Acum nouăzeci și patru de ani, Marea Unire


Marea noastră Unire, din 1 decembrie 1918, a venit ca urmare a primeia dintre cele două tentative de sinucidere a Europei modernităţii, războaiele mondiale. În secolul XX, societatea europeană, şi cu ea cea românească, a fost mai mult bântuită de moarte decât de viață, iar spaţiul libertăţii a fost constant restrâns, pînă la prăbuşire. După anul 1989, am trăit cu toţii speranţa că arcul libertăţii, deschis mai larg ca niciodată de la crearea României moderne, va defini destinul nostru european şi euro-atlantic, reaşezat în noul spaţiu favorabil, al schimbărilor geo-strategice.

Suntem, în continuare, la începutul secolulului XXI, însă, stăpâniți de instinctul distrugerii. Vanitatea, în rândul elitelor intelectuale, este mai puternică decât instinctul binelui național. Continuăm, în sinea noastră, să ignorăm, să disprețuim Statul, sau să-l instrumentalizăm în numele puterii, așa cum a făcut-o regimul comunist, împotriva căruia ne-am ridicat. Libertatea se exprimă, în arena publică, mai mult prin agresivitate și bădărănie, decât prin etică și comportamentul instituțional corect.

Pentru a schimba modelul de cârmuire, pentru a limpezi și a face instituțiile fundamentale ale statului să fie complementare, pentru a realiza diferența între a fi om de Stat și a fi om politic, este nevoie de o anume cultură politică, bazată pe respectul valorilor, de o textură psihologică, în societatea românească, permeabilă la ideea de respect faţă de binele public. Generația care a făcut Marea Unire știa ce înseamnă această diferență.

Altminteri, probabil că 90% dintre cei care comentează realitatea zilei vor fi oricând de acord că Marea Unire din 1918 a fost o operă benefică pentru România și că cei care au înfăptuit-o au fost lideri locuiți de viziune. Cu greu am găsi pe cineva care să nu fie de acord că, astăzi, situația nu mai este, nici pe departe, aceeași. Doar că nimeni nu va spune de ce: pentru că atunci exista un respect intrinsec față de instituția Statului, care era întruchipată, servită și îmbogățită de instituţia Casei Regale. Fiindcă atunci exista o diferență între un șef de Stat și un șef de partid, de Parlament sau de Guvern. Fiindcă atunci etica însemna ceva, ținerea cuvântului dat era o performață care „neliniștea“, iar spiritul de răspundere și generozitatea erau un fel de mortar aflat între cărămizile instituțiilor. Chiar dacă ele, instituțiile, nu erau la momentul 1918 atât de democratice precum astăzi, la nouăzeci și patru de ani distanță.

Echivocul, lipsa limpezimii instituționale și lipsa de complementaritate a instituțiilor crează vulnerabilitate în realitatea românească acum, la mai bine de nouă decenii de la Marea Unire. În decembrie 1989, în timp ce comunismul se prăbușea cu vărsare de sânge, biblioteca lui Carol I, care însemna exact legământ european și conștiință de sine a României, era mistuită în flăcări. Ca și cum cineva făcea cu ochiul către istorie și comenta pișicher: democrație da, identitate și instituții nu!

În ultimii douăzeci și trei de ani, anticomunismul a supraviețuit comunismului, tot așa cum anti-monarhismul a apărut după ce a dispărut monarhia. Spirite alese ignoră sau disprețuiesc regalitatea din România, dar vor să șteargă urmele dictaturii comuniste din mințile noastre. Ei doresc democrație și libertate, în timp ce Statul și coerența instituțională nu le spun mare lucru.

Dacă instituțiile ar fi puternice, respectate de cei care le servesc și coerente, atunci corupția ar scădea. Instituția nu are cum să meargă dacă cel care o servește este talentat și inconsecvent, erudit și iresponsabil sau clarvăzător și imoral. Aceste pete de culoare sunt posibile la nivel individual, nu însă și la nivel instituțional.

În lumea euro-atlantică, interacțiunea dintre clasa politică, oamenii de afaceri și mass-media este liberă și inevitabilă. Dar dacă ea se manifestă într-un climat în care etica instituțională este disprețuită sau ignorată, atunci interacțiunea devine un fel de mâl, în loc să fie un mediu al ideilor și libertăților.

Este de înțeles că oamenii politici nu au cum să se simtă tentați să rezolve chestiunile fundamentale ale națiunii, fiindcă temele solide sunt întotdeauna pe termen lung, iar ei sunt aleși pe patru ani. Tot ce este fundamental este de lungă durată. Dar atunci, diferențierea între omul de Stat și omul politic, între valorile și ritualurile statalității și virtuțile democratice, diferența între cârmuirea statală și cea politică ar trebui să fie înțeleasă, mai ales de către cei inteligenți și erudiți.

Continuă să nu se facă o legătură între înlocuirea monarhiei cu republica și impunerea totală a comunismului la 30 decembrie 1947 și evenimentul cel mai grav al acelei zile: înjunghierea Statului român și înlocuirea lui cu o grupare de indivizi care răspundeau comandamentelor altcuiva. Diferența dintre instalarea comunismului și sfărâmarea statalității unei națiuni este echivalentă cu diferența dintre consfiscarea și incendierea unei case.

Nu toate dictaturile au sfărâmat instituțiile existente înaintea instalării lor. Unele dictaturi, dimpotrivă, au întărit instituțiile îngrijorător de mult. Comunismul în variantă românească a făcut praf fibra statalității și a îngenuncheat complet establishment-ul. Iar instinctul binelui și uneori chiar bunul-simț pur și simplu s-au pierdut ca reflex, ca practică publică. De aceea noi, cei de după nouăzeci și patru de ani de la Marea Unire, putem face critici fulminante împotriva corupției și apucăturilor staliniste din România anului 2012 iar apoi, în aceeași zi, să trecem prin fața statuii lui Carol I, din Piața Palatului, și să îi criticăm amplasarea sau execuția artistică. De parcă biblioteca, palatul și statuia nu ar fi bucăți de geopolitică, de viziune statală, ci bunuri de consum cultural ajunse prin hazardul istoriei în Piața Revoluției. Acest fapt îmi amintește de o glumă a Ducelui de Edinburg, care citează afirmația unui turist american: „Eu nu înțeleg de ce au construit ăștia castelul Windsor atât de aproape de aeroportul Heathrow“.

Faptul că instituțiile publice din capitală nu se mai află aproape niciuna în clădirile lor tradiționale nu este un semn de modernism, nici de pragmatism. Este o confuzie strategică, o slăbiciune identitară. Instituțiile și relațiile dintre ele au nevoie să fie reclădite nu numai la propriu, ci și la figurat. Iar apoi, ele au nevoie să fie respectate. Remarcaţi că singurele instituţii aflate încă în “casele” lor originale sunt cele care  sunt apolitice şi extrapolitice: bănci (Banca Națională a României şi Casa de Economii și Consemnațiuni), Biserica, în România predecesoare a organizării statale, Armata şi Academia, organism de esenţă meritocratică şi nu republicană.

Casa Regală este astăzi, la peste nouă decenii de la Marea Unire, aproape de masa profundă a societății românești. Și aceasta pentru că există o legătură directă între regalitate și instituții, între regalitate și statalitate, între regalitate și națiune. La 146 de ani de la fondare, în ochii majorității românior, Casa Regală are relevanță și se bucură de afecțiunea și încrederea lor, în timp ce instituțiile statului de astăzi sunt, conform unui sondaj european, pe unul dintre ultimele locuri la eficacitate și relevanță. Armata și Biserica se bucură de încrederea a 80-90% dintre români, dar acest lucru este și pentru că instituțiile publice nu sunt respectate de cei care le servesc.

Unii contemporani consideră că lumea viitorului globalizat va depinde de tehnologie, instituții și valori. Un motiv în plus să urmărim, de aici încolo, evoluția instituției publice, nu a destinului individual al liderului politic. Nici spectacolul lui egoist și fără orizont. România, ajutată de o bună parte din elita ei intelectuală, a experimentat în ultimii ani un bolnăvicios exercițiu de admirație sau ură față de indivizi politici, în loc să încurajeze structura europeană a instituțiilor și comportamentul corect față de ele.

Nevoia de a fi flatat, ca și disprețul, vanitatea, intriga și gelozia sunt creatoare de emoții, nu de instituții. Ele sunt limbajul indecent al „privatului“ care a năpădit „publicul“. Acum nouăzeci și patru de ani, Marea Unire s-a făcut cu viziune, nu cu demagogie. Ea s-a înfăptuit cu strategii și instituții, nu cu umori, dispreț și gelozie personală.

Învățătura lăsată de Ferdinand și Maria, de oamenii politici sau de românii care au murit cu sutele de mii în primul război mondial este că instituțiile și valorile sunt singurele care contează, în gravele momente istorice, ca și în norocoasele momente istorice.

31 comentarii

  1. Veșnică pomenire plină de gratitudine Regelui Ferdinand Întregitorul de Țară! Fiii loiali și fiicele devotate patriei noastre poartă în cuget, inimă și suflet deviza NIHIL SINE DEO!

  2. Ella says:

    LA MULTZI ANI ROMANIA.
    Ii doesc ca in aceasta zi de sarbatoare sa ajjunga la conducerea ta oameni care te iubesc,care vor face totul ca poporul tau sa depaseasca momentele grele prin care trece,sa se asterne linistea si pacea.

  3. Horia Tiganus says:

    Eu doresc Romaniei, de ziua ei, SUVERANITATE si RESPECT !!! …anii? vor veni si se vor duce, multi putini, dar conteaza daca-i stam in picioare sau in genunchi !

  4. Romeo Tarhon, redactor șef adj. ziarul NAȚIUNEA says:

    LA MULȚI ANI REGELUI, REGINEI, PRINCIPESEI MOȘTENITOARE, PRINCIPELUI RADU ȘI ÎNTREGII CASE REGALE A ROMÂNIEI!

    http://www.ziarulnatiunea.ro/2012/12/01/azi-e-ziua-ta-si-plang/

    Azi e ziua ta și plâng

    La mulți ani țară de glorii
    Azi târâtă în genunchi,
    Bestiile, trădătorii
    Pângărindu-ți sfântul trunchi.

    La mulți ani țară bogată
    Azi săracă, trist prohod,
    Românie alungată
    În cel mai cumplit exod.

    La mulți ani țară de vise,
    Azi secătuită toată,
    Îți sunt visele ucise,
    Vulturi lacomi îți dau roată.

    La mulți ani țară de basme
    Azi cu feți-frumoși bolnavi
    Și cu zâne în marasme
    Ce se vând în lume sclavi.

    La mulți ani țară de aur,
    Azi cu aurul furat
    De ferocele balaur
    Al săracului bogat…

    La mulți ani țară de doliu,
    Azi din tricoloru-ți fă-ți
    Peste patru zări lințoliu,
    Milioane de bucăți…

    La mulți ani icoană sfântă
    Azi zvârlită la gunoi,
    Jalea ta mă înspăimântă,
    Ca după un lung război…

    La mulți ani țară vândută
    Azi și ieri din interes,
    Ori pieri dându-te bătută,
    Ori te bați, n-ai de ales!

    La mulți ani țară iubită,
    Aripile ți se frâng,
    Țara mea nefericită,
    Azi e ziua ta și plâng…!

  5. bosneaga petrica says:

    traiasca romania si sper ca regalitatea sa si reia locul in tara noastra

  6. Terezia Filip says:

    Cu adevărat instituţiile şi valorile sunt cele care contează şi acţionează pe durată lungă.
    Din păcate, valorile au fost atât de mult compromise, confuzionate şi maculate în ţara noastră, încât la 94 de ani de la realizarea Marii Uniri mulţi români nu ştiu că azi sărbătorim nu republica instalată prin abuz şi forţă, ci Statul Naţional Unitar Monarhic al României Mari .
    La mulţi ani România!
    La mulţi ani Casei Regale a României ! Pentru tot ce a însrmnat atunci în momerntele de realizare a unor idealuri naţionale şi pentru speranţa pe care o întruchipează azi pentru mulţi dintre români. Pentru acei care ştiu şi cunosc adevărata istorie.
    Pioasă memorie Regelui Ferdinand Întregitorul şi Reginei Maria ! Tuturor celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru acest ideal!

  7. Ciocan Ilie Iuliu says:

    La multi ani ! Romania,
    Sa dea Dumnezeu sa le indrume mintea ,gindul si actiunile Romanilor sa aleaga ce este mai bine pentru Romania,si cei alesi sa nu ne dezamageasca

  8. Elena Stancu says:

    “La multi ani” ROMANIA. Sper ca incepand din 9 Decembrie, dupa alegeri, sa fim o tara infloritoare, sa avem guvern cu oameni destepti, cinstiti, care sa fie alaturi de toti oamenii din Romania. Sa traim in pace, prietenie, belsug, in asa fel ca nimeni sa nu mai emigreze in alta tara. Sa avem siguranta ca nu mai suntem inselati cu vorbe desarte, nimeni sa nu mai fure in frunte cu presedintele tarii ca pana acum. Sper din tot sufletul ca aceasta dorinta sa se implineasca pentru toti romanii. Poate intr-o zi, sa se trezeasca toti romanii, ca tara noastra sa fie din nou regat. Dumnezeu sa ne ajute. LA MULTI ANI ROMANIA.

  9. zina says:

    LA MULTI ANI ROMANIA!!!!!!
    La multi ani REGELUI MIHAI Si familiei,casei regale!!!!!!

  10. ANA says:

    La multi ani Romania!La multi ani Regelui,Reginei,Principesei Mostenitoare,Princepelui Radu si Intregii Case Regale a Romaniei!De fiecare data citesc ceea ce postati despre Rege,despre Istoria noastra a Romaniei care toti la un momendat am citit.o dar foarte putini au luat.o in seama,iar cei care nu au luat.o in seama astazi conduc o Tara care cu ani in urma era o mandrie Romania,iar astazi cei din exterior ne considera o rusine pe care cei care conduc tara ne.au creat.o.
    Imi doresc foarte mult sa vina la conducerea tarii Monarhia,imi doresc foarte mult ca tot tineretul sa aibe un loc de munca la Stat,imi doresc ca multi oameni sa respecte Istoria si sa o iubesca,imi doresc foarte mult ca in tara mea Romania sa existe Respectul,sa existe Bunul simt,imi doresc sa numai fie pardide politice,sa numai fie Hoti cu putere in mana.
    Ca sa fim o TARA UNITA EXISTA O SINGURA SANSA MONARHIA SA VINA LA PUTERE SI ATUNCI ROMANIA VA FI O TARA MANDRA DIN EUROPA CAND O VA CONDUCE OAMENI CAPIBALI DE ASA CEVA!
    Va multumesc.

  11. mm says:

    La multi ani, Romania! Frumoasa si miscatoare poezia, un mesaj obiectiv si plin de durere!

  12. gaspar rubin says:

    D-nilor eu as vrea dar timpul nu se mai intoarce inapoi. Istoria zice cu totul alceva.nu sperati sperantele au murit. .Referitor la a parlamentare ,,pleaca ai nostri vin ai nostri,,

  13. Alexandru-Grigore PISOSCHI says:

    Dumnezeu a binecuvantat Romania cu DINASTIA EREDITARA !
    Sub Marele Rege Carol I am castigat INDEPENDENTA DE STAT si apoi tara a fost ridicata la rangul de REGAT. Sub Regele Ferdinand I cel Loial au fost realizate UNIREA BASARABIEI si UNIREA BUCOVINEI, pentru ca, in sfarsit, la 1 Decembrie 1918, Marea Adunare Nationala de la Alba-Iulia sa voteze UNIREA TRANSILVANIEI, BANATULUI, CRISANEI si MARAMURESULUI cu Patria Mama.
    Sub Regele Carol al II-lea s-a dezvoltat cultura si a fost depasita criza economica mondiala.
    Sub Majestatea Sa Regele Mihai I, prin sacrificiile Armatei Romaniei si prin sacrificiile Majestatii Sale si ale intregii Familii Regale s-a reusit recuperarea teritoriilor din vest pierdute prin Dictatul de la Viena din 1940.
    Prin Majestatea Sa Regele Mihai I si intreaga Familie Regala Romania este tratata cu cinste si cele mai mari onoruri peste hotare.
    Familia Regala, respectiv Dinastia face parte din identitatea nationala !
    Cu ocazia Sarbatorii de 1 Decembrie urez Majestatii Sale Regelui Mihai I LA MULTI ANI !
    TRAIASCA ROMANIA !

  14. Comentarii pe Facebook: says:

    #
    Corina Ciuciu Respect ! Traiasca Regele !
    #
    Rodica Vasiliu Multumim Majestate Carol I pentru Romania Mare. La multi ani Romania!
    #
    Flori Campean Regele Ferdinand Intregitorul , cel Loial !
    #
    Ziarul Națiunea http://www.ziarulnatiunea.ro/2012/12/01/azi-e-ziua-ta-si-plang/
    Azi e ziua ta și plâng
    http://www.ziarulnatiunea.ro
    La mulți ani țară de glorii Azi târâtă în genunchi, Bestiile, trădătorii Pângări…See more
    #
    Ziarul Națiunea LA MULȚI ANI A.V. Principe Radu! LA MULȚI ANI REGELUI și REGINEI! LA MULȚI ANI ASR Principesei Moștenitoare și întregii case Regale!
    #
    Silvia Victorita Dobroghii la multi ani casei regale si sa ne amintim de marele rege ferdinand si de regina noastra maria care au luptat pentru unirea principatelor romane.cinste casei regale.
    #
    Clau Dia la multi ani, Romania!
    #
    Alexandru Cirstea In veci, Amin!
    #
    Stefanescu Romeo Nicolae Romania este in matca sa. Mai are sa creasca cum a fost ea candva. Atunci era Maria Sa Regele ce a facut unirea.
    #
    Popescu Maria La multi ani ROMANIA!!!
    #
    Adrian Cris Trăiască Regele!
    #
    Adrian Cris Trăiască România!
    #
    Munteanu Ionut Traiasca Romania!
    #
    Bogheanu Maria Magdalena
    La multi ani Majestate, de ziua Romaniei! La multi, multi ani!!!!!!!
    #
    Ramona-Sandrina Ilie Minunate şi binecuvântate vremuri, Majestate!
    #
    Claudiu Horatiu LA MULTI ANI !!! … tuturor romanilor oriunde s-ar afla .
    #
    Cecilia Lucretia Badea Traiasca Regele!
    #
    Dumitru Vasiliu aceasta este esenta monarhiei in Romania.

  15. Muntean Silvius says:

    La Mulţi Ani România, oriunde te-ai afla.
    Fie ca centenarul Unirii de la Alba Iulia sa te întîmpine “dodoloaţă”.

    La multi Ani Casei Regale.

  16. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Tot respectul fata de acea generatie care a stiut sa-si insuseasca corect notiunea de patriotism! OMAGIU ADUS PERSONALITATII REGELUI FERDINAND I ! LA MULTI ANI, ROMANIA !

  17. Cerasela Platz / Esmyana Martisor says:

    Reverente si Felicitari Majestatii Sale, Regele Carol I al Romaniei pentru infaptuirea Romaniei, alaturi de semenii ei.

  18. La multi ani Casei Regale cu prilejul zilei nationale a Romaniei

  19. Bucur Gabriela says:

    La multi ani Romania! Romanii sa nu uite ca venirea lui CAROL I ,ca REGE al Romaniei ,a facut ca tara sa inainteze din punct de vedere economic si sa se integreze in randul statelor care erau mult mai modernizate in Europa .Apoi Urmasii Sai , au luptat in continuare pentru tara lor , pentru poporul lor ,in fruntea caruia se afla .Au fost situatii in care ,pe timp de razboi ,nu au tinut cont de originea lor ,de natie germana ,si au luptat pentru eliberarea patriei. In ziua de azi ,Romanii parca nu se regasesc ,parca si’au pierdut controlul, sunt dezorientati , in 23 de ani de ”democratie ” eu am impresia ca am regresat. Tot ce face Familia Noastra Regala , prin Majestatile Lor , prin Principesa Margareta ,prin Principele Radu al Romaniei , si toti ceilalti membri ai Casei Regale , aseaza tara sub alta lumina ,in ochii celor din afara granitelor. Va Multumim!.

  20. Traisca Romania Mare! Traiasca REGELE! Unire!

  21. Titus Berinde says:

    Eu in plina teroare a dictaturii comuniste nu am invatat adevarata istorie a neamului meu romanesc, dar am fost binecuvantat de Dumnezeu sa am parinti si bunici slujitori de altar pe plaiuri maramuresene si hunedorene,{ “parte din glia de plamadire traco-daco-romana”}, care mi- au marturisit convingerile si crezurile lor. La vremea copilariei mele, nu intelegeam de ce bunicul neu protopopul Vasile Berinde se roaga si-si oficiaza sfintele liturghii in ascuns in podul casei parintesti. Atunci nu pricepeam nici raspusul bunicii mele “ca a murit zana buna a satului”,cind vecinii nostrii si multi altii din sat, mosi batrini si indurerate mame si bunicute imbracate in straie taranesti, plangeau pe bancutele de lemn de langa poarta caselor lor .La intrebarile mele de copil curios si uneori rasfatat, numai badea Patrut Brateanu un mos cu pletele incaruntite de truda lucrului la camp , mi-a raspuns oarecum dojenitor “Ehei !.. domnisoru Titi , vaz ca tu cu de-a sila vrei sa afli adevaru , apoi eu ti- loi vorovi pantru ca si eu l-am aflat de la stamosu -tu popa Iancu, al batran, care o slujit in biserica de pe vale. Intreaba pe doamna preoteasa, ca stie tot, de la mosu ei , popa Iancu care si-o sfirsitu suflarea in bratele mele ,cand m-o rugat sa-l preumblu inconjoru casei si gradinii lui ca sa inchida linistit ochii” A trecut destul timp , pana sa cunosc adevarata cauza a tristetii si suferintei satului in care am copilarit. A fost colectivizarea , furtul de catre statul ateu comunist a pamintului mostenesc si eliminarea fizica in puscariile si inchisorile comuniste a tuturor opzantilor regimului dictatorial comunist ,impus cu sila de o putere straina dupa30Dec.1947.Ar fi multe de marturisit despre suferinta “inchisorii tacerii”. Chiar daca astazi sunt inca destui aceia ,care mint si pacalesc,care”nu sufera dependenta de milostenia divina, rabdarea si rugaciunea” strabunilor, bunilor mosilor si parintilor nostri, trebuie ca tineretul nostru sa afle tot adevarul.,pentru a nu se mai repeta”ceasurile rele a istorie” noastre postbelice..Sa speram ca in viitor vor fi tot mai putini “nerabdatori” numai de adevaruri spuse pe jumatate,iar acei vicleni politicieni, vor renunta “complet si definitiv la naravurile trecutului” dictatorial comunist Pentru a intarii acesta vigilenta politica si istorica necesara tineretului nostru a rezista acestui prezent post-comunist, am sa citez citeva din convingerile unor ilustre personalitati romanesti admirate si indragite de bunicii si strabunicii mei:
    Cu prilejul juramantului de fidelitate in Sinaia la 15 Nov 1919 a Mitropolitului Vasile Suciu,acesta a spus “Intaiul mitropolit al tuturor Romanilor uniti din Ardeal, Atanase Iancu Anghel Popa ,primise la Bucuresti porunca dela Dositeiu, Patriarhul Ierusalimului, ca toata slujba bisericeasca sa o faca slavoneste, ori greceste iara nu romaneste.”…
    ” Nu s-a dat prilej de atunci pana acum nici lui, nici urmasilor sa raporteze cu graiul, daca a tinut ori nu porunca. S-a raportat numai cu fapta, Biserica romaneasca unita, constienta de romanitatea poporului ei, pastrat-a si in biserica limba romaneasca ,imbracand-o in haina ei latina, si din lumina adevarului primita dela fratii din Apus,impartasit-a lumina asupra fiilor de acasa. Aceasta vine sa le spuna cu graiul Majestatii Voastre, primului Rege al tuturor Romanilor, intaiul mitropolit roman unit din Romania intreaga, si sa afideze, ca biserica unita, formata si ea, intocmai ca poporul, din trupul Rasaritului si din sufletul Apusului, va tine cu scumpatate la aceasta la aceasta fire a sa si mergand pe caile batute, acum larg deschise, va revarsa si pe viitor lumina din Apus”
    Iata ca si in vremurile noastre, zilele trecut, la Londra ,dar si la Bucuresti Inaltele oficialitati religioase si administrative au stiut sa faca sa straluceasca si mai tare aceasta nobila lumina ce vine din trecut , pentru a ne incanta sufletele si redobandi demnitatea si identitatea noastra.
    .Revenind la trecut ,stiu de la mosu meu care m-a crescut , preotul Vasile Berinde, ca Maria Sa Regle Ferdinand I Intregitorul a raspuns mitropolitului Dr.Vasile Suciu:”Bine au facut mitropolitii Romanilor uniti cu Roma, ca nu au ascultat de porunca Patriarhului Dositeiu, al Ierusalimului, ci au cultivat cu sfintenie limba romaneasca”
    La inceput anului 1920, la Blaj a fost sarbatoare mare, la care a participat si bunicul meu la intrunirea de consacrare a mitropolitului unit{greco-catolic} Vasile Suciu , Regele Ferdinand a imputernicit pe Alteta Sa Regala Principele Mostenitor Carol sa transmita credinciosilor mesajul ce a incalzit inimile multor romani patrioti prezenti la “impunatoarea solemnitate”:
    “Sunt foarte fericit, ca am avut prilejul de-a asista,fiind delegat al M, Sale Regelui,,la aceasta impunatoare solemnitate.
    Fara gres voiu fi talmaciu pe langa M.Sa Regele, a cuvintelor atat de simtite, rostite in numele credinciosilor.
    Nu pot sa ma gandesc la Blaj, cu atat mai mult nu pot veni in aceasta localitate, fara a fi adanc miscat.
    Serbarea de astazi justifica si mai mult aceasta emotie, de oarece este una din pietrele ce impodobesc crucea asezata pe varful cladirei ridicata cu atata truda si dragoste de neam, de catre generatiile trecute In numele M,Sale Regelui Te salut azi in citadela culturii romanesti de peste munti, pe cel dintaiu mitropolit unit al Romaniei PE VECI INTREGITE.
    Inalt Prea Sfintiei Tale a harazit Atotputernicul sa intrupeze visul stramosilor. In persoana mitropolitului de astazi Romania saluta cu veneratie pe predecesorii lui si pe acei, care au luptat si s-au jertfit pentru neam.
    Primiti o frumoasa si glorioasa mostenire. Primiti pe linga scaunul mitropolitan si mostenirea celui mai puternic izvor de cultura romaneasca.
    Cand in 1700 s-a facut UNIREA sub episcopul Atanasie spre a usura soarta nenorocitilor de Romani, nimeni cred, nici prieteni nici dusmani mai ales, n-au intrezarit servicile nepretuite, ce le-a adus aceasta biserica cauzei sfinte a Romanismului.
    In istoria culturei romanesti, bisericei unite, si mai ales mitropoliei din Blaj, ii revine cinstea de a fi aceea, care a faurit prima legatura intelectuala intre Romani si tarile invatate ale Apusului.
    Numele episcopilor Pavel Aron, Inoghentie Klein, si Bob vor fi vesnic preaslavite de catre Romani, caci ei au fost indemnatorii si mijlocitorii renasterii culturale romane. Gratie lor marii cercetatori Samoil Klein, Gheorghe Sincai, Petru Maior.. au putut sa redestepte in sufletul neamului nostru credinta samanata pe vremuri de cronicarul Miron Costin, ca suntem o vita strabuna, otelita si cuceritoare a lumii, ca suntem sange roman.
    Tot de aici au pornit aceia, care au fost intre primii cercetatori cu deamanuntul ai problemelor limbii: dela Blaj au plecat AugustinTreboniu Laurian, Alexandru Papiu-Ilarian, Timotei Cipariu si altii, cari au studiat semnul nemurirei neamului, graiului stramosesc, acelasi ori si unde bate sufletul romanesc si cari cu veacuri inaintea unirei politice de azi au aratat lumei intrgi, ca ROMANII DE PESTE TOT SUNT UN SINGUR NEAM: uniti prin o putere mai presus de toate schimbarile omenesti, uniti prin puterea cheagului aceleiasi limbi.
    Dar pe langa aceasta mostenire culturala, predecesorii v-au lasat si toata munca lor nationala si etnica, ale carei roade se vad stralucite astazi, Biserica grco-catolica strans unita cu cea greco-orientala a fost cetatea de nedaramat, prin care s-a pastrat neatinsa, nationalitatea Romanilor din Ardeal.
    Romanii nu vor uita niciodata ca aici la Blaj se gaseste langa locul,unde stam acum, CAMPIA LIBERTATII , la care neuitatul Simion Barnutiu a proclamat in 1848 fiinta etnica a neamului Romanesc.
    Mare a fost munca acelora, inaintea amintirei, muncei si suferintei carora ne inchinam cu adanca evlavie.
    Iata ce s-a facut pana astazi!.. Inalt Prea Sfintiei Tale ii revine sarcina de a pastra si de a desvolta pana in cele mai tainice colturi ale sufletului poporului credincios, aceasta basata si sfanta mostenire.
    Alegera I P S.Tale este pentru toti o chezasie.Activitatea de bun, bun Roman, atat pe terenul national cat si pe cel cultural, ne o asigura.
    Elev al Blajului, crescut in sufletul si in credintele de aici, veti sti sa duceti mai departe mareata opera a pemergatorilor”… Va cer irtare daca am comentat prea mult ,dar nu pot sa nu adaug ca : “Cine nu va fi miscat de aceste monumente ale vietii, nu va fi miscat de nimica”
    Traiasca Regele si Patria! 1 Decembrie 2012

  22. Corina Bedreaga says:

    Majestatea Voastră,

    Astăzi am urmărit pe TVR emisiunea „Ora Regelui”, cel mai normal şi echilibrat moment al zilei. Pe tot parcursul acesteia, am realizat cât de dor îmi este de atmosfera de la Palatul Elisabeta, de la acel Garden Party organizat pe data de 10 mai, adevărata zi naţională a României. Acela este locul unde am simţit cele mai frumoase emoţii din viaţa mea. Cum să nu ma copleşească bucuria de a vedea istoria noastră ieşind la balcon? Nicolae Iorga spunea: „Zâmbetul, care e o cochetărie, o bunătate, n-are a face cu râsul, care e o bucurie, şi cu rânjetul, care e o botjocură. Cei mai mulţi oameni rânjesc”. Regele meu râde, nu rânjeşte. Regele meu este bun, nu îşi dispreţuieşte semenii, indiferent cine ar fi aceştia. Regele meu este un părinte ocrotitor, nu dezbină, ţine Familia şi pe români aproape. Regele meu este ca un acoperiş bun la o casă. Din păcate, din 1947 încoace, s-au schimbat atâţia ingineri şi arhitecţi, care construiesc şi reconstruiesc România. Mulţi, în nepriceperea şi în orgoliul lor, cer sprijin în oricare altă parte, fără să accepte că inima românilor bate aici.
    De câteva luni bune fac un experiment care, spre bucuria mea, dă roade trainice. Pe mijlocul de transport, atunci când merg la bunica, port tot timpul cu mine câteva cărţi în care apare şi Regele meu. Le scot cu tact, mai lecturez câte o pagină, răsfoiesc, revin la unele rânduri. La câte fotografii splendide sunt acolo, uneori îmi este foarte greu să întorc pagina. De fiecare dată, ştiu că o călătorie alături de membrii Familiei Regale, este unică. În momentul în care cei care stau lângă mine devin foarte atenţi când văd minunăţiile cu fotografii, le dau şi lor câte o carte să o răsfoiască. De multe ori, se leagă un dialog interesant şi productiv, ne bucurăm de subiectul dezbătut şi parcă ajungem la destinaţie mult mai bogaţi sufleteşte.
    În vara aceasta, la poarta gospodăriei bunicilor mei, am scris pe asfalt cu vopsea albă „Trăiască Regele!”. De atunci, toţi cei care trec, zâmbesc miraţi şi, în loc să ne salute cu „Bună ziua!”, strigă minunata urare. Şi, cum repetiţia este mama învăţăturii, mulţi dintre cei din sat vorbesc mult mai des despre Majestatea Voastră acum. Ca să fie metafora completă, pe drapelul aşezat pe prispa casei, am inscripţionat şi stema regală. Cei mai bucuroşi sunt însă copiii, care, ştiind că lucrez într-o bibliotecă, mă aşteaptă cu nerăbdare să le mai spun câte ceva despre Regii şi Reginele noastre, despre activităţile curente ale Familiei Regale, pe care le urmăresc cu mare drag de câţiva ani, despre România Altfel, despre tinereţea fără bătrâneţea poporului român.
    De câţiva ani, încerc să învăţ din tăcerea Majestăţii Voastre, un bun leac pentru inimă şi minte! Vreau să văd dacă se poate să fie altfel şi văd că se poate, dar în tăcere!

    Trăiască Regele!
    Trăiască România Altfel!

    Cu toată preţuirea mea,
    Corina Bedreagă
    Râmnicu Vâlcea
    1 decembrie 2012

  23. cainaru carmen says:

    TRAIASCA ROMANIA, UNIREA SUB DOMNIA REGELUI FERDINAND SI A REGINEI MARIA!TRAIASCA REGELE MIHAI I AL ROMANIEI! DACA NU ERA TARA CONDUSA DE EI, SI DACA NU ERA MONARHIE, ACUM ROMANIA NU ERA UNITA CU TARA MAMA!

  24. Eugen-Anton Cincu says:

    CINSTE EROILOR ŞI CASEI REGALE A ROMÂNIEI CARE PRIN LUPTA ŞI JERTFA LOR AU ÎNFĂPTUIT ROMÂNIA!

  25. Cristina-Adriana Popescu says:

    La multi ani! cu rasplata, respect si gratitudine binemeritate! Fara aportul acestor personalitati, noi nu am fi fost aici, poate deloc! Lectia nu este doar tacerea, ci si actiunea ferma, dreapta si pregatita, adica profesionista!

  26. Viorica says:

    La mulţi ani România! Fie ca Dumnezeu să vrea ca timpul umilinţei, sărăciei, mizeriei umane a hoţiei şi trădării de ţară să se sfârşească! Să redevenim iarăşi ce am fost acum 94 de ani, să putem ţine capul sus şi să fim cu adevărat români patrioţi, demni şi uniţi pentru toate generaţiile ce vor trăi pe acest pământ în veci!
    Amin!

  27. CORINA says:

    Avem o tara binecuvantata dar nu avem conducatori pe masura. Dumnezeu ne-a trimis un rege sa ne scoata la lumina, Noua nu ne ramane altceva de facut decat ceea ce sustinem in imn”;DESTEAPTA-TE, ROMANE”!E vremea schimbarii radicale, daca mai vrem sa existam ca natiunea romana.
    La multi ani “REGELUI ROMANIEI”.
    Asa cum ati fost primit la Palatul Regal al Angliei.va doresc sa fiti primit si in tara construita de REGELE FERDINAND si de REGINA MARIA,tara in care v-ati nascut si pe care o iubiti. SA DEA DUMNEZEU SA AJUNGEM ZIUA IN CARE SA NE RECUNOASTEM – CU ADEVARAT -VALORILE, ISTORIA ADEVARATA .

  28. delavlasca says:

    LA MULTI ANI ROMANIA .. SI TE IUBESC .. ESTI MAMA NOASTRA , A TUTUROR !! In regula , sunt de accord cu toti . CAND INCEPEM SA ACTIONAM ?

  29. admin says:

    Imi permit sa postez opinia unui roman:
    “In fruntea neamurilor, deasupra elitei, se afla Monarhia. Resping republica. In istorie s’au vazut monarhi buni, foarte buni, slabi sau rai. Unii s’au bucurat de onoruri si de dragostea popoarelor pâna la sfârsitul vietii, altora li s’a taiat capul. N’au fost, deci, toti monarhii buni. Monarhia a fost însa întotdeauna buna. Nu trebue sa se confunde omul cu institutia, tragându-se concluzii false.” C.Z.C.

  30. admin says:

    Florin

    avem o tara minunata dar cu conducatori de doi lei traim inca in somnul cel de moarte

  31. M.Panait says:

    Pioasa recunostinta regelui Ferdinand I Intregitorul si reginei Maria!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50622221
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate