Despre România provizorie și instituțiile ei

Articol de Adriana Mihaela Macsut

 

Alteţa Sa Regală Principele Radu continuă – prin Provizoratul istoric (Editura Polirom, Iaşi, 2010) – demersul intelectual din cele două volume anterioare, publicate la aceeaşi editură: Europa din noi şi Biblioteca în flăcări.
Dacă primul volum înfăţişa o paralelă între regalitate (văzută ca instituţie, dar, mai ales, ca depozitar de valori şi principii relevante statal şi identitar) şi lumea politică (protagonista administrării ţării prin instrumentul numit democraţie), al doilea ilustra multitudinea de faţete pe care le-a introdus în România afirmarea în prim-planul vieţii publice a instituţiei regalităţii, raportată la un mediu socio-politic majoritar republican, pentru ca acum autorul să ne prezinte articole, eseuri, declaraţii şi conferinţe din intervalul 2007-20101.
După propria mărturisire a Principelui Radu, cele trei volume „vorbesc despre un deceniu din mersul contemporan al României, timp în care am exercitat funcţiunea de Reprezentant Special al Guvernului (2002-2008), am avut în jur de cinci sute de angajamente publice pe an, am urmat cursuri militare la patru universităţi şi colegii (2002-2006), am scris un număr de cărţi, am susţinut trei sute de conferinţe şi am avut sute de întâlniri cu tineri din licee, colegii naţionale şi universităţi de pe patru continente. Într-un anume fel, deci, încercarea de a desluşi importanţa vitală a conturului statalităţii, ca sumă de valori şi principii, şi a Statului, ca instituţie a zilei de mâine, are şi o faţetă practică, o permanentă raportare la concret, la viaţa publică.”
În Provizoratul istoric, prefaţatorul, Hans-Gert Pottering, Preşedintele Parlamentului European, 2005-2007, are o atitudine entuziast-admirativă, fără reţinere, la adresa implicării Alteţei sale în activitatea politică şi socială a României, considerând că este o persoană curajoasă, de o înaltă ţinută intelectuală, care are curaj să spună, în spirit critic, adevărul: „Alteţa Voastră Regală, uitându-vă în urmă la drumul pe care l-aţi parcurs în viaţă, puteţi fi mîndru de ceea ce aţi înfăptuit. Vă apreciez profund meritele politice, în special angajamentul pentru integrarea euroatlantică a României. Mai mult decît atât, diferitele iniţiative pe care le-aţi avut şi excelentele dumneavoastră contribuţii intelectuale dovedesc faptul că vă distingeţi ca un om curajos, care atinge fără ocolişuri problemele din ţara natală, cu spirit critic, aşa cum ar fi chestiunea rromă, de exemplu. În mod special, am admirat mereu angajamentul social pe care l-aţi dovedit privitor la orfani şi copiii defavorizaţi.”
Provizoratul istoric prezintă analize geopolitice despre importanţa, complexitatea, inefabilul, valoarea, fineţea leadership-ului statal, bazat pe puterea exercitată de puterea exemplului personal în sensul de model care impune valori perene precum: loialitate, generozitate simţul datoriei, tot atâtea principii călăuzitoare regăsibile în capitole cu titluri semnificative pentru preocupările autorului: „Statul – ieri, astăzi şi mâine”, „Partea noastră de răspundere”, „Când populismul întâlneşte criza economică”, „Criza satului românesc”, „Spiritul românesc în Europa secolului XX”, „Despre fundamentaţia componentă diplomatică a regalităţii” şi „Despre Parlament unicameral în România”.
Capitolul „Statul – ieri, astăzi şi mâine” realizează un portret al vieţii politice actuale conturat prin trei slăbiciuni ale democraţiei româneşti: deciziile politice nu sunt luate în Parlament; ţara este administrată de guvern; statul nu este reprezentant în mod „demn şi respectabil”, aşa cum prevede Constituţia (p. 29).
Statul ignoră lumea rurală, care nu este reprezentată nici în Parlamentul European şi nici în Parlamentul Românesc. De peste douăzeci de ani, satul românesc a căzut în uitare şi se află în recesiune: ,,Ţăranul român şi problemele lui lipsesc din peisajul dialogului public. El este fie ignorat, fie tratat cu dispreţ”. (Critica politicianismului românesc de astăzi continuă tranşant, fiind dublată, discret, cu reafirmarea principiilor de bază ale regalităţii: „Pentru aceasta, legile şi cadrul democratic nu sunt suficiente. Este nevoie de aportul fiecărei forţe din societatea românească pentru a transforma în practică ceea ce afirmăm demagogic în teorie. Şi, mai presus de toate, avem nevoie de un Stat respectat şi dătător de încredere, cu instituţii profesioniste, care să lucreze complementar şi etic, în armonie unele cu altele” – v . pp. 113-117).
În capitolul „Despre economie”, autorul susţine că perioadă de criză este agravată în zona românească de patru factori (pp. 109-112): lideri politici care sunt inapţi de a ţine cont de prognoze şi de a construi proiecte durabile; legi care sunt votate doar în scopuri pur electorale sau pentru interesele unor grupuri; reglementări fiscale restrictive care au fost implementate în momente prost alese; bani publici care sunt cheltuiţi pe criteriile unor politice clientelare. Cu o trimitere aluzivă la cinica expresie latinească panem et circenses, în finalul capitolului se conchide cu tristeţe: „dacă nu se termină circul politicianist, o să se termine pâinea pentru prea mulţi dintre oameni” (p. 112).
Un portret al societăţii româneşti actuale este conturat în capitolul „Când populismul întâlneşte criza economică”. Autorul remarcă, în România, coexistenţa a două lumi: „una în care politicienii promit şi nu fac“ şi „alta în care oamenii sunt obişnuiţi să îşi rezolve probleme singuri“. Însă în lumea reală, „omul se descurcă cum poate, paralel cu instituţiile şi uneori în detrimentul lor“ (v. pp. 25-29). Totuşi, există şi o lume „oarecum fictivă” în care „divertismentul politic” funcţionează alături de cinema şi fotbal.
Principele Radu se pronunţă categoric împotriva Parlamentului Unicameral, întrucât consideră că desfiinţarea unei camere nu doar încalcă tradiţia bicamerală a Parlamentului Românesc, dar e un act care va avea serioase consecinţe cu caracter statal (pp. 201-208).
Casa Regală a României este ilustrată în volum prin descrieri ale unor personalităţi care şi-au adus contribuţia la scrierea istoriei, precum: Carol I si Regina Elisabeta (cunoscută în literatură sub numele Carmen Sylva), celebri şi prin discursurile lor publice, Regina Maria, prima femeie primită în Academia de Litere şi Arte a Franţei, şi Regele Mihai, o personalitate în domeniul leadership-ului statal, recunoscută la nivel internaţional.
În Cuvântul Înainte autorul face apel, deopotrivă, la dimensiunea raţională, lucidă, dar şi afectivă a potenţialilor cititori, acest tip de discurs fiind implicit un avertisment, dacă nu chiar o somaţie către conştiinţa noastră politică şi civică: „Poate că niciodată nu mi-am dorit mai mult ca paginile scrise de mine să fie citite de români. Nu pentru partea de literatură, istorie sau politică din ele, ci pentru urgenta, fundamentala nevoie a României de a se consolida instituţional. Fără ochii, inima şi mintea românilor aplecaţi asupra rândurilor din carte, Provizoratul istoric nu ar avea nici un rost”.
La lansarea volumului, referindu-se la semnificaţia titlului, autorul a invocat un aspect esenţial în funcţionarea defectuoasă a statului: „Provizoratul nu constă în valorile pe care o ţară le reprezintă, ci în faptul că, la noi, omul este mult mai puternic şi mai influent decât instituţia, când, în mod normal, ar trebui să fie invers.”
Perspectiva evolutivă cu argumente extrase din tradiţia politică a monarhiei româneşti, recursul la istorie, reperele axiologice şi principiile morale în instituţiile politice, leadership-ul statal înţeles ca artă de a guverna sunt tot atâtea aspecte invocate şi dezbătute de autor în Provizoratul istoric.
Printr-o pledoarie circumscrisă filosofiei politice, dar şi printr-un discurs cu un ethos şi un pathos remarcabile, în care tonul mobilizator îşi face simţită prezenţa, autorul îşi dublează gestul critic cu o edulcorantă atitudine optimistă: „România provizorie şi instituţiile ei pot fi vindecate doar dacă societatea românească se pune împreună şi face un pas generos şi responsabil înainte. Aşa cum a făcut-o de câteva ori, strălucit, în ultimii o sută cincizeci de ani.” (v. Prefaţa).
DRD. Adriana Mihaela MACSUT

 

****
Articolul a apărut în  SÆCULUM,   Revistă de studii culturale şi comunicare,  anul X (XII) l nr. 1-2 (31-32) / 2011.
Pentru detalii,  a se consulta  blogul personal al Principelui Radu, la adresa http://www.princeradublog. ro/jurnal/statul/01.05.2011 13:25:49.
Ibidem.
Cf.  Prefaţă la Principele Radu al României, Provizoratul istoric, Editura Polirom, Iaşi, 2010.

4 comentarii

  1. Stelian Rotaru says:

    Cred (doresc) ca unele din aceste carti trebuiesc reeditate. Cel putin “Europa din noi” nu am mai gasit-o nicaieri. Astept inca, sa apara si cuvantarea Regelui Mihai I tinuta in Parlamentul Romaniei. Intr-o brosura, accesibila tuturor.

  2. Sanda Florentina Popa says:

    Spre deosebire de prezentarea de mai sus, in care aproape fiecare paragraf contine si cate un citat din volum, consider sa (re)postez aici linkul unei descrieri-recenzie a acestei lucrari, realizat cu multa implicare si, mi s-a parut talent, de catre o persoana care nu este filozoafa: http://bit.ly/fe0n2X
    Frumos din partea lor…!

  3. Aurel V. Zgheran says:

    Ambiguităţi statale, în România gafelor
    De peste o jumătate de secol trăim, nu aşa de bine cum ne-am fi dorit, ba chiar mai rău decât ne-o doresc alţii, într-o republică populară instaurată printr-o manevră impusă programatic de dominaţia sovietică afiliată regimului terorist comunist, reprezentat în avanposturi de către Gheorghe Gheorghiu Dej şi Petru Groza, două vârfuri de lance ale unei clici de gangsteri politici, şantajişti, criminali. În acest context, Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, întocmit în climatul ambiguu, posttotalitar, de către Vladimir Tismăneanu, dă multe pricini de reflecţii şi revizuiri !
    Într-o ţară în care statalitatea nu are puncte cardinale, întreaga masă de demnitari, societatea civilă, jurnalişti, reprezentanţi ai mediului diplomatic şi academic etc. asistă, după 1989, la excitarea naţională prin trambalarea duhului personalizat al cadavrului unui întreg sistem, în altă conformaţie, mai înainte de a se destructura! Este aceasta o refractare substanţială a „luminii” comuniste, la sânul „umbrei” capitaliste. Dintr-o dată, nimeni nu mai este comunist, iar o anumită categorie de oportunişti a devenit peste noapte capitalistă, prea puţin sau deloc atinsă de scrupulozitate. Toate ambiţiile parvenitiste ale celor care s-au căpătuit astfel, fuseseră sistematic îmbuteliate în cerebelele înflăcărate şi au ţâşnit ca sifonul, cu toţii punând mâna, oripilant, sancţionabil, dar în deplină libertate ilesciană, constantinesciană, băsesciană, pe orice le-au ieşit în cale. Fiecare în parte a prădat ceea ce a apucat, iar toţi laolaltă au rămas cu republica jecmănită. S-a furat totul şi nu a mai rămas altceva de furat şi vândut, decât istoria!
    Astăzi, românii nu mai au naţionalitate, au brevete de popoare. România este acum un modul alcătuit din părţi detaşabile, împrăştiate pe lângă fruntariile sale, România este o ţară vecină cu români. Mai condescendental ca oricând, preşedintele, Traian Băsescu s-a exprimat cândva, la o întâlnire cu Vladimir Voronin, printr-o sintagmă care cultivă paroxismul: „cele două popoare, român şi moldovean”!Oare, cum aşa: „cele două popoare, român şi moldovean”?!… Pentru că în acest mod poate să gândească şi să vorbească un preşedinte fost suspendat şi reinvestit, în prag de resuspendare, acum, ieşit din circuitul de paradă parlamentaro – criptoprezidenţială. În nici un caz, un rege, care este rege, şi atât (nu poate fi ex rege, niciodată), nu ar fi scos un asemenea „mărgăritar” din gură. De la instaurarea ilegalei republici, în 1947 şi până acum, ţara a avut nişte preşedinţi, toţi unul şi unul, dar nimeni nu a licitat niciodată neamul nostru, demarcându-l în popor român şi popor moldovean!
    Trăim în singura ţară în care originalitatea nu e originală, ci postfaţa gafelor şi „singura ţară în care succesul nu are succes”, aşa cum a spus principesa Ileana. De pe creştetul acestei ţări a fost smulsă coroana, punându-se în loc un caleidoscop politic tragi-comic, iar de atunci avem de a face cu schimbări de putere circumspecte, până azi, în timpul mandatelor unui şef de stat jucător care a primit cartonaşul roşu de la parlament, apoi a fost repus sus printr-un referendum automatizat şi fără altă ţintă decât aceea de a încuraja autolatria preşedintelui. La un moment dat, şi de data aceasta, la cota râsului cu crampe, am avut de a face chiar cu dubletul prezidenţial Băsescu – Geoană, unic în istoria modernă a lumii! Dacă s-au putut face două ţări, dintr-una singură, era musai să avem şi o preşedinţie bicefală, chiar şi pentru scurtă vreme, în crucea nopţii, când bântuie strigoii!
    Să nu uităm cât vom fi: în această patrie monarhia nu a fost abjurată, niciodată, iar Majestatea Sa Regele Mihai I al României, nu a abdicat legal, niciodată, a fost abdicat!

  4. katerina sfiea - dimcevici says:

    sunt mandra ca am fost crescuta de parintii mei cu credinta in DUMNEZEU si dragoste si respect fata de REGE. ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 50493898
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate