Tot ce vă cer este să fiți fericit

Alteta Voastra,

Va scriu pentru ultima oara in acest an intrucat am considerat ca trebuie sa adaug niste ultime lucruri.

Se spune de multe ori ca Romania a fost salvata de Regalitate. Eu cred ca Romania a fost salvata, in primul rand, de oameni. Am citit zilele trecute intr-o librarie in timp ce asteptam la coada despre domnia lui Carol I. Expresia mea a fost: “Mergea politica atunci, domne’ “! Regele avea multe puteri, dar totusi controlat de multe ori foarte bine de Guvern, iar Guvernul tinut in frau de Opozitie. Poate am interpretat eu gresit, poate totul era un teatru, dar sincer nu ma gandesc foarte mult la detalii in acest caz. De ce? Pentru ca a existat un progres. Progresul asta nu era anual, era zilnic. O sa fiu direct… eu, ca multi tineri de astazi sunt un liberal in gandire, dar ma consider mai mult liberal-conservator(si pot spune ca un anumit partid care se afiseaza cu acest termen nu are niciun habar despre termenul acesta) si pentru mine nu conteaza atat de mult ideea de stat. Eu spun: “Libertatea individului e mai presus decat cea a statului”. Pentru mine ce conteaza este ideea de om. Acesta a fost motivul si pentru care am incercat sa va sprijin nemarginit-sunt multi oameni care ii cunosc si pe care iubesc sincer pentru ca vad uneori cat de minunati sunt si cand esti cu ei nu exista durere, teama, cosmaruri. Stiu si ca sunt multi oameni care nu ii cunosc, dar poate i-as iubi la fel de mult. E adevarat ca multi oameni se lasa condusi de egoism, de ura si ca din cauza asta lumea este un cam de razboi. Constientizez ca de multe ori ma lupt cu mine doar ca sa fiu fericit si ca apoi vezi ca cei mai buni prieteni ai tai ajung sa iti fie cei mai mari dusmani, dar gandul ca totul s-ar sfarsi intr-o zi merita orice sacrificiu.

Totusi, lumea nu e suficient de unita si fiecare merge la razboiul lui, dupa care se refugiaza in lumea lui. Asta e greseala lumii de azi- prea multi oameni traiesc in lumea lor si ignora realitatea.Parerea mea este ca nu mai putem sa ne ascundem de adevar si sa ne mintim in continuare ca totul va fi bine candva.

Romania este un mare pariu. Mie nu-mi place sa pariez, dar as juca pariul asta. Nu e vorba doar de moralitate, sentimente. Sunt multe lucruri in joc, dar e nevoie de investitori puternici si seriosi, e nevoie de o echipa de oameni din toate zonele(industrie, medicina, educatie, sociologie,etc). E vorba de un PLAN!

E evident ca si cu aceste lucruri schimbarile nu vor veni peste noaptesi ca sunt anumiti pasi.

Aveti o putere mare in maini. Mi-as dori foarte mult sa pot fi bogat si sa am o anumita experienta si sa pot face multe lucruri. Si un centru de ajutorare pt cateva mii de oameni ar fi un inceput, dar adevarul e ca sunt departe, iar timpul trece. Momentan trebuie sa ii parasesc pe cei dragi pentru ca nu am alta alternativa. Totul, de fapt, e legat de supravietuire-asta e toata filosofia. Va trebui sa plec in alta tara si ma amestec acolo in multime. Cand v-am trimis mail acum cateva luni si va spuneam ca vreau sa plec era disperat. Acum am un plan-sa devin ceva, sa am putere si o folosesc pentru a-i ajuta pe cei care ii iubesc. E pur egoism… recunosc, tin la niste persoane si nu pot continua sa vad cum se distrug si eu privesc totul ca la un serial prost la TV.

Imi cer scuze daca anumite lucruri sunt intortocheate, dar am toata speranta ca veti intelege.

Stiu ca in perioada asta veti primi multe mail-uri si probabil al meu il veti citi dupa anul nou, dar va urez un an de 2010 ori mai bun in care tot ce va cer este sa fiti fericit.

Cu respect,

Alexandru-George Plopeanu

4 comentarii

  1. Din cate simt si prevad,dvs veti fi pe deplin fericit atunci cand noi romanii de rand si Romania se va scutura de rautate,egoism,coruptie,despotism si vom fi una si aceeasi fiinta nationala. Atunci pe fata dvs va inflori din nou fericirea si bucuria de a trai.

  2. Nicoara Ovidiu says:

    Alteta Voastra!
    Poate ca Voi ati inteles postarea,personal eu nu am inteles mare lucru!Ceea ce am reusit sa pricep este altceva:o imensa stare de confuzie,care il priveste nu numai pe autorul randurilor de mai sus,ci pe foarte multi Romani!Din pacate,sensul istoric pe care l-au introjectat transgenerational Romanii este nevoia unui “tatuc” providential(un fel de pseudo-mesianism),care a permis instalarea si mentinerea unor regimuri dictatoriale cu diverse tente:regala,militara,comunista,cripto-comunista,marinareasca,etc.
    Tot autorul confuziei de mai sus afirma ca,citez:”nu regalitatea a salvat Romania ci oamenii!”Evident ca oamenii,adica Romanii au conlucrat spre propasirea Tarii…dar numai cand au beneficiat de de institutii ale Statului cu adevarat functionale. Monarhia Constitutionala a fost acea Institutie,fara de care nu cred ca am putea azi vorbi de o Statalitate Romaneasca!Mare pacat ca una din victoriile regimului comunist a fost ca a scos din mintea majoritatii Romanilor acest adevar!
    Avand in vedere ca anul care tocmai se sfarseste a fost pentru subsemnatul un an al imenselor dezamagiri(in plan politic,intrucat criza economica poate fi stapanita in absenta,iar nu in prezenta unei crize morale si de viziune!) am postat mai putin.Asta nu inseamna ca nu urmaresc cu atentie tot ceea ce face Casa Regala Romana si ca nu am ramas un fidel sustinator al Restauratiei regimului monarhic constitutional!
    Urez intregii Famili Regale un calduros “La Multi ani”!
    Cu consideratie,
    Dr.Nicoara Ovidiu

  3. Daniel Botgros says:

    Alteta,

    Am vorbit deunazi cu bunica sotiei mele. O femeie de 78 de ani, vaduva de ofiter al Armatei Romane. Mi-a povestit – si nu o face pentru prima oara – cu lacrimi in ochi, cum a primit din mana Maiestatii Sale, Regina Ana, cozonac si oua invelite frumos in hartie cu tricolor. Este una din amintirile sale scumpe pe care le pretuieste si acum, dupa atatia ani. Alaturi de alte amintiri la fel de pretioase legate de Maiestatile Lor, Regele Mihai si Regina Ana. Este incredintata ca regalitatea, monarhia, au fost fauritoarele Romaniei moderne. Ma intreb cati romani pot avea amintiri la fel de impresionante cu privire la vreun reprezentant al clasei politice acuale. Cred ca momentul alegerilor consumate nu cu multa vreme in urma ne-a determinat, pe majoritatea dintre noi, sa ne gandim mai bine la valorile imuabile ale regalitatii, care sunt ferite, din fericire, de gregaritatea politica actuala. Pacat ca nu am reusit, ca un arc peste timp, sa ne reconectam la acel spirit special care guverna atunci vietile celor care au avut sansa sa traiasca si altfel de vremi. Nu e, insa, prea tarziu, niciodata.
    Acum, la final de an, va doresc, Alteta, dumneavoastra si intregii familii regale, La Multi Ani, sa aveti si in continuare pentru cei apropiati si pentru toti romanii multa caldura si compasiune in inimi, un an mai bun si mai fericit.

  4. Viorica M. says:

    Buna ziua.
    Am o dumerire in ceea ce se intelege regaliceste in expresia (indiferent cui i se adreseasa…) : “Tot ce vă cereste să fiți fericit”.
    … fara memoria arhivata din 2009 – aproape inaccesibila astazi – suntem in situatia de a ne cauta utopia intr-o mare de digitalo-cultura a nonsens-ului… .

    “Cu bine” in continuare!

Leave a Reply to Daniel Botgros Cancel reply

© 2007-2022 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 40217642
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate