Cupa Reginei și Cupa Regelui la Oină 2021

Federația Română de Oină a organizat în acest an cele două cupe naționale la sportul tradițional românesc, oina: Cupa Regelui (ajunsă la a 8-a ediție) și Cupa Reginei (aflată la a 2-a ediție).

Finala celor două competiții a avut loc la Ploiești, pe stadionul “Ilie Oană”. Gazdele ploieștene, în frunte cu Primăria Municipiului și cu Clubul Sportiv Municipal Ploiești, au dovedit o ospitalitate ieșită din comun, iar Federația Română de Oină și președintele ei, Nicolae Dobre, s-au întrecut pe ei înșiși în organizarea celor două competiții. Astfel, ediția 2021 a fost cea mai frumoasă și mai reușită de la fondarea celor două Cupe și până astăzi.

Corul Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploieşti a intonat Imnul de stat al României şi Imnul Regal, iar apoi sute de porumbei și-au luat zborul deasupra stadionului, moment oferit de crescătoriile columbofile Ambiţia MMA şi Levin Haus, membre ale Asociaţiei Judeţene Columbofile Prahova. A luat parte la întregul eveniment Asociația Tradiții Ostășești, aflată sub înalt patronaj regal.

Primarul Municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, i-a oferit Custodelui Coroanei, în mod simbolic, Cheia Oraşului.

Finala Cupei Reginei a reunit echipele feminine Progresul Băileşti (campioana naţională din 2019) şi Dacia Mioveni (câştigătoarea Cupei României din 2019). A câștigat Cupa Reginei 2021 echipa Dacia Mioveni.

Cupa Regelui a prilejuit, în finală, întâlnirea dintre ACS Frontiera Tomis Constanţa (campioana naţională din 2019) şi CS Biruinţa Gherăeşti (vicecampioana naţională din 2019). Cupa Regelui 2021 a fost câștigată de Frontiera Tomis Constanța.

Federația Română de Oină a fost fondată în anul 1932, sub domnia Regelui Carol al II-lea. De atunci încoace, fiecare generație regală a sprijinit cel mai vechi și mai tradițional sport românesc, strâns împletit cu istoria, știința, educația și arta națională.

Până în anul 2017, Federația Română de Oină a fost sub Înaltul Patronaj al Regelui Mihai. De atunci încoace, ea se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei. În acești ultimi patru ani, a fost introdus în calendarul competițional “Cupa Reginei”, care oferă șansa oinei feminin să fie mai bine cunoscută de publicul din țara noastră.

Fotografii de Daniel Angelescu ©Casa Majestății Sale

3 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    Sportul înseamnă sănătate fizică şi mentală , înseamnă energie şi o doză puternică de optimism, care are şi un rol terapeutic pentru starea psihică şi emoţională , este o combinaţie perfectă de artă şi putere, de gândire, încredere şi stil de viaţă. Toată consideraţia pentru Familia Regală care a susţinut şi promovat întotdeauna principii sănătoase de muncă şi viaţă, valoarea, excelenţa, respectul, prestigiul, cinstea şi onoarea, demnitatea…, care de fapt sunt exigenţe ale Coroanei .

  2. Diana Lucia Zotescu says:

    Ma simt mandra ca acest eveniment sportiv de mare succes a avut loc in orasul meu natal, Ploiesti, care a fost multa vreme al doilea oras ca populatie, marime si impoortanta economica si industriala dupa Bucuresti. Ma bucur ca ploiestenii mei, in frunte cu primarul orasului, au fost gazde atat de primitoare. Felicitari lor si, in special, sportivilor care au cinstit cum se cuvine Cupa Regelui si Cupa Reginei.

  3. […] Cupa Reginei și Cupa Regelui la Oină, iulie 2021 […]

Lasa un comentariu

© 2007-2021 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 36962264
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate