Continuitatea

O simplă plimbare prin Londra îți arată, dacă ai ochii minții deschiși, că nimic nu este mai valoros și mai durabil decât continuitatea. O plimbare prin București îți arată, dacă știi să gândești ceea ce vezi, cât de mare este distrugerea, atunci când nu ții la ceea ce au făcut sau stabilit cei dinaintea ta. De fapt, mare parte din vulnerabilitatea și impredictibilitatea Europei de sud-est vine din distrugere, din întrerupere, din demolare.

Unii găsesc în sistemul britanic ceva desuet și învechit și, poate, în anumite privințe chiar așa este. Numai că nu “moda” contează aici, nici aparența. Contează forța națiunii venită din continuitate, din neîntrerupta dezvoltare, imperceptibilă dar ireversibilă, prin păstrarea cutumei, a regulilor jocului, prin respect pentru cel de lângă tine, printr-un instinct al binelui mai mare decât egoismul și vanitatea, prin transformarea eticii într-o ˝instituție a comportamentului˝.

Păstrarea cu orice preț, în chip sistematic dar flexibil, a patrimoniului arhitectural este, la Londra, o stare de spirit, nu un proiect edilitar. Asijderea, reprezentarea complexă și mândră a națiunii prin Coroană nu este un contract între oamenii politici și Familia Regală, nici un oportunism al prezentului, cultivat fiindcă așa ne aranjează mai bine. Stâlpul de telegraf, care a rămas acolo, pe străzile Londrei, unde este din 1903, ca și Regina Elisabeta a II-a, pe care majoritatea britanicilor de astăzi o cunosc de când s-au născut, sunt două dintre instrumentele de consolidare a prezentului și de proiectare a viitorului.

La București, ritualurile statale, de la cele mai mici și discrete până la cele mai mari, au fost făcute praf cu voioșie. Iresponsabili și aventurieri ai momentului le declară, în rarele momente în care vine vorba despre ele, ca fiind fantome sau apucături ale trecutului. Cadillac-ul elegant și mândru al Regelui Mihai, mașina de Stat, cu care erau aduși ambasadori străini la Palat în anii ’40, pentru prezentarea scrisorilor de acreditare, a fost transformat în camionetă, la ordinul Anei Pauker. Sala Tronului, din inima Capitalei, sanctuarul statalității și identității, locul unde s-a scris istorie, s-a semnat independența și s-a consolidat națiunea, este închiriată pentru nunți, defilee de modă și agape. Stema a fost reinventată, imnul schimbat, bancnotele au imprimat pe ele chipul unor muzicieni sau poeți, steagul a fost ajustat, ca și data Zilei Naționale. Toate acestea pentru că așa i-a aranjat mai bine, la un moment dat, pe cei care erau chemați să administreze țara. Ele, la limită, pot fi gesturi justificate politic, dar reprezintă un afront la statalitate, o zdruncinare identitară, o ruptură. Simbolurile amintite mai sus nu sunt o simplă mașină, încăpere, un cântec, o bucată de mătase sau de hârtie. Ele sunt părți ale autorității constituționale.

În sistemul binecuvântat al democrației și libertăților de astăzi, un adevăr a început să devină evident: administrarea politică a țării este una, iar încarnarea demnității ei, reprezentarea mândriei ei, izvorul încrederii și al iubirii ei stă altundeva. În nici un caz în alternanța la patru ani a celor care, prin talent și performanță, conving, la un moment dat, electoratul. Ascultați ce spune Tony Blair, un premier socialist cunoscut pentru poziția sa rezervată față de monarhie: “Publicul a sfârșit prin a accepta ideea că monarhia este cea mai bună formă a autorității constituționale și un fel bun de a păstra țara împreună, întreagă, laolaltă într-o lume în schimbare”. Cartea din care am extras acest citat, numită “Familia Regală la lucru” este scrisă de Robert Hardman și a apărut la Londra, la Editura Ebury Press, în 2007.

În România actuală, unii oameni politici au început să înțeleagă, iar câțiva chiar să declare, că rostul democratic al politicienilor este 1) de a administra bine țara, atunci când sunt la putere și 2) de a se poziționa critic, pentru a face mai bune politicile momentului, atunci când sunt în opoziție. Aceasta se poate numi, într-un cuvânt, eficiență. Puterea Casei Regale stă în influență și respectabilitate izvorâte din demnitate. Iar demnitatea joacă un rol crucial în performarea eficienței. Această idee a fost produsă public de Walter Bagehot în anul 1867, în Marea Britanie, la vremea când statul modern român, sub conducerea lui Carol I, împlinea vârsta de un an.

Rolul Casei Regale astăzi, ca în orice alt moment istoric, este acela de a construi, de a consolida și de a încuraja stabilitatea și unitatea; de asemenea, de a aduce aminte, de a cultiva tradiția și mândria. Noi, românii, facem mereu aceleași greșeli, nu înțelegem de unde vine răul și, adesea, ne dăm direct pe mâna celui care ne-a rănit. Tocmai fiindcă instinctul binelui este aproape inexistent astăzi, în România, Familia Regală are relevanță.

Același socialist flamboaiant, Tony Blair, spunea în volumul citat mai sus: “Cel mai important lucru de știut despre Regină este că ea a înțeles că legătura fundamentală, în lumea modernă, între monarhie și oameni este în jurul conceptului de datorie. Ea a înțeles că, atâta vreme cât monarhul are un sens clar al datoriei, oamenii îi vor răspunde cu loialitate și afecțiune”. Desigur, aceste afirmații privesc un sistem monarhic și nu un sistem republican, în care rolul Casei Regale se reduce la “regalitate”, adică la promovarea valorilor perene, fundamentale, așezate în instituția Coroanei.

Rolul binefăcător al continuității constă în acumularea energiei și creativității, în generații succesive, care face ca oamenii de astăzi să se sprijine pe realizările celor dinaintea lor, fără a o lua de la capăt de fiecare dată. O zicală indiană spune că “moștenirea nu este ceva ce preluăm de la înaintașii noștri, ci un bun pe care îl luăm cu împrumut de la copiii noștri”. Dacă ne uităm la România ultimelor două decenii, vom realiza măsura în care administrarea noastră politică a fost iresponsabilă, deși performanța democratică nu făcea decât să crească.

Dar rolul continuității nu stă doar în confortul prosperității și al durabilității construcției, transmise din generație în generație. Continuitatea dă și confort identitar, menține specificitate și armonie între “așa cum este, așa cum pare, așa cum vrem să fim”. Lumea de astăzi este într-o puternică stare de disconfort identitar, iar Europa este campioană în acest sens.

În cazul României, situația este ceva mai gravă decât cea din țările Europei occidentale, fiindcă la noi oamenii s-au folosit de instituții până le-au făcut praf. Fiecare pesonaj care a performat în sfera puterii “s-a scos” mereu, în detrimentul instituției pe care o reprezenta. Instituțiile statului au, în România, o “factură istorică” de plătit, mereu din cauza oamenilor care le-au folosit fără să le slujească. De aceea continuitatea sperie atât de mult, în România. De aceea redobândirea instinctului binelui cere atât de mult efort. Este, astăzi, în țara noastră, un lux să fii loial. Un lux pe care și-l pot permite din ce în ce mai puțini, din cauza continuei ipotecări a viitorului.

Democrațiile occidentale, de departe cele mai performante, mai de succes și mai stabile economic, țările care posedă cea mai dezvoltata cultură, cel mai puternic învățământ și cea mai solidă “soft power” din lume se întreabă din ce în ce mai mult “cine suntem”? Oamenii au nevoie de simboluri, de cineva care să le încarneze demnitatea, speranța, mândria, de cineva căruia să-i dea încrederea și afecțiunea lor. Aceasta se reflectă și la nivel instituțional, mai ales atunci când este vorba de instituția statului. Fiindcă statalitatea este și o stare, nu numai o valoare. Instituția Statului nu este doar o administrație, adapostită într-o clădire. Statul este un mănunchi de valori perene, umane, sensibile, care influențează fiecare parte fundamentală a ființei mari care este națiunea: mintea, inima, instinctul și dorința. Se pot administra politic instituțiile Statului. Nu se pot administra politic demnitatea, încrederea, mândria și afecțiunea. Ele trebuiesc inspirate, servite cu instrumente altfel decât politice.

Cum să gestionam cel mai bine aceste adevăruri, aceste stări de fapt? Multe țări europene au de răspuns la întrebarea de mai sus, nu numai România. Iar răspunsul nu poate fi unul singur pentru țările noastre.

18 comentarii

  1. Ada Rus says:

    Continuitatea poate fi si nociva pentru ca ea poate reprezenta prelungirea inconstienta a unui rau. Pe de alta parte, valorile nationale rezulta din cele individuale, or pentru asta individul trebuie sa poata vedea si dincolo de goliciunea temporara a stomacului, trebuie sa nu mai traiasca hulpav prezentul, anulandu-si viitorul printr-un gest mioritic, simbolic si permanent. Iar ca sa poti sa ii dai ceva tarii tale, nu trebuie sa ii ceri ei sa iti dea tie, ci sa prelungesti valoarea personala asupra spatiului geografic pe care nu il locuiesti intamplator. Trebuie sa stii sa iti pretuiesti istoria si sa nu o vinzi primului venit, care iti scoate ochii cu sclipiciul ofertei sale. Cine suntem noi, romanii? Buna intrebare, mai ales in vremuri mocirloase si triste…

  2. Matache Laura says:

    Va trece ceva timp pana cand romanii vor realiza ca fara un trecut, nu exista viitor.
    Pretuirea celor ce au fost ar trebui sa depaseasca felul egoist in care majoritatea romanilor percepe si isi traieste viata. Limitat, cu nepasare, ca si cum nimic nu conteaza, nici din ce a fost, nici din ce va sa vina. Urmasii sper ca ne vor judeca si vor invata din greselile noastre. Nu fac parte din turma, dar din pacate fac parte din generatie.

  3. Stanica Ilie says:

    Cand ati decis sa va retrageti candidatura cineva mi-a spus “i s-a promis externele”. Pentru ca am crezut asa ceva ma simt dator sa va cer scuze.

  4. George C. says:

    Fie ca bunul Dumnezeu sa va impodobeasca pomul sarbatorilor cu lumina intelepciunii si bunastarii, cu sanatatea si linistea fericirii.Va multumesc ca v-ati adus aminte de mine.
    Intodeauna gandul meu cel bun va fi alaturi de voi.
    GEORGE

  5. Adrian says:

    Doamne Dumnezeule, oare de ce romanii sunt asa de orbiti de acest rau si nu vad binele. De ce cred in strambii, uratii si raii care ne reprezinta acum? Oare binele nu ne place? Oare chiar trebuie sa fim in continuare sclavii trecutului? Nu au ajuns 45 de ani de comunism? Mai trebuie sa suferim inca atatia de neocomunism, de distrugere a identitatii, istoriei si sufletului nostru?
    Oameni buni treziti-va si redati Romania pe mainile oamenilor carora le pasa de trecutul, prezentul si viitorul ei, carora le pasa de batranii si copii nostrii, carora le pasa de simbolurile si identitatea noastra. Lasati-i sa reconstruiasca si sa redea Roamniei stralucirea pe care a avut-o in timpul “Micului Paris” si sa pasim in aceasta lume mandrii de acel trecut care merita amintit.
    Haideti sa nu ne mai lasam inselati si sa raspandim aceste mesaje care cu atata dedicatie le scrie Asr Principele Radu si sa facem cunoscut tuturor ca inca mai este speranta, ca mai sunt oameni care vad realitatea si care au o viziune de cum ar trebuii sa fie Romania. Haideti sa dam mana cu mana toti cei cu adevarata inima romana si sa facem cunoscute aceste mesaje si celor care din nestiinta sau din alte motive nu au acces la ele. Haide-ti sa conservam acest spirit al devarului istoric, credintei in mai bine si sperantei care sa ne dea perspectiva acelui viitor pe care fiecare om il doreste pentru familia si tara lui. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

  6. ramo says:

    Eu m-am indragostit de Londra la prima vedere. Traditie, diversitate, kitsch, capitalism adevarat, rebeliune, respect fata de simboluri, libertate de manifestare, respectarea regulilor… and the list can go on. Pare haotic cumva, nearmonios, si totusi nu e asa. Nicicunde nu m-am simtit mai libera si mai singura in acelasi timp. Londra are o frumusete aparte, o frumusete a ei, care e fascinanta pentru mine. Recunosc insa ca eu gasesc frumusetea in orice, fiind adepta principiului “No child left behind”:). Cu toate astea nu m-am simtit atat de coplesita si de entuziasmata in niciun alt loc. Tin minte ca era premiera filmului “Revolutionary road” chiar langa zona in care stateam eu, si mi se parea ceva atat de firesc. Nu tineam sa-i vad pe Leonardo Dicaprio si Kate Winslet. Am fost intr-un club , si dansa chiar langa mine un actor de comedie cunoscut. Va spun sincer ca nici macar nu-l baga lumea in seama. Poate parea banal pentru unii dar pentru mine are o semnificatie aparte….:).

  7. ramo says:

    Ada Rus, iti recomand sa nu mai folosesti termenul de continuitate in contextul respectiv. E ca si cum ti-ai scuipa copilul.

  8. Dorel Oprean says:

    De atatea ori ne-am schimbat istoria in functie de cine era conducator incat se pare ca abia altii vor stii candva adevarul despre framantarile noastre , trairile noastre , temerile noastre incepand de la conducatori si pana la omul de rand pe umerii caruia stau toate greselile si deciziile politicienilor care se cred mai presus de orice

  9. Dupa 50 de ani de comunism,este foarte greu sa recladim valorile morale ale Romaniei Mari.Atata timp cat romanul de rand va alerga dupa interese personale,dupa falsi presedinti care urmaresc doar acumulari de averi personale,pentru a avea un culcus cald,nu vom recladi niciodata un Regat cu fastul
    si eleganta monarhiei engleze.Dumnezeu sa-i odihneasca pe eroii cu minte luminata si verticalitate care
    au trait pe acest teritoriu de ,,ciuma”,unde romanul nu stie decat sa blesteme capra vecinului.Romanul de rand si-a uitat dimensiunea umana,urand pe oamenii de valoare,care poate au har de la Dumnezeu si
    ne-ar putea lumina destinele.Dumnezeu sa-l intareasca pe Principele Radu sa lumineze sufletele intunecate de rautate ale romanilor.

  10. Daniela L. says:

    Un moment minunat…
    Principesa si Principele m-au cautat
    Impreuna cu Regele si Regina intr-un plic sigilat,
    O felicitare cu o stema aurie intr-un alb imaculat
    Ce gand frumos, am primit azi, unul regesc…
    L-am deschis, am citit, am privit si m-am bucurat.
    Nu, nu m-au uitat!
    Chiar daca alegerile s-au incheiat
    Iar Principele nu a mai candidat
    Am ramas la fel, apropiati…
    Cu sentimente sfinte parca suntem legati
    Ma bucur ca existati!
    Parca si viata se mai lumineaza
    Cand toti in jur suspina si ofteaza,
    Prezenta voastra e un altfel de raza,
    Vopsita cu speranta asortata cu dorinta
    De a reveni pe locurile stiute si sortite
    De stramosi lasate si binecuvantate.
    Eu incercam sa le explic la toti:
    Daca tot votam impotriva si nu pentru ceva,
    Ramanem impietriti si nu ne mai miscam
    De parca nu ne-am dori sa progresam, sa evoluam
    Sa ne schimbam…
    De fapt paradoxul e ca ne place sa luptam
    Unii impotriva altora si nu toti impreuna
    Eroi ne cautam sa ii veneram,
    Ne victizam, si asteptam sa faca altii pentru noi
    Dar noi? Noi de ce nu ne schimbam?
    Da, e mai usor sa ne lamentam…
    Schimbarea presupune si o transformare,
    O lupta interioara pentru fiecare,
    Aceasta e de fapt singura miscare…
    Sa invatam sa fim buni impreuna, unul cu altul,
    E o lectie la care avem multi repetenti,
    Unii se declara inapti, altii absenti.
    Ii acceptam pe toti si mergem mai departe
    In loc de embleme, purtam cuvantul demnitate!
    Avem un singur drept si este dreptul la dreptate
    Ne-am nascut insa cu o obligatie: sinceritate!
    Caci in esenta noastra suntem sfinti si adevarati
    Ne nastem puri si binecuvantati…
    Dar nu stiu cum si ce ne schimba pe parcurs si ne inhiba?
    E lipsa de incredere si frica de necunoscut?
    E omul imperfect incadrat in absolut?
    E meschineria un trend molipsitor?
    Ne-am ratacit prin propriile valori…
    Cu totii striga si isi doresc: dreptate!
    Dar au uitat semnificatia cuvantului: unitate!
    Si cum sa ne integram si sa ne unim in spatii diversificate
    Cand noi intre noi ne hranim cu atata rautate?
    Suntem mai straini acasa decat sunt romanii in strainatate.
    Si cand vom invata sa respectam opinii fara sa emfazam?
    Sa ne criticam fara sa ne frustram sau sa ne ofticam?
    Ne dorim schimbare, dar nu avem model de relevare
    Si iar ne ratacim si ne cautam intre noi…
    In ce ne reflectam?
    Hei, acestia nu suntem noi!
    Asa ca ma duc sa ma privesc in oglinzile regale,
    Aici ma regasesc si ma intregesc
    Si nu-mi pare a fi un sentiment demodat,
    E imperios a fi reinviat si actualizat.
    Eu ma declar sustinator convins,
    Alte oferte am respins, si dubiile nu m-au invins
    Am sa raman in integritate!
    Fara nici un interes ascuns in spate
    Doar cu sete de intelepciune si de demintate!
    Si-am sa inchei si eu poemul cum timpul va incheia in curand anul
    Si-am sa va raspund urarii de La Multi Ani!
    Cu sentimente dragi si cu vrednica recunostinta,
    Urandu-va ce e mai bun pentru noul an si pentru constiinta:
    Iluminare, Intelepciune, Iubire si Credinta! ♥

    Cu drag si continuitate, 🙂
    Daniela

  11. Dorel O. says:

    De ce atunci cand Romania avea nevoie de o alternativa REALA ati renuntat ? De ce noi romanii (cei 49% care nu votam) nu avem ceva de spus ?
    Sper ca interventia mea se incdreaza in ceea ce numim acum ” Romania bunului simt “

  12. Gabriel B says:

    Problema continuităţii trebuie reluată de acolo de unde a apărut discontinuitatea : 30 decembrie 1947.
    Dar, cum s-a mai spus şi în alte comentarii, nu vă puteţi bate cu stomacul gol, cu grija zilei de mâine şi, cum aţi spus chiar A.V. – cu privatizarea statului român.

  13. Valentin Dinicu says:

    Doresc doar sa va urez cu ocazia sarbatorilor de iarna, multa sanatate si sa aveti un an nou plin de impliniri si bucurii alaturi de Alteta sa, Principesa Margareta.
    Cu respect, Valentin Dinicu,
    ” LA MULTI ANI “

  14. Gabriel B says:

    Alteţa Voastră Regală,
    Îmi permit o sugestie : anume ca M.S. Regele Mihai I sau A.S.R. Principesa Moştenitoare Margareta să adreseze un mesaj de Crăciun naţiunii, care să fie postat (şi) pe blogul Alteţei Voastre Regale.
    Ca exemplu, am văzut anul trecut la ştirile RTBF (televiziunea publică belgiană) mesajul de Crăciun al Regelui Albert II al Belgiei.
    Probabil că TVR nu va difuza un astfel de mesaj, aşa că îl aşteptăm pe blog, dacă sunteţi de acord.

  15. Răspuns dlui Gabriel B. (comentariul nr. 15) says:

    MS Regele va adresa un mesaj de Crăciun și Anul Nou. El va fi difuzat în ziua de 26 decembrie, de la Săvârșin. Probabil că îl veți putea vedea seara, la știri. De asemenea, a doua zi, în ziare. Să sperăm.

    Radu al României

  16. Esmyana Martisor says:

    Unii oameni din tara noastra ignora in mod intentionat realitatea ca fara consecventa si educatie nu este posibila ocrotirea si pretuirea continuitatii.Continuitatea pozitiva este un ajutor sfant pentru fiecare dintre noi,continuitatea negativa poate fi prevenita si evitata doar impreuna.

  17. venu says:

    Da. vorbind despre continuitate (vizita dumneavoastra la Orsova m-a bucurat). LIpsa continuitatii planului SIMIAN e o obraznicie politica,Oare planul simian nu a creat indigestie unor politicieni(apropo de faptul ca totul trece prin stomac in Romania). ADA-KALEH trebuie reinviat. Asa cum dorim Londra la Bucuresti, asa si orsovenii isi doresc Ada-Kaleh …chiar si la Simian.
    Va urez sarbatori fericite.

Leave a Reply to ramo Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50004408
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate