Scrisoarea Elenei Carunta

Buna ziua,

Ma numesc Elena Carunta, sunt de profesie invatator la Scoala “Lucian Blaga” din Ocna Mures, jud. Alba si consilier local PNTCD. Am fost fericita sa primesc, pin grija Dlui Primar-tot membru PNTCD, o invitatie la receptia din 12 mai 2011 data de Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei si Principesa Margareta la Palatul Elisabeta, deosebit de onorata! Am raspuns invitatiei cu mare, mare drag, dar mai ales cu emotia intalnirii cu Majestatile Sale, ocazie unica in viata mea!

Am participat, eu si sotul meu impreuna cu grupul desemnat din oraselul nostru, fiind absolut coplesiti de tot ce am vazut si am simtit la aceasta absolut aparte intalnire!

Aproape nu-mi revin! Am oferit Majestatii Sale un simbol al orasului nostru, o “floare” de mina, un cristal de sare, alaturi de un pliant reprezentativ. Daca am fi avut ocazia I-am fi povestit multe despre comunitatea noastra!

Astazi, la scoala, am alocat orele mele unei povestiri lungi si frumoase: “Povestea reala a unei Familii Regale!”, povestind copiilor sansa pe care am avut-o de a ma intalni cu Majestatile Sale. Totodata am vorbit cu ei despre palat, despre gradina palatului, dar mai ales despre Rege, despre Printesa, despre Print, proiectand toate imaginile pe care le-am luat ca amintire cu aparatul de fotografiat.

Copiiii au fost deosebit de incantati si…… s-au nascut intrebari: “Asa arata o printesa adevarata? Asa este Regele din ziua de astazi? Si acesta este un Print?”

Lumea lor de poveste, de basm s-a materializat in imaginile proiectate, facandu-i sa vada lumea regala a zilei de astazi!

Suntem cu totii in scoala extaziati de tot ce le-am povestit.

Si cum eu reprezint scoala ca si consilier educativ, m-am gandit daca in activitatile noastre educative vom putea prinde in calendar activitati de vizitare a Palatului, de intalnire chiar- desigur, daca este permis – cu Majestetea Sa! Pentru noi ar fi cea mai frumoasa activitate educativa, cu impact istoric si cultural-educativ pentru caracterul in formare al elevilor.

Vreau sa va mentionez ca aici, in comunitatea noastra, sansele copiilor sunt foarte limitate, sanse de orice fel: cele trei fabrici sunt inchise, in vara am avut o inundatie puternica, ce a afectat multe familii (chiar unui elev din clasa noastra apele i-au luat casa), in decembrie 2010, dupa cumcred ca stiti, s-a deschis un crater in mijlocul orasului prin prabusirea unei vechi mine de sare….este multa tristete aici si ma gandeam ca 1-2 activitati de felul celor expuse mai sus ar aduce o lumina pe chip si in sufletul copiilor nostri.

Va rog sa primiti toate gandurile noastre bune pentru Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei, pentru Principesa Margareta si Principele Radu! Dumnezeu sa-I ocroteasca in pace si onor!

Asteptam un raspuns privind propunerile noastre, daca nu cumva am depasit o anumita limita protocolara…

Mai vreau sa specific faptul ca sunt fondatorul unei Asociatii, “PRO COPILARIA”, care are drept scop promovarea si sustinerea intereselor copiilor comunitatii, prin care putem derula actiuni educative cu si pentru copii.

Va multumesc ca ati acordat timp acestei scrisori, cu profunda consideratie,
prof.invatamant primar, Elena Carunta

Ocna Mures, jud. Alba, mai 2011

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50649876
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate