Mâhnirea Regelui Mihai

de Aurora Martin

Articol publicat pe site-ul stelian-tanase.ro

Mâhnirea Regelui faţă de situaţiile înjositoare prin care sunt nevoiţi să treacă oamenii bătrâni ne-a răscolit pe fiecare. Nu pentru că fiecare dintre noi am fi indiferenţi la nevoile şi neputinţele celor care de-a lungul vieţii ne-au obişnuit să ne fie sprijin, ci pentru propria noastră neputinţă de a le oferi un mediu social în care să îşi trăiască în demnitate bătrâneţile. Empatia Regelui rămâne singura recompensă şi mângâiere pentru mulţi dintre eroii îngenunchiaţi ai acestei generaţii de sacrificiu, care s-a născut şi a trăit în plin comunism, care şi-a văzut apoi speranţele risipite în malaxorul tranziţiei şi care îşi primeşte astăzi ultima umilinţă, fiind tratată de către decidenţi ca un balast al societăţii.

De curând, pentru a participa la o conferinţă internaţională, am încercat să caut informaţii privitoare la implicarea vârstnicilor din România în acţiuni de voluntariat, dar am constatat că 90% dintre materiale îi prezintă drept persoane asistate, care au nevoie de sprijin. La ora actuală, prea puţine sunt măsurile de susţinere a vârstnicilor, iar programele pentru stimularea implicării lor în viaţa activă sunt aproape inexistente. Sentimentul inutilităţii, al pierderii rostului lor şi abandonarea socială a acestui segment de populaţie sunt culpe colective ale clasei politice, dar şi ale întregii societăţi româneşti.

Exemplul Regelui Mihai, care la 76 de ani începea un turneu prin şapte ţări europene, pentru a susţine, cu succes, intrarea României în NATO este poate cel mai puternic argument pentru  eficienţa acţiunilor persoanelor în vârstă. Pornind de la această percepţie, ASR Principesa Margareta, în cadrul Fundaţiei Principesa Margareta a României, a creat Centrul Comunitar Generaţii, prin care valorizează implicarea activă a seniorilor în educarea unor tineri care nu au părinţi, au părinţi prea ocupaţi sau părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Meditaţiile, sfaturile, activităţile educative, sportive sau recreative, desfăşurate în comun, nu numai că i-au făcut pe copii să-şi iubească “bunicii adoptivi” şi să-i respecte ca pe nişte mentori, dar au condus la reducerea absenţelor la şcoală şi a delicvenţei juvenile şi chiar la renunţarea la consumul de droguri.

Bucuria de a fi în contact cu tinerii, de a le oferi experienţa lor, redă vârstinicilor respectul de sine, îi contaminează cu optimism şi voioşie, ba chiar îi motivează să înveţe de la ei engleză sau cum să-şi scrie memoriile la computer. Scopul programelor este de a transforma fiecare persoană, indiferent de vârstă, într-o resursă pentru comunitate, asigurând, în felul acesta, relaţionarea, dialogul şi sprijinul între generaţii. Acest proiect, aplicat cu succes în diferite locuri din ţară, reproduce, în mic, fibra sănătoasă a societaţii româneşti, în care oamenilor le pasă unora de alţii şi în care vârstnicii au rostul şi locul lor onorabil. Undeva, pe drumul tumultos al devenirii istorice, Românul Nou, o încercare nereuşită de revenire a Omului Nou la Românul Autentic, şi-a pierdut până şi simţul altruismului faţă de cel neputincios. Tocmai de aceea, mâhnirea Majestăţii Sale este cu atât mai copleşitoare… Pentru că Majestatea Sa cunoaşte bine esenţa poporului român… Iar programele iniţiate de fiica Sa au demonstrat că nu se înşală.