatele la Majestatile Lor, dar acei care au dat acel ordin nu au reusit sa ordone ca unii soldati sa nu lacrimeze, soldati fiind, pentruca ii parasea Regele – conducatorul lor Suprem.
    Noi nu suntem ca Groza, noi nu suntem ca Dej , ca Visinevsky etc – noi suntem oameni care stim sa iertam (dar nu sa uitam!)
    In acest spirit ma gandesc ca ar trebui sa fie scrisa aceata CHEMARE DE IMPACARE a celor ce cu sufletul si trupul traim pentru Romania, redactata sa fie in limba romana, engleza, maghiara, germana, turca, tatara, si rusa pentru sprijinirea revenirei la starea statala legala de Monarhie Constitutionala si adusa la cunostinta Senatului si Parlamentului Romaniei , d-lui Tariceanu si d-lui Dragnea ca si celorlati sefi de partide politice din Romania. Propunerea fiind fundamentata cu articole din Costitutia Regatului Romania aduse la anul lui Christos 2018. Consideram logic ca Majestatea Sa Margareta a Romaniei in acest context sa fie Proclamata si unsa de catre Seful Bisericii Ortodoxe Romane ca MS Regina Margareta a Regatului Romaniei. Sunt ferm convins ca toti membrii din VIP Romaniei de astazi ar fi de acord. Tara a simtit ca are Rege si si-a dat seama de acest lucru pe data de 16 Decembrie 2017 si tara a dat onorul cuvenit ca a luat cunostinta de acest lucru.
    Ceece am scris eu aici este o propunere numai – nu este litera de lege, dar pana cand sa mai asteptam ? Incepem de la inceput ! de la 10 mai 1866 !
    Cu adanc respect pentru Monarhia Constitutionala
    Nimic fara Dumnezeu !
    Traiasca MS Regina Margareta I a Regatului Romaniei !

  17. Monarhia este un vis prea frumos. As dori sa nu ma pot trezi din acest vis si sa revin la realitatea cruda a “republicii” actuale. Din nefericire asta este realitatea pentru moment , politicienii cunosc foarte bine dezideratul multor oameni din aceasta tara de revenire la normalitate printr-o restaurare legitima a Monarhiei Constitutionale dar nu doresc ca ‘normalitatea ‘ sa primeze. Din punctul meu de vedere , astazi putem doar spera ca intr-o buna zi o majoritate parlamentara va intelege ca pur si simplu aceasta republica nu se potriveste Romaniei. Acest an era si este anul cand Romania putea si inca mai poate renaste cu aportul Casei Regale a Romaniei dar aceasta casa trebuie lasata sa lucreze spre binele nostru. Se discuta de anul Centenarului la diverse televiziuni , se discuta despre rolul marilor politicienilor interbelici dar nu se discuta deloc sau aproape deloc de rolul covarsitor al Regilor Romaniei in infaptuirea acestei mari uniri. Sunt ferm convins ca aceasta ignorare este DELIBERATA. Bunicul meu a murit cu numele Majestatii Sale Regele Mihai 1 pe buze , eu sper sa am bucuria de a o vedea pe conducatoarea noastra legitima Majestatea Sa Margareta pe tron. Traiasca Regina Noastra Margareta ! Traiasca Casa Regala a Romaniei ! Doamne Ajuta ! cele mai alese ganduri. av.Ovidiu C-tin Seculi

  18. Subscriu la dl Emilian T. Vandenboer!Stiu ca este greu,de relizat,deoarece persista o mentalitate al celor 50 de ani ce s-a implementat cu dibacie in educatia romanilor. Dar……este posibil sa se revina la Regat,pentru ca sunt posibilitati legislative prin care sa se revina la Regat fara referendum. Pentru ca referendum poate fi o capcana , iar Proclamarea este legitima deoarece Republica este ilegitima .Si…trebuie facuta in prealabil prin mass-media,special prin TV educatia vulgului despre are adevarata istorie a Romaniei (exact ce se scrie in aceasta postare)si educatia prin contracarare al intelectualilor care inca sunt sclavi doctrinei comuniste.Lideri de partide trebuie ei in primul rand convinsi ca pentru Natiunea Romana si Romania in Europa si in Lume este benefica pe toate planurile Regalitatea in loc de Presidentie ,ca ei apoi sa informeze membrii prin toate localitatile Tarii. Avem o Tara,avem o Regina!!Ca sa se termine cu alegeri Prezidentiale la fiecare 4 ani unde se cheltuiesc sume enorme in campanie electorala si ziua alegerilor Si apoi luptele dintre Presedintii de Stat cu opozitia lor,care si acestea costa bani si stres , devenind cetateanul debusolat ca nu stie ce sa mai creada!!!Sper in curand sa avem unsa ca Regina pe MS Margareta Custodele Coroanei Romaniei. Si Coroana Regala a Romaniei sa-si ocupe locul cuvenit!!Nihil Sine Deo!!Asa sa ne ajute Dumnezeu si Maica Domnului!!

  19. Nicoleta Bogăceanu

    O, Doamne Sfinte, Ceresc Părinte,
    Susține cu a Ta mână Coroana Română!
    Cu mult respect şi apreciere, urez Casei Regale a României, mult succes în efortul de a ridica prestigiul Patriei!
    Plecăciune, Majestate!

  20. Diana Lucia Zotescu

    Ma bucur ca, in fine, actualul statut acordat de Parlament Familiei Regale implica, automat, si pastrarea Palatului Elisabeta drept resedinta regala oficiala permanenta.

Lasa un comentariu

© 2007-2019 Casa Majestății Sale Regelui Mihai I. Toate drepturile rezervate

Visits: 23913219
Familia Regală           Fundația Principesa Margareta a României           YouTube           Facebook
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate