Scrisoare de la Cristian

Alteta Voastra Regala,

Ma bucur de aparitia contului youtube al Casei Regale a României, deja m-am abonat la el si-l voi urmari, tot asa cum am citit diverse carti dedicate personalitatilor care au facut sau inca fac parte din Casa Regala a Romaniei, ultima in acest sens fiind cea scrisa de Arthur Gould Lee, “Regina-mama Elena a Romaniei”, reeditata anul trecut la Humanitas.

Observ si pe retelele de socializare un interes crescut pentru ideea de monarhie, in timpul in care protestele au fost la apogeu m-am entuziasmat foarte mult, crezand ca in sfarsit se vor face niste pasi foarte importanti, concreti, inspre mediatizarea acestei probleme, insa din pacate cei mai multi dintre oamenii iesiti in strada au fost prea absorbiti de sloganurile care incepeau cu “Jos…” pentru a mai striga si altceva. E drept, au fost monarhisti in piete, am fost si eu cand am putut, cand s-a scandat pentru monarhie si Rege lumea in general s-a solidarizat, inclusiv la Cluj, unde am participat si eu, a fost un bulevard intreg aproape plin de oameni care scandau “Regele Mihai!”, numai ca toate aceste proteste din pacate s-au stins deocamdata, in mare parte.

Mediatizarea de care se bucura Casa Regala e intr-adevar mai buna decat inainte, anul trecut a fost cu siguranta cel mai intens din acest punct de vedere, insa tot nu e de ajuns. La un moment dat trebuia sa aiba loc o intrunire, pe 15 februarie, o dezbatere la nivel de societate civila despre reluarea dialogului institutional in Romania, legea lustratiei si forma de guvernamant cea mai potrivita pentru Romania, dezbatere la care din cate tin minte trebuia sa fie prezenta si Casa Regala; doamna Aurora Martin, pe care o apreciez mult, mi-a comunicat insa ca s-a amanat pentru o data care se va comunica ulterior… De acest gen de dezbateri ar fi neaparata nevoie in societatea romaneasca, care sa reuneasca intelectualitatea si media in acelasi timp. Doar asa, la nivel de om simplu de pe strada e foarte dificil de mers si propagat ideea de monarhie, sunt dezamagit de faptul ca doar o mana de oameni la Timisoara au reusit sa se organizeze si sa manifeste regulat cu tema clara: monarhia.

Ma gandeam la acest lucru de ceva vreme, iar acum cand am vazut ca ati inaugurat acest cont youtube al Casei Regale m-am gandit sa va scriu…in legatura cu posibilitatea de a se inaugura si un canal de televiziune dedicat monarhiei romane si in general, cu documentare, emisiuni de dezbatere si informare in acest sens. Am auzit ca in Marea Britanie ar exista un astfel de canal, “The Royal Channel” si m-am gandit ca si aici la noi ar putea fi o metoda mult mai eficienta de a informa oamenii in legatura cu adevarata noastra istorie, sa se spulbere odata pentru totdeauna toate acele mituri jenante care circula de multa vreme si care au otravit mintea si sufletul multora dintre noi.

Lumea din pacate nu prea mai citeste, din lipsa de timp sau de rabdare, in schimb urmareste mult mai frecvent programele TV. Inclusiv jurnalisti cu simpatii monarhiste exista destui in presa scrisa sau audiovizuala, sau oameni de cultura, istorici care poate ar aprecia un asemenea proiect, insa nu-mi dau seama foarte exact cum s-ar putea pune in miscare asa ceva, cum s-ar putea si cine ar putea sa aiba initiativa.

Sper ca odata cu stabilirea Principelui Nicolae in tara, mediatizarea Casei Regale sa fie mai mare. Aici cred eu ca este problema principala, multi nu gandesc foarte profund lucrurile, poate nu au nici cunostintele necesare si toate acele minciuni ordinare propagate decenii la rand inca au ecou, inca au ecou inclusiv ramasite de sorginte comunista in multi dintre noi, anumite reflexe de gandire.

13 martie 2012

1 comentariu

  1. Cerasela Platz says:

    Sunt de acord, Domnule Cristian, TV REGALA, ar fi un ajutor pentru fiecare iubitor de monarhie, pentru fiecare om care ocroteste intelepciunea lui Dumnezeu.
    Va admir, stimate Domn, pentru angajamentul hotarat in slujba regalitatii, va doresc numai bine.

    Cu respect,
    Cerasela Platz

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50469082
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate