Vizită regală în Alsacia

Ceremonie de omagiere a soldatilor romani ingropati la Soultzmatt in Primul Razboi Mondial, Principele Radu, 3 iunie 2017

Sâmbătă, 3 iunie 2017, Alteța Sa Regală Principele Radu a reprezentat pe Custodele Coroanei române în orașul Soultzmatt din Franța. Acolo, de-a lungul întregii zile, a fost comemorat cu mult fast și cu respect sacrificiul de acum un secol al soldaților români, prizonieri în Primul Război Mondial.

A fost a cincea vizită publică externă a Familiei Regale din anul 2017. În zilele de 6-9 februarie 2017, Principele Radu a efectuat o vizită în Anglia, în compania președintelui Parlamentului Republicii Moldova, dl Andrian Candu. În luna aprilie, Principele Radu a vizitat Republica Turcia, participând la al XX-lea Summit Marmara de la Istanbul, iar în luna mai a vizitat Republica Moldova, fiind prezent în Chișinău și în localitățile Ocolina și Țepilova Mare. În zilele de 11-14 mai, Principele Radu a reprezentat pe Custodele Coroanei într-o vizită oficială în Polonia.

Evenimentul din orașul Soultzmatt (Alsacia), a fost excepțional organizat de primăria locală, cu concursul Ministerului Apărării din Franța și al Ministerului Apărării Naționale din România. Întreg orașul a fost pavoazat cu flori. În punctele importante ale urbei, drapelul României a fost arborat alături de cel al Franței.

Au fost prezenți la eveniment înalți reprezentanți ai Guvernului României, ai Parlamentului României, ai Ministerului Apărării Naționale din România, ai Corpului Diplomatic românesc, membri români ai Parlamentului European, alături de militari români și de un numeros public. A fost prezent Mitropolitul Ortodox al Europei Occidentale și Meridionale, Înalt Preasfinția Sa Iosif. Au luat parte militari din Republica Populară Chineză și din Republica Ciad. Din partea Franței au fost prezenți primarul orașului Soultzmatt, dl Jean-Paul Diringer (același primar care a primit pe Regele Mihai I, Regina Ana și Principesa Moștenitoare Margareta în anul 1986 la Soultzmatt), reprezentanți ai Departamentului Haut-Rhin, generali și ofițeri ai Armatei Franceze.

La ceremonie au luat parte militarii Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul.

Dimineață, Principele Radu a luat parte la slujba de pomenire de la Capela din Val-du-Pâtre. Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Iosif, având alături pe Episcopul Sofian și un sobor de 16 preoți. La slujbă a asistat un mare număr de membri ai comunității românești.

La ora 12, Alteța Sa Regală s-a alăturat oficialităților franceze și române, ofițerilor celor două armate și reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române la ceremonia militară de aducere aminte. Au luat cuvântul primarul orașului, reprezentanții Guvernului și Parlamentului României, reprezentanții Departamentului Haut-Rhin, precum și reprezentanții diplomatici ai României. În partea a doua a ceremoniei au fost depuse coroane de flori din partea primăriei orașului Soultzmatt, a Familiei Regale a României, a Departamentului Haut-Rhin, a Ministerului Apărării Naționale a României, a Ambasadei României la Paris, precum și din partea deputaților români din Parlamentul European.

Pe parcursul luărilor de cuvânt ale oficialilor francezi și români, au fost evocați în numeroase rânduri Regele Ferdinand I și Regina Maria.

În cursul după-amiezii, în spațiul expozițional de la Caveau de la Vallée Noble, Principele Radu a vizitat expoziția de documente și fotografii dedicată soldaților români îngropați la Soultzmatt. La ora 17, Alteța Sa Regală a asistat, în aceeași sală,  la o parte a conferinței dedicată evenimentelor de acum un secol din Alsacia, în timpul Primului Război Mondial.

În finalul vizitei, Principele Radu s-a întâlnit la primărie cu dl Jean-Paul Diringer, primarul orașului Soultzmatt, alături de reprezentantul Departamentului Haut-Rhin. Primarul a transmis Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principelui Radu invitația de a reveni la Soultzmatt.

Ceremonia de omagiere a soldatilor romani ingropati la Soultzmatt in Primul Razboi Mondial, Principele Radu, 3 iunie 2017

Ceremonia de omagiere a soldatilor romani ingropati la Soultzmatt in Primul Razboi Mondial, Principele Radu, 3 iunie 2017

 

Ceremonia de omagiere a soldatilor romani ingropati la Soultzmatt in Primul Razboi Mondial, Principele Radu, 3 iunie 2017

Ceremonia de omagiere a soldatilor romani ingropati la Soultzmatt in Primul Razboi Mondial, Principele Radu, 3 iunie 2017 Ceremonia de omagiere a soldatilor romani ingropati la Soultzmatt in Primul Razboi Mondial, Principele Radu, 3 iunie 2017

Ceremonia de omagiere a soldatilor romani ingropati la Soultzmatt in Primul Razboi Mondial, Principele Radu, 3 iunie 2017

Ceremonia de omagiere a soldatilor romani ingropati la Soultzmatt in Primul Razboi Mondial, Principele Radu, 3 iunie 2017

Ceremonia de omagiere a soldatilor romani ingropati la Soultzmatt in Primul Razboi Mondial, Principele Radu, 3 iunie 2017 Ceremonia de omagiere a soldatilor romani ingropati la Soultzmatt in Primul Razboi Mondial, Principele Radu, 3 iunie 2017 Ceremonia de omagiere a soldatilor romani ingropati la Soultzmatt in Primul Razboi Mondial, Principele Radu, 3 iunie 2017 Ceremonia de omagiere a soldatilor romani ingropati la Soultzmatt in Primul Razboi Mondial, Principele Radu, 3 iunie 2017 Ceremonia de omagiere a soldatilor romani ingropati la Soultzmatt in Primul Razboi Mondial, Principele Radu, 3 iunie 2017 Ceremonia de omagiere a soldatilor romani ingropati la Soultzmatt in Primul Razboi Mondial, Principele Radu, 3 iunie 2017

Afișul centenarului martiriului soldaților români (1917-1918)

soldati-romani-in-franta-cimitir-militar-soultzmatt 3 iunie 2017

Cimitirul soldaților români din Soultzmatt, Alsacia, este cea mai mare necropolă militară românească din Franța, unde odihnesc 678 de soldați-martiri, uciși în Primul Război Mondial, în anii 1917 și 1918.

Soldații (provenind din Regatul României, dar și români din Transilvania) au fost făcuți prizonieri de armata germană și cea austriacă. Ei au fost duși în Alsacia și Lorena, torturați, înfometați sau au murit din cauza frigului. Regimul inuman la care au fost supuși soldații români a durat din anul 1917 până în 1918.

În anul 1991, istoricul Jean Nouzille a publicat în Franța un volum intitulat “Calvarul prizonierilor români în Alsacia-Lorena”. În acel volum, Nouzille afirmă că au murit 2 344 de prizonieri români în acei ani, în Alsacia și Lorena.

După încheierea primei conflagrații mondiale, comuna Soultzmatt-Wintzfelden a donat României terenul pentru amenajarea cimitirului pe înălțimille așezării Gauchmatt, în Val-du-Pâtre.

Încă de la începuturi, Cimitirul Militar Românesc de la Soultzmatt a fost legat de Familia Regală a României. El a fost inaugurat la 8 aprilie 1924, în prezența Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria. Suveranii au început, două zile mai târziu, prima lor vizită de Stat în Republica Franceză, la 10 aprilie 1924.

În cimitir a fost ridicată o statuie al cărei chip are trăsăturile Reginei Maria a tuturor românilor. În anul 1924 a fost dezvelită o placă de marmură, la baza monumentului, pe care sunt înscrise cuvintele Reginei Maria: Soldaţi Români! Departe de patria voastră pentru care voi v-aţi jertfit, odihniţi-vă în pace, aureolaţi de glorie, în acest pământ, care nu vă mai este străin.

Acum trei decenii, pe urmele strămoșilor au pășit Regele Mihai I, Regina Ana și Principesa Moștenitoare Margareta, care au vizitat cimitirul și s-au recules în fața mormintelor soldaților români în anul 1987, alături de sute de membri ai comunităților românești din Franța.

Un articol în limba română, publicat în anul 2011, pe tema suferințelor soldaților români poate fi citit aici.

Despre calvarul prizonierilor români din Alsacia poate fi citit și în presa franceză. Dați click aici.

regele-ferdinand-si-regina-maria-soultzmatt-1924-lalsace©L’Alsace

les_prisonniers_roumains_de_soultzmatt-france-3-regions

 

 

11 comentarii

  1. Aurelian Craciun says:

    Cu tot respectul, poate ar fi bine sa explicati pe scurt aici ce s-a intimplat cu soldatii romani inmormintati in acel cimitir. Nu toata lumea cunoaste limba franceza, iar traducerea automata in romana este aproape inutilizabila. Va marturisesc ca eu unul citind articolul dv. m-am intrebat de la inceput de ce se aflau acei militari romani in Alsacia in timpul Primului Razboi Mondial.

  2. Comentarii pe Facebook says:

    Ioan Secrieru ONOARE SI CINSTIRE VEȘNICĂ
    #
    Daniel Giurca La Nice Franța este parcul Regele Carol al României ! În câte orașe din țară mai e ceva asemănător ? Da ! De Romania întreb !
    #
    Eliana Covaliu Cinstire vesnica ostasilor care si-au dat viata pe tarimuri straine.
    #
    Decebal Ionescu Respect,pentru daruire si curaj! DUMNEZEU ,sa i odihneasca in pace!
    #
    Gabriela Vieru Onoare si cinstire vesnica!Dumnezeu sa-i ierte si sa-i aseze in loc luminos!
    #
    Daniela Trifan Frumos am fost acolo.
    #
    Ormeneanu Gabriela Si eu.

  3. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    ONOARE SI CINSTIRE VESNICA !
    ACTIUNI DE COMEMORARE SI CINSTIRE A EROILOR ROMANI FARA DE MORMINTE AR TREBUI FACUTE SI IN FEDERATIA RUSA !

  4. Răspuns domnului Aurelian Crăciun says:

    Domnule Crăciun, vă mulțumim pentru sugestie. Vă invităm să citiți textul, la care au fost adăugate detalii legate de tratamentul inuman la care au fost supuși soldații români. Veți găsi, de asemenea, un link la un articol scris în românește, care răspunde întrebării dumneavoastră. Soldații români nu au ajuns în Alsacia de bună voie, nici trimiși în misiune de război de țara lor.

    Secretariatul Regal

  5. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Veșnică pomenire și recunoștință eroilor români !

  6. Comentarii pe Facebook (II) says:

    Schiopu Niculae DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA IN PACE !
    #
    Ioan Constantinescu DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA IN PACE !
    #
    Pavlicu Nicu Cinste lor si recunostinta vesnica pentru sacrificiul suprem facut,departe de casa si familiile lor.Dumnezeu sa-i odihneasca printre cei drepti !
    #
    Maria Raducu Dumnezeu să-i odihnească în pace!
    #
    Gigi Nevastuica Cinste si respect pt sacrificiul facut!
    #
    Maria Maria Dumnezeu sa- odihneasca si lumina vesnica sa le straluceasca lor !Vesnica recunostinta !
    #
    Elena Ciubotaru Recunostinta vesnica! Am multe amintiri dela bunicul dinspre mama! Si el a fost acolo!
    Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!!!
    #
    Daniela Schwarcz Ma apuca furia cum vad conducatorii nostri batandu-si joc de sacrificiul lor !
    #
    Marian Geapana Odihna vesnica!
    #
    Vitalariu Aurel Uitati-va cum arata! Si nu sant ai lor!!!
    #
    Rodica Popescu Doamne iarta-i!
    #
    Ioana Velicu Cinste și recunoștință veșnică ptr sacrificiul​ făcut !!!!
    #
    Alina Paraschiv RESPECT !!!
    #
    Ioan Secrieru GLORIE SI ODIHNĂ VESNICĂ
    #
    Mihai-Eugen Curtman Și Bg. 30 Gd. ,,M. Viteazul,, este prezentă
    #
    Horia Costea Dumnezeu sa-i tina in preajma !
    #
    Maria Pavel Cinste si respect lor!
    Vesnica recunostinta!
    #
    Dorina Ghimbeu Am participat la aceste momente in memoria soldatilor romani …te impresioneaza pana la lacrimi. D-zeu sa-i odihneasca in pace !
    #
    Sanda Vidican Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca!
    #
    Relu Fichios Oare acești eroi au murit ptr Dragnea si clica Psd?
    #
    Dorin Chetan Alți stiu să îşi omagieze ostaşi care au căzut pe cămpul de luptă pentru a fi liberi .
    #
    Octavian Capatina O MARE TRAGEDIE NECUNOSCUTĂ de Europa!!!!!!! NECUNOSCUTĂ și ne studiată de istoricii românii!! Ce rușine !!!!! Mai jos un fragment din “Spiritul Europei alături de o cronologie”: «« Intrarea în război a României, de partea Antantei, pe 15 august 1916, a fost o lovitură grea pentru germani. Lovitură pentru care germanii se vor răzbuna în modul cel mai nedemn cu putință. În iarna 1916/17, liderii germani înființează în Alsacia și Lorena primele lagăre de exterminare – fără hrană și fără căldură, pentru prizonierii români, încălcând flagrant normele internaționale (Convenția de la Haga, din 1907, ratificată de Germania, în 1909).»»
    #
    Radu Lupea Glorie eterna,eroilor cazuti la datorie.
    #
    Margareta Chesca Recunostinta vesnica ! Dumnezeu sa- i aiba in paza sa !
    #
    Ana-Maria Si Atat Soldatii nostri. Glorie eterna eroilor romani!

  7. Diana Lucia Zotescu says:

    Cinstirea eroilor romani morti in razboaie – sau “ajutati” sa moara, asa cum s-a intamplat in cazul de fata – este o datorie sacra a noastra, a tuturor, datorie pe care si-au facut-o din plin, atunci si acum, regii nostri si intreaga Familie Regala. Ar fi poate o buna initiativa de a urma exemplul meritoriu al Familiei Regale de a organiza anual, cu grupuri de romani, pelerinaje de cinstire a eroilor romani la cimitirele romanesti aflate in strainatate. Ar fi un semn concret ca si noua, natiei romane, ne pasa cu adevarat – nu doar in v orbe – de eroii si martirii nostri.

    Pana atunci, adanca recunostinta Familiei noastre Regale pentru acest gest crestinesc de respect fata de istoria noastra si fata de eroii neamului. Pe sangele lor s-a cladit istoria si devenirea tarii si a neamului.

    P.S. In marea lor majoritate, textele explicative ce insotesc fiecare pagina a Jurnalului online este scris intr-o limba romana impecabila, cu fraze ce curg logic, si intr-o gramatica corecta. Cu toate acestea se strecoara inconsecvente de formulare (adica uneori se respecta regula gramaticala a acordului, alteori nu). De exemplu, a nu se uita ca doar la Nominativ si Acuzativ putem spune “Alteta / pe Alteta Sa Regala Principesa / Principele….. La Genitiv si Dativ se face – fireste – acordul de caz: (al) Altetei Sale Regale PrincipesEI / Principel/ UI, etc. , acestea nefiind apozitii.

    De asemenea, nu se spune despre o persoana aflata in deplinatatea funciei ca este “presedinte / premier / minstru in ‘exercitiu’ “. De obicei nu este nevoie de niciun adjectiv. Spunem pur si simplu “presedintele / premierul / ministrul XYZ ” sau, eventual presedintele / premierul / ministrul in ‘functie’. Persoana care, temporar, inlocuieste din diverse motive – medicale, de concediu – pe oricare din demnitarii mentionati, devin pentru acea perioada “presedinte / premier / ministru in ‘exercitiu’.

    In textul de mai sus (paragraful no. 6) trebuia, de asemenea, spus “In cimitir a fost ridicata o statuie AL CAREI CHIP – si nu ‘a carui chip’ “, din aceleasi motive privind acordul (‘carei’ – genitivul lui ‘care’ – se acorda cu “statuie” (feminin), iar articolul genitival ‘al’ se refera la ‘chip’ (neutru, sing.).

    Imi cer scuze daca adnotarile mele deranjeaza pe autorul textului, mai ales ca si eu comit uneori greseli de formulare – datorate insa oboselii specifice orelor tarzii la care deschid computerul.

  8. Liliana Sora says:

    “Ostaşi ce-aţi căzut pentru ţară,
    Viteji ai credinţei, soldaţi,
    Oriunde-n morminte voi staţi,
    Vă fie ţărâna uşoară!”
    Pentru că nu lăsăm istoria să moară, ne înclinăm cu respect şi recunoştinţă în faţa ei, în faţa trecutului , în faţa adevărului !
    Stimă şi consideraţie pentru MS Regele Mihai şi întreaga Familie Regală ! Trăiască Regele !

  9. Viorica M.V. says:

    Vive la France democratique!

  10. Este disponibil aici, public, filmul „Departe de Țară. Cimitirul soldaților români de la Soultzmat” realizat de d-na Marilena Rotaru https://www.youtube.com/watch?v=__cuobz18Zk

  11. […] Cimitirul Eroilor Români din Alsacia, la Soultzmatt, în Franța, Principele Radu a participat, alături de oficialii români și de reprezentanții […]

Leave a Reply to PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50019892
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate