În slujba Ţării

În slujba Țării. O misiune asumată acum 150 de ani de către Casa Regală a României

Articol de Mihai Firică, publicat în  Jurnal Românesc

Încrederea românilor în Regele Mihai I, în Casa Regală şi Monarhia Constituţională a crescut an de an. Un efect al numeroaselor activităţi, susţinute printr-un efort uriaş şi o organizare exemplară. Familia Regală a devenit depozitara speranţei românilor de care se leagă reaşezarea pe făgaşul normalităţii, într-un spaţiu european al unităţii în diversitate şi al păstrării tradiţiilor naţionale.

În ciuda dificultăţilor materiale şi a unei echipe deloc numeroase, agenda de activităţi a Casei Regale a fost din ce în ce mai complexă. De la reuniuni cu participare internaţională a unor personalităţi inacsesibile chiar şi diplomaţilor români până la vizite în cele mai izolate localităţi, de la ceremonii în marile capitale ale lumii la care au acces doar membrii Familiei Regale a României sau acţiuni caritabile pentru ajutorarea celor aflaţi în nevoi sunt ipostaze în care Casa Regală este prezentă. Figura Regelui Mihai I a devenit un simbol al Naţiunii solidare sub semnul Coroanei. Prin contrapunere, este o demonstraţie în sine că republica nu-şi are locul în România şi că şi-a epuizat capacitatea de a fi în slujba cetăţenilor. Reinstaurarea Monarhiei constituţionale trebuie înfăptuită cât mai repede pentru ca România să aibă o şansă la dezvoltare prin revenirea la adevărul istoric. Ar fi un act de reconectare cu tradiţia statală românească şi o sincronizare cu Europa în care monarhiile aduc stabilitate şi progres constant. Puţine instituţii publice îşi pot compara realizările anuale, cu promovarea valorilor autentice şi tradiţionale în Ţară şi pretutindeni, precum şi o agende de evenimente zilnice precum ale Casei Regale. Palatul Elisabeta a devenit un centru de spiritualitate în care se sincronizează excelenţa în cultură, economie, ştiinţă, diplomaţie şi educaţie din toate zonele României, cu invitaţi care cunosc Ţara aşa cum se află în inimile noastre. Nu de puţine ori mi-a fost dat să aud la evenimente organizate la Palatul Elisabeta din generozitatea Casei Regale o remarcă pe care aş vrea să devină valabilă în orice colţ al patriei: „Aceasta-i România!”

Căile prin care monarhiştii văd împlinirea ţelului de reinstaure a Monarhiei sunt câteodată diferite. Cu tristeţe, constat încercări furibunde, inexplicabile şi, sper, fără efect venite dinspre persoane fie manipulate, fie de rea-intenţie prin care se încearcă otrăvirea spaţiului public şi slăbirea încrederii în Familia Regală. Sper din toată inima ca atacurile absurde la adresa membrilor Familiei Regale să înceteze acum, după ce spaima că are cineva are interes ca “să fie vândută Casa Regală” a fost risipită. Excelente articole scrise de Ioan Luca Vlad, Alexandru Muraru şi Mihai Copăceanu, precum şi seria de materiale găzduite de revistele „Timpul” şi „Sinteza” aduc necesare clarificări pentru a nu mai fi posibilă alimentarea şi întreţinerea confuziei prin interpretări eronate sau dezinformări atent ticluite în penumbra unor frustrări ori veleităţi târzii.

Puterea exemplului de eficienţă, echilibru şi promovarea valorilor autentice au arătat românilor că încrederea lor în Casa Regală a României şi în Monarhie susţine pe deplin speranţa în redresarea Ţării. Dezamăgirea produsă de politicieni inabili în utilizarea resurselor publice pentru prosperitatea cetăţenilor sau corupţia endemică din administraţie apasă pe umerii românilor. Nu de puţine ori evenimente publice în care există o alăturare întâmplătoare, în care politicieni certaţi cu legea sunt încă în postura de a reprezenta comunităţi, se răsfrâng asupra imaginii Casei Regale. Însă cine înţelege că doar comunităţii i se acordă respect şi nu respectivilor politicieni îşi va păstra credinţa în necesitatea prezenţei Casei Regale cât mai mult posibil în toate localităţile României indiferent de dificultăţi. Angajamentele publice asumate constant de către membrii Familiei Regale au adus un beneficiu enorm României, în ciuda greutăţilor artificiale construite de către anumiţi reprezentanţi ai autorităţilor pe scuza că nu se încadrează colaborarea în “cadrul legislativ”. Regele Mihai a slujit România în demersul de accedere în structurile NATO şi nu republica, pentru a mă opri doar la acest exemplu, neavând dorinţa de a polemiza inutil cu cei care ard de nerăbdare a târî în mocirlă un simbol sfânt al românilor.

Realitatea impune ca statul român să primească suportul Casei Regale într-un moment de derută a instituţiilor şi a politicienilor, iar recunoaşterea rolului istoric şi de viitor al monarhiei constituţilonale pentru România trebuie primit cu încredere şi implicare în slujirea Ţării. În slujba Ţării. O misiune asumată de 150 de ani de către Casa Regală a României.

2 comentarii

  1. Liliana Sora says:

    “Oamenii excepţionali au ceva în comun: un simţ absolut al misiunii.”
    Toată stima şi consideraţia pentru Familia Regală , pentru care simţul datoriei este exemplar în servirea interesului fundamental al ţării, ”modestia este un veșmânt ușor, de culoare blândă, plăcută vederii și ușor de purtat ” , responsabilitatea pentru toate acţiunile sale este bazată pe anumite principii şi valori , iar misiunea acesteia a fost şi este ” o misiune de iubire şi bunătate ”. Cinste, onoare , respect !

  2. Viorica V.M. says:

    ~ Omagiu Reginelor si Regilor Romaniei ! ~

    …… ⚜️⚜️⚜️⚜️⚜️⚜️⚜️⚜️⚜️⚜️⚜️⚜️⚜️⚜️⚜️⚜️⚜️⚜️⚜️⚜️⚜️ ……
    John Adams (1735-1826); (fost președinte al Statelor Unite):
    „Trebuie să studiez politica şi războiul, aşa încât copiii mei să poată studia matematica şi filozofia, geografia, istoria naturală şi arhitectura navală, arta navigaţiei, comerţul şi agricultura, pentru a le da copiilor lor dreptul de-a studia pictura, poezia, muzica, arhitectura, sculptura, arta tapiseriei şi a porţelanului”.

    https://en.wikipedia.org/wiki/John_Adams
    https://en.wikipedia.org/wiki/Abigail_Adams

Leave a Reply to Liliana Sora Cancel reply

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50012878
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate