31 decembrie 2009

IMG_0455.JPG

Ultimele zile din an au găsit pe Majestățile Lor în plină acțiune, iar lumea s-a perindat pe la Castelul din Săvârșin mai mult ca niciodată.

Sâmbătă 26 decembrie, Regele a înregistrat dimineață pentru televiziuni, radiouri și agențiile de presă mesajul pentru Anul Nou. Au fost prezenți fidelii noștri colaboratori de la birourile arădene ale TVR, Radio România și Agerpres.

La plecare, unul dintre ziariști a spus că a luat parte, la Săvârșin, la toate înregistrările de mesaje din ultimii ani și că îi mulțumește Regelui că există pentru el și pentru ai lui.

Am participat la slujba de a doua zi de Crăciun, în biserica ortodoxă din comuna Săvârșin, la invitația noului preot paroh. Au luat parte sute de localnici și primarul comunei.

Tot sâmbătă 26 decembrie au venit să ne colinde un grup de copii și tineri arădeni de credință baptistă. Ei au cântat foarte frumos o mulțime de colinde europene.

Am primit, în zilele de 27, 28 și 30 decembrie, vizita unor personalități precum familia Mircea Bobora din Deva, ziarista Lia Lucia Epure și dna Ana Maria Străin de la Timișoara. Au venit să se întâlnească la Castel cu Majestatea Sa reprezentanții Federației Comunităților Evreiești din România, dl Aurel Vainer, președinte, deputat în Parlamentul României și dl Ionel Schlesinger, președintele Comunității evreiești arădene.

Pe 30 decembrie, în cursul dimineții, Regele a participat la ceremonia semnării a două documente. Este vorba despre amendarea Statutului Ordinului Carol I și despre instituirea Decorației Regale Nihil Sine Deo. Detalii despre aceste decorații puteți găsi pe situl Familiei Regale, la adresa www.familiaregala.ro/

Se încheie încă un an pentru întreaga Familie Regală și pentru țară. Astăzi, 31 decembrie, toți colaboratorii noștri merg acasă și sărbătoresc Revelionul în familiile lor. Am rămas la Săvârșin doar noi, împreună cu militarii care efectuează paza și protecția și cu jandarmii.

Aceasta a fost ultima pagină a anului 2009. Jurnalul nu se va opri în zilele de sărbătoare ce vor urma. Aș vrea să vă reamintesc o frază rostită de Regina Elisabeta a II-a cu ocazia Anului Nou, acum cincizeci și doi de ani:

“Astăzi ne trebuie un anume fel de curaj, nu cel necesar în bătălii, ci unul care să ne facă să apărăm tot ceea ce ştim că este drept, tot ceea ce este adevărat şi cinstit. Avem nevoie de acel curaj care să se opună subtilei corupţii a cinicilor, astfel încât să putem arăta lumii că nu ne este frică de viitor”.

La mulți ani!

IMG_7357

IMG_7363

IMG_7381

IMG_7392

IMG_7526

IMG_7595

IMG_7487

IMG_7498

IMG_7510

IMG_7515

IMG_7685

IMG_0453.JPG

8 comentarii

  1. ercean raimonda says:

    Multa sanatate si putere .Unde este sanatate este de toate.

  2. Mantea Cristian says:

    LA MULTI ANI ,multa sanatate si numai inpliniri pentru domniile voastre

  3. ROMEO TARHON says:

    “LA MULTI ANI 2010” Regelui, Reginei, Principesei, Principelului, rudelor, prietenilor, colaboratorilor, sustinatorilor si simpatizantilor Familiei Regale a României!
    Va îndragim.
    “Sa traiti, sa înfloriti
    Ca merii, ca perii
    În mijlocul verii…!
    LA ANUL SI LA MULTI ANI!”

  4. Alina Rizea says:

    La Multi Ani! Un An Nou in care sa se implineasca toate sperantele, sanatate, bucurie.
    Cu multumiri ca sunteti aproape de romani in toate momentele.

  5. […] rându-i, Principele Radu a reiterat, pentru noi, mesajul de acum 52 de ani al Reginei Elisabeta a II-a a Marii […]

  6. Ionut Sauca says:

    Frumoasa şansa au tinerii din pozele alaturate, sa lucreze in preajma MS Regelui! Multă sănătate urez Familiei Regale in 2010!

  7. dudau cristina says:

    regret nespus de rau si voi regreta mult timp de acum inainte ca v-ati retras de la candidatura la presedintie. sunteti singurul in care am incredere ca mai face ceva pentru tara. m-ati impresionat profund cand ne-ati vizitat la liceul “mihail kogalniceanu” . va doresc multa sanatate si va rog sa continuati ceea ce faceti pentru ca sunteti admirat.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53194335
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate