Adriana Popovici, In Memoriam
![]() A trecut la cele veșnice actrița și profesorul de teatru Adriana Marina Popovici. Pentru mai bine de cincizeci de ani, doamna Popovici a fost mentorul multor generații de actori, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică și la alte universități din țară. Adriana Popovici a fost asistent al Alteței Sale Regale Principele Radu, la clasa profesoarei Olga Tudorache, în anii 1980-1984. Printre colegii principelui s-au numărat Carmen Tănase, Marina Procopie, Carmen Ciorcilă, Patricia Grigoriu, Bogdan Gheorghiu, Mihai Verbițchi și Dan Bădărău. În anii 2004 și 2014, Palatul Elisabeta a găzduit sărbătorirea a douăzeci și, respectiv, treizeci de ani de la absolvire a studenților claselor Sanda Manu și Olga Tudorache. Principele Radu a aflat cu mare tristețe vestea trecerii la Domnul a profesoarei sale și transmite condoleanțe și profundă compasiune studenților Adrianei Popovici din toate generațiile și tuturor celor care au cunoscut-o și apreciat-o pe eminenta profesoară de teatru. Dumnezeul să o ierte și să o odihnească în pace! |






Amin
Odihna vesnica.
Teatrul in primul rand, dar si filmul, sunt adevarate oaze de cultura sau lectii de istorie in imagini la care avem acces gratie actorilor si formatorilor lor – profesorilor de actorie, ei insisi mari actori. Aducem prinos de recunostinta acestora din urma, pentru ca fara ei arta actorului ar fi oarba, muta, surda si oloaga.
Noi, beneficiarii asezati in fotoliu de spectator in fata scenei sau a ecranului, ne exprimam regretul profund oridecateori se stinge faclia vietii vreunuia dintre ei.
Dumnezeu sa-i lumineze cararea spre stele profesoarei de teatru Adriana Popovici si sa-i legene cu cantece ingeresti somnul cel vesnic !