Alături de voluntari, la Vama Siret

Custodele Coroanei și Principele Radu s-au aflat astăzi în mijlocul voluntarilor diverselor organizații și al reprezentanților autorităților locale și centrale care lucrează zilnic în Vama Siret, în orașul Siret și în județul Suceava.

La Vama Siret, Majestatea Sa Margareta, președintele Crucii Roșii Române, însoțită de dl Ioan Silviu Lefter, directorul general, a mers la cortul Crucii Roșii Române și a stat de vorbă cu voluntarii, veniți de la filialele din Suceava și Vrancea. Custodele Coroanei și Principele Radu au felicitat pe voluntari și și-au exprimat admirația pentru felul atât de eficient și profesionist în care a fost organizată, într-un timp record, întreaga activitate umanitară, în cele mai mici detalii.

Majestatea Sa a salutat pe reprezentanții Poliției de Frontieră, pe traducătorii voluntari, profesori și studenți, și a spus bun-venit unor grupuri de cetățeni ucraineni care tocmai trecuseră frontiera în România.

La Comandamentul din Vama Siret, Familia Regală a avut o scurtă întrevedere cu președintele Consiliului Județean Suceava, dl Gheorghe Flutur, cu prefectul Județului, dl Gheorghe-Alexandru Moldovan, cu reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Suceava, ai Inspectoratului de Pompieri Suceava și ai Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

În a doua parte a vizitei, Președinta Crucii Roșii Române și Principele Radu, însoțiți de directorul general Ioan Silviu Lefter, au vizitat Centrul de refugiați organizat pe stadionul din orașul Siret. Familia Regală a vizitat centrul și a stat de vorbă cu jandarmii, pompierii, reprezentanții ISU, cu voluntarii de la organizația Salvați Copiii, cu traducătorii voluntari și cu reprezentanții presei. Peste tot, Custodele Coroanei a găsit bună-voință, deschidere, putere de adaptare, devotament și altruism, precum și un puternic spirit de echipă.

Majestatea Sa a mulțumit tuturor pentru devotamentul și generozitatea pe care le arată în aceste tragice momente, spunând celor de față că exemplul lor are o mare putere, atât pentru comunitatea locală, cât și pentru societatea românească și pentru toate națiunile care compun Uniunea Europeană.

Custodele Coroanei a împărtășit tuturor celor prezenți hotărârea Casei Regale de a contribui la rezolvarea gravelor probleme generate de criza umanitară din Ucraina. Actualmente, Majestatea Sa colaboarează cu instituțiile Statului, cu organizații naționale și internaționale, cu companii care au calitatea de Furnizor Regal și cu fundații și asociații cu Înalt Patronaj regal. Parteneriatele acestea au în vedere o acțiune pe termen mai lung, deoarece criza umanitară ucraineană se va accentua în viitorul apropiat și va necesita un efort de lungă durată.

În drum spre Vama Siret

Vama Siret, cortul Crucii Roșii Române

Comandament

La Centrul pentru refugiați din orașul Siret

Fotografii de Daniel Angelescu ©Casa Majestății Sale

3 comentarii

  1. Ioana Bogdan says:

    Toate Reginele au fost alaturi de suferinta celor loviti de razboi;
    speram ca Maria Voastra nu va avea prilejul sa fie in mijlocul victimelor unui razboi aberant, dar teribil.
    Dumnezeu sa ocroteasca pe oameni si sa Va dea energie, sanatate si bucuria ca se va sfarsi curand acest razboi!

  2. Liliana Sora says:

    ”O vorbă bună nu costă nimic, dar valorează mult. O mână pe care o oferi ca sprijin nu doare, dar vindecă.” Tot respectul și toată prețuirea pentru toți cei care , în aceste vremuri care vor rămâne o tristă amintire, reușesc să aducă un pic de lumină în sufletul celor care au parte de un destin nemilos . Dumnezeu să fie cu noi toți ! Multă sănătate, liniște și pace !

  3. […] Marți, 8 martie 2022, Custodele Coroanei și Principele Radu s-au aflat în mijlocul voluntarilor diverselor organizații și al reprezentanților autorităților locale și centrale care lucrează zilnic în Vama Siret, în orașul Siret și în județul Suceava (detalii, aici). […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50323020
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate