Ziua Principelui

Articol de Aurel V. ZGHERAN

 


Astăzi e ziua Principelui! Alteţa Sa Regală Principele Radu al României s-a născut pe 7 iunie 1960, într-o familie de medici ieşeni. Este o personalitate care proiectează timpului contemporan şi va dovedi celui viitor un model. Modelul şi argumentul că nu ceea ce se sfărâmă în picioare exemplifică elitele, ci înălţimea care le consacră inteligenţa, eleganţa, valoarea aspiraţiei, spiritualitatea, ardoarea patriotică, moralitatea…! Mersul înainte al timpului va lăsa în urmă valorile morale pe care generaţiile viitoare le vor preţui mai bine, uitându-se înapoi la ceea ce nu preţuieşte destul generaţia de astăzi. Cei care se citează acum recitativ, când tinerii României încep să pară o generaţie pierdută, cei care, pentru Dumnezeu, nu mai sfârşesc discursurile aclamative la priveghiul patriei culcate la pământ, căreia i s-a furat până şi istoria, nu vor duce nimic în viitor decât numele lor defăimate şi poate că vor face şi un bine românilor care vor trăi mâine într-o Românie Restaurată, prin aceea că vor preda pilda răului desăvârşit pe care istoria nu va trebui să îl repete niciodată.

Avem o patrie ca o glastră cu o floare care este Coroana României. Această floare trebuie să fie udată în fiecare zi, măcar o dată. Astăzi, românii o udă cu lacrimile amarului, dar mâine, soarele speranţei reînviate va cerne peste ea o grindină de lacrimi preschimbate în safire ale bucuriei.

Nu se poate să ne fi uitat de tot Dumnezeu! Avem un Rege ce arată că istoria îşi urmează în timp lucrarea prin care făptuitorii ei îşi cresc puterea şi strălucirea luminii, ca un filament care se aprinde încet, până la incandescenţă, pentru veşnicie, în timp ce alţii se sting brusc, aşteptându-i întunericul definitiv; avem o Regină, alături de Rege, ca umbra stejarului, pe care o adorăm; avem o Principesă pe care o iubim, pentru că ne iubeşte, pe care o respectăm pentru că ne respectă, pe care o vom urma, pentru că ne urmează; avem un Principe care explică justeţea şi meritul aspiraţiei nepierdute în faţa efemerului, dându-ne înţelesul a ceea ce este destinat duratei trecătoare a impasurilor României, în raport cu ceea ce este destinat eternităţii patriei. De aceea, România nu este pierdută!

 

7 iunie 2012

10 comentarii

  1. Oana Cornelia says:

    Cu tot respectul,,, o pensionara din Timisoara… Va ureaza din inima…. MULTA SANATATE… CU BUCURII SI FERICIRE… LA MULTI..MULTI.. ANI… DOAMNE AJUTA….

  2. Velicescu Nicoleta Mia says:

    La multi ani!

  3. La Fee says:

    La multi ani, Alteta Voastra Regala!

  4. Tomasenco Rodica says:

    La multi ani din Basarabia! Prosperitate si implinirea tuturor dorintelor.
    Cu inalta pretuire,
    Rodica Tomasenco,
    jurnalista.

  5. Va doresc multi ani cu sanatate, pace sufleteasca, impliniri si satisfactii pe masura!
    (InfoRR – Ramnicu Sarat/ Buzau)

  6. Cerasela Platz ( Esmyana Martisor ) says:

    Reverente Aniversare, Altetei Voastre Regale, Principele Radu al Romaniei !

  7. Felicitări pe Facebook says:

    Georgeta Ianuc LA MULTI ANI!!!…SANATATE, BUCURII SI MARI IMPLINIRI !
    #
    Teodora Camelia Coman La multi ani!
    #
    Carolina Costea Joyeux anniversaire Votre Altesse !!!!
    #
    Voicu Ana Maria Multa sanatate, impliniri, bucurii, zile senine si frumoase alaturi de ASR Principesa Margareta si toti cei dragi sulfetului Dvs. (mai ales Troy,pe care il iubesc din tot sufletul ). Scuze de intarzierea cu care va transmit urarile mele.
    #
    Adriana Lungu La multi ani !
    #
    Lorena Flueras La multi ani!
    #
    Andreea Crina Moldovan La multi ani !
    #
    Lenny Czegledi lLa multi ani! Alteta;;
    #
    Delia Elena La multi ani! si multa sanatate
    #
    Florentina Aioani LA MULTI ANI!
    #
    Angela Priboi La multi ani!
    #
    Capraru Cristinel La multi ani!
    #
    Radu Roxelana La multi ani sanatosi!
    #
    Adèla Stefanov La Multi Ani!
    #
    Anca Ionescu La multi ani!
    #
    Cristian Mancas La Multi Ani !!!
    #
    Mihaela Petcu LA MULTI ANI!
    #
    Daniela Paula Bires Bodea La multi ani!
    #
    Cristina Onet La multi ani Alteta!
    #
    Anca Irina La multi ani!
    #
    Cristina Toma La multi ani Alteta!Toate gandurile bune si sincere!!
    #
    Ligia-Adina Ivanescu La multi ani!
    #
    Vasilache Alin LA MULTI SI BUNI ANI ALTETA VOASTRA!
    #
    Angela Nedelcu La multi ani, multe ganduri frumoase, din inima, cu drag si respect!
    #
    Daniela Teodora Pral La multi ani!
    #
    Radu Preduna Multa sanatate,si tot ce va doriti…
    #
    Liliana Stanescu La multi ani! multa sanatate…
    #
    Constantin Rusu LA MULTI ANI!
    #
    Mainea Maria La mulți ani cu sănătate de superba noastră Prințesă Margareta !
    #
    Simona Gaina La Multi Ani, cu multa sanatate!
    #
    Doina Mihai La multi ani fericiti Alteta Voastra Regala, alaturi de Principesa Margareta!
    #
    Toma Elisoara-narcissa La Multi Ani Alteta si multa sanatate !!!!!
    #
    Mariana Filimon La multi ani!
    #
    Anda Lemke La multi ani altetza, multa fericire impreuna cu principesa Margareta, va admir mult. Sunt de parere ca recunoasterea meritelor Casei Regale romane in tara si dincolo de granite ca si prestigiul de care se bucura acum Romania in strainate, vi se datoreaza in mare masura. Dumnezeu sa va binecuvanteze si pe dumneavoastra si pe regele nostru iubit si pe toata Casa regala.
    #
    Ionut Tanasoiu LA MULTI ANI !!!
    #
    Ioji Sifu LA MULTI ANI!
    #
    Pop Luminita Mirela La multi ani Alteta! Va doresc sanatate, forta si mult curaj!
    #
    Mateescu Roxana Gabriela LA MULTI ANI!
    #
    Gabriela Minculete La multi ani!

  8. Fraga says:

    LA MULTI ANI ALTETA ALATURI DE TOTI CEI DRAGI. Va cer scuze ptr intarziere dar mai bine mai tarziu decat deloc

  9. Sanda Florentina Popa says:

    Alteta Voastra cred ca va fi primit deja urarile mele de bine cu ocazia zile de nastere, -am citit insa recent despre vizita primita de Casa Regala a Romaniei in ultimele zile. Fantastica coincidenta, inca de anul trecut si eu ma gandeam sa daruiesc Familiei Regale un pomisor, caci mi se parea un dar nespus de frumos, accesibil omeneste, dar nu stiam daca exista loc pe undeva la Palatul Elisabeta pentru el, si parca nu as fi vrut sa fie dus in alta parte…Nu am materializat acest lucru si pentru ca mi s-a parut o chestiune care presupunea prea mari eforturi de protocol si comunicare din partea Casei Regale pentru atentia…mea. Inca o data LA MULTI ANI, lectura/lecturi placuta/e !

  10. Romulus Dan Busnea says:

    Alteţă,

    Cu ocazia zilei de naştere, vă doresc din toată inima, multă sănătate şi multiple realizări întru bunăstarea şi fericirea poporului român, cel în slujba căruia v-aţi pus cu atâta devotament, onoare şi demnitate, ca un promotor şi continuator de vază al principiilor şi valorilor Regalităţii!

    LA MULŢI ANI!

    P.S. Mulţumesc din suflet pentru cuvintele de apreciere transmise cu privire la primirea volumului ,,Povestea unui colţ de rai-Slănic Moldova”. Mulţumesc şi pentru atenţia şi susţinerea acordată proiectelor mele viitoare.

    Cu deosebită consideraţie şi preţuire, RDBusnea

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50007331
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate