150 de ani de la căsătoria Regelui Carol I cu Regina Elisabeta

Logodna Principelui Suveran Carol I al României cu Principesa Elisabeta de Wied a avut loc la Neuwied, la Castelul Monrepos, la 4/16 octombrie 1869. Elisabeta a primit în dar de la logodnicul ei propriul portret în ulei, pictat de Heinrich Petri. Regele Wilhelm I al Prusiei și-a dat consimțământul pentru căsătorie și a felicitat pe cei doi tineri.

Patru săptămâni mai târziu a avut loc nunta, pe 3/15 noiembrie 1869, la Neuwied. Au luat parte 113 invitați, membri ai Familiilor Regale europene și ambasadori ai marilor puteri, printre care Rusia și Franța. Sala de bal a castelului familiei a găzduit ceremonia catolică, urmată de cea protestantă. Prima a avut caracter de familie, a doua caracter public. Timp de trei zile au fost date recepții, baluri, concerte și au avut loc focuri de artificii. La schimbarea inelelor a fost trasă o salvă de tun. Elisabeta arăta minunat în rochia albă de mireasă.

Pe 18 noiembrie 1869, tinerii suverani au plecat spre țară, însoțiți de reprezentanții Curții Princiare române. La Turnu Severin li s-a făcut o primire măreață, de către autorități, dar mai cu seamă de către români. Călătoria cu vaporul a continuat până la Giurgiu, apoi trenul i-a dus la București.

În ciuda vremii friguroase, drumul cu caleașca de la gară la Dealul Mitropoliei a fost triumfal. La Catedrala Mitropolitană a avut loc cununia ortodoxă, totodată fiind cununate alte 50 de perechi de tineri români, alese din diverse ținuturi ale României. Suverana a primit în dar o diademă și câteva bijuterii, iar ea a donat prim-ministrului 10 000 de franci pentru o fundație, cerând ca dobânda să fie oferită anual unui număr de opt fete lipsite de mijloace materiale. De la Mitropolie, suveranii s-au dus la Palatul Regal.

Fermecătoarea Principesă Elisabeta de Wied, pe care Regina Victoria a Marii Britanii şi-o dorise drept noră, a devenit suverana-consort a României. Încă de la început, Elisabeta a onorat cu brio așteptările suveranului și ale țării. Cei doi au rămas alături până la moarte și se poate spune că nici trecerea lor la cele veșnice nu i-a separat, unul de celălalt.

Elisabeta a petrecut în ţara sa de adopţie 47 de ani şi s-a identificat cu poporul ei, contribuind la împlinirea acestuia, atât cultural, cât și identitar și statal. Regina spunea, de altfel:

Am vrut să slujesc omenirea, dar nu de la înălțimea Tronului, ci din imediata apropiere, lângă inima ei.

1 comentariu

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Intotdeauna am dorit sa aflu cat mai multe detalii despre casatoria MS Regelui Carol I-ul cu Regina – pe atunci Principesa – Elisabeta zu Wied. Cunosteam multe despre Domnia Lor, faptele Lor marete si importante pentru evolutia politica, sociala, militara, economica, constitutionala si culturala a Romaniei, de la bunicii si parintii mei, din vechile Atlasuri de Istorie (care, dupa 1948, erau bine ascunse, intrucat devenisera publicatii interzise), dar mai putine date despre perioada primilor Lor ani ca Suverani ai romanilor, cu exceptia, desigur, a celor aflate din foarte documentatul Album despre Castelul Regal Peles, album semnat de Alteta Sa Regala Principele Radu.

    M-ar bucura nespus daca am putea admira si cateva din fotografiile facute cu ocazia casatoriei, intrucat s-au facut referiri la cat de frumoasa era Regina Elisabeta in rochia alba de mireasa, dar si de la ceremoniile nuptiale religioase de la Castelul Monrepos din Neuwied si a celei de la Catedrala Mitropolitana din Bucuresti.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50463903
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate