Patru decenii de la trecea la cele veșnice a Reginei Elena

La 28 noiembrie 1982, se stingea, la Lausanne, în vârstă de 86 de ani, a treia regină a României, cea care avusese de îndurat, de-a lungul zbuciumatei sale vieți, numeroase exiluri, unele cu Familia Regală a Greciei, în care s-a născut, altele cu Familia Regală a țării sale.

Elena, Principesă a Greciei și a Danemarcei, a fost strănepoata Reginei Victoria a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei și nepoata Împăratului Frederic al III-lea al Germaniei. Ea a fost, de asemenea, stră-strănepoata Țarului Nicolae I al Rusiei și strănepoata Regelui Christian al IX-lea al Danemarcei, supranumit “bunicul Europei”.

Despre rolul decisiv pe care Regina Elena l-a jucat în România grelei perioade a anilor 1940 se pot spune foarte multe lucruri. Aflat la o vârstă fragedă, Regele Mihai a găsit în Regina-Mamă Elena un sprijin pe care nu i l-ar fi putut oferi nimeni altcineva. Prezența ei în țară a fost un far, un izvor de încredere și înțelepciune. A salvat vieți de oameni și s-a opus, atunci când a putut, violențelor și cruzimii de nedescris pe care continentul european le-a trăit în timpurile acelea.

În anul 1993, la unsprezece ani de la moartea reginei-mame, Statul Israel și Institutul Yad Vashem i-au conferit titlul și medalia de “Drept Între Popoare”, pentru zecile de mii de vieți de evrei salvate de Regina Elena, în timpul tragic și sinistru al celui de-al Doilea Război Mondial.

În ziua de 18 octombrie 2019, Regina-Mamă Elena a fost repatriată și înmormântată la Curtea de Argeș, în Pridvorul Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale.

Despre bunica sa, Majestatea Sa Margareta spunea:

Întotdeauna și-a găsit timp să ne învețe, cu răbdare iubitoare, când împrejurările erau dure sau dificile și, dintr-o dată, totul devenea mai limpede în prezența ei. Deși nu a fost ocolită de suferință, ea nu s-a lăsat niciodată năpădită de amărăciune, o calitatea pe care fiul ei, tatăl meu, a moștenit-o. Totodată, rolul pe care l-a avut în familie, ajutându-și fiul, Regele Mihai, să-și păstreze buna judecată în momente dificile a fost una dintre cele mai importante comori pe care tatăl meu le-a avut în zilele acelea. De aceea, prezența ei lângâ rege nu poate fi suficient apreciată în cuvinte.

Pentru mine, Regina Elena va rămâne Amama, cea pe care am iubit-o și care m-a iubit. Îmi amintesc multe lucruri despre această minunată femeie, dar mai presus de toate îi voi mulțumi pentru faptul că ea a crezut că este posibil, precum în vorbele lui William Blake:

Să vezi o lume într-un fir de nisip,
Și un rai într-o floare sălbatică,
Să ții nemărginirea în palma mâinii tale
Și vecia într-o oră.

2 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    ”Sunt pierderi pe care nu poate să le evalueze nimeni, nici măcar cei care au astfel de pierderi. Ele aparțin unei alte puteri de evaluare, nepământene… Prezența multor români la înmormântare mi-a arătat că mama a însemnat pentru ei, înainte de toate, legătura cu țara; a fost mai degrabă o adunare în jurul unui simbol….” spunea MS Regele Mihai.
    Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică !

  2. Diana Lucia Zotescu says:

    Regina Mama Elena, despre care eu am aflat de la scumpii mei parinti si de la bunicii mei paterni, – fiinte dragi care nu m-au lasat sa traversez desertul comu nist fara sa ma adape cu seva vitala a adevarului – a fost o prezenta providentiala nu doar pentru regescul Sau Fiu, MS Regele Mihai, ci si pentru noi, romanii, pentru soarta noastra in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial.. Sfaturile Reginei Elena, suportul moral acordat Regelui Mihai au fost hotaratoare.

    Vesnica recunoostinta si aducere aminte !

    Diana Lucia Zotescu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50015385
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate