1 Martie la Palatul Elisabeta

Marți, 1 martie 2016, Alteța Sa Regală Principesa Maria a primit, la Palatul Elisabeta, vizita copiilor aflați în îngrijirea Organizației Umanitare Concordia. Cu această ocazie, copiii au oferit Alteței Sale Regale mărțișoare confecționate chiar de ei.

Mărțișoarele îmbrăcate în motive românești au fost realizate de copii la Atelierul de Artă al proiectului Ferma pentru copii, unde 9 case de tip familial găzduiesc 72 de copii și tineri.

Ei beneficiază de hrană zilnică, materiale igienico – sanitare, asistență socială și servicii medicale. Copiii și tinerii merg la școală și se bucură de activități extrașcolare: cursuri de dans popular și dans de societate, karate și instrumente muzicale.

Organizația Umanitară Concordia este o organizație independentă, neguvernamentală și nonprofit, activă la nivel internațional, care are ca misiune susținerea familiilor aflate în dificultate și (re)integrarea socială (familială, școlară, profesională) a copiilor, tinerilor și adulților, spre o viață autonomă și responsabilă.

Timp de 25 de ani Concordia a ajutat în România peste 4500 de copii și tineri, și ocrotește anual peste 500 de copii şi tineri în casele şi locuinţele sale din Bucureşti, Ploieşti şi Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova.

În anul 2015, Alteța Sa Regală Principesa Maria a acordat Înaltul Patronaj Organizației Umanitare Concordia.

Fotografii realizate de Daniel Angelescu 

5 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    „ Ziua în care Domnul a creat speranța a fost probabil și cea în care a zămislit primăvara.”
    Toată admirația și prețuirea pentru Familia Regală , a cărei viață se măsoară în noblețe și generozitate, și pentru care unitatea este liantul care ne leagă ca umanitate .
    „ Când primăvara iar apare
    Cu fascinantele-i splendori,
    S-aveți în suflet numai soare
    Și drumul presărat cu flori! “
    La multe primăveri, frumoase !

  2. Gabriela Bucur says:

    RESPECT !pentru CASA REGALA a ROMANIEI.

  3. Pantea Alexandru-Sorin says:

    Un gest admirabil din partea ASR Principesa Maria si a Casei Regale a Romaniei!

    Ar fi foarte frumos daca pentru scolarii, liceenii si studentii Romani sau care invata in Romania nefiind insa Romani s-ar organiza tururi periodice organizate de Casa Regala la Palatul Elisabeta. Este foarte important in aceste vremuri ca ei sa isi cunoasca Tara si cultura carora le apartin. Tinerii din ziua de astazi din pacate nu mai invata Istoria pe care eu am invatat-o cand eram de varsta lor.

  4. SECRIERU IOAN says:

    UN SINCER LA MULTI ANI REGINEI ANA A ROMÂNIEI SI PRINCIPESELOR REGALE —MARGAREATA,, ELENA, IRINA, SOFIA SI MARIA CU OCAZIA ZILEI MARTISORULUI SI A ZILEI DE 8 MARTIE ZIUA TOTUROR DOMNISOARELOR SI DOAMNELOR** LA MULTI ANI CU BUCURII SI MULTĂ SANATATE**

  5. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    CU ADMIRATIE ! DORESC FAMILIEI REGALE O PRIMAVARA FRUMOASA !
    TRAIASCA MAJESTATILE LOR REGELE MIHAI I SI REGINA ANA !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50546251
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate