Pledoarie pentru România profundă

Sântem în pragul anului 2010, un an hotărâtor pentru viitorul care se prefigurează, un an care marchează 20 de ani de când se tot încearcă schimbarea României. Din păcate, această ţară cu multe posibilităţi şi resurse, se zbate şi acum în neputinţă, pluteşte în derivă, pare absentă şi amorţită. Schimbările politice petrecute de-a lungul acestor ani, nu au dus nici pe departe la prosperitate, la reânoire, ba dimpotrivă, au adâncit starea de sărăcie şi nesiguranţă. România a evoluat ca o ţară excesiv consumeristă, birocratizată şi slab tehnicizată, o ţară care s-a îndepărtat tot mai mult de valorile şi principiile ei fundamentale. Iar românii, au ajuns să traiască într-o stare de izolare, resemnare şi indiferenţă, care i-au făcut să uite de sine şi de alţii şi să devină mai puţin verticali, mai puţin morali, mai puţin încrezători în forţele proprii, mai puţin apropiaţi de Dumnezeu şi de semenii lor. Toate acestea ne-au făcut mai vulnerabili în faţa încercărilor de tot felul la care ne supune societatea viitorului: globalizarea, multiculturalismul, manipularea, controlul total, descreştinarea, dezumanizarea. Să nu uităm că totuşi, în ciuda vicisitudinilor istorice, neamul românesc a demonstrat în repetate rânduri, că este încă unul cu multă credinţă, cu tradiţii şi obiceiuri rareori întâlnite în lume- dar păstrate cu sfinţenie din generaţie în generaţie, cu valori spirituale de excepţie, cu har şi dăruire.

Cred că acestea, pot fi motive suficiente pentru a ne determina să mai facem ceva cât se mai poate face, pentru a nu adânci şi mai mult prăpastia dintre noi, dintre noi şi sufletele noastre, dintre noi şi Dumnezeu, pentru că, înainte de toate, adevărata criză care a cuprins întreaga lume, este una morală, spirituală. Ce ne rămâne de făcut? Iată ce ne propun Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon în cartea ,,A treia forţă: România profundă”, carte de căpătâi pentru o Românie viitoare, mult prea tainică şi prea tăcută astăzi: ,,De vreme ce stânga şi dreapta sânt otova, nu ne rămâne decât să abandonăm politica distincţiilor orizontale, între stânga şi dreapta, şi să îmbrăţişăm politica distincţiilor verticale, între o Românie profundă, a oamenilor ataşaţi valorilor naţionale, creştinismului ortodox, familiei tradiţionale, şi România superficială, România ca <<brand>>, a elitei cosmopolite în origini sau intenţii. Această <<pătură suprapusă>> care ne vampirizează sufleteşte, ne colonizează instituţional, ne violează identitar şi ne sărăceşte financiar trebuie, dacă vrem să mai vedem cerul, sfâşiată”. Iar ,,în loc să încercăm să implementăm modele de identitate pe care să nu le înţelegem, şi care, în fond, ni se potrivesc precum nuca în perete, ar trebui să recunoaştem şi, implicit, să cultivăm propriul nostru individualism. Şcoala românească, gândirea social-politică, personalităţile culturale şi religioase ar trebui să coopereze în promovarea unor modele de identitate, adaptate la profilul psiho-cultural al locuitorilor spaţiului românesc. Când spun <<model de identitate>> nu mă refer la o cămaşă de forţă gen homo sovieticus, pe care să o îmbrace fiecare cetăţean al României. Nici nu militez pentru căutarea unei <<esenţe naţionale>>. Prin <<model de identitate>> înţeleg conştientizarea acelor norme şi valori pe care un popor le respectă şi admiră. Prin structura lor sufletească, românii se află mai aproape decât occidentalii de firescul naturii omeneşti: căldura sufletească, relaţiile strânse de familie, ospitalitatea, credinţa în Dumnezeu, viaţa spirituală. Occidentul, în cursul istoriei, s-a îndepărtat de firescul naturii omeneşti. Bisericile se închid din lipsă de enoriaşi, copiii trăiesc de la 16 ani separaţi de părinţi, sărbătorile religioase au devenit exclusiv manifestări comerciale etc. Astăzi, prin integrarea europeană, putem face un schimb: Occidentul ne arată calea realizării tehnologice şi manageriale, pentru a ne vindeca maladiile economice; noi, la rândul nostru, avem datoria să-l ajutăm să redescopere firescul sănătos al vieţii. Împreună să fim mereu de partea celor care creează structuri noi, dar nu structuri turnate în beton”, mai spunea Ovidiu Hurduzeu, în cartea ,,Sclavii fericiţi”.

Am trecut şi eu ca şi alţi mulţi români, prin mai multe încercări ale vieţii, dar nimeni şi nimic nu m-au putut opri să lupt pentru o altfel de Românie, pentru o ,,Românie profundă”, pentru o Românie scăpată de sub jugul politicilor îndoctrinare, care nu s-a pierdut de tradiţie şi care a înţeles pe deplin rolul credinţei, ca păstrătoare a dimensiunii verticale în cadrul existenţei. O Românie, în care tinerii să poată avea un cuvânt de spus şi să fie sprijiniţi în afirmarea talentului şi personalităţii lor, căci aşa cum spunea şi Alteţa Sa Principele Radu al României, în cartea ,,România O viziune pe 30 de ani”, ,,Peste două decenii, cei care au astăzi cincisprezece-douăzeci de ani, vor prelua destinele României. Aceşti tineri sânt plini de idei, inspiraţi, interesaţi de integrare, de dezvoltare, de viitor. Într-o lume competitivă, ei observă că dacă nu sânt cei mai buni, nu au nici o şansă. Ei fac parte dintr-o generaţie care nu se mai lasă impresionată de discursurile noii limbi de lemn. Pe băncile şcolii tinerii au nevoie să deprindă valori. Ei pot fi încurajaţi de fiecare dată când vor să schimbe ceva în bine, când au o iniţiativă. Sistemul educaţional poate fi sprijinit de elevi, profesori, părinţi, comunitatea locală, Guvern şi de presă. Tinerii au forţa capabilă de a determina progresul şi recunoaşterea României; de aceea, Familia Regală le susţine aspiraţiile. Este cea mai puternică resursă a României în următorii 30 de ani”.

Acestea trebuie să fie principiile şi aspiraţiile fiecăruia dintre noi, a celor care vor o altfel de Românie, o Românie a regăsirii de sine, o Românie reconstruită în primul rând cu sufletul şi pentru suflet. Pentru comunitatea băcăuană, acesta este proiectul pe care cu sprijinul revistei Plumb, al instituţiior de învâţământ din judeţ şi nu numai, al oamenilor de cultură, de suflet şi spirit, doresc să îl punem în practică începând cu anul ce vine. Şi ca să fiu mai convingător, iată mesajul primit din Statele Unite ale Americii, chiar de la reputatul profesor şi scriitor Ovidiu Hurduzeu, căruia încă o dată îi mulţumesc pentru atitudinea deschisă şi apropiată de orice suflet ce simte româneşte: ,,Vă felicit pentru iniţiativa de a demara un proiect legat de <<România profundă>>. Este timpul ca ideile şi sugestiile din această carte , precum şi cele din <<Economia libertăţii>> să dea roade. Trebuie să reconstruim casa noastră: România. Să pornim însă de la fundaţie şi nu de la acoperiş. De la Bacău, şi nu de la Bucureşti. De la Romulus Dan Busnea şi nu de la Casa Regală. <<România profundă>> are nevoie de gospodari ai locului. Orice mişcare sau proiect legat de <<România profundă>> trebuie să pornească de la firul ierbii, de la realităţile locale. Voi saluta şi sprijini proiectul dumneavoastră dacă va fi un PROIECT LOCAL care să dezbată realităţile din judeţul Bacău. Dumneavoastră ştiţi cel mai bine ce se întâmplă la Bacău. Chiar avem nevoie de un proiect referitor <<la Bacăul profund>>. Ar fi extraordinar şi v-aş fi recunoscător dacă îl veţi iniţia. Cu mult respect, Ovidiu Hurduzeu”. Este ceea ce eu voi susţine şi în faţa Alteţei Sale Regale, Principele Radu al României, care a fost oaspetele judeţului nostru în primăvara acestui an şi care, s-a arătat interesat despre tot ceea ce ţine de proiectele şi aspiraţiile de viitor ale băcăuanilor, în vederea sprijinirii lor.

Înainte de ,,România Mare”, de România lui Iliescu, Băsescu, Geoană sau oricare altă personalitate a momentului, avem nevoie de ,,România profundă”, de o Românie aşezată pe temelia spiritualităţii, pentru care a sosit timpul unui nou început istoric. Aceasta este provocarea căreia trebuie să îi răspundem în primul rând cu faptele, ca însemne ale trecerii noastre pe acest pământ şi ale moştenirii ce o vom lăsa generaţiilor viitoare.

Sărbători fericite tuturor!

Romulus Dan Busnea

Revista Plumb, numărul din martie 2009

13 comentarii

  1. Modest says:

    In articol se fac trei discriminari :
    1- Numai religiosii ortodocsi sunt cei buni in Romania(probabil romanii din alte culte sunt de speta inferioara, cu atitudine nesanatoasa);
    2- Numai tinerii sunt inteligenti si capabili sa duca Romania inainte. Probabil ca cei mai in varsta, cei nascuti in comunism sunt un fel de leprosi(atinsi de lepra comunismului) iar de batrani se subintelege ca sunt un balast pentru tinerii care au tot viitorul in fata. Aceeasi tactica cu tinerii au folosit-o si comunistii cand s-au instalat in 1944 la putere in Romania, la fel a folosit-o si Ceausescu cand a venit la putere in 1965, promovand masiv tinerii, la fel a procedat si procedeaza si Iliescu(care conduce de fapt Romania din umbra sau din profunzime) de 20 de ani. Vedeti si Dvs ce au facut tinerii nostri ministri sau tinerii parlamentari postdecembristi. Vedeti Dvs in tarile civilizate si evoluate economic ca Regatul Unit, Elvetia, Suedia, Luxemburg, Olanda, Danemarca, Norvegia, Franta, etc, criteriul promovarii este tineretea ? Lipsa de respect a tinerilor fata de varstnici instaurata la 23 August 1944 si continuata si dupa lovitura de stat din decembrie 1989 si propusa si pentru viitor, a dus Romania din ce in ce mai jos pe scara valorilor morale. Nu ma credeti ? Uitati-va ce fac tinerii pe stadioane sau in afara lor, cum se comporta in mijloacele de transport si in viata sociala. Credeti ca este bine si corect sa avem manageri, minstrii si deputati in varsta de 25-30 de cu multe sute sau mii de subalterni ? Asa este si in tarile dezvoltate SUA, Canada, Africa de Sud, Australia, Japonia ca si in cele mai sus mentionate ?
    3- In afara discriminarilor mai sus mentionate si prin care se baga zazanie si dezbina poporul(dar cui ii pasa ?), dezbinare intre ortodocsi si alte culte, intre tineri si varstnici, alta discriminara sustinuta in articol este cea intre capitala si provincie. Probabil cei de la Bacau au impresia ca la noi in capitala curge lapte si miere si noi, ca la noi sunt cele mai mari salarii si ca noi decidem totul. Nu stiu de ce au aceasta frustrare pentru ca in pietele din Bucuresti sunt cele mai mari preturi. Iar salarii mari le au mogulii si baronii din PSD, PC, PNL, PDL, PNTCD, etc.
    Ideea aceasta de a porni de la baza, de la “firul ierbii”, am mai auzit-o candva. Este ideea comunista ca “talpa tarii” este cea sanatoasa moral si care poate regenera natiunea. Comunistii sa ne lase pentru ca au mai dat odata “zbarci”. Iar in ceea ce priveste moralitatea satului, se pot citi ziarele si urmarii emisiunile TV in care se poate vedea moralitatea la sate : alcoolul face ravagii, se omoara parintii si copii intre ei pe rupte, se violeaza tot pe rupte tatii pe fiice, frati pe surori, unchi pe nepoate, etc. Aceste lucruri nu sunt nascocite de mine, se vad zilnic pe ecran. Nu in Romania profunda trebuie sa faca schimbarea ci clasa politica postdecembrista si conceptia ei politica trebuie schimbate. Dar nu schimbata cu “tinerii”(obsesia unora pentru tineri) care sunt nepotii sau fii fostilor si actualilor securisti si nomenclaturisti.
    De fapt aceasta “Romanie profunda” este doar o metafora care suna frumos. Exista insa o Romanie tinuta in profunzimea saraciei, care genereaza incultura, intoleranta, vicii, infractiuni. Daca cei din Bacau cred ca mutand parlamentul, guvernul si presedintia cu toate institutiile aferente la Bacau si bacauanii vor schimba Romania inclusiv in profunzime, sunt primul care am sa votez aceasta mutare. Dar ma indoiesc ca daca se vor lua deciziile de la Bacau de aceasta clasa postdecembrista se va schimba ceva in in bine in Romania profunda. Poate in bine pentru Romania superficiala a lui Becali, Hrebenciuc, Vanghelie, Nastase, Vadim sau Miron Mitrea.

  2. RDBusnea says:

    Raspuns pentru primul comentariu
    Cu parere de rau, in acest articol nu este vorba de nici o imixtiune politica si nici de discriminari; am facut referire la ortodocsi, caci ei sant majoritari in aceasta tara, dar asta nu inseamna ca Romania profunda nu ar include si reprezentantii altor culte. Acest articol se adreseaza in special tinerilor pentru ca ei se afla din pacate intr-o perioada foarte dificila si trebuie sa raspunda unor provocari periculoase si pentru ca ei sant cei care trebuie sa construiasca o altfel de Romanie.
    Daca Principele Radu al Romaniei, sau Ovidiu Hurduzeu- plecat din tara inca inainte de 1989- la care fac referiri si citez din scrierile lor, pot fi considerati simpatizanti sau sustinatori ai doctrinei comuniste, atunci probabil ca oi fi si eu un comunist, desi, nu am fost membru de partid, nu am simpatizat in mod special cu nici un partid, nu am aderat la vreun partid politic. Sant lucruri care pot fi oricand demonstrate, va pot pune la dispozitie din cele peste 500 de eseuri scrise pana in prezent in diferite publicatii, foarte multe in care am criticat pe cei aflati la putere, indiferent ca ei au facut parte din PSD, PD-L, PNL etc. De fapt intram intr-o polemica mai mult de natura politica, lucru de care sant satul si nu doresc sub nici o forma sa-l dezvolt. In primul rand textul respectiv este pornit din suflet si se adreseaza sufletului cu adevarat romanesc, iar fraza finala a pledoariei, spune totul.
    As dori sa mai fac precizarea ca articolul a aparut in revista de cultura si atitudine Plumb, in numarul din decembrie 2009. Sa auzim numai de bine!
    Romulus Dan Busnea – Slanic Moldova 14.12.2009

  3. RDBusnea says:

    Raspuns la primul comentariu
    Din pacate, stimabile, nu ati inteles mare lucru din cele scrise si transformati comentariul dumneavoastra intr-o polemica de natura politica, lucru pe care nu vreau sa-l dezvolt in acest context. Am facut referire la ortodocsi pentru ca ei sant majoritari in aceasta tara, dar acest aspect nu exclude posibilitatea ca din Romania profunda sa faca parte si reprezentantii altor culte. M-AM ADRESAT IN SPECIAL TINERILOR, pentru ca ei trec printr-o perioada foarte dificila, trebuie sa raspunda in multe cazuri unor provocari periculoase, si ei sant cei care trebuie sa construiasca o altfel de Romanie.
    Daca Principele Radu al Romaniei, sau scriitorul Ovidiu Hurduzeu (plecat din tara inainte de 1989), pot fi considerati simpatizanti sau sustinatori ai doctrinei comuniste, atunci oi fi si eu probabil un comunist, desi, nu am facut niciodata parte dintr-un partid politic. Sant lucruri care pot fi oricand dovedite, iar din cele peste 500 de eseuri publicate in diferite publicatii, in foarte multe dintre ele (pe care vi le pot pune la dispozitie), am criticat pe cei aflati la putere, indiferent ca acestia faceau parte din PSD, PNL, PD-L etc.
    De fapt, acest articol a fost scris din suflet si pentru sufletul care simte cu adevarat romaneste, iar fraza din finalul pledoariei, spune totul.
    As dori sa mai fac precizarea ca articolul a aparut in revista Plumb, in numarul din decembrie 2009.
    Sa auzim numai de bine!
    Romulus Dan Busnea – Slanic Moldova 14.12.2009

  4. horia cremene says:

    Cred că autorul pune punctul pe „i” prin observaţia că avem de ales „între o Românie profundă, a oamenilor ataşaţi valorilor naţionale, creştinismului ortodox, familiei tradiţionale, şi România superficială, România ca <>, a elitei cosmopolite”.
    .
    Cât despre comentariul de la nr 1, în dezacord cu el, aş face observaţia că România Profundă se regăseşte, nu atât în Capitală, cât mai ales în consolidarea comunităţilor locale şi a mediului rural. După cum aflăm din mărturia unui vornic din Câmpulung din sec 17 (dintr-o cărţulie având titlul: „Cum trăiau strămoşii noştri” scrisă de Cronicarul Cremene în 1927): „Mulţumită lui Dumnezeu că nu avem castele în ţara noastră. În loc de castele şi cetăţi, avem aceşti munţi şi aceste păduri, împotriva cărora nici un duşman nu poate birui. Iar dacă am fi avut castele pe pământul nostru, duşmanul demult ne-ar fi gonit din ele. Iată din ce pricină năvălitorul n’a putut niciodată să ne cucerească sau să rămâie în ţara noastră.”
    .
    Şi dacă acceptăm că „veşnicia s-a născut la sat” ortodoxia nu mai apare ca discriminare, ci ca element definitoriu al poporului nostru.

  5. horia cremene says:

    rectificare,
    la rândul 3 se va citi “România superficială, România ca brand al elitei cosmopolite”

  6. S.A. says:

    ALTETA VOASTRA REGALA PRINCIPE RADU,
    .
    Cu permisiunea Voastra, as felicita pe dl Romulus Dan Busnea
    pentru profunzimea simtului de percepere si exprimare a
    REALITATII ROMANESTI.
    SARBATORI RELIGIOASE SI TRADITIONALE FERICITE, ALTFEL,
    INTR-O ROMANIE, ALTFEL!
    TUTUROR SUSTINATORILOR ASR SI CITITORILOR…
    LOIALI, MULTA SANATATE, INTELEPCIUNE SI OPTIMISM!

  7. Muresan Catalin says:

    Tinerii nu isi mai gasesc modele “profunde”.
    Dispar particularitatile nationale. Se schimba scara valorilor.
    Romania se va dezvolta, inevitabil, in a ajunge la un nivel economic comparabil cu Occidentul, intr-o perioada de 40-45 de ani.
    Dar pe drum se vor pierde valorile fundamentale pentru ca cei ajunsi in fata in timp, fie ei si tinerii de acum, nu o sa le mai aiba.
    Sa fim seriosi. Un tanar capabil nu intra in politica (politica=a te puna in slujba altora, a comunitatii sau a unui grup caruia ii apartii) deoarece nu crede in acest adevarat sens al cuvantului. Sau cel care intra, este fiu/fiica/nepot de “politician”, avand astfel deja o mentalitate formata (politica=bani).
    M-am gandit la varianta de a intra in organizatia de tineret a vreunui partid. Dar cand afli diferite lucruri din interior iti vine scarba.
    Poate Partidul Verde ar fi o varianta.
    Cel putin asa face deocamdata impresia.

  8. Intr-adevar,traim inca intr-o tara unde limbile de lemn sunt la mare inaltime si nu am reusit sa reinstauram
    un regim democratic in care fiecare roman sa-si vada linistit de locul sau de munca.Tinerii se gandesc inca la emigrat,pentru ca nu au un trai decent si ne uitam la capra vecinului daca este mai aratoasa sau nu.Atunci cand vom avea constiinta morala,vom face din Romania ceea ce a fost altadata.

  9. casleanu giorgica, galati says:

    Perioada 1989- 2009, a fost una dintre cele mai negre din istoria Romaniei. Ce vor scrie oare istoricii de peste 20-30 de ani despre noi traitorii acestor vrmuri de restriste? Banuiesc, ca nu vor fi pre ingaduitori cu noi. Entuziasmul, idealurile, sperantele zilelor de decembrie 1989 , s-au spulberat incet-incet, zi cu zi, an dupa an. Nu avem nici-un motiv de mandrie natinala , ca rezultat al realizarilor infaptuite in acesti ani. A fost o perioada de declin, de cadere morala si regres economico-social, raspunzatori fiind in egala masura, clasa politica si poporul in ansamblul sau. Politica a fost folosita ca mijloc de imbogatire, clasa politica fiind cea mai aroganta, incompetenta si lacoma din istor ia Romaniei. Tara se zbate in dificultati si deznadejde, in timp ce clasa politica prospera . Progresul nu se poate reliza fara o actiune conjugata a elitelor politice si intelectuale, si fara angajarea plenara a maselor intr-un proiect national. Dar nu s-a dorit acest lucru. Politicienii isi trec la capitolul realizari lucruri la care nu pre au nici un merit. Intrarea in N.A.T.O. si U. E. nu este rezultatul actiunii politicienilor romani. Au fost decizii , din considerente geo-politice si de interese economice(piata de desfacere pentru rebuturile industriei occidentale), ale S.U.A. si marilor puteri europene. Deci care sunt marile noastre realizari, de vreme ce impreuna cu Bulgaria si Albania ocupam ultimile locuri in aproape toate domeniile. Se incarca in ultima perioada sa se vina cu idei si proiecte de genul: O Romanie Altfel, Romania profunda, Miscarea de rezistenta, s.a., dar cine sa le puna in practica si cum? Romanii sunt atat de dezbinati, dezinteresati si letargici , ca ar trbui sa importam oameni doritori sa puna in practica astfel de proiecte.

  10. RDBusnea says:

    Alteta, va rog sa-mi permiteti sa ma adresez celor care au avut comenatrii favorabile la pledoaria mea pentru o Romanie profunda si sa le multumesc din suflet, pentru parerile si sentimentele lor legate de tot ceea ce ar putea scoate aceasta tara din situatia de grea incercare in care se afla, pentru ca, doar prin astfele de luari de pozitii, putem avea parte de o schimbare reala, de o altfel de Romanie, asa cum exista si in viziunea dumneavoastra. Cuvintele acestor romani adevarati, sant expresia Romaniei profunde, care departe de a fi o simpla metafora, este in primul rand pentru multi dintre noi, crezul, substanta, frumusetea, identitatea acestui neam.
    Sentimentul ales pe care-l nutrim fata de tara de obarsie, fata de semenii nostri, izvoraste in primul rand din credinta in Dumnezeu, credinta care nu poate fi supusa colonizarii ideologice, inrobirii mentalitatilor, indiferent de provocarile unei societati pervertite unui secularism agresiv, din care Dumnezeu a fost izgonit in ,,Siberii de gheata”.
    Da, tineretul pluteste in deriva pe un ocean lipsit de modele, iar noi cei care mai avem un pic de constiinta si de credinta, avem datoria de a schimba impreuna cu ei, destinul Romaniei. Nu este nimic imposibil, atata timp cat ne bazam pe rolul modelelor in transmiterea valorilor, pe traditie si pe credinta. Si sa incercam sa regasim aproapelel nostru si sa ne iubim unii pe altii. Caci asa cum spunea Zoe Dumitrescu Busulenga, ,,in orice zi, oricand, sa ne daruiasca Dumnezeu macar puterea iertarii si a iubirii dintre noi”.
    Cuvintele cuprinse in comentariile voastre (bineanteles, cu exceptia primului), sant pentru mine, cel mai frumos cadou de Craciun. Si mi-as dori sa fie pentru toti cei cu suflet mare, cu dorinta si cu speranta de mai bine.
    Ma inclin in fata voastra, va multumesc si va admir. Sarbatori fericite tuturor!
    Multumiri inca o data Altetei Sale Regale Principele Radu, pentru bunavointa de a ne gazdui si de a ne oferi posibilitatea comunicarii.
    P.S. Tot pe blogul Principelui Radu ma puteti regasi la rubrica Atitudini, in Arhiva (luna martie 2009). Daca aveti ganduri curate si dorinta de a construi o altfel de Romanie, puteti sa ma contactati pe adresa de e-mail – rbusnea@yahoo.com

  11. Marius says:

    Stimate domnule Busnea,
    In acest moment nu cred ca exista masa critica in randurile populatiei care sa incline balanta in favoarea acestei renasteri a neamului romanesc, deci daca dorim ca acest lucru sa se intample in imediat (urmatorii 2-3 ani) este nevoie ca cineva sau chiar mai multe persoane sa se sacrifice in interesul tuturor romanilor. Marea tristete este ca Romania asteapta aceasta schimbare de 20 de ani si situatia a devenit critica, mai ales in contextul actualei crize economice.
    Altfel va trebui sa asteptam poate cel putin inca un deceniu pentru a culege roadele acestei abordari.
    Si mai trist este ca oamenii capabili si dispusi sa faca ceva pentru tara asta au fost marginalizati si atacati sistematic, astfel ca majoritatea lor au devenit mai mult sau mai putin simpli spectatori a ceea ce se intampla cu Romania.
    Continui sa cred ca alteta sa regala Principele Radu reprezinta unul dintre acei oameni si sper ca retragerea sa din campanie foloseste unui scop mai profund, nefiind vorba de un simplu abandon. Din punctul meu de vedere, candidatura altetei sale a fost o prima tatonare a « terenului de lupta » iar raspunsul romanilor simpli dar si al presei au permis ajustarea la realitate a oricaror planuri de viitor. S-a pierdut o batalie dar asta nu inseamna ca lupta s-a terminat.
    Mai exista pe ici pe colo cateva nuclee de rezistenta care insa au nevoie de timp pentru a face populatia sa adere la acest curent de gandire. De asemenea, e imperios necesar ca aceste nuclee sa invete sa colaboreze si nu sa ramana fiecare pe cont propriu, izolat si intepenit in propria viziune. Si acest lucru poate fi inlesnit de un lider in care toate aceste grupuri cred si care le poate aduce pe o carare comuna. Romanii inca nu au invatat sa colaboreze unii cu altii iar ultimii 20 de ani parca i-au salbaticit si mai mult, impingandu-se egoismul in extrem.
    Un nou risc, datorat delasarii din ultimii 20 de ani, este radicalizarea unei parti a celor care opun rezistenta, ceea ce ar putea duce in cativa ani la aparitia unor miscari care vor milita intr-un mod mult mai agresiv cu privire la rezolvarea problemelor « Romaniei profunde » iar noile solutii ar putea destabiliza si bruma de democratie din aceasta tara.

    Ca incheiere, nu cred ca ne putem permite ca speranta intr-o Romanie renascuta din propria ei cenusa sa fie ingropata de mizeria zilnica a vietii de la noi pentru ca ar insemna sa condamnam si generatiile urmatoare, inclusiv copii nostri, la noroiul in care ne zbatem azi. Ori asta nu pot si nu vreau sa-mi imaginez!

    Sper sa putem colabora si schimba idei in continuare, atat prin intermediul blogului ASR Principele Radu cat si in mod direct…

    Sarbatori fericite tuturor romanilor !

    Marius Z.

  12. RDBusnea says:

    Domnule Marius Z.,
    Comentariul dumneavoastra este unul cu adevarat profund, extraordinar, logic si obiectiv. Dar, tocmai oameni ca dumneavoastra nu trebuie sa abandoneze niciodata pozitia romanului care doreste cu adevarat o schimbare in bine a Romaniei, de dragul celor care s-au sacrificat pentru noi cei de astazi, de dragul celor care vor veni in urma noastra. Nu stiu care este varsta dv., dar incercati si contactati tineri care ar fi dispusi sa lupte pentru o altfel de Romanie, aleagandu-si modele de atitudine si de viata precum Petre Tutea, Zoe Dumitrescu Busulenga, Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon, Principele Radu al Romaniei si chiar dumneavoastra. Ei si chiar o parte dintre noi, sant repere cu adevarat morale, care ne pot influenta gandirea si atitudinea pozitiva fata de tara noastra, fata de cei de langa noi, fata de noi insine. Frumoase randuri, as spune chiar impresionante sant cele scrise de dumneavoastra si tocmai de aceea, ele se vor regasi in articolele mele viitoare care vor fi publicate in revistele de cultura si spiritualitate la care colaborez.
    Ca sa nu ocupam prea mult spatiu al comentariilor care probabil vor mai apare pe acest blog, va rog sa ma contactati pe adresa de e-mail: rbusnea@yahoo.com
    Va doresc multa sanatate si Sarbatori fericite!

  13. stelian r. says:

    Am citit si comentariile. Apreciez scrierile din “Plumb”ale d-lui Busnea. In parte si ” modest”, cred ca are dreptate. Problema este,cred, suntem foarte suspiciosi. Domnul Busnea, bine intentionat, in scrierea sa a dat loc la multe interpretari. Personal incerc sa nu folosesc cuvinte ambigui. Fiind vorba de Bacau, m-ar interesa cum contribuie d-ul Busnea,la memoria lui V.Alecsandri, ce se poate face, ce poate face comunitatea pentru salvarea casei lui Alecsandri.(am locuit in copilarie pe str. V.Alecsandri, care azi nu mai exista) Cu stima, s.r.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50441788
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate