Concursul de creaţie al Muzicilor Militare, ediția a XV-a

Joi, 20 mai 2021, Alteța Sa Regală Principesa Sofia a luat parte, la Studioul de Concerte „General Dumitru Eremia” al Muzicii Reprezentative a Ministerului Apărării Naționale, la gala premiilor celei de-a XV-a ediții a Concursului Național de Creație pentru Muzici Militare “Iosif Ivanovici”.

Cu această ocazie, Principesa Sofia a înmânat Marele Premiu al concursului, precum și premiile de la secțiunea Compoziție.

Concertul de gală a fost susținut de Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale și de Corul Centrului de Instruire pentru Muzici Militare, sub conducerea muzicală a colonelului Aurel Gheorghiță, dirijori, locotenent-colonel Marius Șerbănescu și locotenet Daniel Metea, cu participarea sopranei Elena Dincă-Velica și a tenorului Daniel Stoica.

Printre piesele interpretate în concert s-au numărat valsul “Valurile Dunării” de Iosif Ivanovici și Imnul Regal al României, compus de Eduard Hübsch, dar și lucrări de Giuseppe Verdi, Andrew Lloyd Weber, Elvis Presley, Zequinha de Abreu, Bernardo Adam Ferrero.

Familia Regală a României sprijină Concursului Național de Creație pentru Muzici Militare “Iosif Ivanovici” încă de la înființare, precum și Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, un serviciu din cadrul Ministerului Apărării Naționale, strâns legat istoric de Familia Regală a României.

Fotografii realizate de Daniel Angelescu

3 comentarii

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Am participat la mai toate aceste gale-concurs muzicale ale Orchestrei Reprezentative a Armatei (cand se organizau in Sala de Concerte a Ateneului Roman), ultima data fiind in 2018, cu participarea Majestatii Sale si a Altetei Sale Principelui Consort. De fiecare data a fost un spectacol exceptional, asa cum desigur a fost si cel din acest an.

    Fie ca traditia sa dainuie, la fel ca si legatura de nedesfacut dingtre Armata Romaniei si Coroana Romaniei.

    Alteta Sa Regala Principesa Sofia arata EX-CEP-TI-O-NAL ! Ca de obicei, de altfel.

    NIHIL SINE DEO !

  2. […] Cu această ocazie, Principesa Sofia a înmânat Marele Premiu al concursului, precum și premiile de la secțiunea Compoziție, scrie romaniaregala.ro. […]

  3. Relatia Coroane Regatului Romaniei cu Armata este deosebit de importanta pentru binele Patriei.
    Doamne apara Coroana !
    Nimic fara Dumnezeu !

Leave a Reply to Alteța Sa Regală Principesa Sofia a participat la concursul de creaţie al Muzicilor Militare – stiripesurseoficiale.ro – Primii de la care afli stirile Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50004016
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate