Concert Regal la Ateneul Român, 10 Mai 2025
Sub semnul Independenței Naționale și al Coroanei, mari muzicieni din București și Chișinău și-au etalat talentul și măiestria pe scena Ateneului Român, de 10 Mai. Concertul s-a bucurat de prezența Majestății Sale Custodele Coroanei, a Alteței Sale Regale Principele Consort, a Alteței Sale Regale Principesa Sofia și a Alteței Sale Regale Principesa Maria. AGERPRES În cadrul Stagiunii Regale, concertul extraordinar „Ziua Regalității” a adus pe scena Ateneului Român un program integral Mozart, susținut de Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Constantine Orbelian. Seara a fost onorată de prezența a doi violoniști de renume, Mihaela Martin și Michael Barenboim, care au interpretat cu rafinament și virtuozitate Simfonia concertantă pentru vioară, violă și orchestră, una dintre capodoperele mozartiene dedicate dialogului instrumental. HISTOIRES ROYALES Concertul a debutat cu Uvertura operei „Nunta lui Figaro”, plină de vervă și eleganță, și s-a încheiat cu monumentalitatea Simfoniei nr. 41, „Jupiter”, ultima simfonie compusă de Wolfgang Amadeus Mozart. TVRINFO Seara a fost o celebrare a regalității, a muzicii și a valorilor culturale care unesc trecutul cu prezentul și cu viitorul. Aflată sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu, Camerata Regală a fost fondată acum cincisprezece ani de un grup de studenți ai Universității Naționale de Muzică. Ea continuă să fie și astăzi o orchestră de tineri muzicieni și se bucură de un binemeritat renume pe scenele muzicale ale țării și ale Uniunii Europene. Camerata Regală a fost distinsă cu Medalia Regală pentru Loialitate și cu Crucea Casei Regale a României. La concert au luat parte membri ai Casei Majestății Sale, personalități din societatea civilă, din lumea muzicală, din presă, membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București și un numeros public. ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale |
10 Mai, este o zi a unităţii, a solidarităţii, o zi în care ne afirmăm continuitatea, tradiţia, identitatea şi mândria naţională , este o zi în care ”să căutăm cu trăinicie tot ceea ce ne unește și nu ceea ce ne dezbină”.( Regina Maria ) Admirație și prețuire pentru Familia Regală pentru care ”a trăi cu onoare înseamnă a trăi cu respect față de legile universale ale lui Dumnezeu și ale omeniei ”. La multi ani, România ! La multi ani , românilor de pretutindeni !
Heute, am 10. Mai, erinnern wir uns an die Schlüsselmomente, die die Grundlagen des modernen Rumänien gelegt haben: die Ankunft von Prinz Charles/Karl von Hohenzollern-Sigmaringen mit Prinzessin Elisabeth von Wied 1866, die Unabhängigkeitserklärung 1877 und die Krönung des ersten Königs Karl I. von Rumänien 1881
mit einem herzlichen Gruß und
LA MULTI ANI de ziua Regalitätii
– Multe Felicitäri din Germania-Deutschland-Germany