Un Principe pentru România

Romulus Dan Busnea

În lumea în care trăim, tot mai acaparată şi mai influenţată de multimedia, principalul promotor al ideologiei consumiste- ideologia dominantă a societăţii contemporane, avem  de-a face cu multe şi uriaşe crize, dintre care, cea mai gravă este criza spirituală, generată de pierderea reperelor morale şi spirituale, de invazia non-valorilor, de negarea valorilor tradiţionale, care sunt substituite celor cristalizate în jurul banului, al cultului plăcerii şi al puterii. Avem de-a face astfel, cu acutizarea fenomenului de infantilizare şi de cultivare a ceea ce este lipsit de importanţă, cu o erodare a conştiinţelor, cu mentalităţi şi concepte dominate de mediocritate, de căutarea lucrurilor facile şi comode. Într-o astfel de lume, modelele autentice, oamenii de calitate, de înaltă ţinută morală şi spirituală, adevăraţii profesionişti care se pun în slujba binelui comun, par să lipsească, sau poate că noi, luaţi de val, nu le dăm atenţia cuvenită. Totuşi, ei există. Ei sunt cei care trebuie ascultaţi şi luaţi în seamă, viziunea şi faptele lor trebuie să ne fie îndreptar de viitor, împreună cu ei avem şansa să reconstruim o Românie aflată acum, la ceas de cumpănă.

De-a lungul evoluţiei noastre istorice, în momentele grele, de răscruce, Familia Regală a României a însemnat pilonul statalităţii, statorniciei şi identităţii naţionale, a întruchipat şi promovat în permanenţă valori precum moralitatea, generozitatea, loialitatea, demnitatea, onoarea, spiritul de răspundere, puterea exemplului personal, tradiţia şi mândria naţională. Casa Regală a României, prin toţi membrii ei, prin toate activităţile şi proiectele derulate, promovează de peste 140 de ani imaginea pozitivă a României în lume, sprijină prin fundaţiile sale categoriile defavorizate, încurajează şi promovează tinerele talente şi spiritul antreprenorial, reprezintă atât liantul dintre puterea politică şi societatea civilă, cât şi o punte de legătură între românii din ţară şi cei din afara ei, între trecut şi prezent, între prezent şi viitor, între credinţă şi unitate naţională; în jurul ei, a înflorit cultura şi spiritualitatea românească. Să nu uităm că realizările Regelui Carol I rămân în istorie nu pentru că ar fi fost monarhice, ci fiindcă acestea au fost înainte de toate, fondatoare de stat modern, aducătoare de încredere, statornicie şi prosperitate.

În 2007, Majestatea sa Regală Regele Mihai I al României, ultimul şef de stat în viaţă care a participat la cel de-al doilea război mondial, cel care prin atitudinea şi curajul său, a produs o cotitură istorică în destinul României- destin umbrit din păcate, de anii comunismului impus cu forţa, a acordat soţului Principesei Margareta, Principelui Radu, titlul de ,,Principe al României”, precum şi calificativul de ,,Alteţă Regală”, pentru ,,meritele lui în Familie şi pentru a-l ajuta să ducă mai departe angajamentele viitoare pentru dezvoltarea românească”.

Prin intermediul deselor vizite pe care le efectuează în ţară şi în diaspora, dar şi prin intermediul cărţilor publicate şi a conferinţelor susţinute în ţară şi în străinătate, Principele Radu al României este liantul dintre societatea românească şi Familia Regală, este model pentru mulţi dintre tineri, pe care, împreună cu Principesa Margareta, îi susţine şi îi sprijină efectiv în proiectele demarate, îi ajută să-şi poată pune în valoare aptitudinile.

Am avut plăcerea să-l cunosc pe Principele Radu cu ocazia vizitei efectuate în principalele oraşe ale judeţului Bacău, în martie 2008, după care au urmat alte două întâlniri la Palatul Elisabeta, ultima dintre ele fiind prilejuită de aniversarea zilei de naştere a Alteţei Sale, care a împlinit în această lună, frumoasa vârstă de 50 de ani. Am avut astfel ocazia să fiu părtaş la o reuniune la care au participat personalităţi ale vieţii publice şi cultural-artistice, dar şi mulţi reprezentanţi ai comunităţilor locale din ţară, am avut marea onoare de a fi prezentat Regelui Mihai şi Principesei Margareta, care alături de Principele Radu, reprezintă pentru mulţi dintre români, adevărate repere de moralitate, onestitate şi demnitate. ,,Să faceţi tot ceea ce vă stă în putinţă pentru îndeplinirea idealurilor voastre şi ale generaţiilor viitoare, pentru o Românie unită şi liberă”, au fost cuvintele pe care mi le-a adresat Regele Mihai, atunci când am dat mâna cu Majestatea Sa.

În discuţiile purtate cu Principele Radu, m-a bucurat foarte mult interesul pe care l-a arătat Alteţa Sa faţă de cultura băcăuană, iar revista Plumb pe care o citeşte regulat, i-a produs o reală încântare: ,,Revista Plumb păstrează, în mod aproape inexplicabil, acea aromă indicibilă a culturii europene de esenţă orientală, care a străbătut vremurile şi a caracterizat atâtea generaţii de intelectuali. Prin ’Plumb’, o atât de frumoasă parte a artei românești continuă să existe, în lumea Internetului și a cinismului. Chiar dacă sprijinul financiar este tot atât de mic pe cât este cel moral, scriitorii de la ’Plumb’ exersează, în fiecare lună, arta perseverenței și a solitudinii. Aceasta îi apropie de regalitate”, a spus Principele Radu, căruia, colectivul redacţional al revistei Plumb, îi mulţumeşte pentru cuvintele de apreciere. Şi ca să continui ideea Alteţei Sale, şi regalitatea se apropie prin tot ceea ce întreprinde, de frumuseţea cuvântului scris, de actul de cultură, de artişti, scriitori sau publicişti, redevine o parte a României, implicându-se în procesul de consolidare a democraţiei şi instituţiilor sale. ,,Faptul că Familia noastră are un rol de jucat în România de astăzi nu se datorează simpatiei oamenilor politici faţă de monarhie, nici neliniştii ţărilor lumii faţă de continuitatea, tradiţia sau identitatea noastră. Acest rol a fost şi este acela de păstrător şi slujitor al valorilor fundamentale, fără de care nici o societate nu cunoaşte devenirea întru Bine şi nici dezvoltarea sub semnul Interesului general. Ceea ce Regele Mihai sau Principesa Margareta au pus în viaţa publică cu discreţie şi mult suflet, sunt lucruri în care cred. Ştiţi, încrederea nu vine niciodată din inteligenţă sau din abilitate. Există oameni care n-au strălucit prin inteligenţă, dar toată lumea îi credea. Există oameni care n-au avut atât de multă şcoală, dar care întotdeauna au făcut lucrurile bine. Regele a ştiut să tacă, Principesa a ştiut să facă discret, ea niciodată n-a vorbit de exemplu undeva într-o emisiune la televiziune cât am făcut au acum în această oră, şi cu toate acestea, timp de 20 de ani, a pus o cărămidă la baza societăţii româneşti actuale, pe care noi astăzi o folosim acum când vorbim despre viitor. Sunt exemple de leadership care trec peste cuvinte şi de aceea poate că pare… dar nu că e monarhic ce spun. Eu cred că are mai degrabă o anume valoare regală, care nu e acelaşi lucru. Regalitatea nu înseamnă formă de guvernământ, regalitatea înseamnă mănunchi de valori”, mărturisea Principele Radu, într-un inteviu acordat unui post de televiziune. ,,Casa Regală continuă să reprezinte o parte a statalităţii ca personalizare a Suveranităţii, simbol şi continuitate, iar aceasta nu are de-a face cu politica, ci cu identitatea naţională. Pentru că noi trăim în ţară participând la viaţa publică, dar având şi un plan de viitor, capabil să servească interesele României. Ţara are, în Regele Mihai, o personalitate de rang mondial. Instituţia noastră reprezintă modelul unei Familii, unitate fundamentală a poporului român- locul unde naţiunea creşte, îşi găseşte echilibrul şi îşi perpetuează valorile”, afirma Principele Radu în cartea România- O viziune pe 30 de ani.

Cred că România, în ciuda tuturor problemelor cu care se confruntă, se află la începutul unui nou timp istoric, fapt demonstrat şi de viziunea de viitor a unor personalităţi ca Principele Radu, de implicarea acestora în viaţa publică a societăţii, de speranţa şi credinţa într-un viitor mai bun. Aşa cum am mai spus-o, astfel de oameni există. Este nevoie ca ei să fie promovaţi, ascultaţi, sprijiniţi. Dar, în primul rând, trebuie ca noi să ne detaşăm de răul din noi şi de lângă noi, de falsele ideologii, modele şi percepte, prin promovarea şi apropierea de valorile morale şi spirituale ale neamului nostru. Să ne mobilizăm aşadar gândurile, întru cele bune şi pentru cele bune şi să răspundem îndemnului pe care ni-l adresează Principele Radu: ,,Anii aceştia, de criză economică globală şi naţională, ne oferă şansa pentru o adevărată schimbare, pentru o altfel de Românie. Iar răspunsurile pe care le căutăm de peste douăzeci de ani sunt acum la îndemâna şi în faţa noastră”.

La zi aniversară, cititorii, colectivul de redacţie şi colaboratorii revistei Plumb, urează Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, LA MULŢI ANI, cu multă sănătate şi împliniri!

(articol publicat în revista Plumb – iunie 2010)

1 comentariu

  1. O Atitudine says:

    Cuvintele ASR Principelui Radu
    lamuresc, apropie, construiesc Incredere
    prin logica clara si vizionara,
    expusa cu precadere asupra evolutiei
    fenomenelor interne si externe, geo-politice.
    .
    Discretia si bunul-simt recunoscute,
    in toate atitudinile ASR, indiferent daca ele au loc in spatiile publice, direct,
    sau daca sunt mediatizate.
    Consider ca acestea sunt trasaturi de caracter; nu tin de ‘masca de serviciu’
    ci de structura intelectual-sufleteasca a Principelui Radu.
    Sunt atuuri PERSONALE care intaresc Puterea Exemplului Pozitiv.
    .
    “Ceea ce Regele Mihai sau Principesa Margareta
    au pus în viaţa publică cu discreţie şi mult suflet, sunt lucruri în care cred.
    Ştiţi, încrederea nu vine niciodată din Inteligenţă sau din Abilitate”.
    .
    Dumnezeu da puterea de a se Crede si de a se Lupta;
    atat pentru Prosperitate, cat si/cu Virtutile ‘Uitate’.
    .
    Doamne Ajuta!
    Suporteri vechi.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50547761
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate