A XII-a Conferință de Crăciun la Ateneul Român
Conferința de Crăciun de la Ateneul Român, aflată sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Custodele Coroanei, a ajuns la a douăsprezecea ediție. Evenimentul s-a desfășurat la Ateneul Român în seara de 25 noiembrie 2024 și a avut ca invitat pe laureatul Premiului Nobel pentru Fizică din anul 2022, profesorul Anton Zeilinger, de la Universitatea din Viena. Savantul este, de asemenea, membru de Onoare al Academiei Române. Profesorul Zeilinger a susținut conferința cu titlul “Quantum Miracles?”. Conferința de Crăciun de la Ateneul Român este un eveniment științific anual, care a debutat în anul 2013. Ea este inspirată din celebrele Conferințe de Crăciun ale Royal Institution de la Londra, inaugurate de Michael Faraday în anul 1825. În capitala Regatului Unit, ele au avut loc de atunci în fiecare an, cu excepția perioadei celui de-Al Doilea Război Mondial. Începând cu 1966, Conferințele de Crăciun de la Londra sunt televizate de BBC. În continuarea tradiției de aproape două secole de la Royal Institution, Bucureștiul a devenit în anul 2013 a doua capitală care organizează asemenea prestigioase manifestări științifice de Crăciun. |
Evenimentul este deschis și publicului larg? De fapt, mai bine, întrebarea mea: aceste Conferințe de Crăciun sunt accesibile și publicului larg? Nu am găsit niciun loc, căutând pe Google, de unde să iau bilet. Dacă numărul de locuri din sală este limitat pentru invitați speciali, atunci măcar online este pusă la dispoziție publicului larg prezentarea? Dacă da, la ce link? Sau au Conferințele de Crăciun un site al lor?
Credem că intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Puteți contacta fie Rotary Club – Curtea Veche, fie Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), ambii co-organizatori ai evenimentului, ambii prezenți pe Facebook.
Cu stimă, Secretariatul Regal