Asociația Studenților Economiști din România, Înalt Patronaj regal

Ieri, într-o ceremonie care a avut loc în Sala Regilor, la Palatul Elisabeta, Asociația Studenților Economiști din România a primit înalt patronaj regal, la cincisprezece ani de la fondare. Organizația a fost creată la 24 martie 1998, de către studenții Academiei de Studii Economice.

Sunt foarte bucuros de acest eveniment și sper ca el să fie începutul unei fructuoase și inspirate activități comune. Academia de Studii Economice a sărbătorit o sută de ani de existență, a fost fondată de Regele Carol I și decorată recent de Majestatea Sa Regele Mihai cu Decorația Regală Nihil Sine Deo.

La ceremonie au luat parte ambasadorii Federației Ruse, Regatului Țărilor de Jos, Regatului Maroc, reprezentanți ai unor instituții economice centrale, bănci și universități. A fost prezent ministrul Educației Naționale, profesorul universitar Remus Pricopie.

Fotografii de Daniel Angelescu

Asociatia Studentilor Economisti din Romania a luat nastere la 24 martie 1998, ca incununare a eforturilor unui grup de tineri de la Facultatea de Relatii Internationale care au dorit sa dea posibilitatea studentilor sa isi exprime punctul de vedere, pentru a duce la indeplinire propunerile lor.

  • “Unii se asteptau ca schimbarea sa vina de la ceilalti, altii nu asteptau nimic. Noi am facut primul pas…o organizatie a noastra, a studentilor!“ (1998)
  • Asa a a aparut ASER – organizatie studenteasca non – profit, acum 13 ani, din initiativa tinerilor de a aduce ceva in plus vietii de student, de a-i da culoare, de a o face mai placuta, iar cu timpul a ajuns o asociatie puternica cu o activitate completa si cu un numar foarte mare de proiecte dedicate studentilor si tinerilor in general.
  • ASER doreste sa aduca o raza de schimbare in societate, sa dea posibilitatea studentilor de a se exprima, de a se dezvolta, de a se informa mai mult, iar membrii asociatiei sunt un exemplu de incredere in vointa, in initiativa, in dorinta sincera de a schimba ceva.
  • Credem in potentialul si pasiunea fiecaruia, in dezvoltarea lui, de aceea am decis sa ne dedicam voluntariatului si schimbarii in bine.
  • Investim in educatie, in creativitate, in studentii care vor mai mult de la facultate, care sunt intr-o continua cautare de inovatie, in viitorii oameni de succes.
  • Astazi, ASER continua cu entuziasm traditia de peste 13 ani, imbinand mostenirea lasata de fondatorii asociatiei cu ideile inovatoare ale membrilor noi. Ariile de interes ale ASER s-au diversificat, scopul nostru fiind sa ajutam studentii nu doar in dezvoltarea lor profesionala, ci si personala.
  • ASER este o asociatie cu o activitate completa. Prin proiectele noastre reusim sa acoperim toate ariile de dezvoltare ale studentilor.

ASER se individualizeaza in randul organizatiilor studentesti prin:

Viziune: Lumea noastra exceleaza prin pasiunea si implicarea tinerilor de succes.
Misiune: ASER faciliteaza accesul studentilor la medii de invatare si oportunitati de crestere a competentelor profesionale pentru a aduce un plus de valoare mediului economic romanesc.
Valori:
•    Dedicare, ne implicam trup si suflet in realizarea proiectelor,
•    Autodepasire, crestem si ne intrecem propriile limite,
•    Spirit de echipa, suntem mai puternici impreuna,
•    Entuziasm, elanul si patosul ne ghideaza,
•    Responsabilitate, ne asumam o sarcina si o ducem pana la capat.
Ne dorim ca in viitor, lumea noastra, a tinerilor din Romania, sa fie una de succes. Ne dorim ca toti studentii sa reuseasca in viata facand ceea ce isi doresc, ceea ce le place.

Pentru aceasta este nevoie ca fiecare dintre noi sa dea dovada de pasiune si implicare in tot ceea ce intreprinde. ASER isi propune sa ajute studentul in drumul sau spre succes.
Ce ne propunem?
•    Cresterea abilitatilor personale si profesionale ale unui numar cat mai mare de studenti,
•    Cresterea gradului de implicare al studentilor in activitati extra-curriculare si de educatie non-formala,
•    Cresterea gradului de informare al studentilor in domenii cat mai variate,
•    Crearea unor oportunitati de educatie alternativa,
•    Promovarea cetateniei active atat in randul studentilor cat si in randul companiilor.
Ne mai mandrim cu:
•    Prezenta in ANOSR (Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania),
•    Bursa BRD, acordata in fiecare an unui ASERist,
•    Locul III, obtinut in doua instante (2008 si 2010) la Gala Societatii Civile,
•    Leonard Doroftei, imaginea Cupei Academiei 2008.

7 comentarii

  1. Cerasela Platz says:

    Calduroase Felicitari si toata admiratia !

  2. Felicitări studenților și dascălilor acestora! Casa Regală acționează – purtând înainte tradiția – tot mai accentuat benefic pentru Țară, dar s-ar cuveni ca inițiativele, evenimentele, reușitele să fie mai larg cunoscute. Un suplimentar semnal pozitiv este prezența ministrului Mihnea Cosmin Costoiu și a unor diplomați de seamă. Fotografiile sunt excelente. NIHIL SINE DEO!

  3. Elena victoria says:

    NIHIl SINE DEO

  4. Liliana Buzea says:

    Motivul principal, pentru care am solicitat instalarea internetului, in urma cu cateva zile, a fost dorinta de a regasi acest blog si in locuinta mea. Aduce multa bucurie si speranta oamenilor cu mintea limpede si sufletul curat si regret ca nu l-am descoperit inca de la infiintare. In urma cu cativa ani, cand am trecut, intamplator, prin Savarsin, castelul m-a vrajit. M-a pus sa caut si sa descopar file din istoria adevarata a Romaniei Mari, pe care unii ,,mentori,, ai copilariei si adolescentei noastre, le-au dorit arse. Constat, cu enorma satisfactie, ca acestea n-au pierit ci, dimpotriva, sunt mai stralucitoare ca oricand. Doresc, Altetelor Voastre Regale, o primavara superba, cum e aceasta dimineata in care eu astept ,,Ora Regelui,,!

  5. Cerasela Platz says:

    Tara noastra se afla de peste douazeci de ani in suferinta. Doar curajul responsabil si consecvent ne ajuta sa iesim din “coma artificiala”. Doar initiativele impecabil justificate si indraznete sunt reale sanse. “Coma artificiala” este ignorata in loc sa fie in mod hotarat oprita. Avem nevoie de oameni experti in toate domeniile deoarece numai astfel “coma artificiala” va fi tratata si candva chiar vindecata.

  6. […] alături de tine care să mai însenineze viața studenților (că nu mai menționez că asociația a fost decorată de Casa Regală a României că deja ne […]

  7. […] Majestatea Sa și Alteța Sa Regală oferă anual Bursa Regele Carol I și Bursa Regina Elisabeta unui student și unei studente de la ASE București. De asemenea, Principele Radu a acordat, acum 10 ani, Înaltul Patronaj Asociației Studenților Economiști din România. […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50610624
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate