5 ani de la tragedia din Clubul Colectiv

Astăzi, 30 octombrie 2020, se împlinesc cinci ani de la tragedia de la clubul Colectiv din capitală. Familia Regală a fost încă din primele momente alături de familiile îndoliate și de cei care luptau să trăiască.  

După producerea tragediei, Regele Mihai I a transmis un mesaj națiunii române în care a afirmat:

„Întreaga societate, tineri și vârstnici, avem nevoie să învățăm din nou respectul pentru viață și pentru cel de alături. Fiecare viață este fără preț, iar compasiunea este puntea dintre sufletele noastre.”

Duminică, 1 noiembrie 2015, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu, însoțiți de Principesa Maria, au adus flori și au pus lumânări, alături de zeci de mii de oameni, la locul tragediei provocate de incendiul din capitală.

Sâmbătă, 28 noiembrie 2015, Majestatea Margareta și Principele Radu, însoțiți de Principesa Maria, au revenit la locul tragediei. Familia Regală a aprins lumânări și a adus flori în memoria victimelor. Majestatea Sa Margareta a dorit, în mod special, să depună o icoană personală la locul tragediei. 

La un an de la tragedie, în ziua de 30 octombrie 2016, Majestatea Margareta și Principele Radu, însoțiți de Principesa Maria, au prezenți în piața din fața Clubului Colectiv, pentru a aduce un omagiu celor 64 de victime ale incendiului. Majestatea Sa Margareta și Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv GTG 3010, au dezvelit monumentul ridicat în piață, în memoria celor 64 de oameni care au dispărut în tragedia de la Colectiv. 

1 comentariu

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Pentru mine, acest tragic eveniment a ttrasat urme dureroase in sufletul meu. Dimensiunea si absurdul tragediei – care a dus la sfarsitul dureros al atator tineri -este agravata de faptul ca vinovatii morali – dar si cei implicati efectiv in organizarea defectuoasa a concerftului – nu au fost inca “rasplatiti” juridic cu binemeritatele pedepse. Ba, mai mult, unul dintre ei a fost deadreptul rasplatit (de data asta fara ghilimele) cu postul de primar al unui sector. Cum a fost posibil acest lucru?

    Printre cei ucisi (sau doar mutilati pe viata) de infernul de foc sunt si fii si fiice ale unor prieteni sau cunostinte de-ale mele. Iar fiul meu, invitat fiind la acel concert de cativa membri din orchestra care erau colegi cu el la aceeasi catedra de la Facultatea de Arhitectura (din nefericire toti si-au pierdut viata in incendiu), a decis in ultima clipa sa nu se duca la concert, fapt care probabil i-a salvat viata, sau l-a scutit de luni si ani de suferinte prin spitale. Tot in aceeasi seara am aflat, cu multa durere, si cu patru luni intarziere, de stingerea prematura din viata, in Texas, a celui mai drag inimii mele prieten, pe care nu voi inceta niciodata sa il port in gand.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50457029
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate