Alături de comunitatea săvârșineană

Ca în fiecare an, Familia Regală a oferit, în zilele premergătoare Crăciunului, daruri familiilor cu o situație materială precară, oamenilor în vârstă și celor bolnavi.

Joi, 23 decembrie, și vineri, 24 decembrie, zeci de familii din Săvârșin au primit daruri, în numele Majestății Sale Margareta.

Tradiția darurilor de Crăciun pentru familiile săvârșinene a fost inițiată de Regina-Mamă Elena în anul 1943. În acel an, suverana-mamă nu a dorit să împodobească bradul de Crăciun, ca un semn de “doliu sufletesc”, pentru situația grea în care se afla România. Regele Mihai și mama sa au decis ca în acel an, darurile de Crăciun către comunitate să fie ghete de iarnă. Astfel, 50 dintre cele mai modeste familii din sat au primit de la Familia Regală încălțăminte.

Anul acesta, darurile trimise de Majestatea Sa Custodele Coroanei au cuprins alimente de bază și produse pentru curățenia casei.

Evenimentele publice de la Săvârșin sunt organizate de Fundația Colecția Familiei Regale a României cu sprijinul generos al Băncii Transilvania, Electrolux, Procter & Gamble, Caroli și Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România.

1 comentariu

  1. Liliana Sora says:

    ” Este Crăciun de fiecare dată când îl lași pe Dumnezeu să îi iubească pe alții prin tine… da, este Crăciun de fiecare dată când zâmbești fratelui tău și îi oferi mâna ta.’’ (Maica Tereza) Respect, stimă şi consideraţie pentru Familia Regală, pentru care ” Crăciunul este cel mai adevărat Crăciun atunci când îl sărbătorim dând lumina iubirii celor care au cea mai mare nevoie.’’ Sărbătorile de iarnă să vă aducă spiritul Crăciunului prin linişte şi pace, emoţia Crăciunului prin credinţă şi iubire. Aşa să vă ajute Dumnezeu !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50356121
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate