Camerata Regală la Ateneul Român, 10 Mai 2023

Sub semnul Independenței Naționale și al Coroanei, mari muzicieni din București și Chișinău și-au etalat talentul și măiestria pe scena Ateneului Român, de 10 Mai. Concertul s-a bucurat de prezența Majestății Sale Custodele Coroanei, a Alteței Sale Regale Principele Consort și a Alteței Sale Regale Principesa Sofia. HISTOIRES ROYALES

Violonistul Constantin Borodin, născut la Chișinău, a încântat publicul sub bagheta maestrului Horia Andreescu, interpretând, alături de Camerata Regală, concertul pentru violoncel și orchestră în si minor, de Antonin Dvorak. Domnul Boronin a fost, acum șapte ani, bursier al Fundației Regale Margareta a României, și a luat parte, timp de trei ani, la programul național Tinere Talente.

În a doua parte a concertului, Camerata Regală a interpretat, sub aceeași baghetă, Simfonia a V-a, “Destinul”, de Ludwig van Beethoven. Seara a fost prezentată de criticul muzical Marius Constantinescu.

Aflată sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu, Camerata Regală a fost fondată acum paisprezece ani de un grup de studenți ai Universității Naționale de Muzică. Ea continuă să fie și astăzi o orchestră de tineri muzicieni și se bucură de un binemeritat renume pe scenele muzicale ale țării și ale Uniunii Europene.

La concert au luat parte reprezentanți ai instituțiilor Statului, ambasadorii Republicii Moldova, Regatului Unit și Regatului Spaniei, alături de personalități din societatea civilă, din lumea muzicală, din presă și membri ai Casei Majestății Sale.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

1 comentariu

  1. Liliana Sora says:

    10 MAI – este o zi specială, o zi de mare sărbătoare, este o zi în care ne afirmăm continuitatea, tradiţia, identitatea şi mândria naţională.
    ”Arta are cel mai mare buchet de mesaje Divine, dăruite celor aleşi, care iubesc oamenii, frumosul şi armonia lumii.” Admiraţie şi preţuire, consideraţie şi respect pentru întreaga Familie Regală care întotdeauna , într-o ambianţă distinsă şi rafinată , iniţiază, se implică şi participă la evenimente de suflet şi pentru suflet, pentru iubitorii de istorie şi adevăr, de artă și cultură… Felicitări !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50518809
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate