Marius Ghilezan
|
De la Rege la preşedinte Cotidianul, 11 decembrie 2009 Întâmplarea a făcut să particip ieri dimineaţă la conferirea de către Regele Mihai a brevetului „Crucea Casei Regale” Societăţii Timişoara pentru „păstrarea în conştiinţa publicului român a documentului definitoriu al evenimentelor din decembrie 1989 şi al democraţiei: Proclamaţia de la Timişoara”. Majestatea Sa Regele Mihai a primit la Palatului Elisabeta, în Sala Regilor, reprezentanţii asociaţiei cu tot protocolul: Imnul Regal şi discursul de motivare a acordării onorului regal. Brav, Regele a înmânat decoraţia, într-un moment emoţionant, preşedintelui Societăţii Timişoara, Florian Mihalcea. O cupă de şampanie a fost oferită participanţilor la eveniment. Într-un decembrie viscolit de vântul dihoniei politice, momentul părea coborât din lumea de basm a unui regat liniştit, în care omul, indiferent de opţiunea sa politică, este preţuit pentru apartenenţa sa la o conferire pusă în slujba democraţiei. Am aşteptat, în zadar, pioase omagii aduse părintelui documentului-programatic, George Şerban. Nimeni nu şi-a mai adus aminte de cel dispărut prea devreme dintre noi. Discuţiile private cu Majestatea Sa, pe care nu le voi devoala aici, au arătat un adevărat bărbat de stat, mult deasupra aspiraţiilor celor prezenţi, mulţi dintre ei votanţi ai lui Traian Băsescu. Pe toţi i-a copleşit prin vorba aleasă, prin viziune şi dragoste de ţară. Un singur regret, răsărit pe fruntea sa senină, rostit aşezat: „Poporul român nu ne-a vrut”, ne-a răscolit în adâncurile vieţuirii lumeşti, de fiecare zi, între diferiţi tiriplici politici. Cât de înalt, de demn şi de Suveran ne-a privit… În faţa Majestăţii Sale ne-am măsurat în taină dimensiunile pudibonde şi diferendul iluzoriu de opţiune politică. La ieşire din Palatul Regal nu m-am putut abţine să nu le conturez participanţilor diferenţa a două lumi: cea a măreţiei unui om împăcat cu viaţa şi cealaltă a unui conducător care se hăhăie şi declară: „I-am ciuruit!”. Oh, Doamne, ce blestem peste poporul român! Dacă printr-un moment de iluminare al poporului român Regele Mihai ar fi fost adus pe tron, astăzi nu mai eram ţara discordiei şi a urii. I-am urat sănătate unui om mai mare decât istoria. Rămas bun, dulce normalitate! Aş vrea ca Inima de chibiţ să se sfâşâie aici. Rămas bun, libertate la cuvânt. http://www.cotidianul.ro/de_la_rege_la_presedinte-105287.html#add_op |
Articolul poate fi gasit pe situl ziarului Cotidianul, la adresa:
http://www.cotidianul.ro/de_la_rege_la_presedinte-105287.html#add_op
Frumos si plin de simtire acest eseu!
Imi pare rau ca numele lui George Serban,plecat prea devreme dintre noi nu a fost mentionat,el fiind sufletul acestei Societati,ani de zile!
Si as mai vrea sa fac o observatie:nu cred ca Proclamatia de la Timisoara a fost documentul definitoriu al mult-citatelor “evenimente” din Decembrie 1989.Sustin(ca martor direct si participant activ),ca in Decembrie 1989 in Timisoara a fost o Revolutie,iar documentul programatic a fost Proclamatia si Platforma-Program a Frontului Democratic Roman din 20 Decembrie 1989!
In plus,din pacate,Proclamatia de la Timisoara,a ramas un frumos exercitiu de stil si (eventual de democratie!),din pacate cu prea putin ecou in randul “poporului suveran”(apud. Basescu),si cu extrem de putine consecinte practice!Exact ca si faimoasa “condamnare a comunismului”,un alt exercitiu stilistico-propagandistic.Pe cand o condamnare reala si o inlaturare a consecintelor acestui sistem diabolic?Probabil “ad calendas graecas”,judecand dupa infernala manipulare care se pratica ,de la “poporul suveran” de jos,pana la cele mai inalte sfere ale vietii politice (si nu numai) Romanesti!
Si mai as adauga faptul ca,totusi in Romania exista si anticomunisti adevarati si democrati autentici.Nuumai ca ei trec nebagati in seama;vad ca sunt azi la mare cinste anticomunistii “de opereta”!
Cu consideratie (si regret!)
Dr.Nicoara Ovidiu
Doamne, ce contrast intre cele doua institutii( Casa Regala si Statul roman prin reprezentantii sai actuali). E o diferenta ca de la cer la pamant. Casa Regala- patriotiotism, iubire de popor, actiune in folosul tarii, gentilete, eleganta, demnitate, neutralitate. Statul roman- iresponsabilitate, hotie, dezbinare, cumetrii, hahaiala, circ, indiferenta fata de oameni, ilegalitate, neobrazare, vendeta, parvenitism, razbunare, analfabetism politic. DA-LE DOAMNE MINTE SI INTELEPCIUNE ROMANILOR !
Doresc sa-i multumesc domnului Marius Ghilezan pentru ca reprezinta o voce care scrie despre acest eveniment. In ciuda faptului ca decorarile sunt ocazii private, este bine ca aceasta forma de recunoastere a meritelor sa fie cunoscuta.
Neobisnuitul situatiei si normalitatea pe care aceste ceremonii o reprezinta, normalitate care insa ne lipseste, dar mai ales prezenta Majestatii Sale, fac din ceremoniile de decorare evenimente de viata si de istorie.
De asemenea, ma bucur de prezenta Societatii Timisoara printre primitorii Crucii Casei Regale a Romaniei. Prin valorile pe care le promoveaza, Societatea Timisoara este unul dintre pastratorii democratiei romanesti.
Ioan-Luca Vlad
Coordonatorul Cancelariei Decoratiilor Regale
“He’s a person I just ward to give a big hug to,” she says (and it isn’t the kind of remark that comes often from her mouth). “He’s a classic study of a family tug‑of‑war ‑ he’s the classic tug‑of‑love baby. By the time he was twenty‑six he’d had to deal with more things than most people do in their lifetimes. And he’s turned out all right! He’s lived with purpose and with dignity. He’s made a love marriage. His children adore him. They aren’t on drugs ‑‑ they aren’t on “Dynasty”! He can be proud.” When Danielle Maillefer was in New York recently to drum up interest in the Princess Margareta Foundation ‑‑ Yehudi Menuhin has joined the board ‑‑ she met quite a few people who felt the same as Ms. Eilers. They advised her to start thinking in terms of “media.”
“Picture it,” says one of Mme. Maillefer’ s New York connections: “Here’s this guy who’s lived all his life in the shadow of the shame of his father. He’s got blue blood, no money, no country, no home. He’s an ex‑king ‑‑ he’s got every incentive to be a parasite. And what does he turn out to be? A rock. He’s a walking symbol of stability and orthodoxy. He’s the White Knight!”
Mihai este un exemplu pentru toti romanii, o roca a romanismului pur si curat. Un om demn si care poate fii exemplul pentru generatiile care ne vor urma. Trebuie sa dam Cezarului ce-i al Cezarului. Ce cuvinte marete si cat de bine caracterizeaza viata si traictoria acestui om care si-a servit si isi serveste patria cu un devotament incredibil fara a se lauda si a-si pune nici o medalie. Acestea sunt calitatile de care o societate sanatoasa are nevoie: cele ale familiei, integritatii, adevarului si al spiritului de sacrificiu. El este Cavalerul Alb al Romaniei care a facut din umbra pentru Romania tot ce ia stat in putinta. Sunt sigur ca fara dumnealui Romania ar mai fii asteptat inca mult timp sa intre in NATO si UE. Aceste trasaturi trebuie subliniate si amintite ori de cate ori avem ocazia in mediile de comunicatie. Este adevarul si nu ar trebuii sa ne fie rusine sa-l spunem. Sunt sigur ca Dumnezeu pune pe toti la locul lor. Iata ca regele nostru Mihai este singurul supravietuitor din conducatorii care au impartit Europa acum 50 de ani. Nu as vrea sa ma insel dar cred ca Dumnezeu il va tine in continuare si nu il va chema pana cand Romania nu va revenii pe fagasul cel drept.
Intr-adevar un moment de dreptate pentru tinerii cazuti in decedmbrie 1989,pentru a readuce Romania
la un nivel civilizat de viata.Dumnezeu ne-a aratat atunci o fata luminoasa,stralucitoare,insa golanii comunisti macinati de diavol au continuat sa ne batjocoreasca,sa ne calce in picioare.Intr-adevar un gest de mare compasiune si rasplata pentru eroii cazuti in deecembrie 1989,pentru dreptate.Ne traim propriul blestem si ratacim in pustiu fara nici un rost.Acest mare prieten,sfant si suveran al poporului roman,a rasplatit jertfa suprema a romanilor care au murit cu sufletul curat pentru indepartarea unui regim odios care inca ne mai bantuie.
Romania de azi.
Plinbandu-ma pe strazi tot nu pot decat sa remarc tineretul: tinerele de colegii nationale care au numarul la sutien mai mare decat IQ-ul si baietii care cunosc pe Caragiale numai de pe bacnota de o suta de lei…si cat se bucura cluburile cand vad pe caragiale pe tejgea…sa avem pardon