Botosani si Dorohoi

Ne-am oprit la Botosani, municipiu resedinta de judet care are astazi un numar de 116.000 de locuitori. Ultima data am venit la Botosani impreuna cu Principesa Margareta, in luna noiembrie 2005. Inca de la ora opt dimineata am mers la Colegiul National „Mihai Eminescu“, o institutie de prima importanta a orasului. Scoala de indelungata traditie, fondata in anul 1887 si modernizata in mai multe randuri, colegiul are astazi 1200 de elevi si exceptionale rezultate in domenii precum matematica, chimia sau fizica. Initial, scoala purta numele primei regine a Romaniei, Elisabeta Carmen Sylva. Elevii de aici fac parte din elita a orasului si au multiple talente literare si artistice. Intalnirea cu ei mi-a rezervat o surpriza: Adunati in sala de sport a liceului, ei erau in numar de mai bine de 400. La un numar atat de mare de elevi, nu a fost posibil un dialog dintre cele obisnuite, de tipul unei mese rotunde sau al unui amfiteatru. Am prezentat celor prezenti viziunea pe 30 de ani a Casei Regale, am vorbit despre leadership, despre rolul generatiei lor in consolidarea institutiilor bantuite de domnia bunului plac si despre cat de multa nevoie are Romania locala de inteligenta si creativitatea lor. La finalul intalnirii, o parte dintre elevi au dorit sa-mi adreseze cateva intrebari. Ne-am asezat in jurul unei mese si am conversat in continuare, pe aceleasi teme. Unii dintre ei mi-au promis ca vor continua dialogul pe blog, lucru pe care il incurajez din toata inima.

img_8710.jpg

img_8719.jpg

Primarul Catalin Mugurel Flutur, consilieri locali si reprezentanti ai presei locale m-au intampinat la primaria municipiului. Am discutat despre proiectele economice ale orasului, mai ales despre cele legate de fondurile structurale. Locul are multe nevoi, iar nivelul de trai al populatiei este scazut. Sunt si la Botosani, ca in multe alte locuri din Moldova, mii de tineri plecati la lucru in strainatate. Cladirile de patrimoniu din centru sunt inca incomplet renovate, iar investitiile private, mai ales cele straine, nu si-au facut aparitia in numar prea mare. Am invitat pe consilierii prezenti, ca si pe primar si pe ceilalti din sala, sa vina la Palatul Elisabeta pentru a putea discuta mai detaliat unele proiecte. Voi incerca, incepand din toamna, sa pun in legatura noua echipa de la primarie cu institutii, companii sau organizatii doritoare de un parteneriat cu Botosaniul.

img_8730.jpg

Am mers in continuare la Teatrul Mihai Eminescu, pe care l-am vizitat in detaliu, in toate salile lui, mai vechi sau mai noi. Este un colectiv relativ mic, pastrand cu dificultati flacara vie a entuziasmului creatiei. Ei trebuie sa dea dovada de mult entuziasm si atasament pentru comunitate ca sa-si poata duce mai departe destinul artistic. Am multa pretuire, admiratie si simpatie pentru ei.

img_8741.jpg

Inainte de a merge la Libraria Luceafarul, am facut o plimbare prin centrul vechi al orasului, admirand cele doua-trei case vechi renovate frumos. Patrimoniul arhitectural, atat cat a ramas, are nevoie sa fie protejat corect si in spiritul traditiei. Este una dintre atractiile de maine ale turistilor. Si este unul dintre putinele semne ale culturii, continuitatii, specificitatii acestui loc cu un trecut atat de bogat si un prezent atat de anevoios.

img_8744.jpg

La librarie, in mijlocul unui numar mic de botoseneni, am lansat Biblioteca in flacari. Printre cei prezenti, cateva eleve de zece-doisprezece ani. Cartea nu este, desigur, pentru ele, dar subiectul ei priveste, in mod cert, generatia acestor copii. Peste treizeci de ani, elevii de astazi vor fi beneficiarii efortului generatiei noastre.

img_8747.jpg

Primaria orasului Dorohoi administreaza un numar de 31.000 de locuitori. Primarul, dl inginer Sergiu Lungu, impreuna cu un numar de consilieri locali si de membri ai elitei locale au fost gazda mea, pentru o ora. Am discutat cu cei prezenti despre destinul comunitatilor locale, mai ales al celor aflate la distanta de capitala, despre proiectele lor economice, despre specificul cultural bogat al orasului si, mai ales, despre perspectivele din viitorul apropiat. Dorohoiul are primaria plasata intr-o cladire de o frumusete cu totul unica. Ti se rupe inima sa vezi o bijuterie arhitecturala ca aceasta aflata intr-o stare de degradare atat de avansata! Interlocutorii mei au fost ospitalieri si deschisi, iar dialogul cu ei sper sa continue la Bucuresti. La vizita lor din toamna, la Palatul Elisabeta, voi incerca sa atrag institutii sau organizatii care sa le fie de folos in parteneriatele viitoare ale celor din Dorohoi.

img_8762.jpg

img_8774.jpg

img_8778.jpg

Colegiul National „Grigore Ghica Voevod“, fondat cu mai bine de un secol in urma, este posesorul unei cladiri monumentale, cu adevarat istorica. Elevii, prezenti intr-un amfiteatru generos construit, au ascultat vorbele mele intr-o liniste de sala de concerte. Au vorbit apoi cu aplomb, aducand in discutie idei surprinzatoare, punand intrebari si dovedindu-se interesati de lucruri fundamentale ale vietii romanesti de astazi.

img_8796.jpg

Primarul a tinut, in continuare, sa vizitam mai multe institutii si cladiri cultural-istorice din localitate. Astfel, am poposit la Clubul copiilor unde am admirat talentul muzical al unor grupuri de diferite varste.

img_8827.jpg

Am vazut una dintre casele familiei Enescu, aflata in orasul Dorohoi, pe care autoritatile locale si comunitatea au transformat-o, cu decenii in urma, in muzeu. Aici au concertat Ion Voicu si alti muzicieni de renume. George Enescu insusi a sustinut concerte in vremea interbelica, la Dorohoi. Mai pe urma, pana la plecarea din Romania, marele muzician roman a venit in casa tatalui sau, in perioada verii. Am aflat un detaliu exceptional, abia astazi, cu ocazia vizitei: George Enescu a compus Poema Romana, o lucrare lipita de sufletul Casei Regale, la varsta de numai saisprezece ani.

img_8836.jpg

Am vizitat biserica Sfantul Nicolae, in prezenta protopopului din Dorohoi. Edificiul a fost construit de Stefan cel Mare, la inceputul secolului al XV-lea si este de o armonie desavarsita. Are, de mai bine de 16 ani, schele in exterior si o mare nevoie de restaurare in interior. Sper ca autoritatile locale si biserica sa poata gasi, in timp, un parteneriat in strainatate, de exemplu in Italia. Este mult mai profitabil si mai firesc sa se gaseasca fonduri europene pentru un asemenea edificiu, care imbogateste spiritualitatea continentului.

img_8853.jpg

In incheierea vizitei la Dorohoi am vizitat fabrica de sticla si portelan, mai exact partea ei care a fost privatizata. Am admirat multe modele noi si sper ca, in viitor, acest mestesug sa nu se piarda.

img_8866.jpg

Nu am plecat de la Botosani inainte de a avea o intalnire cu jurnalistii de la televiziunea Tele M, aparuta aici dupa ultima mea vizita, de acum doi ani. Am vizitat noul lor sediu si am purtat un dialog amplu cu realizatorul unei emisiuni de actualitate.

8 comentarii

  1. Andrei Dumbrava says:

    Alteta,

    Am facut parte din grupul de elevi care au ramas la o “mica conversatie” cu dumneavoastra la Colegiul National “Mihai Eminescu” din Botosani. Daca ati observat sau nu , noi am filmat conversatia cu dumneavoastra si as vrea sa postez un articol pe blogul meu personal (http://dumbravaandrei.blogspot.com) precum sa atasez si materialele video si foto cu dumneavoastra din acea zi.
    As dori acceptul dumneavoastra in privinta posatrii acelor materiale pe blogul meu personal.

    Daca doriti si dumneavoastra acele materiale , va rog sa-mi indicati o metoda de a vi le trimite (adresa postala , upload pe site , site-uri de file sharing etc).

    Eu intentionez sa scriu un articol pe blog putin mai amplu si mai detaliat despre impresii , viziuni si concepte ilustrate in discutiile noastre de marti.

    Cu respect si consideratie,

    Andrei Dumbrava

  2. Raspuns pentru Andrei Dumbrava says:

    Andrei,

    Sunt bucuros ca mi-ati scris, mai ales ca, pana in acest moment, sunteti singurul care a raspuns, de la Botosani si Dorohoi, invitatiei mele de a contribui la aceste pagini de blog.

    Va felicit pentru intentia de a posta pe blogul dv personal materiale video si foto. Puteti sa o faceti, aveti acceptul si admiratia mea pentru o astfel de initiativa.

    Puteti sa-mi trimiteti materialele in orice fel doriti. Aveti pe http://www.princeradu.ro/ toate adresele si contactele posibile, la linkul “Biroul”.

    Nu ezitati sa scrieti, atat pe blogul dv cat si aici, tot ceea ce vi se pare important de comentat sau de informat. Sunt sigur ca, intr-o zi, familia celor care cred in aceleasi valori ca dv va creste.

    Principele Radu

  3. Ella says:

    Alteta,buna seara,
    Am cumparat revista TV Mania si, ca de obicei o rasfoiesc si citesc ce adrese interesante mai gasesc si am fost fericita sa gasesc adresa Domnieivoastre.Sincer m-am bucurat.In putinele aparitii in masmedia m-ati impresionat.Am si scris candva cred ca la Realitatea TV intreband-ui cum de nu se gandeste nimeni,ma refeream la presa, sa va invite mai des si sa va convingeti ca ar trebui sa va implicati in politica Romaniei si,chiar sa candidati la Presedentia tarii.Avem atata nevoie de oamni ca Dumneavoastra….
    Eu nu am trait in perioada regala decat 3 ani,atat aveam cand regele a fost fortat sa paraseasca tara,dar mai tarziu am citit,am ascultat,am intalnit oameni povestind si am inceput sa doresc sa stiu mai multe despre monarhia romaneasca.Desigur ca stiu putin,foarte putin avand in vedere perioada in care am trait dar, am intalnit oameni care s-au format inainte de invadarea communismului si am observat ca avea o baza solida de eductie,i-am admirat intodeauna .
    Acum,familia mea sarbatoreste Pastele,aceasta minunata sarbatoare si intr-un moment de odihna m-am gandit sa va impartasesc bucuria mea de a gasi pe net blogul sa ma bucur in aceasta noapte sfanta,sa ma rog la Dumnezeu sa ne ajute sa apara mai multi oameni ca Domnia Voastra.
    Poate asa vom reusi sa ne linistim,sa ne regasim ca popor cinstit si harnic,sa reusim avem mai multe lucruri bune si frumoase nu numai tragedii,furturi…..nu vreau sa amintiesc acum si altele,acum ma gandesc cu bucurie ca am intalnit aici online un OM,OCASA REGALA care ne aminteste ca mai sunt si oameni cinstiti care doresc bine pentru noi.
    Va multumesc ca ati avut rabdarea sa cititi aceste randuri.
    Cu stima si recunostiinta,Graziela

  4. Raspuns pentru dna Gratiela says:

    Mi-ati trimis cuvinte frumoase si ganduri generoase. Va multumesc si urez familiei dumneavoastra “Hristos a Inviat”!

    Sunt bucuros ca, la o sarbatoare atat de importanta pentru dumneavoastra si pentru familie, ati gasit timp si interes pentru a citi paginile acestea. De asemenea, aprecierile dumneavoastra cu privire la prezenta mea publica imi dau curaj si ma inspira sa continui.

    Cu cele mai bune ganduri,
    Principele Radu

  5. Rodica says:

    Alteta,
    chiar daca scriu cu o oarecare intarziere as vrea sa exprim in cateva cuvinte sentimentele ce m-au incercat in timpul vizitei Domniei Voastre in tinuturile noastre, neinsemnate poate pentru multi. Am participat cu oarecare scepticism initial , ca reprezentanta a societatii civile, din partea unui ONG local. Ati reusit insa, doar prin simpla prezenta sa imi schimbati imediat parerea, preconceputa de altfel…Impuneti un respect pe care multi si l-ar dori…M-ati fascinat prin tot ceea ce ati povestit, ati reusit sa ne redati increderea..ca va fi bine si pentru noi, chiar daca traim intr-un coltisor neinsemnat de tara unde nu se intampla mai nimic..Am citit cu deosebit interes in special paginile despre societatea civila , e ceea ce ma intereseaza..Desigur, umar la umar vom putea depasi situatia..Ce bine ar fi daca, Guvernul, si va scriu asta si pentru ca sunteti reprezentant special al acestuia , ar ajuta mai mult ONG-urile..si ma refer aici la povara de a suporta TVA-ul, potrivit codului fiscal..E destul de greu sa strangem fonduri pentru a ne desfasura activitatea..venind de fapt in sprijinul comunitatii..
    Va multumesc ca v-ati facut timp sa vizitati si acest coltisor neinsemnat de tara, aratand ,de fapt, ca nu va este indiferent .
    Cu deosebit respect si consideratie,

    Rodica

  6. Raspuns pentru dna Rodica says:

    Doamna Rodica,

    Am primit mesajul dumneavoastra fiind departe, intr-o vizita cu ASR Principesa Margareta la celalalt capat al lumii, in sud-vestul Statelor Unite, la 9 ore de diferenta de fus orar. Imi pare foarte bine ca mi-ati scris si as vrea sa va raspund cu aceeasi sinceritate.

    Pentru mine tinuturile dumneavoastra sunt insemnate si voi face tot ce voi putea, in urmatorii ani, sa contribui la ridicarea demnitatii, sperantei si prosperitatii lor.

    Toate subiectele ridicate de dv in legatura cu dificultatile ONG-urilor merita sa fie luate in seama.

    Va rog sa ramaneti in legatura cu Cristina Parii sau Florin Gherasim, colaboratorii mei care m-au insotit la Botosani si Dorohoi si, la vizita pe care consilierii locali si primaria o vor face la Palatul Elisabeta, in toamna, va rog sa va alaturati grupului si sa vorbim din nou despre acest subiect.

    Pe colaboratorii mei ii puteti gasi la oricare din adresele sau numerele de telefon de pe situl http://www.princeradu.ro/ , la rubrica dedicata Biroului.

    Cu toata consideratia,
    Principele Radu

  7. Rodica says:

    Incredibil..ce repede ati raspuns mesajului meu !!! Ce denota aceasta ? Un spirit organizatoric de exceptie ! Sa dea Dumnezeu sa se inmulteasca OAMENII de talia Domniei Voastre! Voi lua legatura cu colaboratorii Domniei Voastre in momentul in care voi auzi despre vizita autoritatilor locale la Palatul Elisabeta…lucru pe care mi-l doresc sa se intample..
    Cu multumiri deosebite,

    Rodica

  8. Focsa, Ioana says:

    Doresc sa iau legatura cu Palatul Elisabeta, si nu am gasit numarul de telefon, am trimis un email initial la D-na Mirela Feruglio la Fundatie, si la email-ul de la Palatul Elisabeta care a fost forwardat D-nei Dumitru, asistenta personala a Altetei Sale, dar nu m-a contactac si nu am primit nici raspuns pe email nici telefon. Este foarte important deoarece am solicitat o audienta la Alteta Sa Regala pentru asistenta in solutionarea unor probleme urgente .Ma puteti indruma? Am studiat MBA BA BBA in SUA si atestate in Elvetia si Franta, si momentan sunt la Bucuresti. Am colaborat o scurta perioada cu Fundatia dar nu s-a gasit un proiect de lunga durata pentru mine in acel moment.
    Cu multumiri,
    Ioana A Focsa
    MBA MSU USA
    BA BBA MSU USA
    Atestat Geneva, DELF
    ACCA UK
    Mobil : 0727948418

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50895592
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate