Pledoarie pentru Astra Română

de Marius Zgureanu, colaborator al Astrei Romane Timisoara

Astra Romana este un nume consacrat cu 150 de ani in urma, fiind un simbol pentru romanii asupriti din imperiul Austro-Ungar. Nu exista roman cu studii superioare care sa nu fi auzit de Astra Romana! Fondatorul si mentorul spiritual al acestei asociatii este binecunoscutul Mitropolit Andrei Saguna, care isi va gasi in curand locul binemeritat printre sfintii neamului romanesc! Aceasta asociatie a fost unul dintre varfurile de lance ale afirmarii identitatii romanilor din Imperiul Habsburgic, lupta incununanta de UNIREA de la 1918.

In perioada comunista, despartamintele Astrei au fost desfiintate, deoarece se aflau in stransa legatura cu Biserica Ortodoxa Romana si sustineau romanii din comunitatile istorice din afara tarii, lucru ce contravenea directivelor primite de la “fratii mai mari” de la Moscova iar mai apoi ideii de “neamestec in treburile interne ale altor state” din perioada ceausista.

Incepand cu 1990, despartamintele au fost reinfiintate, printre care si cel din Timisoara, prin efortul domnului Cristea-Sandu Timoc si al altor personalitati locale si cu sprijinul Mitropoliei Banatului. Insa treptat, aceste asociatii au intrat intr-un con de umbra, pierzand membri si primind tot mai putine sponsorizari din partea statului roman, a autoritatilor locale dar si a initiativei private din Romania.

Criza din ultimii ani a afectat grav functionarea acestor asociatii culturale, in special a Astrei Romane pentru Banat si Portile de Fier, despartamant situat in Timisoara, continuator de drept al Astrei Banatene infiintate la 1899. Cu toate eforturile micului colectiv ramas activ la sediul Astrei Timisoara, situatia asociatiei a devenit disperata, putinii bani din sponsorizari fiind folositi pentru acoperi cheltuielile din urma cu 3-4 luni iar datoriile actuale rostogolite pe cat posibil, pana la gasirea unor noi fonduri.
Desi activitatea din ultimii 20 de ani a fost deosebit de bogata, fiind insufletita si ghidata de IPS Mitropolitul Nicolae Corneanu si de dl Cristea Sandu-Timoc, interesul la nivel local, banatean, pentru romanii din Voivodina, din Timocul Sarbesc si Bulgaresc, precum si pentru aromanii din Albania, Serbia, Macedonia, Bulgaria si Grecia, a fost in continua scadere. Conform statutului asociatiei din martie 1936, scopul activitatii Astrei Romane Timisoara este: “Promovarea culturii poporului român prin editarea publicatiilor literare, stiintifice si artistice, înfiintarea caminelor culturale, a bibliotecilor, a salilor de lectura, respectiv de cetire, a societatilor muzicale si de cântare, a corurilor si fanfarelor, muzeelor si altor colectii; decernarea de premii si acordarea de burse, organizarea de expozitii si prelegeri publice”.

De retinut este si interesul scazut al tineretului pentru cunoasterea istoriei si valorilor culturale ale comunitatilor mentionate mai sus, prezenta tinerilor fiind extrem de redusa la congresele anuale organizate de Astra Timisoara. Explicatii plauzibile ar putea fi si modul defectuos in care se desfasoara invatamantul actual, ignorarea valorilor nationale, precum si bulversarea scarii de valori in societatea noastra. In acelasi timp, voluntariatul si donatiile financiare individuale au atins un minim istoric, prevaland egoismul si incapacitatea de a iesi din orizontul ingust al nevoilor personale sau cel mult de clan. Saracia unei largi paturi a populatiei nu este o justificare suficienta pentru aceasta stare de fapt.

In contextul in care statul roman aloca anual zeci de milioane de euro pentru pastrarea si promovarea valorilor si culturii minoritatilor conlocuitoare, este inacceptabila situatia penibila in care se afla asociatiile de promovare a istoriei, culturii si traditiilor romanesti, atat din tara cat si din din comunitatile istorice din jurul Romaniei. Sumele alocate anual Departamentului Pentru Relatii cu Romanii de Pretutindeni sunt sub minimul necesar pentru a sprijini semnificativ comunitatile din afara tarii. Acest lucru constituie inca o pata pe ramasitele blazonului national, dezinteres cultivat si institutionalizat. O simpla comparatie cu modul in care Ungaria se ocupa de etnicii maghiari din afara tarii este edificatoare.

Singura (fosta) institutie a statului roman care, alaturi de Biserica Ortodoxa, a considerat just sa sprijine in ultimul an Asociatia Astrei Timisoara este Casa Regala a Romaniei, onorand asociatia cu Inaltul Patronaj al Majestatii Sale Regelui Mihai I. Astra Romana, alaturi de Biserica si Monarhie, reprezinta un reper al constiintei Natiunii Romane, repere fara de care elitele noastre viitoare sunt condamnate sa rataceasca in desertul necunoasterii identitatii spirituale a neamului lor.

Cu toate acestea, nu a disparut speranta ca in anii urmatori lucrurile vor incepe sa evolueze catre normal, si probabil interesul de a sprijini asociatiile culturale romanesti va reveni, atat la nivel de stat cat si la nivelul societatii civile.

Insa pana atunci, cred ca este de datoria noastra, a tuturor celor din Banat si din Romania, sa nu lasam sa dispara un simbol al culturii si civilizatiei neamului romanesc in aceasta parte a tarii!

Caci, dupa cum insusi Alexandru Mocioni spunea acceptand funcţia de preşedinte al Astrei: „Asociaţiunea este expresiunea unităţii şi solidarităţii noastre pe tărâm cultural“, iar „lupta pentru cultură (pentru cultura adevărată, care nu poate fi decât naţională), nu este altceva decât lupta pentru existenţa naţională.“

Nu trebuie uitat ca in cadrul Astrei Romane activeaza o serie de personalitati formate si educate in perioada interbelica, oameni care au avut ca mentori ctitori ai Romaniei Intregite, cum ar fi Iuliu Maniu sau Patriarhul Miron Cristea. Pentru tinerii de astazi este o sansa unica de a prelua stafeta de la aceasta generatie de exceptie, martirizata in inchisorile comuniste pentru convingerile sale, generatie ai carei supravietuitori, tot mai putini pe zi ce trece, si-au pastrat intacte convingerile si nobletea. Suntem datori sa reluam dezvoltarea spirituala a Natiunii Romane din punctul in care ea a fost abrupt intrerupta de senilele tancurilor “eliberatoare” sovietice si sa implinim visul generatiei UNIRII.

Toti cei interesati sunt asteptati sa contribuie sau sa participe la Congresul Astrei Romane Timisoara pentru Banat – Portile de Fier si romanii de pretutindeni,  «Identitatea culturală a tuturor românilor » editia a XX-a, ce se va desfasura in perioada 28-31 0ct. 2011 la Timisoara. Mai multe detalii pe pagina de internet a Astrei Timisoara: http://astraromana.wordpress.com/2011/09/10/invitatie-4/

6 comentarii

  1. Don Coriolan Ciprian Muresan says:

    Probabil unii nu cunosc rolul mitropolitului greco-catolic Alexandru Sterca Sulutiu si a canonicului greco-catolic Timotei Cipariu la infiintarea ASTRA.A spune ca mitropolitul ortodox Andrei Saguna (care a fost intr-adevar primul presedinte al Asociatiunii, vicepresedinte fiind canonicul greco-catolic Timotei Cipariu) a fost mentorul spiritual si fondatorul inseamna a uita ca in ASTRA au activat si s-au implicat romani din ambele Biserici (Greco-Catolica si Ortodoxa) din Ardeal.Fondarea ASTRA a fost dorita de cei doi Mitropolitii (greco-catolic si ortodox) si nu este legata exclusiv de figura lui Andrei Saguna.Este dureros ca si astazi se incearca rescrierea istoriei.

  2. Don Coriolan Ciprian Muresan says:

    “Asociaţiunea Transilvană pentru literatura şi cultura poporului român (ASTRA) a fost fondată la 1861 (23 octombrie / 4 noiembrie), în Sibiu, din iniţiativa a 176 de cărturari transilvăneni, în frunte cu prelaţii Bisericilor Ortodoxã şi Greco-catolicã, mitropolitul Alexandru Şterca-Şuluţiu şi episcopul Andrei Baron de Şaguna, împreunã cu Timotei Cipariu, George Bariţ, Ioan Cavaler de Puşcariu, Iacob Bologa, Ilie Mãcelariu, Axente Sever. ”
    (http://astraculturalaiasi.wordpress.com/about/)

  3. Marius Zgureanu says:

    Stimate domnule Muresan, este de netagaduit implicarea bisericii greco-catolice in sprijinirea Astrei precum si in lupta de afirmare a identitatii romanesti in Ardeal. Articolul meu se refera strict la rolul Astrei prin prisma patronului sau spiritual , IPS Andrei Saguna, Mitropolit al Ardealului. Nu am dorit sa scriu un articol prea detaliat, deoarece esenta mesajului este orientata intr-o alta directie si nu catre documentarea istorica a intregii miscari a Astrei! Comentariile dumneavoastra sunt binevenite si tin sa-i multumesc ASR Principelui Radu pentru difuzare.

  4. Bichis Lucia says:

    Ma bucur pentru actiunile Dvs., mai ales ca si la noi s-a infiintat Despartamantul Astra Centrul Cultural Simion Florea Danes.

  5. Marius Zgureanu says:

    Din moment ce este singurul canonizat, in curand prea Sfant Ierarh, dintre cei enumerati, consider ca Andrei Saguna este personalitatea cea mai importanta, prezenta sa in Asociatiune avand multiple conotatii. In 1861 nu avea cum sa fie considerat astfel, insa pentru romanii ortodocsi ce activeaza astazi in despartaminte, cred ca denumirea de patron spiritual nu este deloc nepotrivita. Cat despre fratii nostri greco-catolici, despartiti de corpul ortodox in urma unor decizii politice, al caror scop final era asimilarea, este clar ca au avut o contributie esentiala in emanciparea romanilor, deoarece in perioada respectiva ortodocsii aveau mult mai putin acces la invatamant si beneficiau de o sustinere financiara mult redusa fata de alte culte. De aceea, in secolul XIX, comunitatea romaneasca greco-catolica a fost majoritara pe taramul cultural romanesc transilvan.
    Important este ca au stiut sa lucreze impreuna, greco-catolici si ortodocsi, pentru o cauza nobila, in interesul tuturor romanilor. Sper sa reusim, pornind de la acest exemplu, sa facem acelasi lucru si astazi!

    Cu deosebit respect,
    Marius Zgureanu

  6. Don Corioan Ciprian Muresan says:

    Romanii greco-catolici nu au fost “despartiti” din “motive politice” la sfrasitul secolului XVII ci au revenit la comuniunea cu Biserica Romei, comuniune ce a existat inca de la inceputul crestinismului romanesc si pana in sec. XI.Mitropolitii Teofil Seremi si Atanasie Anghel au reprezentat inceputul redesteptarii spirituale s culturale a romanilor din Ardeal iar opera lor a fost continuata de mari figuri cum ar fi Episcopii greco-catolici Inocentiu Micu, Petru Pavel Aron, Ignatie Darabant, Samuil Vulcan sau mitropolitii Alexandru Sterca sulutiu, Ioan Vancea de Buteasa si Victor Mihali de Apsa, ca sa nu mai amintim de atatia clerici si laici greco-catolici .
    Termenul de “patron spiritual” nu se poate aplica unei asociatii ca si ASTRA care nu este confesionala si in care dintotdeauna au fost si greco-catolici si ortodocsi.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50356988
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate